pentru randuiala

Cu ceva vreme in urma, am postat un sondaj prin care intrebam cat de des va simtiti coplesite de treburile zilnice pe care le aveti de facut.
Raspunsurile voastre mi-au aratat ca exista momente in care viata casnica, cu toate ale ei, vi se pare coplesitoare - o singura persoana a raspuns ca niciodata, si mi-ar placea sa citesc candva care e reteta ei.
De ce oare exista si astfel de momente in viata noastra? Iata niste idei pe care vreau sa le impartasesc aici, poate va gasi cineva folos in ele, iar daca nu, macar mi le pun eu intr-o ordine.
In primul rand, aceasta este ascultarea noastra. Si, asa cum in orice ascultare avem o anumita randuiala, la fel si in ascultarea de femeie avem nevoie de o randuiala. Pr. Nicolae Tanase spunea intr-un cuvant ca, prin randuiala (el vorbea despre randuielile Bisericii), Biserica nu cauta sa ne impovareze, ci sa ne faca viata mai usoara. Eu cred ca la fel e si in casa. In casa, ordinea nu trebuie sa impovareze, ci sa faca viata mai usoara, in asa fel incat noi sa fim si "Maria", nu numai "Marta".
De obicei, oboseala se acumuleaza, pe de o parte - obiectiv - din cauza multitudinii de activitati - dar si subiectiv - din cauza incrancenarii cu care realizam acele activitati: ori le facem pentru ca "trebuie". Trebuie sa fie curat! Da, trebuie sa fie ordine, curat, dar din ordine si curatenie nu trebuie sa facem un monstru, ci o ofranda a noastra, inchinata lui Dumnezeu.
Citind orice carte sau brosura despre cresterea copilului mic, vom vedea ce accent se pune pe program, pe "obiceiurile" zilnice, de la baita, la mese, la plimbare... toate indeamna la un program, care poate fi inteles ca foarte strict. Ce avem noi de facut insa pornind de la aceste sugestii, e sa ne facem propriul program, propria randuiala, adaptat la cerintele specifice ale familiei noastre, copiilor nostri. Greseala e sa luam ce citim ca litera de lege si sa facem intocmai ca acolo si sa nu "intrebam" copilul nostru, oricat de mic ar fi, ce vrea, ce ii trebuie, care e programul lui. Ori sa acceptam sa ne impuna altcineva randuiala in casa (mama, soacra etc.), pentru ca, incercand sa tinem randuiala altcuiva, riscam sa obosim mai tare decat ar trebui.
***
Lipsa de randuiala in casa poate veni din mai multe motive, (care nu e obligatoriu sa se intample simultan ori toate) Sunt unele femei care toata ziua fac curat in casa si tot curat nu e, iar altele care par ca nu fac nimic toata ziua si totul straluceste.

- prea multe lucruri. Solutia? Debarasarea de toate lucrurile care nu ne plac (dar le-am primit de la o prietena foarte draga si nu le putem arunca), de jucariile in exces - oricum copilul nu are timp sa se joace cu toate, iar cu unele chiar nu se joaca nicicand pentru ca nu-i plac - de lucrurile care "poate ne vor folosi candva";
- lasam nestranse lucrarile neterminate. Spre exemplu, am ceva de cusut, dar nu am timp acum sa termin. Las insa desfacuta masina de cusut, cu materialele si toate ustensilele necesare, pentru mai tarziu, cand voi reveni la aceasta activitate - Buzz! - dezordine! Solutia, e de la sine - punem la loc indata ce am intrerupt o activitate, chiar daca e o carte, lucrul de mana ori rufele aduse de la uscat.
- lucrurile nu au locul lor. (strans legat de ce am spus mai sus) Spre exemplu, unele femei nu mai calca fiecare chilotel, altele calca toate rufele. Unele, calca imediat ce le-au adus de la uscat, altele - au o zi stabilita. Pentru toate cazurile, ar fi bine sa existe un loc unde sa fie depozitate lucrurile de calcat. Si a tuturor lucrurilor. Pe care sa le cunoasca toti ai casei.
- incercam sa facem totul singure. Si aici deschid o paranteza. "Totul" in cazul unui cuplu tanar casatorit nu e acelasi cu "totul" in cazul in care incep sa apara copiii. Daca in prima situatie "totul" era floare la ureche, in familiile cu copii sarcinile casnice cresc exponential. Deci, daca nu avem un sot care sa ne ajute la aceste treburi casnice, daca nu avem o femeie care sa ne ajute si mai ales daca mai avem si serviciu, a face "totul" in casa devine o utopie. Putem avea in continuare aceeasi pretentie de la noi dar riscam sa cadem foarte repede in deznadejde si in sentimentul de coplesire. De-a lungul vietii, am intalnit mai multe feluri de abordare a acestei situatii (cea in care nu ai un ajutor).
Primul ar fi acela de "abandon" - asta e, sunt femeie, asta am de facut - care duce la mantuire cu bucurie sau ... la depresie (care nu exclude mantuirea), certuri etc.
Un alt mod de abordare, ar fi acela de considerare obiectiva a situatiei: "domnule sot, ziua are atatea ore, eu trebuie sa ma ocup de asta, asta si asta. Daca nu se poate gasi o solutie de ajutor pentru mine, spune tu la ce putem renunta" (si, in functie de caz, se renunta la maieurile calcate, se cumpara lenjerii gata sifonate si necalcabile, se renunta la covoarele de pe jos si se pune gresie peste tot, se renunta la mancarurile care iau jumatate de zi pentru preparare - fara acuze ca nu ii gateste ca mama - si tot asa). Am inchis paranteza
- prea multe activitati. Sa presupunem ca am rezolvat problemele de curatenie, dar uite ca tot coplesita ma simt. Dar: Urmaresc telenovela cutare sau cutare. Ori: Nu deschid televizorul - pentru ca nu am, dar mi-am facut un blog pe care postez si mai urmaresc si o lista de alte 10 bloguri pentru ca intalnesc lucruri foarte interesante. Copilul meu este inscris la sah, inot, tenis de camp si dans sportiv si trebuie sa il duc si sa il aduc, iar eu sunt casiera la comitetul de parinti si trebuie sa petrec multa vreme la scoala, pentru a aduna banii de pom de la parinti. Solutie: ziua are tot acelasi numar de ore. Daca simtiti ca e prea sedentara viata copilului, inscrieti-l la un club, dar nu la 3. Copilul se dezvolta foarte bine chiar daca nu face toate sporturile de pe piata. De asemenea, sunt femei care au mai mult ajutor; lasati-le pe acelea sa se ocupe de stransul banilor (sau alte activitati de la scoala ori gradinita). Nu trebuie sa ne invinovatim sau sa ne simtim mai putin importante daca nu ne implicam foarte tare in viata scolara a copilului (bine, nici sa uitam cum arata doamna invatatoare).
De telenovela... nu stiu daca cele care trec pe aici au vreo asemenea preocupare. Dar faptul ca nu e telenovela, ci program tv - chiar si un talk-show - nu il face mai ziditor de suflet. Dar, totusi, simti nevoia sa mai auzi pareri, opinii de la persoane pe care le stimezi. Vestea cea buna e ca e plin internetul cu tot felul de conferinte, emisiuni, pe care le poti downloada si le poti asculta lucrand la ceva si nefiind tintuit cu ochii in monitor. Ori chiar filme, daca iti place si ai timp de un film, la care te poti uita atunci cand chiar ti-ai terminat treburile. Pai care e in cazul acesta diferenta intre a privi la tv si... a privi la tv? Diferenta e ca pentru a privi la o emisiune tv, trebuie sa-ti ajustezi tu programul in functie de ora de difuzare. Daca inregistrezi acea emisiune (presupunand ca e folositoare) si privesti alta data, o data, te uiti la ea in functie de propriul tau program si, in plus, poti evita jumatatea de ora de reclame.
Pornisem de la "prea multe activitati" si le-am intercalat cu activitatile de relaxare - pai daca nici sa ne relaxam nu avem voie...!?! Ideea era ca aceasta relaxare ar trebui sa hotaram noi si sa programam noi cand ne-o permitem, nu sa ne spuna cineva cand trebuie sa ne relaxam (ca atunci e ora).
- lipsa unor activitati necesare din program. O femeie are nevoie si de o activitate pe care sa o faca pentru ca vrea, ii place... de un hobby. Dar sa nu se transforme si acesta in factor de stres. In functie de timp, poate fi zilnic, saptamanal ori lunar... lectura unei carti, o "plimbare" singura pana la magazinul din colt, (daca sta acasa) pentru a nu mai auzi cinci minute forfoteala casei, ori chiar si in dormitorul propriu, daca acesta exista, inchis cu cheia, in care "mami are nevoie de 10 minute de liniste" - (daca merge la serviciu). In general, femeile au impresia ca trebuie doar sa dea si sa nu primeasca nimic (urmand sa gaseasca implinirea si bucuria doar in indeplinirea obligatiilor). Cred insa ca deconectarea are si ea rolul ei si faptul ca "am crescut" nu inseamna ca nu mai avem nevoie de o pauza. Avem nevoie de un moment de respiro, in care sa privim in sus, la cer, sa ne tragem sufletul, asa cum faceau femeile odata.
***
Ca o concluzie la toate cele ce le-am spus pana acum ar fi aceea ca, pentru "a trai bine" trebuie sa ne simplificam viata. Sa facem diferenta intre lucrurile pe care vrem sa le avem pentru prestigiu si cele cu adevarat necesare.
Sa Il chemam intotdeauna pe Dumnezeu in viata noastra, sa ne ajute, sa puna umarul. Dumnezeu nu va face niciodata lucrurile pe care le putem face noi, dar uneori, obiectiv vorbind, avem nevoie de ajutor. Si daca nimeni din jur nu ni-l ofera, ne da Dumnezeu putere mai multa, doar sa-I cerem.
***
Dar vedeti, sunt cazuri in care poate nu stim sa acceptam ajutorul de la oameni. Sau sa-l cerem. Si asta trebuie sa invatam.
Trebuie sa invatam sa nu ne crestem puii paraziti. Iar asta nu inseamna sa-l obligam de mic sa fie perfect (cum nici noi nu suntem) ci sa vedem exact in ce ne poate ajuta si sa-l rugam sa ne ajute (chiar daca nu e vorba de jucariile lui): i-am spalat hainutele si trebuie sa le scoatem din masina? Nici nu stim ce bucurie i-am face sa-l rugam chiar pe el sa si le scoata si sa le puna in cos, pentru a le duce la uscat (=ajutor autentic), in timp ce noi facem altceva in baie sau bucatarie - unde e masina. Copilul simte imediat cand "se joaca" de-a ajutatul si se plictiseste repede. De aceea, doar a-i cere sa-ti dea carligele de rufe poate sa-l plictiseasca. Dar a-ti da chiar hainele, pentru a nu te apleca tu, e o adevarata bucurie pentru el. Daca nu e televizorul deschis.
Am ascultat recent o predica a Parintelui Serafim Badila, din Cluj, in care acesta punea accent asupra faptului ca fetele nu sunt invatate sa faca treaba. Sa faca mancare.
Marturisesc ca am o oarecare jena atunci cand le cer fetelor mele sa faca treaba (ma refer la alte treburi decat cele legate de camera lor): "nu le pasez oare sarcinile mele?" este intrebarea care-mi vine in minte. Am gandirea deformata de crescutul la oras: "lasa, voi invatati". Asta ne zicea mama. E drept ca ajutam si in casa. Dar mai des auzeam ca "invatatul e singura voastra datorie", in vreme ce mama se spetea storcand la rufe, ca nu avea masina automata, ori la taiat zarzavat, ca nu avea robot.
Le sfatuiesc pe toate mamele, cresteti-va copiii responsabili! De mici. Cu treaba adevarata, nu cu "joaca de-a treburile casnice".
A-l pune pe copil sa-si pregateasca un sandwich e un cadou pe care i-l facem. A-l invata s-o faca, e un pas in a-i da aripi. Nu trebuie sa ne crestem copiii handicapati (singurul lucru pe care sa-l stie fiind acela de a-si cumpara un sandwich de la mcdonalds), ci cat mai independenti. Noi am uitat ca faceam asta (eu la 10 ani eram singura de la 5 dimineata la 15 dupa-amiaza), ca sa nu mai zic de parintii mei si de parintii parintilor mei, care ingrijeau de animale la 10 ani ori de frati mai mici.
Noi suntem intr-o epoca in care, avand toate si fiind toate foarte usor de obtinut, credem ca trebuie sa le facem doar noi, iar copiii nu mai fac nimic autentic, real. Ei se joaca doar pe computer sau privesc la tv. Iar in realitate... in realitate vegeteaza.
Am mers la sedinta cu parintii si am fost uimita sa aflu de faptul ca doamna nu le da voie "decat in we" sa "vorbeasca" pe messenger. Cum adica? Adica sunt copii care asta fac in timpul saptamanii? Au timp sa foloseasca messengerul? Cand oare? Teme nu au? de repetat la instrument nu au? de jucat au timp? de ajutat prin casa? Cand oare au timp de messenger, cand ale mele nu au timp nici de treburile lor? In clasa a IV-a. Nu am zis nimic, sa nu par cazuta de pe alta planeta, dar am mai auzit apoi alti parinti care povesteau cum isi face temele fiul lor: cu urechile "in computer". Cand aude "poc" repede se ridica si raspunde, apoi se intoarce la teme. Oare ce fel de teme o fi facand copilul acela, ma intrebam in sinea mea.
Cine a mai citit pe blogul acesta stie ca nu ma dau in vant dupa sistemul nostru de invatamant. Dar nici nu cred ca ar trebui sa avem copii analfabeti. Cred in rostul invatarii. Cum se poate concentra un copil (care si asa, prin definitie, poate fi usor distras) si la teme si la internet in acelasi timp?
Dar sa zicem ca se poate. Sigur ii ia mai mult timp pentru teme. Si e si mai sigur ca aceasta va fi singura lui activitate pe ziua respectiva. Si atunci... Atunci va creste o generatie "poc", probabil. In care sper sa aiba si fetele mele loc. Na ca se face de versuri. Sa iau si eu o pauza.
Si mama... mama munceste, sa aiba odrasla de toate... ce ea n-a avut. Trist, dar adevarat.