Vinerea prieteniei

Prietenia mea cu cartile
Una dintre prietenele mele cele mai bune a fost intotdeauna cartea; am citit mult si am trecut, inca din copilarie, prin toate etapele, de la cartile recomandate de tovarasa invatatoare, Cuore, Singur pe lume, La Medeleni... la cele pe care ni le recomandam singuri in clasa, cele de capa si spada, care circulau de la unii la altii, toti muschetarii, contii si contesele... acestea erau in scoala generala, in gimnaziu. A, tot in gimnaziu, imi aduc aminte ca citeam Biblia, aveam de la bunicul meu o editie foarte veche, cea din 1916. Stiu ca imi placeau foarte mult cartile Pentateuhului si aveam o prietena cu care discutam mult pe marginea Leviticului - imi aduc aminte cum ne intrebam noi despre sabath, de ce nu serbam si noi sabathul, daca asa era in Biblie, sau de ce mancam porc si alte animale care nu sunt permise... :) Eram si noi ca etiopianul, dar nu aveam un Filip care sa ne talcuiasca ceea ce citeam, caci eram in vremuri comuniste si imi aduc aminte ca se sfatuiam una pe alta sa nu spune la nimeni ce citim.
***
Una dintre cartile pe care le-am citit in acea perioada (deci pana in 14 ani) si care m-a influentat foarte mult pentru ceea ce ma gandeam ca inseamna a fi femeie a fost "Valea Lunii", a lui Jack London.... Eram la varsta la care incepeam sa percep baietii altfel... am impresia ca deja aveam prieten... ce insemna la acea varsta si la acea vreme prieten: ne intalneam in pauze, discutam... am impresia ca nici nu am iesit vreodata cu el la vreun suc. Dar stiu ca eram intr-un fel indragostita. Asa incat, in cartea aceasta, in care personajele se zbateau in vremurile negre ale recesiunii americane, eu o urmaream doar pe tanara femeie - unul din personajele principale - si ma gandeam ca asa voi fi si eu. Si tot citeam cartea aceea si o reciteam...
***
Multe carti mi-au placut, nici nu le-as putea enumera pe toate, aveam imaginatie foarte bogata si citeam traind realmente si simtind ceea ce simteau personajele.
Apoi, in liceu, cartile lui Calinescu, Camil Petrescu, Rebreanu, Preda... Mi-au placut foarte mult . Tot atunci am descoperit insa si cartile cu continut crestin.
Prima carte cu continut crestin pe care am pus mana a fost Usile Pocaintei, a parintelui Petroniu Tanase. Si acum imi amintesc emotia cu care am citit-o si surprinderea ca exista si asa ceva.
Apoi l-am gasit pe parintele Staniloae. A ramas "autorul" meu preferat, desi de atunci au trecut atatia ani. L-am admirat din ce am citit despre el ca om si mai ales, am admirat-o pe sotia lui, care a devenit unul dintre modelele mele, daca se poate spune asa , desi nu i-am cunoscut pe nici unul personal.

***
Textul despre iubire care mi-a placut cel mai mult l-am gasit la Pr Staniloae, in Mistica.
"Dragostea se realizeaza deci atunci cand se intalnesc intr-o traire reciproca deplina doua subiecte in calitatea lor de subiecte, adica fara sa se reduca reciproc la starea de obiecte, ci descoperindu-se la maximum, ca subiecte, dar cu toate acestea, daruindu-se reciproc si intru toata libertatea. Iubirea e patrunderea reciproca a doua subiecte in intimitatea lor, mai mult decat intrepatrunderea intre un subiect si un lucru, faras a inceteze a fi suverane si autonome. Prin iubire patrunzi in intimitatea unui semen, in samburele fiintei lui, mai mult decat patrunzi in fiinta unui obiect, chiar daca-l asimilezi prin mancare. Il patrunzi fara sa-l nimicesti, dimpotriva, dandu-i posibilitatea sa creasca. De aceea iubirea e suprema unire si promovare reciproca si tocmai de aceea, suprema cale de cunoastere, in care semenul nu e pasiv, ci mai liber ca in orice stare sau relatie. Cu cat il iubesc mai mult, cu atat mi se descopera mai mult...
Iubirea e un urias plus de cunoastere, producand in acelasi timp un urias plus de viata in cel iubit si in cel care iubeste, dezvoltand la maximum fiinta lui si a mea. Dar aceasta cunoastere nu poate fi captata in concepte...
In iubirea ce o am eu de tine, care merge pana la uitarea de eul meu, ca sa te pun in locul lui pe tine, natura umana repartizata in persoane isi biruieste impartirea si se regaseste pe sine in unitatea ei, fapt care-i produce o bucurie debordanta. Repartizarea in persoane a fost si este necesara tocmai pentru ca in iubirea reciproca dintre ele sa-si descopere o valoare si o frumusete pe care altfel n-ar fi putut-o descoperi.
Unitatea descoperita prin iubire a firii repartizate in subiecte e alt fel pretuita si de aceea alimenteaza o bucurie si o afectiune neincetata. ... Noi cel realizat prin dragoste este semn, salut, chemare, revendicare, imbratisare a existentei umane in ea insasi, cu un cuvant: intalnire. Intalnirii din dragoste i-am putea spune mai degraba regasire. Acesta este sentimentul incercat de doua fiinte care si-au deschis sufletul in dragoste... De aici, sentimentul celui ce iubeste, ca in cel iubit isi regaseste casa, dupa ce a ratacit pe afara.
Casa sotului este acolo unde se gaseste sotia, iar casa sotiei este acolo unde se gaseste sotul, sau mai bine casa este constituita de amandoi, ca expresie a lui noi".

Cinci motive pentru a inceta sa spui "Foarte bine" (II)

Copiii au nevoie sa se simta apreciati si iubiti neconditionat, pe cand lauda: "Ai facut o treaba foarte buna!" este conditionata de modul in care ei fac ceva.

***

Iata lista cu cele 5 motive pentru care nu e bine sa fie "premiati" copiii pentru comportamentele bune.
1. "Foarte bine!" manipuleaza copiii
2. "Foarte bine!" produce "dependenti" de aprecieri
3. "Foarte bine!" fura bucuria copilului
4. "Foarte bine!" duce la pierderea interesului
5. "Foarte bine!" duce la reducerea achizitiilor de comportament
6. Alternativa sănătoasă


3. "Foarte bine!" fura bucuria copilului
Independent de aceasta problema a dependentei, un copil merita sa simta bucurie atunci cand realizeaza ceva, sa se simta mandru cu privire la ceea ce a invatat sa faca. De asemenea, merita sa decida singur cand sa se simta astfel. De fiecare data cand spunem "Foarte bine!", ii comandam copilului cum sa se simta.
Ca sa fim bine intelesi, exista perioade cand evaluarile noastre si ghidarea noastra sunt absolut necesare - in special in cazul anteprescolarului si prescolarului; dar un suvoi constant de judecati de valoare nu este nici necesar, nici folositor pentru dezvoltarea copilului. Din nefericire, nu realizam ca "Foarte bine!" este tot o judecata, ca si "Foarte rau!". Ce e de remarcat in primul rand in ceea ce priveste judecata pozitiva e ca nu e numai pozitiva, ci e in primul rand judecata. Iar oamenii, inclusiv copiii, nu se simt bine atunci cand sunt judecati.
Ma bucur foarte tare atunci cand copilul meu reuseste sa faca ceva pentru prima data, sau face un lucru mai bine decat l-a facut vreodata; fac insa tot posibilul sa ma abtin de la a-i spune: "Buna treaba!" pentru ca nu vreau sa ii risipesc bucuria. Vreau ca el sa vina sa-mi impartaseasca si mie bucuria reusitei, nu sa se uite la mine asteptand verdictul. Vreau sa exclame "Am reusit!", nu sa ma intrebe, nesigur, "A fost bine?"

4. "Foarte bine!" duce la pierderea interesului
"Ce frumos pictezi!" poate influenta copilul sa picteze atata timp cat suntem langa el si il laudam. Lilian Katz, una dintre cele mai semnificative voci americane in educatia copilului mic spune ca "odata ce nu mai suntem atenti la el, s-ar putea sa nu se mai atinga de penson". Cu cat laudam mai mult oamenii ca fac ceva, cu atat isi pierd interesul in ceea ce trebuie sa faca pentru a fi recompensati. Interesul se muta de la activitate - citit, scris, desenat, gandit, creat - la premiu, indiferent din ce este constituit: o inghetata, un desen animat ori un "Foarte bine!"
Un studiu realizat la Universitatea din Toronto a dus la un rezultat ingrijorator: copiii laudati des pentru pentru manifestarile de generozitate aveau tendinta de a fi mai putin generosi in viata de zi-cu-zi decat alti copii. De fiecare data cand auzeau "Ce frumos sa-i dai si lui!" sau "ce mandru sunt de tine ca ma ajuti", ei deveneau din ce in ce mai dezinteresati de a imparti cu altii sau de a ajuta. Aceste fapte ajung sa fie vazute nu ca fiind valoroase in sine, ci ca un mijloc de determinare a unor anumite reactie din partea adultilor. In cele din urma, enerozitarea devine zgarcenie.
Premiile motiveaza copiii? Cu siguranta. Ii motiveaza sa obtina anumite premii.

5. "Foarte bine!" duce la reducerea achizitiilor de comportament
De parca nu ar fi fost destul de neplacut ca "Foarte bine!" poate submina independenta, placerea de a face un lucru si interesul pentru acel lucru, lauda poate influenta cat de bine va face copilul acel lucru. Cercetarile demonstreaza ca acei copii care au fost laudati pentru o prima sarcina rezolvata, se poticnesc la urmatoarea; de asemenea, ei nici nu o indeplinesc la fel de bine ca cei care nu au fost laudati.
De ce se intampla asta? Pe de o parte, deoarece lauda creeaza presiunea de a "continua sa faci o treaba foarte buna", care le va fi piedica. Pe de alta parte, se diminueaza interesul pentru ceea ce faceau. Nu in ultimul rand, ei devin mai neincrezatori in a-si asuma riscuri, odata ce se gandesc la cum sa-si mentina acele comentarii pozitive.
***
De cele mai multe ori, "Foarte bine!" este o ramasita a unei abordari psihologice ce reduce viata omului la comportamente care pot fi vazute si masurate. Din pacate, aceasta abordare ignora gandurile, sentimentele si valorile care se afla in spatele comportamentului. Spre exemplu, un copil poate sa imparta cu altul un covrig pentru a fi laudat sau pentru a fi sigur ca celalalt a mancat ceva, ca nu e flamand. Laudand faptul ca a impartit acel covrig, sunt ignorate aceste motive diferite. Si mai rau, promoveaza acel motiv mai putin dezirabil care il va face pe copil un vanator de recompense.

Joia recunostintei

Azi ii multumesc lui Dumnezeu ca a ingaduit sa pot lucra de acasa.
Nu am fost niciodata o femeie "de cariera", desi am avut unele rezultate in munca mea; intotdeauna am sperat, in adancul sufletului meu, ca va exista o cale de a-mi castiga existenta lucrand de acasa. Si iata ca Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunea.
Am lucrat de tanara, am lucrat cu copii, dar de cand am proprii mei copii, faptul de a-mi petrece cea mai mare parte a timpului cu copiii altora mi se parea atat de "nelalocul" lui; aveam un sentiment ca-mi "vand" demnitatea de mama. Cred ca cea mai mare responsabilitate a vietii mele este felul cum imi cresc copiii. Stand acasa cu ei, ii pot supraveghea si indruma mai bine, ii pot creste asa cum inteleg eu ca trebuie, in lumina invataturilor crestin-ortodoxe.
Apoi, nicio reusita profesionala nu mi-a adus multumirea sufleteasca pe care mi-o aduce orice maruntis al copiilor mei.
Stiu, pare egoist. In ziua de azi, femeile sunt aproape "fortate" sa lucreze de lipsa mijloacelor materiale, de nesiguranta unei batraneti cat de cat "traibile", caci daca nu muncesti, de unde pensie? Dar faptul ca Dumnezeu mi-a indeplinit aceasta dorinta m-a facut sa cred ca asa e Voia Lui cu mine.
Sper ca la sfarsitul vietii sa pot primi acel raspuns la care cu totii nadajduim: "Bine, sluga buna si credincioasa!"