Conferinta de la Iasi a Maicii Siluana

Ascult...

Maica Siluana-Inteligenta emotionala

Jurnalul Anei: Se poate si asa ceva ?!? In ce lume traim ?

Jurnalul Anei: Se poate si asa ceva ?!? In ce lume traim ?

Miercurea fara cuvinte

"Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ (I Timotei 2,9)"

Premii

Iata ca din nou sunt "premiata". De aceasta data, de la Ana am primit "Brilliante weblog 2008"

iar de la Cristina premiul de "Proximidade" (un fel de premiu al prieteniei din cate imi dau eu seama)

Le multumesc si le imbratisez virtual, iar premiile le dau mai departe (desi voi stiti ca pe toate v-as premia)

• Iulianei "din pridvor"
• Iuliei "la pieptul mamei"
• Eufemiei "ortodoxie si viata"
• Ancai "viata la tara"
• Boieresei "jurnal de boierie"
• Elenei "name of rose"

pentru randuiala

Cu ceva vreme in urma, am postat un sondaj prin care intrebam cat de des va simtiti coplesite de treburile zilnice pe care le aveti de facut.
Raspunsurile voastre mi-au aratat ca exista momente in care viata casnica, cu toate ale ei, vi se pare coplesitoare - o singura persoana a raspuns ca niciodata, si mi-ar placea sa citesc candva care e reteta ei.
De ce oare exista si astfel de momente in viata noastra? Iata niste idei pe care vreau sa le impartasesc aici, poate va gasi cineva folos in ele, iar daca nu, macar mi le pun eu intr-o ordine.
In primul rand, aceasta este ascultarea noastra. Si, asa cum in orice ascultare avem o anumita randuiala, la fel si in ascultarea de femeie avem nevoie de o randuiala. Pr. Nicolae Tanase spunea intr-un cuvant ca, prin randuiala (el vorbea despre randuielile Bisericii), Biserica nu cauta sa ne impovareze, ci sa ne faca viata mai usoara. Eu cred ca la fel e si in casa. In casa, ordinea nu trebuie sa impovareze, ci sa faca viata mai usoara, in asa fel incat noi sa fim si "Maria", nu numai "Marta".
De obicei, oboseala se acumuleaza, pe de o parte - obiectiv - din cauza multitudinii de activitati - dar si subiectiv - din cauza incrancenarii cu care realizam acele activitati: ori le facem pentru ca "trebuie". Trebuie sa fie curat! Da, trebuie sa fie ordine, curat, dar din ordine si curatenie nu trebuie sa facem un monstru, ci o ofranda a noastra, inchinata lui Dumnezeu.
Citind orice carte sau brosura despre cresterea copilului mic, vom vedea ce accent se pune pe program, pe "obiceiurile" zilnice, de la baita, la mese, la plimbare... toate indeamna la un program, care poate fi inteles ca foarte strict. Ce avem noi de facut insa pornind de la aceste sugestii, e sa ne facem propriul program, propria randuiala, adaptat la cerintele specifice ale familiei noastre, copiilor nostri. Greseala e sa luam ce citim ca litera de lege si sa facem intocmai ca acolo si sa nu "intrebam" copilul nostru, oricat de mic ar fi, ce vrea, ce ii trebuie, care e programul lui. Ori sa acceptam sa ne impuna altcineva randuiala in casa (mama, soacra etc.), pentru ca, incercand sa tinem randuiala altcuiva, riscam sa obosim mai tare decat ar trebui.
***
Lipsa de randuiala in casa poate veni din mai multe motive, (care nu e obligatoriu sa se intample simultan ori toate) Sunt unele femei care toata ziua fac curat in casa si tot curat nu e, iar altele care par ca nu fac nimic toata ziua si totul straluceste.

- prea multe lucruri. Solutia? Debarasarea de toate lucrurile care nu ne plac (dar le-am primit de la o prietena foarte draga si nu le putem arunca), de jucariile in exces - oricum copilul nu are timp sa se joace cu toate, iar cu unele chiar nu se joaca nicicand pentru ca nu-i plac - de lucrurile care "poate ne vor folosi candva";
- lasam nestranse lucrarile neterminate. Spre exemplu, am ceva de cusut, dar nu am timp acum sa termin. Las insa desfacuta masina de cusut, cu materialele si toate ustensilele necesare, pentru mai tarziu, cand voi reveni la aceasta activitate - Buzz! - dezordine! Solutia, e de la sine - punem la loc indata ce am intrerupt o activitate, chiar daca e o carte, lucrul de mana ori rufele aduse de la uscat.
- lucrurile nu au locul lor. (strans legat de ce am spus mai sus) Spre exemplu, unele femei nu mai calca fiecare chilotel, altele calca toate rufele. Unele, calca imediat ce le-au adus de la uscat, altele - au o zi stabilita. Pentru toate cazurile, ar fi bine sa existe un loc unde sa fie depozitate lucrurile de calcat. Si a tuturor lucrurilor. Pe care sa le cunoasca toti ai casei.
- incercam sa facem totul singure. Si aici deschid o paranteza. "Totul" in cazul unui cuplu tanar casatorit nu e acelasi cu "totul" in cazul in care incep sa apara copiii. Daca in prima situatie "totul" era floare la ureche, in familiile cu copii sarcinile casnice cresc exponential. Deci, daca nu avem un sot care sa ne ajute la aceste treburi casnice, daca nu avem o femeie care sa ne ajute si mai ales daca mai avem si serviciu, a face "totul" in casa devine o utopie. Putem avea in continuare aceeasi pretentie de la noi dar riscam sa cadem foarte repede in deznadejde si in sentimentul de coplesire. De-a lungul vietii, am intalnit mai multe feluri de abordare a acestei situatii (cea in care nu ai un ajutor).
Primul ar fi acela de "abandon" - asta e, sunt femeie, asta am de facut - care duce la mantuire cu bucurie sau ... la depresie (care nu exclude mantuirea), certuri etc.
Un alt mod de abordare, ar fi acela de considerare obiectiva a situatiei: "domnule sot, ziua are atatea ore, eu trebuie sa ma ocup de asta, asta si asta. Daca nu se poate gasi o solutie de ajutor pentru mine, spune tu la ce putem renunta" (si, in functie de caz, se renunta la maieurile calcate, se cumpara lenjerii gata sifonate si necalcabile, se renunta la covoarele de pe jos si se pune gresie peste tot, se renunta la mancarurile care iau jumatate de zi pentru preparare - fara acuze ca nu ii gateste ca mama - si tot asa). Am inchis paranteza
- prea multe activitati. Sa presupunem ca am rezolvat problemele de curatenie, dar uite ca tot coplesita ma simt. Dar: Urmaresc telenovela cutare sau cutare. Ori: Nu deschid televizorul - pentru ca nu am, dar mi-am facut un blog pe care postez si mai urmaresc si o lista de alte 10 bloguri pentru ca intalnesc lucruri foarte interesante. Copilul meu este inscris la sah, inot, tenis de camp si dans sportiv si trebuie sa il duc si sa il aduc, iar eu sunt casiera la comitetul de parinti si trebuie sa petrec multa vreme la scoala, pentru a aduna banii de pom de la parinti. Solutie: ziua are tot acelasi numar de ore. Daca simtiti ca e prea sedentara viata copilului, inscrieti-l la un club, dar nu la 3. Copilul se dezvolta foarte bine chiar daca nu face toate sporturile de pe piata. De asemenea, sunt femei care au mai mult ajutor; lasati-le pe acelea sa se ocupe de stransul banilor (sau alte activitati de la scoala ori gradinita). Nu trebuie sa ne invinovatim sau sa ne simtim mai putin importante daca nu ne implicam foarte tare in viata scolara a copilului (bine, nici sa uitam cum arata doamna invatatoare).
De telenovela... nu stiu daca cele care trec pe aici au vreo asemenea preocupare. Dar faptul ca nu e telenovela, ci program tv - chiar si un talk-show - nu il face mai ziditor de suflet. Dar, totusi, simti nevoia sa mai auzi pareri, opinii de la persoane pe care le stimezi. Vestea cea buna e ca e plin internetul cu tot felul de conferinte, emisiuni, pe care le poti downloada si le poti asculta lucrand la ceva si nefiind tintuit cu ochii in monitor. Ori chiar filme, daca iti place si ai timp de un film, la care te poti uita atunci cand chiar ti-ai terminat treburile. Pai care e in cazul acesta diferenta intre a privi la tv si... a privi la tv? Diferenta e ca pentru a privi la o emisiune tv, trebuie sa-ti ajustezi tu programul in functie de ora de difuzare. Daca inregistrezi acea emisiune (presupunand ca e folositoare) si privesti alta data, o data, te uiti la ea in functie de propriul tau program si, in plus, poti evita jumatatea de ora de reclame.
Pornisem de la "prea multe activitati" si le-am intercalat cu activitatile de relaxare - pai daca nici sa ne relaxam nu avem voie...!?! Ideea era ca aceasta relaxare ar trebui sa hotaram noi si sa programam noi cand ne-o permitem, nu sa ne spuna cineva cand trebuie sa ne relaxam (ca atunci e ora).
- lipsa unor activitati necesare din program. O femeie are nevoie si de o activitate pe care sa o faca pentru ca vrea, ii place... de un hobby. Dar sa nu se transforme si acesta in factor de stres. In functie de timp, poate fi zilnic, saptamanal ori lunar... lectura unei carti, o "plimbare" singura pana la magazinul din colt, (daca sta acasa) pentru a nu mai auzi cinci minute forfoteala casei, ori chiar si in dormitorul propriu, daca acesta exista, inchis cu cheia, in care "mami are nevoie de 10 minute de liniste" - (daca merge la serviciu). In general, femeile au impresia ca trebuie doar sa dea si sa nu primeasca nimic (urmand sa gaseasca implinirea si bucuria doar in indeplinirea obligatiilor). Cred insa ca deconectarea are si ea rolul ei si faptul ca "am crescut" nu inseamna ca nu mai avem nevoie de o pauza. Avem nevoie de un moment de respiro, in care sa privim in sus, la cer, sa ne tragem sufletul, asa cum faceau femeile odata.
***
Ca o concluzie la toate cele ce le-am spus pana acum ar fi aceea ca, pentru "a trai bine" trebuie sa ne simplificam viata. Sa facem diferenta intre lucrurile pe care vrem sa le avem pentru prestigiu si cele cu adevarat necesare.
Sa Il chemam intotdeauna pe Dumnezeu in viata noastra, sa ne ajute, sa puna umarul. Dumnezeu nu va face niciodata lucrurile pe care le putem face noi, dar uneori, obiectiv vorbind, avem nevoie de ajutor. Si daca nimeni din jur nu ni-l ofera, ne da Dumnezeu putere mai multa, doar sa-I cerem.
***
Dar vedeti, sunt cazuri in care poate nu stim sa acceptam ajutorul de la oameni. Sau sa-l cerem. Si asta trebuie sa invatam.
Trebuie sa invatam sa nu ne crestem puii paraziti. Iar asta nu inseamna sa-l obligam de mic sa fie perfect (cum nici noi nu suntem) ci sa vedem exact in ce ne poate ajuta si sa-l rugam sa ne ajute (chiar daca nu e vorba de jucariile lui): i-am spalat hainutele si trebuie sa le scoatem din masina? Nici nu stim ce bucurie i-am face sa-l rugam chiar pe el sa si le scoata si sa le puna in cos, pentru a le duce la uscat (=ajutor autentic), in timp ce noi facem altceva in baie sau bucatarie - unde e masina. Copilul simte imediat cand "se joaca" de-a ajutatul si se plictiseste repede. De aceea, doar a-i cere sa-ti dea carligele de rufe poate sa-l plictiseasca. Dar a-ti da chiar hainele, pentru a nu te apleca tu, e o adevarata bucurie pentru el. Daca nu e televizorul deschis.
Am ascultat recent o predica a Parintelui Serafim Badila, din Cluj, in care acesta punea accent asupra faptului ca fetele nu sunt invatate sa faca treaba. Sa faca mancare.
Marturisesc ca am o oarecare jena atunci cand le cer fetelor mele sa faca treaba (ma refer la alte treburi decat cele legate de camera lor): "nu le pasez oare sarcinile mele?" este intrebarea care-mi vine in minte. Am gandirea deformata de crescutul la oras: "lasa, voi invatati". Asta ne zicea mama. E drept ca ajutam si in casa. Dar mai des auzeam ca "invatatul e singura voastra datorie", in vreme ce mama se spetea storcand la rufe, ca nu avea masina automata, ori la taiat zarzavat, ca nu avea robot.
Le sfatuiesc pe toate mamele, cresteti-va copiii responsabili! De mici. Cu treaba adevarata, nu cu "joaca de-a treburile casnice".
A-l pune pe copil sa-si pregateasca un sandwich e un cadou pe care i-l facem. A-l invata s-o faca, e un pas in a-i da aripi. Nu trebuie sa ne crestem copiii handicapati (singurul lucru pe care sa-l stie fiind acela de a-si cumpara un sandwich de la mcdonalds), ci cat mai independenti. Noi am uitat ca faceam asta (eu la 10 ani eram singura de la 5 dimineata la 15 dupa-amiaza), ca sa nu mai zic de parintii mei si de parintii parintilor mei, care ingrijeau de animale la 10 ani ori de frati mai mici.
Noi suntem intr-o epoca in care, avand toate si fiind toate foarte usor de obtinut, credem ca trebuie sa le facem doar noi, iar copiii nu mai fac nimic autentic, real. Ei se joaca doar pe computer sau privesc la tv. Iar in realitate... in realitate vegeteaza.
Am mers la sedinta cu parintii si am fost uimita sa aflu de faptul ca doamna nu le da voie "decat in we" sa "vorbeasca" pe messenger. Cum adica? Adica sunt copii care asta fac in timpul saptamanii? Au timp sa foloseasca messengerul? Cand oare? Teme nu au? de repetat la instrument nu au? de jucat au timp? de ajutat prin casa? Cand oare au timp de messenger, cand ale mele nu au timp nici de treburile lor? In clasa a IV-a. Nu am zis nimic, sa nu par cazuta de pe alta planeta, dar am mai auzit apoi alti parinti care povesteau cum isi face temele fiul lor: cu urechile "in computer". Cand aude "poc" repede se ridica si raspunde, apoi se intoarce la teme. Oare ce fel de teme o fi facand copilul acela, ma intrebam in sinea mea.
Cine a mai citit pe blogul acesta stie ca nu ma dau in vant dupa sistemul nostru de invatamant. Dar nici nu cred ca ar trebui sa avem copii analfabeti. Cred in rostul invatarii. Cum se poate concentra un copil (care si asa, prin definitie, poate fi usor distras) si la teme si la internet in acelasi timp?
Dar sa zicem ca se poate. Sigur ii ia mai mult timp pentru teme. Si e si mai sigur ca aceasta va fi singura lui activitate pe ziua respectiva. Si atunci... Atunci va creste o generatie "poc", probabil. In care sper sa aiba si fetele mele loc. Na ca se face de versuri. Sa iau si eu o pauza.
Si mama... mama munceste, sa aiba odrasla de toate... ce ea n-a avut. Trist, dar adevarat.

La cererea publicului...

Un lucru face sigur seminarul acesta al iertarii. Ma pune sa-mi ravasesc si sa-mi revizuiesc viata.
Se pare ca mutatul acesta va fi asa, ca o lepadare de piele. Si asa cum am ajuns la caramida, in demersul nostru de renovare a casei, asa cum am facut injectari cu ciment in crapaturile si fisurile casei, la fel, decapez toata pojghita superficiala de pe suflet si pompez intelegere, iertare si acceptare in fiecare crapatura a lui... Nu e superficial, caci Maica e nemiloasa si ciocane, rascheteaza si ma face sa descopar tot ceea ce, din comoditate, am tendinta sa las deoparte, ca "nu-i nimic".
E greu sa traiesti asa, "in sufletul gol". Sa se vada fiecare imperfectiune pe care o ai si sa nu o poti ascunde, singura alternativa fiind eliminarea ei. Sa nu ai cum sa fii comod. Noi suntem slabi, ne place sa ne alintam, ne place sa ne plangem, sa nu schimbam nimic chiar si atunci cand vedem clar ca ceva trebuie facut... preferam sa-i zicem fatalitate, destin, "asa a vrut Dumnezeu" si sa mergem asa, victime, mai departe. Ea ne invata sa ajungem la puterea de dincolo de aceasta slabiciune comoda.
Mi-am dat seama despre asta si din discutia cu L. Mai ales ca se intamplase si povestea cu T, cu cainele...
MS m-a intrebat direct: "vezi ca de ce-ti era frica nu ai scapat?" Ce, mie imi era frica de caine, de ce ar insemna adoptarea unui astfel de animal? De unde si pana unde? Se pare ca fricile noastre sunt undeva unde nici noi nu stim.
L. ii spune acestui fapt "destin". Eu nu, nu cred in destin. Mai degraba frici, intr-adevar. Dar noi intelegem gresit aceste frici. Ne ferim de ceea ce ne e teama sa nu se intample. Si ne plangem ca tot se intampla. Ca in povestea cu frumoasa din padurea adormita (si in multe altele, fireste). Mi se pare o ilustrare foarte buna. Parintii afla ca fata se va intepa cu un fus si va muri si se gandesc ca pot evita asta arzand toate eventualele posibilitati - cum facem si noi, cum am facut si eu cu cainii (pe asta sunt setata acum, poate ca de-a lungul vremii au fost si multe alte situatii). Dar iata ca inevitabilul s-a intamplat.
Si de ce nu ii spun "soarta"? Pentru ca, infruntand-o, acceptand aceasta teama, aceasta frica, de fapt noi evoluam, o depasim, invatam ceva ce e necesar in viata noastra. O putem folosi in mod constructiv. O putem intelege mai degraba ca pe o proba pe un drum initiatic al acelorasi povesti. Ce face eroul daca depaseste aceste probe? Ajunge, rezolva problema si se intoarce acasa matur, vrednic de a fi rege. Noua ne e frica sa fim "regi".
Ne complacem cu comoditate intr-o viata banala, monotona, plangandu-i pe cei ce mor si asteptand sa murim, la randul nostru. Suflete deja moarte.
Ne e frica de oameni, de caini, ne e frica de boala, ne e frica de incercari ... si stam inchistati in sufletul nostru miop, in loc sa iesim afara, sa ne bucuram de viata, sa cunoastem alti oameni, sa-i iubim, chiar daca fac parte dintr-un sistem defect, chiar daca sunt promotorii unor legi idioate, chiar daca sunt mici la suflet.
Ne indreptatim atitudinea ostila fata de lumea inconjuratoare dand vina pe coruptie, pe prostie, pe lipsa de cultura si colportam aceasta atitudine, invatandu-i si pe copii sa ne fie asemenea. Nu suntem niciodata multumiti de ce-i in jur, neavand nici cea mai mica strangere de inima in fata faptului ca NOI nu suntem intregi, autentici.

Ganduri despre casatorie

Am gasit la Elena (care a schimbat si aspectul blogului ei intr-un mod foarte placut) o foarte frumoasa poezie ce imi pare ca sintetizeaza mult din ce inseamna o casnicie. Pentru toate femeile casatorite sau cu ganduri de casatorie...

M-am casatorit cu un barbat pe care-l respect,

Nu trebuie sa ma plec inaintea lui.
M-am casatorit cu un barbat pe care-l ador si il admir,
Nu am nevoie de o lista cu titlul
"Cum sa-i satisfac orgoliul" sau
"Nevoia barbatului de a fi admirat"...

Dragoste, supunere, loialitate, incredere--
Toate sunt in interiorul meu;
Ele imi determina actiunile
Reducerea la reguli mi-ar distruge dorinta de a le implini...

Am hotarat sa-l slujesc
Si sa ma bucur de el...

Am hotarat sa traim impreuna,
Sa crestem impreuna,
Sa iubim mai mult impreuna,
Chiar si atunci cand ne doare
Si avem conflicte...

Am hotarat sa ne cunoastem unul pe altul,
Ca doi oameni reali,
Ca doua personalitati individuale,
Unici, cum altii nu sunt...

Casnicia noastra este hotararea de a ne iubi,
De a fi impreuna,
De a ne cunoaste si de a ne intelege,
De a ne ajuta,
De a ne darui pe noi insine
De a ne impartasi scopurile,
Preocuparile,
Dorintele,
Nevoile...

Hotararea noastra a dus la fapte.
Dragostea ne determina comportamentul
Si viata impreuna...
Si, deoarece nu putem indeplini toate obligatiile
Si tot ceea ce ne cere dragostea,
Suntem obligati sa credem in iertare...
....si in har....

sursa imaginilor

Pentru copiii de ieri si de azi

Exceptional!


ALICE IN TARA MINUNILOR
Asculta mai multe audio Divertisment »

Si planse pentru desen

Marketing azi pentru consumatorii de maine

Ati observat (nu numai la tv) cum se pregatesc viitorii consumatori? Imi aduc aminte ca imi atrasese cineva atentia asupra felului in care fac reclama cei de la o anumita cafea... ca baietelul sau fetita trimit asa, invaluitor, aburul de cafea pentru a-i fermeca pe parinti, pe mos craciun etc... In felul acesta, spun specialistii in marketing, se creeaza obisnuinta inca din copilarie.sursa imagine
Cafeaua nu e buna pentru copii, (si nici pentru parinti, fie vorba intre noi), si nu vom vedea vreun copil care bea cafea intr-o reclama. Dar faptul ca este lasat (chiar incurajat) sa o tina in mana, sa o ofere adultilor, e crearea premisei unei obisnuinte. Pe viitor, acel copil nu va avea nici o rezerva vis-a-vis de consumul acestui produs. (Am putea extinde si la tigari, in casa, atunci cand copilul e trimis de tata sau mama sa-i aduca tigarile din bucatarie ori din buzunar, ori lasat sa-i aprinda bricheta)

Pentru ca am niste fete mari consumatoare de reviste, nu am putut sa nu observ cum, in ultima vreme, au aparut tot mai multe reviste pentru fetite, care au "cadou" obiecte de podoaba si, mai nou, chiar cosmetice: rujuri, rimeluri, farduri...sursa imagine
Imi e foarte greu sa le explic fetelor ca ele nu au voie sa foloseasca acele produse, (dincolo de faptul ca ma indoiesc de calitatea lor) ca asa cum sunt acum de frumoase nu vor mai fi niciodata, ca nu au nevoie de "ajutoare" cosmetice. Faptul ca sunt promovate in revistele adresate varstei lor, ca la scoala "fetele se machiaza la serbari" imi da mult de furca; asa ca am sistat cumpararea acestui tip de produs, desi altele pentru varsta lor nu prea sunt si chiar daca risc sa le creez sentimentul ca "doar ele nu se machiaza"...
sursa imagine
Acum imi dau seama ca in felul acesta, fetitele sunt pregatite nu numai pentru machiaj, ci si pentru revistele glossy care sunt din abundenta pe piata, sunt destul de scumpe si care vand tone de reclama si trenduri dar nimic folositor si autentic...

Din cuvantul Maicii Siluana

In aceasta conferinta despre darul lui Dumnezeu, tinuta la Arad in Postul Pastelui din anul 2006, care poata fi descarcata de aici, maica incepe prin a ne invata sa intelegem bucuria in viata aceasta, pe care o traim acum, pe pamant. Voi reda cateva idei din acest inceput de conferinta, pe care am reusit sa le consemnez deocamdata, fara a nota si exemplele de viata care fac atat de savuros discursul Maicii.

Unde e darul vietii, ne putem intreba? Daca eu arat asa (cum nu-mi place), daca cei din jurul meu parca s-au vorbit sa faca ce nu-mi place mie? Niciodata nu suntem multumiti cu nimic. Ce dar e acesta? Cum sa ne bucuram?
Aceasta este taina. Bucuria tine de noi. Acest "dat" (felul in care aratam, persoanele pe care le avem in jur, cu boli, cu defecte, necazurile care dau peste noi) este ca prescura pe care o ducem noi la biserica. Trebuie sa vina preotul sa binecuvinteze, sa cheme Duhul lui Dumnezeu si sa transforme prescura in trupul Mantuitorului, sa transforme datul in dar.
Daca astept sa mi se faca nasul frumos voi muri si nu ma pot bucura de viata, pentru ca ma uit in oglinda si nu-mi place nasul... daca astept sa se schimbe guvernul, mor asteptand sa repare strazile... traim in amanare... traim in nadejdi false si cadem in deznadejde, traim in iluzii si cadem in deziluzii. Si noi zicem tot timpul ca "daca s-ar fi intamplat asa", ori "daca ar fi fost altfel...", ori "daca as fi aratat asa..."
Dar noi trebuie sa ne dumirim, sa ne zicem: acestea sunt datele. Dumnezeu, prin Duhul Sfant, transforma "datul" in "dar". Cu o conditie insa: ca eu sa primesc darul Duhului Sfant, care se da omului la cerere. Nu cade peste om asa, ca nu e fulger. (Il mai nimereste pe un Saul. De ce? Pentru ca el il cauta pe Dumnezeu. Pentru cei ce-l cauta, foamea lor de Dumnezeu e mai vie decat a noastra, caci noi zicem: "ei, ma iarta Dumnezeu". Dar ii cerem iertare?)
Omul trebuie sa faca ceva. Omul este "partener de dialog cu Dumnezeu" (pr. Staniloae). Omul poate sa faca asta. Dumnezeu nu transforma painea in trupul lui doar asa... Mantuitorul nu a transformat pietrele in paini. De ce? Pentru ca nu vrea sa faca nimic fara stapanul de la inceput al acestei acestei lumi; pe noi ne-a creat sa fim stapanii acestei lumi. Ii dau eu cinci paini, El hraneste cinci mii de oameni...
Dar noi suntem necajiti si strigam: "Unde este Dumnezeu?" Dumnezeu este in tine. Si ce face El? Pai "bodoganeste". Ne arata slabiciunile noastre, locul in care trebuie sa ne transformam, in fiecare gand rau a nostru, in fiecare nemultumire a noastra.

Deci, daca am descoperit asta, eu pot sa-mi transform viata. Si pot sa transform datul in dar. Si in acest demers sa luam in primul rand ce nu ne place. Din tot ce nu ne place in viata noastra putem face aluatul pe care il vom transforma in dar. Toate necazurile sunt locurile fierbinti in care lucreaza harul. Acolo e locul de intalnire al nostru cu Dumnezeu, pentru ca acolo striga omul la Dumnezeu. Parintele Arsenie (Boca) spune: In necazuri, omul striga la Dumnezeu: "Doamne miluieste!", iar Dumnezeu ii raspunde "omule, schimba-te!".

Miercurea fara cuvinte

Miercurea fara cuvinte... in joia recunostintei.
Multumesc Sfintei Cuvioase Parascheva ca m-a primit si in acest an sa ma inchin la sfintele ei moaste.
Anul acesta cred ca a fost cu adevarat bucuroasa de oaspeti, caci a fost o vreme atat de frumoasa, cum de mult nu am mai vazut in aceasta zi.
Totul a fost luminos, cald, plin de bucurie duhovniceasca.
Dumnezeu iubeste Iasul nostru drag si ne ingaduie lucruri ce cu greu se pot exprima.

Premiu

Saptamana trecuta am primit un premiu, pentru care ii multumesc mult Anei
Il daruiesc tuturor femeilor din lista mea de bloguri, caci toate sunt deosebite si toate il merita cu prisosinta. Prin ele am vazut ca poate exista prietenie si prin alte cai decat cele directe. Doamne ajuta tuturor si viata plina de binecuvantari.

Acestea sunt:

ania's life

Beautifully Imperfect

Binecuvantarea casei

Biserica din casa

Cristina's world

Daruind vei dobandi...

Din Pridvor

Dulce casa...

Femeia Ortodoxa

Floricele Colorate

Florile, pasiunea mea

Gândeşte frumos!

Gânduri pentru fiecare zi

Home Living

Jurnal de boierie

jurnal de multumire

Jurnalul Anei

Mamica Iubitoare

Nihil sine Deo

ortodoxie şi viaţă

picurideroua

ramura înflorită

The Blessed Nest

The Inspired Room

THE NAME OF THE ROSE

The Secret is in the Sauce

Un Coltisor de Rai

Viata si credinta dobrogeana

Viaţa la ţară

Despre dar, cu Maica Siluana

Maica Siluana - Despre dar - Arad 2006
Asculta mai multe audio Diverse »

sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva


Acatistul Sf Parascheva TRINITAS
Asculta mai multe audio Muzica »

Lumea Credintei pe internet

Abia acum am zarit situl Lumea credintei...
Iata ultimul editorial:

Bloggosloviţi!*

Recentele dispute atât de la vârful, dar şi din profunzimile „nevorbite” (mai bine zis, „ne‑publice”) ale Bisericii noastre, legate de Cazul Corneanu şi‑au găsit forma de exprimare într‑un mediu neconvenţional, tratat până acum cu oarecare indiferenţă de către condeierii omologaţi ai breslei. Internetul (site‑urile, dar mai ales bloggurile) a găzduit cele mai vii, mai rapide şi mai variate/fulminante mesaje şi comentarii, toate legate de cazul în sine, de derularea lui publică şi de rezoluţiile sinodale, de implicările – concrete sau doar imaginate – ale deznodământului ş.a.m.d. Aşadar, internetul s‑a autoimpus ca fiind locul care poate găzdui lejer discuţii naţionale, dar şi transfrontaliere, transcontinentale, transconfesionale. Într‑o secundă, gândul tău scris poate ajunge în orice colţ al lumii, în orice computer, în faţa oricui. Iar forumul de discuţii (convorbiri on‑line, chat) te conectează instant cu toţi ce interesaţi de subiectul pus în discuţie.

continuarea editorialului poate fi citita aici

la gradinita celei mici

pauza de blog

Se pare ca azi blogul se vede bine cu internet explorer. Nu stiu ce s-a intamplat cu firefox, dar nu incarca pagina complet...
O, ce chestie, nici asa nu e bine :)
Se pare ca azi avem pauza de blog.

Iasi 600 - "Capsula timpului"

Sarbatorile Iasului sunt pentru mine ca revelionul din fata Palatului culturii. Imi place sa aud concertele din casa, de la caldura paturii in care stau, citind din parintele Staniloae, ori, cum e in cazul revelionului, mergand la slujba de Anul Nou, la Catedrala.
Ma bucura faptul ca e multa lume, adunata, care se simte bine, ma bucur ca e viata... dar nu pot merge la astfel de concerte.
In aceasta seara am fost la un eveniment deosebit. Primaria a aprobat un proiect aniversar pentru cei 600 de ani pe care ii inregistreaza (oficial) Iasul anul acesta, proiect care se numeste "Capsula timpului".
Evenimentul este cel despre care scrie aici, nu mai scriu eu despre el.
Din cauza vremii, nu a putut fi ingropata aceasta capsula.
Am vazut prezentarea, care mi-a placut foarte mult asa, ca idee, un film alternativ prezentat simultan pe 6 monitoare, ce a surprins Iasul din 6 directii: iasul spiritual, istoric, cultural si administrativ, iasul personalitatilor si iasul apusurilor.
Ce mi-a placut cel mai mult, a fost faptul ca realizatorii au recunoscut - prin felul in care au apreciat si prin locul pe care l-au dat spiritualitatii ortodoxe - faptul ca "brandul" Iasului este legat de aceasta latura spirituala. In aceasta lume in care ICR-ul spre exemplu promoveaza ca si cultura romaneasca reprezentativa niste aberatii despre care nu vreau sa dau amanunte, in care suntem tot mai mult impinsi sa credem ca "laicitatea" este ceea ce trebuie sa promovam ca si membri ai unei comunitati bazata pe drepturile omului, iata ca un eveniment cultural pune accent pe latura spirituala a culturii si pe cea crestin ortodoxa in special.
Pentru asta ii felicit (desi nu cred ca citeste cineva din zona asa ceva - dar asa, pentru sufletul meu) pe realizatori pentru faptul ca nu au uitat ca sunt romani, iar ca romani, in primul rand sunt crestini.

Sarbatorile Iasului - Iasi 600

Au inceput sarbatorile Iasilor.

Iasul se umple din nou de mireasma sarbatorii.
Toamna în care fosta Capital a Moldovei împlineste 600 de ani de atestare documentara ne cheama sa ne bucuram cu Iasul vechi, cu Iasul tânar.
Sarbatorile Iasului 2008 vor sa aduca timp de 10 zile farmecul orasului de pe sapte coline în inimile celor traiesc aici si al celor care vin în pelerinaj la moastele Sfintei Parascheva.
10 zile de credinta, cultura, sport si divertisment.
10 zile în care cele sase secole ale Iasului vor vorbi generatiilor viitoare.

La 15 ani de la trecerea la Domnul...

Pr. Staniloae - Despre Dumnezeu
Vezi mai multe video din TV »

Pr Dumitru Staniloae - Ascetica si Mistica - Upload a Document to Scribd

Un mărturisitor al Preasfintei Treimi şi un înnoitor al Teologiei Ortodoxe

Azi se implinesc 15 ani de cand Parintele Staniloae a plecat la Domnul. La manastirea Cernica a avut loc o slujba de pomenire la care mi-ar fi placut sa particip daca as fi fost mai aproape...

Spicuiesc cateva fraze dintr-un fragment al cuvantului rostit de PF Patriarh Daniel cu acest prilej.

Părintele Stăniloae rămâne veşnic un teolog al iubirii Preasfintei Treimi, un prieten fidel al Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi un înnoitor al teologiei ortodoxe, pe baza tradiţiei din trecut şi a creaţiei intelectuale şi duhovniceşti din prezent. Toată teologia sa are în centrul ei lumina şi iubirea Sfintei Treimi sau legătura sfinţitoare şi mântuitoare a Persoanelor divine cu persoanele umane, chemate prin Biserică la îndumnezeire, viaţă şi fericire veşnică.

Teologia Sfinţilor Părinţi, pe care Părintele Dumitru Stăniloae i-a iubit, i-a tradus şi explicat, este baza tradiţională a teologiei sale creatoare şi mărturisitoare. El, însă, nu numai că a citat din operele Sfinţilor Părinţi, ci le-a şi continuat şi le-a aprofundat, în mod fidel şi creator, arătând, pentru timpul nostru, permanenta frumuseţe şi frăgezime sau prospeţime a teologiei Părinţilor Sfinţi, luminaţi de Duhul Sfânt, Care arată mereu Bisericii că „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi“. (Evrei 13, 8).

Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi

Una dintre cartile semnate de maica Magdalena, aparuta la editura Deisis este "Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi"
Maica Magdalena, de la mănăstirea Sfantul Ioan Botezătorul, Essex, (ucenica a stareţului Sofronie, cel care, la randul sau, a fost ucenic al Sfantului Siluan) a realizat un indrumar pentru toţi părinţii ortodocşi, de la cei cu copii mici, pana la cei care au adolescenti. Maica Magdalena arată cum dragostea şi increderea dintre părinţi şi copii pot fi hrănite şi menţinute de la naştere pană la varsta maturităţii.
O atenţie specială e acordată rolului preotului dintr-o parohie, sfaturilor pe care acesta le oferă deopotrivă copilului şi părinţilor. Prezenţa intregii familii la slujbele religioase şi dragostea pentru Hristos oglindită in primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine, precum şi viaţa de rugăciune din faţa icoanelor din casele noastre sunt elementele indispensabile ce susţin educaţia creştină a copiilor. Maica Magdalena se apleaca si asupra evitabilelor influenţe exterioare. Puterea şi influenţa televiziunii sau a muzicii pop sunt abordate şi ele cu sfaturi precise adresate părinţilor, astfel incat aceştia să-şi poată indruma copilul spre relaţii mai bune, in inţelegere reciprocă, pentru a nu le pune in primejdie credinţa.
Volumul este micut, concis, potrivit lumii rapide in care traim. Se incheie cu un cuvant despre educatia copiilor, al Sfantului Ioan Gura de Aur.
***
Iata cateva cuvinte despre petrecerea timpului liber.
"Daca nu le dorim copiilor nostri sa aiba parte de distractii daunatoare, trebuie sa ne consacram atunci timpul si energia noastra pentru a le oferi placeri care nu-i vatama. Sf. Ioan Gura de Aur spune acelasi lucru. El sugereaza ca, in loc sa-i ducem pe copii la spectacole indecente, sa le gasim alte forme de divertisment si relaxare. Cu cat vor avea preocupari mai sanatoase, cu atat mai mult le va lipsi dispozitia pentru distractii vatamatoare.
Parintilor le revine sarcina de a dovedi (nu prin vorbe, ci prin fapte concrete din viata de zi-cu-zi) ca este posibil sa fii crestin ortodox si sa ai simtul umorului. Sa nu uitam ca faptul de a fi ortodox este deja o 'asceza', o nevointa pentru copiii nostri pe seama carora se glumeste la scoala pentru faptul ca merg la biserica, pentru ca nu folosesc un limbaj blasfemiator, pentru ca n-au facut 'experienta' sexului opus. Nu trebuie sa subestimam presiunea constanta a ideilor ce pun in cauza crestinismul (si, in particular, Ortodoxia). De aceea, este vital din punct de vedere duhovnicesc sa nu adaugam si povara de a fi singurii care nu ies niciodata, care nu au voie sa faca una sau alta. Nu trebuie sa le prezentam ortodoxia ca pe ceva negativ, ci ca pe Viata cea adevarata. Copiii nostrinu trebuie sa se simta pagubiti pentru ca parintii lor sunt crestini devotati...
Povatuind un tata cu privire la fiul sau, Sf. Ioan Gura de Aur spune: 'Cinsteste-l cu multe daruri, ca sufletul sau sa suporte necinstirea care-i vine de aici [adica de la faptul ca nu merge la spectacole]'. Desigur, asta nu inseamna ca trebuie sa ne rasfatam copiii. Dar, fara indoiala, le-ar fi mai usor daca in loc sa spuna mereu, de exemplu: 'Nu, n-am facut aia pentru ca nu m-a lasat mama', ar putea spune uneori: 'Nu, n-am putut face cutare pentru ca ieri seara n-am fost acasa'".
***
Este o carte placuta, usor de citit care se aplica si la noi, desi a fost scrisa intr-o tara in care a fi crestin ortodox este o minoritate, caci trebuie sa facem fata acelorasi provocari in ceea ce priveste cresterea si educatia copiilor.
Din experienta vorbesc acum, caci nu o data a trebuit sa le explic fetelor de ce alti copii nu tin post, de ce nu merg la biserica, de ce nu au voie sa stea pe calculator (cum stau toti colegii, pe messenger)... mai nou, de ce sa nu se uite la filme care nu sunt adecvate varstei.

Despre destin si vocatie, cu Parintele Rafail Noica

10 minute pentru aducere aminte.

Asculta mai multe audio Calatorii »
Sa fim atenti la occident!



Asculta mai multe audio Diverse »

Acoperamantul Maicii Domnului

Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului
Asculta mai multe audio Diverse »Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului

(Marian Moise)

"Sfaturi gospodaresti"

Am gasit in biblioteca bunicii o carte care contine, in cele sase sute si ceva de pagini o culegere de sfaturi bine de stiut de o buna gospodina.
Am descoperit cu un soi de uimire ca si noi, romancele, am avut perioada noastra "clasica", conservatoare, care s-a transmis... prin scris. Caci la asta se referea uimirea mea. Harnicia ca idee - "vrednicia"- se transmitea din generatie in generatie, iar casa frumoasa era semnul destoiniciei unei familii, barbatul si copiii erau "imaginea" femeii... Lucrurile acestea s-au transmis pana la noi, cu siguranta, doar ca putine carti au aparut pe aceasta tema. Probabil din cauza ca ar fi lucruri elementare, de bun-simt.
Ei, nu, cartea de care va povestesc nu era o emanatie a romancelor, ci traducere din limba rusa a cartii "Domovodstvo". In anii 60, pe vremea cand se traducea la noi cartea, femeile trebuiau sa stie de toate, de la gospodarirea terenului din jurul casei, la tot ceea ce tine de interior: igiena locuintei, ingrijirea copilului, cum se prepara o mancare gustoasa, prepararea conservelor, uscarea fructelor si a ciupercilor, croitul si cusutul, tricotajele si tot felul de informatii despre spalatul diferitelor tipuri de material, vopsitul materialelor in casa, scoaterea petelor si altele.
Daca imi aduc insa mai bine aminte, in perioada copilariei mele exista revista "Femeia", care continea mai mult sfaturi practice, moda mai decenta, sfaturi de ingrijire cosmetica reala si mai putin articole comerciale si reclame sub forma de articol.
Tot din acea perioada, adica pe cand eram eu bebelus, mai era si o carte ce se numea "Cartea gospodinei", care continea inclusiv idei de decoratiuni in casa.

Vremuri cuminti...

Miercurea fara cuvinte

Ce este "Miercurea fara cuvinte"?

Miercurea , pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ( "miercurea fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless"- adica "fara cuvinte". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema.

MELCI IN ASCENSIUNE