Vinerea prieteniei

Prietenia mea cu cartile
Una dintre prietenele mele cele mai bune a fost intotdeauna cartea; am citit mult si am trecut, inca din copilarie, prin toate etapele, de la cartile recomandate de tovarasa invatatoare, Cuore, Singur pe lume, La Medeleni... la cele pe care ni le recomandam singuri in clasa, cele de capa si spada, care circulau de la unii la altii, toti muschetarii, contii si contesele... acestea erau in scoala generala, in gimnaziu. A, tot in gimnaziu, imi aduc aminte ca citeam Biblia, aveam de la bunicul meu o editie foarte veche, cea din 1916. Stiu ca imi placeau foarte mult cartile Pentateuhului si aveam o prietena cu care discutam mult pe marginea Leviticului - imi aduc aminte cum ne intrebam noi despre sabath, de ce nu serbam si noi sabathul, daca asa era in Biblie, sau de ce mancam porc si alte animale care nu sunt permise... :) Eram si noi ca etiopianul, dar nu aveam un Filip care sa ne talcuiasca ceea ce citeam, caci eram in vremuri comuniste si imi aduc aminte ca se sfatuiam una pe alta sa nu spune la nimeni ce citim.
***
Una dintre cartile pe care le-am citit in acea perioada (deci pana in 14 ani) si care m-a influentat foarte mult pentru ceea ce ma gandeam ca inseamna a fi femeie a fost "Valea Lunii", a lui Jack London.... Eram la varsta la care incepeam sa percep baietii altfel... am impresia ca deja aveam prieten... ce insemna la acea varsta si la acea vreme prieten: ne intalneam in pauze, discutam... am impresia ca nici nu am iesit vreodata cu el la vreun suc. Dar stiu ca eram intr-un fel indragostita. Asa incat, in cartea aceasta, in care personajele se zbateau in vremurile negre ale recesiunii americane, eu o urmaream doar pe tanara femeie - unul din personajele principale - si ma gandeam ca asa voi fi si eu. Si tot citeam cartea aceea si o reciteam...
***
Multe carti mi-au placut, nici nu le-as putea enumera pe toate, aveam imaginatie foarte bogata si citeam traind realmente si simtind ceea ce simteau personajele.
Apoi, in liceu, cartile lui Calinescu, Camil Petrescu, Rebreanu, Preda... Mi-au placut foarte mult . Tot atunci am descoperit insa si cartile cu continut crestin.
Prima carte cu continut crestin pe care am pus mana a fost Usile Pocaintei, a parintelui Petroniu Tanase. Si acum imi amintesc emotia cu care am citit-o si surprinderea ca exista si asa ceva.
Apoi l-am gasit pe parintele Staniloae. A ramas "autorul" meu preferat, desi de atunci au trecut atatia ani. L-am admirat din ce am citit despre el ca om si mai ales, am admirat-o pe sotia lui, care a devenit unul dintre modelele mele, daca se poate spune asa , desi nu i-am cunoscut pe nici unul personal.

***
Textul despre iubire care mi-a placut cel mai mult l-am gasit la Pr Staniloae, in Mistica.
"Dragostea se realizeaza deci atunci cand se intalnesc intr-o traire reciproca deplina doua subiecte in calitatea lor de subiecte, adica fara sa se reduca reciproc la starea de obiecte, ci descoperindu-se la maximum, ca subiecte, dar cu toate acestea, daruindu-se reciproc si intru toata libertatea. Iubirea e patrunderea reciproca a doua subiecte in intimitatea lor, mai mult decat intrepatrunderea intre un subiect si un lucru, faras a inceteze a fi suverane si autonome. Prin iubire patrunzi in intimitatea unui semen, in samburele fiintei lui, mai mult decat patrunzi in fiinta unui obiect, chiar daca-l asimilezi prin mancare. Il patrunzi fara sa-l nimicesti, dimpotriva, dandu-i posibilitatea sa creasca. De aceea iubirea e suprema unire si promovare reciproca si tocmai de aceea, suprema cale de cunoastere, in care semenul nu e pasiv, ci mai liber ca in orice stare sau relatie. Cu cat il iubesc mai mult, cu atat mi se descopera mai mult...
Iubirea e un urias plus de cunoastere, producand in acelasi timp un urias plus de viata in cel iubit si in cel care iubeste, dezvoltand la maximum fiinta lui si a mea. Dar aceasta cunoastere nu poate fi captata in concepte...
In iubirea ce o am eu de tine, care merge pana la uitarea de eul meu, ca sa te pun in locul lui pe tine, natura umana repartizata in persoane isi biruieste impartirea si se regaseste pe sine in unitatea ei, fapt care-i produce o bucurie debordanta. Repartizarea in persoane a fost si este necesara tocmai pentru ca in iubirea reciproca dintre ele sa-si descopere o valoare si o frumusete pe care altfel n-ar fi putut-o descoperi.
Unitatea descoperita prin iubire a firii repartizate in subiecte e alt fel pretuita si de aceea alimenteaza o bucurie si o afectiune neincetata. ... Noi cel realizat prin dragoste este semn, salut, chemare, revendicare, imbratisare a existentei umane in ea insasi, cu un cuvant: intalnire. Intalnirii din dragoste i-am putea spune mai degraba regasire. Acesta este sentimentul incercat de doua fiinte care si-au deschis sufletul in dragoste... De aici, sentimentul celui ce iubeste, ca in cel iubit isi regaseste casa, dupa ce a ratacit pe afara.
Casa sotului este acolo unde se gaseste sotia, iar casa sotiei este acolo unde se gaseste sotul, sau mai bine casa este constituita de amandoi, ca expresie a lui noi".