vineri, 3 octombrie 2008
Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi
Una dintre cartile semnate de maica Magdalena, aparuta la editura Deisis este "Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi"
Maica Magdalena, de la mănăstirea Sfantul Ioan Botezătorul, Essex, (ucenica a stareţului Sofronie, cel care, la randul sau, a fost ucenic al Sfantului Siluan) a realizat un indrumar pentru toţi părinţii ortodocşi, de la cei cu copii mici, pana la cei care au adolescenti. Maica Magdalena arată cum dragostea şi increderea dintre părinţi şi copii pot fi hrănite şi menţinute de la naştere pană la varsta maturităţii.
O atenţie specială e acordată rolului preotului dintr-o parohie, sfaturilor pe care acesta le oferă deopotrivă copilului şi părinţilor. Prezenţa intregii familii la slujbele religioase şi dragostea pentru Hristos oglindită in primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine, precum şi viaţa de rugăciune din faţa icoanelor din casele noastre sunt elementele indispensabile ce susţin educaţia creştină a copiilor. Maica Magdalena se apleaca si asupra evitabilelor influenţe exterioare. Puterea şi influenţa televiziunii sau a muzicii pop sunt abordate şi ele cu sfaturi precise adresate părinţilor, astfel incat aceştia să-şi poată indruma copilul spre relaţii mai bune, in inţelegere reciprocă, pentru a nu le pune in primejdie credinţa.
Volumul este micut, concis, potrivit lumii rapide in care traim. Se incheie cu un cuvant despre educatia copiilor, al Sfantului Ioan Gura de Aur.
***
Iata cateva cuvinte despre petrecerea timpului liber.
"Daca nu le dorim copiilor nostri sa aiba parte de distractii daunatoare, trebuie sa ne consacram atunci timpul si energia noastra pentru a le oferi placeri care nu-i vatama. Sf. Ioan Gura de Aur spune acelasi lucru. El sugereaza ca, in loc sa-i ducem pe copii la spectacole indecente, sa le gasim alte forme de divertisment si relaxare. Cu cat vor avea preocupari mai sanatoase, cu atat mai mult le va lipsi dispozitia pentru distractii vatamatoare.
Parintilor le revine sarcina de a dovedi (nu prin vorbe, ci prin fapte concrete din viata de zi-cu-zi) ca este posibil sa fii crestin ortodox si sa ai simtul umorului. Sa nu uitam ca faptul de a fi ortodox este deja o 'asceza', o nevointa pentru copiii nostri pe seama carora se glumeste la scoala pentru faptul ca merg la biserica, pentru ca nu folosesc un limbaj blasfemiator, pentru ca n-au facut 'experienta' sexului opus. Nu trebuie sa subestimam presiunea constanta a ideilor ce pun in cauza crestinismul (si, in particular, Ortodoxia). De aceea, este vital din punct de vedere duhovnicesc sa nu adaugam si povara de a fi singurii care nu ies niciodata, care nu au voie sa faca una sau alta. Nu trebuie sa le prezentam ortodoxia ca pe ceva negativ, ci ca pe Viata cea adevarata. Copiii nostrinu trebuie sa se simta pagubiti pentru ca parintii lor sunt crestini devotati...
Povatuind un tata cu privire la fiul sau, Sf. Ioan Gura de Aur spune: 'Cinsteste-l cu multe daruri, ca sufletul sau sa suporte necinstirea care-i vine de aici [adica de la faptul ca nu merge la spectacole]'. Desigur, asta nu inseamna ca trebuie sa ne rasfatam copiii. Dar, fara indoiala, le-ar fi mai usor daca in loc sa spuna mereu, de exemplu: 'Nu, n-am facut aia pentru ca nu m-a lasat mama', ar putea spune uneori: 'Nu, n-am putut face cutare pentru ca ieri seara n-am fost acasa'".
***
Este o carte placuta, usor de citit care se aplica si la noi, desi a fost scrisa intr-o tara in care a fi crestin ortodox este o minoritate, caci trebuie sa facem fata acelorasi provocari in ceea ce priveste cresterea si educatia copiilor.
Din experienta vorbesc acum, caci nu o data a trebuit sa le explic fetelor de ce alti copii nu tin post, de ce nu merg la biserica, de ce nu au voie sa stea pe calculator (cum stau toti colegii, pe messenger)... mai nou, de ce sa nu se uite la filme care nu sunt adecvate varstei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
{Jurnal de recunostinta} Ziua a 10-a: Miracolul vietii
Azi sunt recunoscatoare pentru miracolul vietii care a ajuns si la mine dupa zeci, sute de mii de ani de existenta pe aceasta planeta, si ca...
-
Cand slaviti ucenici Asculta mai multe audio Evenimente » Troparul Joiei celei Mari (la Denie / Utrenie) "Când slăviţii ucenici...
-
Azi sunt recunoscatoare pentru miracolul vietii care a ajuns si la mine dupa zeci, sute de mii de ani de existenta pe aceasta planeta, si ca...
Doamne ajuta! am instalat acea pagina Femei ortodoxe,nu stiudaca si corect,cum imi dau seama daca e bine? Multumesc.
RăspundețiȘtergereAna
E bine, Ana, caci esti in lista. Doamne ajuta!
RăspundețiȘtergerebun,multumesc. Doamne ajuta!
RăspundețiȘtergere