Joia recunostintei

Azi ii multumesc lui Dumnezeu ca a ingaduit sa pot lucra de acasa.
Nu am fost niciodata o femeie "de cariera", desi am avut unele rezultate in munca mea; intotdeauna am sperat, in adancul sufletului meu, ca va exista o cale de a-mi castiga existenta lucrand de acasa. Si iata ca Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunea.
Am lucrat de tanara, am lucrat cu copii, dar de cand am proprii mei copii, faptul de a-mi petrece cea mai mare parte a timpului cu copiii altora mi se parea atat de "nelalocul" lui; aveam un sentiment ca-mi "vand" demnitatea de mama. Cred ca cea mai mare responsabilitate a vietii mele este felul cum imi cresc copiii. Stand acasa cu ei, ii pot supraveghea si indruma mai bine, ii pot creste asa cum inteleg eu ca trebuie, in lumina invataturilor crestin-ortodoxe.
Apoi, nicio reusita profesionala nu mi-a adus multumirea sufleteasca pe care mi-o aduce orice maruntis al copiilor mei.
Stiu, pare egoist. In ziua de azi, femeile sunt aproape "fortate" sa lucreze de lipsa mijloacelor materiale, de nesiguranta unei batraneti cat de cat "traibile", caci daca nu muncesti, de unde pensie? Dar faptul ca Dumnezeu mi-a indeplinit aceasta dorinta m-a facut sa cred ca asa e Voia Lui cu mine.
Sper ca la sfarsitul vietii sa pot primi acel raspuns la care cu totii nadajduim: "Bine, sluga buna si credincioasa!"