Atunci cand exista dragoste...

... Chiar si departe de s-ar afla unul de celalalt, se afla aproape, pentru ca dragostea lui Hristos nu poate fi limitata prin distante.
***

- Maica Stareta, i-ai scris urari lui Dimitrie, care acum se casatoreste

- I-am scris, Parinte.

- Adu-mi felicitarea sa completez si eu ceva: "Hristos si Maica Domnului sa fie cu voi. Dimitrie, iti dau binecuvantare sa te certi cu toata lumea, in afara de Maria. La fel si Mariei". Ia sa vad daca vor intelege la ce ma refer.

Cineva m-a intrebat: "Ce uneste mai mult pe barbat cu femeia sa". "Recunostinta", ii raspund. Unul iubeste pe celalalt pentru ceea ce ii daruieste. Femeia ii da barbatului ei increderea, devotamentul si ascultarea sa. Iar barbatul ii da femeii siguranta ca o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar si o mare servitoare, iar barbatul este stapanul casei, dar si hamalul ei.

Sotii trebuie sa aiba dragoste curata intre ei, pentru ca existand un climat pasnic in familie, sa-si poata indeplini datoriile lor duhovnicesti. Pentru a trai in chip armonios sotii trebuie din inceput sa puna ca temelie a vietii lor dragostea, dragostea cea scumpa, care se afla in nobletea duhovniceasca, in jertfirea de sine si nu in dragostea cea mincinoasa, lumeasca si trupeasca.

Motherhood--Victorian Couple
Atunci cand exista dragoste si jertfire de sine, totdeauna se pune unul in situatia celuilalt, il intelege si-l doare. Si atunci cand cineva il primeste pe aproapele sau in inima sa indurerata, il primeste pe insusi Hristos, Care il umple cu si mai multa veselie duhovniceasca.

Atunci cand exista dragoste chiar si departe de s-ar afla unul de celalalt, atunci cand o cer imprejurarile, se afla aproape, pentru ca dragostea lui Hristos nu poate fi limitata prin distante. insa atunci cand, Doamne fereste, sotii nu au dragoste intre ei, desi s-ar afla aproape, in realitate insa se afla departe unul de altul. De aceea trebuie sa se straduiasca sa pastreze dragostea in toata viata lor si sa se jertfeasca unul pentru celalalt.

Dragostea trupeasca ii uneste la exterior pe oamenii lumesti, dar numai atata vreme cat exista factori lumesti (bani, frumusete, pozitie sociala, etc. - n. tr.), si ii desparte atunci cand ele dispar, ducandu-i astfel la pierzare. In timp ce, atunci cand exista dragostea duhovniceasca, cea scumpa, chiar daca unul dintre soti isi pierde acesti factori, aceasta nu numai ca nu-i desparte, ci ii uneste si mai mult. Atunci cand exista numai dragoste trupeasca, si daca, de pilda, femeia afla ca sotul ei a privit la alta, atunci ii arunca vitriol in ochi si il orbeste. In timp ce, atunci cand exista dragoste curata, o doare mai mult si cauta cu orice chip sa-l aduca iarasi pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.

Odata a venit la Coliba un oarecare medic grec din America. Am vazut ca avea un chip luminos si de aceea l-am intrebat cu discretie despre viata lui. "Parinte, mi-a spus, sunt ortodox, dar pana in ultima vreme nici posturi nu am tinut, nici la biserica nu am mers. Intr-o noapte am ingenunchiat in camera mea, ca sa-L rog pe Dumnezeu pentru o problema ce ma preocupa, cand deodata camera s-a umplut de o lumina placuta. Pentru destula vreme nu vedeam nimic fara numai lumina si simteam o pace negraita inlauntrul meu".

M-am minunat, deoarece am inteles ca omul acesta se invrednicise sa vada lumina necreata, si de aceea i-am cerut sa-mi spuna ce se intamplase. "Parinte, mi-a spus, sunt casatorit si am trei copii. La inceput o duceam bine in familie. Dupa o vreme insa femeia mea nu a mai avut rabdare sa se preocupe de casa si de copii, si de aceea cerea mereu sa iesim la plimbari cu prietenele ei. I-am facut hatarul. Dupa putin timp mi-a spus ca vrea sa mearga singura cu prietenele ei. Am primit si aceasta, iar eu ma ingrijeam de copii. Dupa aceea nu a vrut sa mergem in concediu impreuna, ci a cerut bani sa mearga singura. Si apoi mi-a cerut un apartament, ca sa traiasca singura. Am facut-o si pe aceasta. Dar ea isi aduna acolo pe prietenii ei. in acest rastimp incercam s-o ajut in felurite chipuri, cu sfaturi, etc, ca sa o conving sa-i fie mila de copiii nostri, dar ea nici nu voia sa auda. in cele din urma mi-a luat o mare suma de bani si a disparut. Cautam si intrebam de ea peste tot, insa nici un rezultat, ii pierdusem urma cu desavarsire. Intr-o zi am aflat ca venise aici in Grecia si locuia la o casa de des-franare. Mahnirea mea pentru halul in care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de mahnire, am ingenunchiat sa ma rog. "Dumnezeul meu, am spus, ajuta-ma s-o gasesc si sa fac tot ce imi va sta in putinta ca sa nu-si piarda sufletul. Nu pot suferi s-o las in halul in care a ajuns". Si atunci m-a invaluit acea lumina si inima mea a fost inundata de pace". Atunci eu i-am spus: "Frate, Dumnezeu a vazut rabdarea, nerautatea si dragostea ta si te-a mangaiat in acest chip".

De aceea spun ca ne vor judeca mirenii. Vedeti, acesta care era medic in America, care avea o astfel de sotie, si care traia in conditiile si mediul de acolo, de ce lucruri minunate s-a invrednicit! (Pr. Paisie Aghioritul, Viata de familie)

Case şi case...

Ati mai dormit in ultima vreme intr-o casa de lut? pe un pat de lemn, acoperit cu saltea de paie?
***
Traim in care totul devine artificial, totul e facut din plastic, de la mancarea pe care o ingeram, la hainele pe care le imbracam, la casele in care locuim; toate materialele care ne inconjoara sunt din ce in ce mai indepartate de natura din care
facem parte, regimul de viata e unul nesanatos, ne indepartam de ceea ce a creat Dumnezeu, valorificand la maximum resursele unei lumi ce evolueaza cu o viteza ametitoare; ce stiam ieri devine vechi si anacronic, totul se schimba si ne antreneaza intr-o relativizare accentuata a lumii, incat ajungem sa ne intrebam daca ceea ce stiam mai este real sau ceea ce traim e real. Care este realitatea? Realitatea e cea pe care o invatam de la natura inconjuratoare, care respecta legile ei de evolutie, nescrise, dar sadite inca de la creatie de catre Dumnezeu sau cea pe care o cream noi, in care nu mai respectam nici macar ritmul zi/noapte, in care poti face totul oricand, prin artificii de timp, prin "fentare" a firescului lucrurilor.
***
Stresul din ultima vreme, cred, nu ma lasa sa dorm; azi-noapte m-am culcat cand pasarile vecine s-au trezit: pe la 4.30 adica. Am dormit pana la 9. Noroc ca fetele sunt mai aproape de ritmul naturii si s-au trezit, pregatindu-se pentru mers la biserica.
Am ajuns la timp - si Sfanta Liturghie a inceput mai tarziu, caci s-a citit si Acatistul Sfintilor Apostoli. In Biserica, timpul sta pe loc, face parte din vesnicie. E ca si cum intri intr-o bucla temporala care te odihneste, caci desfasurarea molcoma si stabila a momentelor slujbei te forteaza sa-ti mai temperezi viteza cu care viata "din afara" te obisnuieste.
Daca ai o intalnire la 13, spre exemplu, slujba tine loc de ceas: stii ca la 12, 12 si ceva se termina si nu mai ai nevoie sa te uiti la ceas; te lasi in leaganul cantarilor, in voia marturisirii. Daca poti sa te detasezi de "toata grija cea lumeasca", poti zice ca esti, pentru catva timp, la adapost de tornada timpului. Abia asta e timp de odihna, caci noaptea sau ziua, cand zici ca "te odihnesti" (daca apuci), tot vin gandurile si proiectele pe care le ai de desfasurat: ce mai e nevoie pentru casa, copiii si-au rezolvat ce aveau de facut, maine avem de platit intretinerea, la serviciu, trebuie sa vorbesti cu X sa iti dea sau sa-i dai dosarul la timp si tot asa.
La biserica, nu te gandesti "cand se termina", pentru ca de aia ai venit, nu? sa stai la slujba. Ai venit, te-ai "predat". Si ai predat toate: si copii, si intretinere, si serviciu. Pe copii i-ai predat si pentru cele de maine, si pentru cele de acum: "la biserica stam cuminti!" "Mama, dar vreau..." "La biserica stam cuminti; iti dau dupa slujba."
***
Intrebam si ma intrebam la inceput cand am stat ultima oara intr-un mediu natural. Intr-un mediu care sa odihneasca, asa cum odihneste biserica (macar o umbra). Care sa indemne la respectarea ritmului naturii; care sa indemne sa-ti descoperi ritmul naturii proprii.
***
Da, intrebarea mi-a venit citind cartea "The Hand-Sculpted House", la care se gasesc referinte in coloana.
Urmeaza sa ne mutam, dar pana la pasul respectiv mai avem ceva reparatii de facut la casa, care e veche si necesita renovari.
Cartea este un ghid de construire a unei case de lut; casa clasica, de tara, de care ne ferim atat de mult in ultimii ani. Este un indemn de reconsiderare a integrarii vietii omului in natura din care face parte, respectand-o si infrumusetand-o, adaptand-o in mod edenic la necesitatile personale.
O prima idee care mi-a atras atentia a fost diferenta pe care o face autorul intre destinatiile spatiilor: sunt spatii "prin care treci" (goingthru) si spatiile "in care stai" (beingin). Un hol, o carare din gradina, o usa, sunt locuri "prin care treci". Un pat, o cada, un fotoliu, sunt locuri in care "esti". Idealul e ca locurile prin care "treci" sa conduca la cele in care "esti"
"Toata esenta lui ACASA este sa fii in ea fiinta care "este" (human being), nu care "trece" (human going). Cultura noastra e orientata pe "trece" - permanenta miscare, actiuni scurte si rapide, aproape ca uitam sa mai "fim".
Traim intr-o lume publica, creata aproape in mod exclusiv pentru a trece prin ea rapid, o lume a autostrazilor, aeroporturilor, coridoarelor; nici parcurile nu mai sunt pentru "stat": ele sunt pentru ca oamenii sa alerge, sa se plimbe, uneori nici banci nu sunt. Iar casele sunt create in jurul "diagramei de circulatie", pentru a facilita miscarea in orice directie cat mai rapida, ajungand sa fie o retea de coridoare invizibile cu aproape nici un loc unde sa "fii", sa te simti in siguranta, sa te relaxezi... O casa ar trebui sa fie un antidot al culturii "fir intins". atunci cand esti in ea, ar trebui sa-ti spuna: "Stai aici, simte-te bine, fii tu insuti, esti acasa acum".
***

Sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.

In 2008, Duminica sfintilor romani

"Cu dreaptă socotinţă, părinţii Bisericii răsăritene au rânduit ca prima duminică după Rusalii să se numească duminica tuturor sfinţilor, sfinţenia fiind un dar al Duhului Sfânt, pogorât în creaţie în duminica Cincizecimii. Urmând acestui exemplu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1992 ca pentru sfinţii români să se facă pomenirea în duminica următoare, a 2-a după Rusalii, tot ca o expresie a darului Sfântului Duh.
Până nu demult, în calendarul ortodox tipărit la noi erau trecuţi doar sfinţii din alte ţinuturi, fapt care a creat impresia, pentru creştinii mai puţin informaţi, că noi, românii, nu am avea sfinţi... Adevărul se cunoaşte bine acum: nu am avut sfinţi canonizaţi oficial şi trecuţi în calendar, dar în conştiinţa şi evlavia românilor ei au fost cinstiţi fără încetare. De aceea, canonizările din anii 1955 şi cele de după 1990 au avut menirea de a confirma oficial cinstirea neîntreruptă ce li s-a făcut..."

Revenire

O saptamana de cand nu am mai scris; o saptamana plina, in care nici nu am mai avut timp. Si nici saptamanile urmatoare nu stiu cat timp voi avea de bloguit, ca ma asteapta o vara "deosebita" - vorba fetelor: mult de lucru, calatorii indepartate...
Sper sa ne ajute Dumnezeu sa fie toate bune.
Multumesc celor care s-au interesat de mine; nu, nu am patit nimic, slava Domnului.

Prima duminica de vara

Duminica tuturor sfintilor


Duminica a-1-a după Rusalii (Tuturor Sfintilor)
Asculta mai multe audio Diverse »

Mai e nevoie de prietenie?

Nu stiu cum e in cazul altora, dar in cazul meu si al sotului ne e foarte greu sa gasim un cuplu cu care sa spunem ca suntem "prieteni la catarama". Fiecare si-a pastrat prieteniile cu persoane de acelasi sex dinainte de casatorie - prieteniile adevarate dureaza pentru totdeauna, nu? - dar iata ca prietenia intre familii nu inseamna acelasi lucru; fiecare isi alege sotul/sotia dupa criterii proprii, la fel ca si prietenii, dar cei care "aterizeaza" in relatie nu au intotdeauna aceleasi afinitati pentru prietenii preexistenti.
Am avut la un moment dat o familie cu care ne-am inteles foarte, foarte bine, dar, din nefericire, sotul din respectivul cuplu a murit si iata ca din nou am ramas fara "prieteni" de familie; nu ma intelegeti gresit, suntem "oameni de lume", avem amici, iesim la o bere, dar ma gandesc ca ar trebui sa existe un cuplu cu care sa ne intelegem perfect; cu care sa nu trebuiasca sa ne limitam la discutii "Politically correct", cu care sa avem aceleasi preocupari, sa impartasim aceeasi credinta, sa nu avem sentimentul ca "pierdem timpul" limitandu-ne la discutii oficioase si neutre; sa ne intelegem bine, si eu cu ea, si ei intre ei... si copiii intre ei... Exista asa ceva?
***
Exista printre cei care citesc aceste randuri oameni care au "familii-prietene"?

Dati multumire...

slavoslovie (sl. slavosloviti - a slavi, a preamari pe Dumnezeu): forma imnologica si imnografica de a exprima transcendenta, puterea si maretia lui Dumnezeu in actul rugaciunii, al cultului liturgic, al omiliei si al discursului teologic. Sf. Ap. Pavel face o apropiere intre Euharistie si doxologie, intre multumire si lauda (I Tes. 5, 17), deoarece recunostinta fata de Dumnezeu, singurul vrednic cu adevarat de a fi laudat, ia forma litaniei de proslavire. “Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva, faceti totul pentru slava (doxa) lui Dumnezeu” (I Cor. 10, 31). De unde insistenta nu numai asupra structurii doxologice a dogmei, ci si asupra ideii ca Biserica este templul slavei divine: “In Biserica slavei Tale stand, in cer a sta ni se pare” (cf. Is. 6, 1-3).
Exista diverse forme de rugaciune sau doxologie: de multumire, de lauda, de marturisire, de cerere, toate incepand cu “Doxa Patri…”.
Cea mai inalta expresie de lauda este insasi doxologia trinitara: “Ca Tie se cuvine toata marirea, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”.
Pentru Sf. Nicolae Cabasila (“Explicarea dumnezeiestii Liturghii”, XXIII, 4, trad. cit. p. 161-163), toate rugaciunile, gesturile, riturile preotului si cre­din­ciosilor din cadrul Liturghiei tintesc sa constituie o unica, grandioasa doxo­logie euharistica dupa ectenia catehumenilor: “Ca si acestia, impreuna cu noi sa slaveasca preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”.
Doxologia indica cel mai bine faptul ca Biserica pamanteasca concelebreaza alaturi de Biserica cereasca (Apoc. 5, 13), corul credinciosilor “inchipuind in mod tainic” (Imnul Heruvic) cantarea cetelor ingeresti: “Ca pe Tine Te lauda toate puterile ceresti si Tie marire Iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh…”;
***

Multumesc si azi, desi e atat de tarziu...
Multumesc pentru mana pe care ne-o intinde Dumnezeu intotdeauna, ridicandu-ne din praful in care am cazut;
Multumesc pentru grija Maicii Domnului, care ne protejeaza cu cinstitul sau acoperamant...

Femeia crestina

Garden Allure


Femeia să asculte învăţătura în linişte, cu toată supunerea. Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă. Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie. (I Timotei 2, 11-15)


Girl Sewing in an Interior

Multă sfială cere de la femei fericitul Pavel, multă demnitate, nu numai în mişcările lor, nu numai în îmbrăcămintea lor, ci chiar până şi în vocea lor.
„Femeia să asculte învăţătura în linişte, cu toată supunerea”, ceea ce şi în Epistola către Corinteni zicea, scriindu-le: „căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi legea. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică”. (I Corinteni 14, 34-35) Dar acum mare este vuietul, mare e tulburarea şi multă vorbă se face în biserică de femei, ceea ce nicăieri nu se petrece. Ar putea cineva vedea aici pe toate femeile vorbind, cum nu se petrece nici în piaţă, nici la băi; ca şi cum parcă ar fi venit aici ca să aibă mai multă linişte în vorbe, aşa se îndeletnicesc şi se întrec toate cu vorba despre lucruri de nimic. De aceea toate au ajuns invers de cum ar fi trebuit să fie şi nu vor să înţeleagă că nu este alt mijloc de a afla ceva din cele folositoare, decât numai de a sta în linişte. Când mă grăbesc să încep propovăduirea, şi nimeni nu este cu luare-aminte la cele grăite, care le este folosul? „Atât de tăcută trebuie să fie femeia în biserică, zice, încât nu numai de cele lumeşti nu trebuie a grăi, ci chiar nici de cele duhovniceşti.” Aceasta este adevărata podoabă, sfiala ei, aceasta va putea să o împodobească mai mult decât hainele, şi dacă ea se va modera pe sine în acest chip, va putea să-şi facă rugăciunea cu multă rânduială.


Young Mother Sewing

„Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul.” Şi unde este aici continuitatea celor spuse? Dar mare este acea continuitate. Într-adevăr, apostolul le vorbea despre linişte, despre demnitate, despre sfială, le zicea că ele nu trebuie să vorbească în biserică. Din toate părţile, deci, voind a le tăia pricina de vorbă „nici să înveţe, zice, ci să stea în rândul ucenicilor, iar prin tăcere vor dovedi supunerea lor”, fiindcă sexul femeiesc este oarecum vorbăreţ, şi de aceea apostolul din toate părţile mărgineşte pe femeie.
„Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă.” Şi ce au de-a face aceste vorbe cu cele dinainte? „Da! zice; sexul bărbătesc s-a bucurat de mai multă cinste, fiindcă întâi a fost zidit.” În alt loc a arătat şi ceea ce este principal, zicând astfel: „Că nu s-a zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat”. De ce spune aceasta? Mai întâi, zice, de la acestea să aibă întâietatea, iar în al doilea rând să o aibă de la cele petrecute. A învăţat femeia odinioară pe bărbat, şi totul a stricat, şi cu neascultarea 1-a făcut vinovat de osândă. De aceea Dumnezeu a supus-o bărbatului, fiindcă la început mai mult a abuzat de egalitate.” „Atrasă vei fi către bărbatul tău” (Facerea 3, 16), iar mai înainte de aceasta nu i-au fost spuse asemenea cuvinte. Dar cum Adam nu s-a amăgit? Aşadar nici n-a călcat porunca, dacă nu s-a amăgit. Ia aminte bine, femeia a zis: „Şarpele m-a amăgit”, pe când Adam n-a zis „femeia m-a amăgit”, ci că „ea mi-a dat mie şi am mâncat”. Nu este acelaşi lucru: a lua amăgirea de la cel de acelaşi fel cu tine, sau de la o fiară, de la o vietate supusă şi roabă ţie; aşa că aceasta este amăgire. Deci în raport cu femeia, care a fost amăgită, de cel supus şi rob, Adam n-a fost amăgit fiindcă el a fost îndemnat de cea liberă şi deopotrivă cu el.


German Mother and Child at the Piano

Expresia: „a văzut că rodul este bun la mâncare” nu pentru Adam s-a zis, ci pentru femeie, că „a mâncat, şi a dat şi bărbatului ei”, aşa că Adam nu supunându-se poftei a călcat porunca, ci numai a fost convins simplu de femeie. A învăţat odată femeia şi atunci a stricat totul, şi de aceea apostolul zice: „nu dau voie femeii să înveţe”. Şi ce are de-a face cu celelalte femei, dacă Eva a greşit? Foarte mult, fiindcă sexul lor este slab şi uşurel. Aici deci, apostolul vorbeşte de natura femeiască, căci n-a zis „iar Eva fiind amăgită”, ci „femeia”, nume ce este comun întregului sex, iar nu numai al aceleia. Deci ce? Oare întreaga natură a căzut în călcarea poruncii prin Eva? După cum pentru Adam a spus: „După asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină” (Romani 5, 14), aşa şi aici, adică, neamul femeiesc a călcat porunca, iar nu cel bărbătesc. Dar ce? Nu mai are femeia nici o mântuire? „Da”, zice apostolul. Si care e acea mântuire? Aceea prin naşterea de copii, fiindcă n-a zis numai de Eva: „daca va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie”. În care credinţă? În care dragoste? În care sfinţire? În care înţelepciune? Este ca şi cum ar fi zis: „Nu fiţi triste, femeilor, că neamul vostru este defăimat; v-a dat vouă Dumnezeu şi o altă pricină de mântuire: facerea şi creşterea copiilor, astfel ca nu numai prin voi, ci şi prin alţii să vă mântuiţi.”
Priveşte câte probleme se nasc de aici. „Iar femeia amăgindu-se, zice, a fost pricină de călcare a poruncii.” Care femeie? Eva. Aşadar, Eva se va mântui prin naşterea de fii? Nu aceasta o spune, ci că natura femeiască se va mântui. Femeia a pricinuit călcarea poruncii. Eva desigur că a călcat porunca, însă neamul femeiesc se va mântui prin naşterea de fii. Pentru ce oare ea nu se va mântui şi prin propria sa virtute? Nu cumva Eva a închis calea mântuirii celorlalte? Deci, ce se va face cu fecioarele? Ce se va face cu cele sterpe? Ce se va face cu femeile văduve, care au pierdut pe bărbaţi mai înainte de a naşte? Acestea sunt pierdute? Nu mai au nici o nădejde de mântuire? Şi cu toate acestea fecioarele sunt mai cu seamă cele mai lăudate şi mai bine văzute.


Women W/parasol

Deci ce voieşte el oare să spună aici? „După cum pe întregul gen femeiesc 1-a supus de la zidirea celor dintâi, prin cele petrecute cu cea dintâi femeie şi, fiindcă Eva a fost zidită a doua, după Adam, de aceea, zice, şi celălalt gen femeiesc să se supună bărbaţilor.” Aşadar, fiindcă cea dintâi femeie a călcat porunca, tot genul femeiesc se găseşte în călcarea poruncii? Dar aceasta nu-şi are raţiune; atunci deci totul s-a făcut din harul lui Dumnezeu, iar cele de acum din călcarea poruncii femeii. „Şi totuşi pentru aceea toţi au murit, zice, fiindcă unul dintr-înşii — adică femeia — a păcătuit.” Prin urmare de nimic să nu se scârbească, fiindcă i-a dat Dumnezeu femeii o mângâiere nu mică, aceea că va naşte fii. „Dar aceasta, zici tu, este a naturii.” Apoi şi aceea este a naturii; căci El n-a dat numai ceea ce este a naturii, ci a hărăzit şi creşterea de copii. „De vor petrece, zice, întru credinţă, şi întru dragoste, şi întru sfinţire, cu întreagă înţelepciune”, adică, dacă după ce i-a născut îi va creşte în astfel de principii, nu puţină plată va avea de aici, căci a crescut luptători în Hristos. „De vor petrece, zice, întru credinţă şi întru dragoste”, prin care cuvinte înţelege viaţa corectă, iar apoi spune de înţelepciune şi demnitate în purtare.


Mother and Child, c.1885

Vrednic de crezare este cuvântul. (3, l) Expresia aceasta este spusă cu privire la toate cele spuse mai înainte, iar nicidecum nu are relaţie cu următoarele: de pofteşte cineva episcopie, bun lucru doreşte. Fiindcă cele spuse mai înainte erau îndoielnice, pentru aceea zice: „Credincios este cuvântul”, adică părinţii şi mamele vor putea să se bucure de virtutea copiilor, dacă îi vor creşte bine. Dar cum? Dacă mama este rea şi încărcată de păcate? Oare se va folosi ea din creşterea copiilor? Oare nu este natural că-i va creşte pe copii la fel ca ea? Dar apostolul vorbeşte aici de femeia virtuoasă, că multă plată va lua o asemenea femeie şi din creşterea copiilor. (Sf. Ioan Gura de Aur, OMILIA IX din “Talcuiri la Epistola Intai catre Timotei”)


Young Girl Reading

Sa fim atente!

Am gasit aici un subiect la care probabil cu toate ne-am gandit la un moment dat. Il postez si eu, deoarece mi se pare important (chiar daca nu pentru toate motivele enumerate de autoarea articolului) sa avem in vedere aceste lucruri.
Ideea este: atentie la ce povestiti! atentie la fotografiile pe care le postati! Nu se stie cine va recunoaste (sau nu, as completa eu)!

Nu este suficient numai sa se osteneaasca parintii

din "Parinti si copii", de arhim. Simeon Kraiopoulos


"
In biserica nu poate nimeni sa aiba drumul lui propriu, oricat de intelept, de indulgent, de confortabil ar fi drumul acela, oricat de activ si oricate laude ar primi de la oameni. Nu poate nimeni sa mearga pe alt drum, diferit de acela pe care nu numai ca l-a aratat Hristos, ci care e Hristos Insusi: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!"
Un episcop invata drept cuvantul adevarului cand pentru acesta adevarul este Hristos, drumul este Hristos, viata este Hristos, atunci cand el insusi este intr-un anume fel hristos, nu are vointa proprie, nu are cale proprie, nici proiecte proprii, ci toate sunt ale lui Hristos.
Daca episcopul si, in general, Biserica, are mintea lui Hristos (1 Cor. 2, 16) are duhul lui Hristos (Rom. 8,9), are inima lui Hristos, inainteaza in acest adevar. Daca episcopul are mintea lui, inima lui, oricat de crestine ar fi acestea, il indeparteaza mult de tinta finala unde l-ar fi condus drumul daca l-ar fi avut pe Hristos.
Acelasi lucru este valabil pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru cei care formeaza si conduc pe ceilalti. Un predicator, un preot, o profesoara de religie, un crestin care influenteaza mai mult sau mai putin e altii, trebuie sa invete drept cuvantul adevarului. Acelasi lucru este valabil pentru un invatator, un profesor, oricine are tineri sub supravegherea sa pentru a-i educa, la fel ca si parintii...
***
Parintii - un tata sau o mama - care sunt indrumatori cu mare responsabilitate, trebuie sa invete drept cuvantul adevarului. Ca parinte iau o masura sau alta, dar nu pot sa raman indiferent de ceea ce fac. Problema e daca invat drept adevarul, daca ceea ce fac este in adevar. Sunt unii parinti care au dat nastere la copii, dar nu se intereseaza prea mult de ei si-i lasa sa creasca la intamplare. Sunt altii care se intereseaza si care se ostenesc foarte mult, traiesc tot timpul in neliniste, merg la duhovnic sau la consilieri de specialitate, citesc reviste, carti, se roaga.
Ce rezulta din toate acestea? Ceva, desigur, va rezulta din osteneala lor, dar ce va rezulta? Unde duce drumul pe care merg? Merg pe un drum care nu se distanteaza de drumul corect? Drumul corect, drumul adevarat, e unul singur, nu exista mai multe drumuri corecte.
***
Daca cineva vrea sa devina apostol, nu e suficient sa vrea sa devina. Nu este suficient sa doreasca acest lucru si sa dispuna de puteri si curaj, ci trebuie sa vina in el acea lumina tainica, trebuie sa existe in el simtul firului aceluia care nu-l lasa sa se abata nici la dreapta, nici la stanga. Trebuie sa aiba acea lumina in functie de care va spune ceea ce trebuie sa spuna si va face ce trebuie sa faca.
Parintele trebuie sa aiba in sine o maturitate duhovniceasca, crestina, bisericeasca, chiar si omeneste vorbind, are nevoie de maturitate intelectuala...
Daca omul nu se leapada de sine si nu hotaraste sa se apropie de Dumnezeu, va rataci si nu va face nimic. Ceea ce am spus mai sus, anume ca un episcop nu trebuie sa aiba proiectele sale, adevarul lui, este valabil si pentru parinti: Un parinte trebuie sa se lepede de sine si sa se apropie de Dumnezeu cu adevarat, nu numai in exterior. Sa fie al lui Dumnezeu nu dupa mintea lui, ci asa cum vrea Dumnezeu.
Nu ne sta noua in putinta sa ramanem pe drumul cel drept. Nu depinde de puterea noastra, ci depinde de harul lui Dumnezeu. Dar harul lui Dumnezeu ne aduce si ne tine numai daca noi hotaram sa devenim, ca parinti, instrumente ale acestui har, instrumente ale Sfantului Duh. Crestinismul nostru de astazi este un crestinism care poarta pecetea fiecaruia dintre noi, nu poarta pecetea Sfantului Duh.
Poti sa spui ca ceea ce faci tu poarta pecetea Sfantului Duh? Poate spune si Sfantul Duh ca este asa? Daca ceea ce faci poarta pecetea ta, pecetea gandirii tale, a proiectelor tale, atunci te inseli. Oricat de inteligent sau intelept ai fi, oricat de bun ai fi, oricate daruri ai avea, te inseli fara doar si poate.
Una singura este calea care nu rataceste: calea lui Hristos prin Sfantul Duh. Una este si amagirea: tot ceea ce nu este Hristos si Sfantul Duh...
Facem ceva pentru copiii nostri? Ceea ce facem este lucrarea lui Dumnezeu? Domnul Dumnezeu sa fie Stapanul, nu noi sa fim stapani. Acesta sa ne indrume, Acesta sa ne conduca, sa indemne, sa ajute, sa mearga inaintea noastra pe drumul pe care-l avem de parcurs si tot Acesta sa fie sfarsitul drumului nostru. Lucrul acesta ne va ajuta sa dobandim adevarata viata duhovniceasca, sa dam o buna educatie copiilor nostri si sa dam nastere in sufletele lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, unei vieti duhovnicesti adevarate."

sunt o albinuta :D

You're a Bee!

Hard-working and loyal, you are one of the few supporters of the
Queen who remains steadfast in her service. You do find time to stop and smell
the roses in your busy schedule, but you don't let this distract you from your
endless duty. Your favorite term of endearment is "honey". You've always been
very fond of the painted dividing lines on freeways. In the 1980's, people
briefly thought you were a killer.


Take the Animal Quiz
at the Blue Pyramid.

inca un quiz

You're Ulysses!

by James Joyce

Most people are convinced that you don't make any sense, but compared
to what else you could say, what you're saying now makes tons of sense. What people do
understand about you is your vulgarity, which has convinced people that you are at once
brilliant and repugnant. Meanwhile you are content to wander around aimlessly, taking in
the sights and sounds of the city. What you see is vast, almost limitless, and brings you
additional fame. When no one is looking, you dream of being a Greek folk hero.


Take the Book Quiz
at the Blue Pyramid.

Mesajul Marilenei

Mi-a placut mult mesajul inflacarat al Marilenei.
Ia aminte, Marie!
...
"De multe ori mi se pare ca alunecam intr-un angrenaj al superficialitatilor vietii sociale pe care ne-am facut-o. Cunosc oameni noi (categoria "high class") cu un sistem de valori de care am tendinta teoretic si in prima faza sa ma feresc, asa cum incerc sa ma feresc de mediocritate, insa constat cu stupoare, ca dupa 20 min de discutie, devin o mare snoaba care discuta despre proceduri de eliminare a celulitei, despre shopping, despre efectele nocive ale ingerarii de bauturi gen coca cola, care contin monoglutamat de sodiu si vopsea, bla, bla, bla... De ce imi ramane un gust amar? De ce ma plang apoi de firea mea pacatoasa care judeca pe celalalt ca-i lipseste profunzimea din intreaga sa viata, ca prin fumul tigaretei rosteste plictisit ceva de genul: "hai draga, lasa vrajeala! Banul conteaza, fara el esti doar un rahat. Uite eu, ma simt mizerabil cand nu am bani in buzunar..." Si de ce draga Doamne, nu ma ridic sa plec, ci dau tamp din cap ca si cum mare intelepciune si adevar ar sta in vorbele interlocutorului meu?! Cred ca adevarul il cunosc, dar mi-e greu sa-l accept. Nu plec pentru ca poate si eu sunt putina, si eu sunt inca om de lume, cu principii caldicele, se poate ca si eu sa fiu precum porcii carora li se arunca de Sus diamante, dar nu stiu ce sa faca in noroi cu ele.
Are mare dreptate cine si-a pus problema, cred ca Dumnezeu incearca la un moment dat sa ne trezeasca pe toti. Mult ne mai place sa ne ascundem dupa deget...suntem si ne credem grozavi, dar nu suntem oamenii lui Dumnezeu ci ai lumii acesteia care maine va fi putreziciune. Ce va ramane dupa noi? Modelul sistemului de creditare? Mondenismele gen - buricul targului? De multe ori ma intreb de ce nu avem puterea sa spunem stop acestui cerc vicios in care ne lasam si ne taram de multe ori unii dupa altii... Ca sa ne trezim intr-o buna zi ca vine moartea si noi am facut degeaba umbra pamantului?
Ma uit la mine...de ce nu reusesc sa iubesc fapturile Domnului cu blandete si ferindu-ma sa cad, si pic in desertaciune doar pentru ca mi-e jena sa ripostez? Oare tin lumina sub obroc pana la moarte? Cum sa arat cuiva ca Domnul ne vegheaza si ne da apa, hrana si aer? Si ca cere de la noi curatie? Ca cere de la noi sa ne iubim unii pe altii, precum si El ne-a iubit pe noi? Domnul nu ne cere sa fim prezenti la fitness sau seara la club, nu ne cere sa aratam la Judecata cate rate am reusit sa platim la masina, sau de cate ori am fost in Corfu...nu ne cere sa spunem cate team building-uri am facut la job, ce comision sau ce target am reusit lunar la serviciu, ce rochie Prada am cumparat la salariu sau daca ne epilam inghinal (cum am vazut ca discutau doamnele pe un forum public).
Ne va intreba cati frati am miluit, cate oi am adus inapoi din ratacire, cat am binecuvantat pe cei ce ne-au blestemat, cati copii am nascut din binecuvantarea Sa, cate lacrimi am varsat din pocainta, cat ne-am gandit la faptele noastre, cata foame si sete sau cata umilinta am rabdat pentru El...Vai de noi, elita intelectuala, bijuterii de oameni daruiti de Dumnezeu cu minti sclipitoare... Unul fumeaza ca e stresat, altul traieste cu prietena pentru ca e prea tanar sa se insoare la cei 35 de ani, altul se indoapa cu contraceptive si apoi face FIV de mii de euro, pentru ca a avut anexita si nu poate avea copii, eu plang si cartesc la Dumnezeu ca n-am timp de cariera, ca trebuie sa stau cu copilul acasa, etc. Asta este fratilor...pierdem timp, suflet, har. Nu luam aminte, si Maicuta plange de mila noastra. Ce-l mai bucuram pe drac, el ne vrea oameni ai lumii acesteia, viitori cetateni straluciti ai iadului. Unde-i Dumnezeu? Unde-i saracia de buna voie, ascultarea, voia nebiruita si blandetea? Unde-i curatia? Unde-i rugaciunea in genunchi cu toata familia? Unde-i ajunarea? Unde-i rugaciunea inimii si zdrobirea?
Unde-i baticul femeii cuviincioase? Unde-i smerenia si nejudecata? In cutia cu farduri si fond de ten? Pe cardul de la banca? In pachetul cu tigari? In doza de Red bull? In Corfu? In torpedoul Jeepului?
Nu zic sa vietuim ca monahii in lume, e greu, dar putem fi crestini in lume, ne putem feri de desertaciune, putem imbraca pe sarac, si hrani infometatul si in acelasi timp putem iubi cu drag toti fratii, copiii Domnului. Chiar daca vedem greselile lor si nu ne plac, putem sa luam aminte si la pacatele noastre. Sau ne putem separa de relele obiceiuri din afara bisericii lui Hristos. Chiar daca vom parea inapoiati, invechiti si in afara modei, pentru Hristos merita. Imi spun acum mie: Marie, acusi vine moartea si ramai afara, pe intuneric! Se va bucura saracul si smeritul pe care nu l-a bagat nimeni in seama, el se va bucura de vederea minunata a lui Dumnezeu! Infometatul cu zece copii dormind pe jos in biserica asteptand sa fie impartasiti, murdarei, cuminti, micuti si slabi...Acestia vor vedea pe Dumnezeu! Ia aminte, Marie!"

Parinti si copii: Despre libertate

"Parinti si copii" este o carte ce m-a cucerit din prima clipa. Poate fi citita usor, datorita stilului oral dat de faptul ca este alcatuita dintr-o serie de cuvinte tinute cu prilejul unor conferinte.
Materialul abordeaza - din perspectiva teologica, duhovniceasca - provocarea noastra cea de toate zilele: cresterea copiilor. De ce este atat de importanta aceasta abordare (doar putem citi cu totii carti si articole de psihologia si educatia copilului, scrise de profesionisti in domeniile respective)?
Deoarece, atat psihologia, cat si pedagogia, daca nu privesc omul ca pe un calator spre indumnezeire, spre impartasirea de Dumnezeu, Cel infinit, primind astfel o farama ce nu poate fi cuantificabila, ei bine, daca nu-i iau in calcul si aceasta trasatura, nu au cum sa ofere teorii viabile de educatie. Toate vor fi valabile pana la un punct.

Iata ce spune arhim. Simeon Kraiopoulos despre organizarea vietii copilului (pe masura ce voi citi cartea, voi nota aici unele fragmente)
"Libertatea este o realitate esentiala, o traire fundamentala, care trebuie sa existe in om, si in mod special in copil. Iar libertatea incepe din pantecele mamei. Cand mama, asteapta copilul ca pe o faptura a lui Dumnezeu, ca pe o fiinta care va avea o relatie personala cu Dumnezeu, constienta ca este impreuna-creatoare cu Dumnezeu, copilul incepe inca din pantece sa guste libertatea. Cand copilul este asteptat cu multa nerabdare de parinti, ca un obiect al bucuriei lor, as putea sa spun ca inca din pantece acest copil este captiv... Prin urmare, parintii au datoria sa ajute acest om mic sa se miste liber, sa simta liber, sa plece si sa vina liber. Nu necontrolat, nu in afara oricaror randuieli si principii, dar liber, oricat ni s-ar parea de riscant. Nu de putine ori auzim pe parinti spunand: "Nu asa! De ce alergi? De ce cazi?" Sa cada si chiar sa se loveasca un pic, sa ravaseasca un pic camera, sa murdareasca un pic!...
Desigur, parintii nu-l vor lasa pe copil necontrolat in casa, pentru ca va deveni dezordonat si poate face multe lucruri vatamatoare pentru el si pentru cei din jurul lui. Dar asa cum nu trebuie sa cada in aceasta extrema, tot asa nu trebuie sa cada nici in cealalta. Deoarece, cu cat va constrange, va limita si va infricosa copilul atunci cand e complet neputincios, cu atat acesta va acumula o dispozitie mai mare de razvratirre si va astepta clipa cand va izbucni si va arunca totul afara.
Ce am realizat prin urmare? Ca parinte, ti-ai realizat confortul, linistea ta, reusind sa faci copilul sa stea cuminte in patutul lui, unde l-ai pus. Ce se intampla cu acest copil insa? Cum va creste? Se va dezvolta liber? A mers normal pe drumul pe care l-a avut de parcurs mai ales in primul an de viata?... Cand va creste, ce se va intampla cu acest copil?..
Acestea sunt amanunte marunte, care fac insa mult rau. In fond, aceste amanunte arata lipsa adevaratei iubiri pentru copil. Cand copilul, alergand putin, face vreo paguba si noi suntem cu biciul in mana pentru a-l pedepsi, acest lucru se intampla in fond nu pentru ca vrem sa-l protejam pe copil, ci pe noi sau bunurile noastre sau sa ne dam noua insine satisfactie.
De aceea este nevoie de iubire adevarata. Unde vom gasi aceasta iubire? Daca exista iubirea adevarata in sufletul omului, daca nu este miscat de stimuli personali care pornesc din iubirea de sine, din dorinta neconstientizata de a se multumi pe sine, oricine ar fi acesta, va gasi de fiecare data modalitatea potrivita de a se comporta cum trebuie cu copilul mic sau cu copilul mare, pentru a-l ajuta cu deosebire pe cel mic, sa se dezvolte normal si sa ajunga la desavarsire."

Joia recunostintei

Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

1Tes. 5:18

Zilele acestea au fost hotaratoare pentru ce vom face din clasa a V-a; e adevarat, fetele intra abia intr-a IV-a, dar pentru noi era esential sa ne hotaram mai devreme, caci, fiind la liceu de arta, trebuia sa vedem pe ce vom pune accentul in viitor: pe studiu intens la instrument sau la romana/mate - obiecte de concurs la alte licee.
Am discutat cu profesorii, atat cei de instrument si de teorie a muzicii, cat si cu doamna invatatoare; cu totii ne-au orientat spre muzica; discutand si cu fetele, am ajuns la concluzia ca ramanem pe muzica. Am ajuns la concluzia ca, desi poate nu vor ajunge mari pianiste, totusi, deschiderea catre frumos o pot primi mai degraba la un liceu cu un asemenea profil decat la unul in care ar trebui sa toceasca niste informatii poate nu intotdeauna agreabile pentru noi.
Am vazut ce fel de oameni pot iesi de pe mainile profesorilor de acolo si m-am gandit ca prefer asa. (Doamna de teorie chiar m-a intrebat: "Doar nu vreti sa le inchideti toata viata intr-un birou")
Intr-adevar, asa e! Eu toata viata am sperat la libertate, de ce sa nu le deschid si lor o asemenea perspectiva?
Si ca sa fiu "in ton" cu Irina, decupez si eu un citat din Acatistul de multumire, multumind pentru darurile cele bogate pe care le-a revarsat Dumnezeu asupra copiilor mei
"In sanul minunatei simfonii care ne infasoara cu bogatele ei armonii se face auzita chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul Imparatiei ce va sa fie in dulceata cantarilor, in minunatele acorduri ale suntetelor, in simtirea inalta din glasuirea lor, in stralucirea lucrarii artistului. Orice adevarata frumusete ne poarta sufletul spre Tine, ca o puternica chemare, facandu-ne sa inaltam cu glas de sarbatoare cantarea: Aliluia!
Cu pogorarea Sfantului Duh, Tu luminezi si faci sa rodeasca arta pictorilor, inspiratia poetilor, gandirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus patrund ei legile Tale, luminandu-le adancul intelepciunii Tale de Ziditor. Lucrarile lor si fara de voie Te marturisesc: O, cat te mare esti in operele lor, cat esti de mare in omul pe care tu l-ai facut!
Slava Tie, Celui ce Ti-ai aratat puterea in legile ce carmuiesc zidirea;
Slava tie, ca toata faptura e plina de legile pe care i le-ai randuit;
Slava Tie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tau;
Slava Tie, pentru ceea ce cu intelepciune ne-ai ascuns;
Slava Tie, pentru geniul mintii omenesti;
Slava Tie, pentru puterea de-a lucra cele de folos;
Slava Tie, pentru limbile de foc ale inspiratiei;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!"

Program de vacanta

Vacanta inseamna pentru mine ca "am scapat de scoala". Este diferit de "nu mai deschid carti, caiete si tot ce inseamna invatat". Dimpotriva, e o perioada in care am timp sa citesc/lucrez/vizitez locuri si lucruri pe care cateodata nu le pot face din cauza programului incarcat. De aia, dupa cum mai scriam, am o lista cu activitati si subiecte.
Ieri am descoperit o resursa utila pentru HS: o planificare; desi nu este completa in varianta basic, poate fi de ajutor in obtinerea unei perspective asupra activitatilor cu copiii, ce, cat si unde au ajuns in activitatile propuse; De asemenea, ofera perspectiva asupra activitatilor viitoare. Varianta plus e mult mai completa
Spuneam mai sus ca vacanta nu inseamna lipsa oricarei planificari, cand "bine ca nu are copilul teme, sa ma lase in pace"; iata aici un program pentru un copil mai mare.

Miercurea fara cuvinte

(aflati detalii despre "Miercurea fara cuvinte dand click pe imaginea de mai sus)

Va aratam aici florile de capsuni din gradina; am uitat sa postez si fructele, care sunt o nebunie: mari, gustoase si mai ales multe, multe, care se coc pe rand (ceva ca in rai) desi nu fac nimic sa le ingrijesc.

Martea copiilor

Tot gandindu-ne la programul de vacanta, mi-am amintit cm faceam eu cand eram mica; uitasem totalmente ca si cand eram mica aveam programul meu de rutine, stabilit de mine insami, caci mama nu avea timp de asa ceva.
Programul era structurat pe zilele saptamanii; fiecarei zile ii corespundea o "felicitare" pe care o puneam pe birou si o urmaream in ziua respectiva. Am spus felicitare, pentru a va forma o imagine asupra a cum arata. De fapt, era o coala A5 pliata la mijloc. Pe prima fata scriam ziua si desenam ceva frumos. In interior, aveam scrise sarcinile fixe ale zilei respective, legate de igiena proprie, de curatenia in camera si de programul de lectura/activitati suplimentare.
Mi-am adus aminte de acele momente cu asa o mare bucurie, de abia astept sa facem acele programe impreuna astazi.
Am inceput sa prefer scrisul de mana in realizarea acestor materiale, sunt mai personale si le putem schimba oricum, in functie de cerintele specifice, mai ales ca nu am schimbat cartusul la imprimanta.
Nici incarcator pentru baterii nu am luat inca, desi am vazut; nu aveam bani la mine. Cred ca voi face azi efortul sa cumpar unul ca tot e si martea de atac.

Serbarile sfarsitului de an

Azi avem serbare la cea mica.
Maine - la cele mari.
A inceput vacanta aproape; azi cele mari au plecat mai tarziu la scoala, au organizat un picnic.
Totusi, pana a iesi din casa, am inceput impreuna "binecuvantarea de luni";
Pentru maine, ne-am propus sa finalizam programul de vacanta.
Cartea prezentata se pare ca are mare succes: fetele "stiu ele" ce avem de facut.
Azi caut o carte despre care am citit o prezentare aici:
***
Imi place maxima zilei: "With God all things are possible. Maybe it’s time to rely on His strength."
Avea cineva o vorba: "Cand te coplesesc toate treburile si problemele vietii, mai lasa-l si pe Dumnezeu sa lucreze in viata ta". Frumos, nu?
Asa avem tentinta de "a face noi", totul, uitand ca fiecare miscare e darul lui Dumnezeu pentru noi.

Minte sanatoasa in corp sanatos

Am gasit pentru fetele mele o carte foarte frumoasa cu sfaturi practice pentru o viata ordonata.
Ce mi-a placut la carte:
- este scrisa placut si accesibil copiilor (poate fi citita prescolarilor, ca material ajutator pentru formarea primelor deprinderi; cei mai mari, cum sunt ale mele, o pot citi singuri si pot gasi si acolo un model "obiectiv" pentru urmarea unui regim de viata sanatos - nu doar ca zice mama). Are ilustratii frumoase, ceea ce poate constitui suport pentru povestirea dupa imagini.
M-am bucurat ca fetele au luat-o si au citit-o din scoarta in scoarta - deja isi completeaza programul de rutine pe care il aveau cu activitati pe care eu nu le mentionasem (spre exemplu, exercitiile fizice de dimineata);
- le ajuta la alcatuirea programului de vacanta, ca prim proiect independent pentru vacanta.
Dintre activitatile scrise pana acum "pe lista" se numara pregatirea unor mancaruri simple (curatat, spalat si pus cartofi la fiert, pregatirea micului dejun, fiert oua)

Miss Potter

Unul dintre filmele pe care le-am vazut in ultima vreme si care mi-a placut foarte mult a fost "Miss Potter". Pe ea o "stiam" de mai demult, din desenele cu iepurasul Peter,

pe care le-am mai prins pe minimax. Chiar ma intrebam cum o fi femeia care a scris asa frumos pentru copii.

Am avut si eu odata visul acesta, de a scrie carte pentru copii; nu stiu, ori lipsa de talent, ori de experienta, ori de timp, ori lipsa acelui "imbold" care te pune in miscare si iti ofera inspiratie a facut sa ramana la stadiul de vis.
Mi-a placut tare mult viata acestei femei, determinarea, simplitatea si inteligenta in acelasi timp, pasiunea, mai ales pasiunea cu care si-a dedicat intreaga viata acestui talent.
Cateodata ma gandesc ca nu-i tarziu, ca poate voi face asta la batranete, cand nu-mi vor mai zburda fetele printre maini; poate, nu stiu.
Imi place tare mult Renee Zellweger, care se potriveste de minune si in acest rolVa recomand cu caldura sa vedeti acest film; peisaje minunate, oameni minunati si un sentiment de bucurie si nostalgie in suflet.

Zile pline...

A trecut ieri, joi, si nu am "multumit", a trecut azi, vineri, si nu vorbesc despre prietenie... probabil ca mi-am luat prea multe "responsabilitati" si ajung la lipsa de disciplina :)
Azi am ocazia sa vorbesc din nou despre disciplina, pentru ca vad in jur ca lipsa disciplinei e "mama tuturor relelor".
***
Cand mi-am dat copiii la un liceu de muzica, nu am cautat musai sa scot artisiti din ele; umblam dupa disciplina, dupa o anumita "setare" spre lucrarea vointei si formarea auto-controlului. Nu as fi putut spune asta cu 3 ani in urma, cand le-am dat. Tot ce stiam era ca vreau sa faca scoala de muzica, pentru a invata o noua lume, o noua dimensiune.
Zilele acestea am fost insa la un mic spectacol organizat de ei, o serbare de sfarsit de an la instrumentul muzical; deosebit fata de restul auditiilor din timpul anului, pentru ca la acelea veneau copii de la aceiasi profesori, pe care ii cam stiam si nu ma impresionasera (cred ca nu erau suficient de disciplinati); ei, spuneam de spectacolul de acum: EXTRAORDINAR. Am inteles pe loc de ce am vrut ca fetele sa fie acolo (incepusem sa am indoieli, deoarece fetele sunt talentate, dar pentru ca e nevoie de multa munca, nu au rezultate exceptionale, prin asta referindu-ma la lipsa participarii la concursuri, caci la ele in clasa sunt primele)
La program au participat si niste copii mai mari, de gimnaziu, care au facut un adevarat regal. Prezenta scenica, postura, distinctie, totul a invaluit un talent extraordinar care se vedea ca fusese dublat de ore intregi de munca asidua.
Am avut atunci - abia acum - ocazia sa le explic fetelor "ce vreau eu de la ele". E greu sa fii exceptional cand esti cel mai bun in locul in care esti; asta plafoneaza, nu mai ai de ce sa "urci", pentru ca oricum esti cel mai sus. Dar, auzindu-i pe acei copii, mi-am dat seama ca "mai sus" nu este un grad de comparatie. Nu trebuie sa fii "mai sus" fata de cineva, ci spre Cineva. Asta vreau eu sa cultiv in copiii mei. Iar spre Cineva nu poti merge decat cautand excelenta. Tinzand spre perfectiunea pe care o poate da lucrarea lui Dumnezeu in lucrarea ta, ca om. Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista, spune un vechi proverb. El pune talent in noi si in copiii nostri, dar nu ne poate forta sa-l valorificam. Suntem liberi; liberi sa facem "ce vrem" cu darul lui Dumnezeu. Parca la Dan Puric am auzit ca noi nu suntem "unelte" in mana lui Dumnezeu, adica lucruri neinsufletite, care nu au vointa proprie. Noi avem vointa si avem si putere. Suntem creatori (sau putem fi). Pe de alta parte, "Fara Dumnezeu nu putem face nimic" (bun) am auzit odata o completare si mi-a placut.
Ce mi-a "deschis ochii" a fost discursul de la finalul spectacolului, al doamnei profesoare. I-a felicitat pe copii (la spectacol fusesera invitati doar "cei mai buni" si le-a spus "sa nu inceteze sa munceasca", chiar in vacanta fiind, pentru ca "la rezultate nu se poate ajunge decat prin disciplina").
Asa e, disciplina.
Disciplina ne poate conduce la lucruri de care nu avem habar, fiind nedisciplinati. Face ca lucrurile sa se deruleze mai usor; ne da putere sa o luam de la capat, mereu si mereu, in fata fiecarei tentatii care ne spune: "nu acum"; Daca, fiind ispititi de gandul: "nu am chef sa fac cutare", ne spunem: "ce s-ar intampla daca as face totusi, daca as face?" si ne punem pe treaba, ce obtinem?
Sau, in care "domenii" avem nevoie de disciplina?
De disciplina avem nevoie in orice lucru, de la cel mai marunt, la cel mai mare; ce ne indeamna sa fim disciplinati? Dorinta de a arata slava lui Dumnezeu in lume.
De disciplina avem nevoie in fiecare dimineata cand ne trezim si trebuie sa facem orice lucru marunt: sa ne spalam fata, sa spunem o rugaciune, sa facem patul...
De disciplina avem nevoie atunci cand Parintele duhovnic ne da un canon, ce, cate rugaciuni sa spunem, ce, cat sa citim...
De disciplina avem nevoie sa lucram la serviciu ca si cum am lucra pentru Dumnezeu
De disciplina avem nevoie cand ne educam copiii
De disciplina avem nevoie, iata, sa invatam un cantec "pentru Dumnezeu"
In toate avem nevoie de disciplina; si in toate putem "cadea", ne putem impiedica;
Tendinta trupeasca a omului e de a nu fi disciplinat. Din aceasta cauza se vorbeste de "lupta".
Nu poti spune, dupa ce te-ai rugat odata dupa canonul de la parintele: gata, sunt disciplinat, mi-am facut canonul; la fel cum nu poti zice nici peste 1000 de ori. Ajungi din nou la un moment la care "uiti" de disciplina. Si atunci nici nu stii cand ai cazut.
La fel si in treburile casnice
La fel si cu copiii...
La fel chiar si cu sotul.
In permanenta trebuie sa fim atenti la disciplina, sa nu "uitam" ce avem de facut.
Iar cand cadem, sa ne ridicam din nou, fara a ceda in deznadejde; disciplina nu inseamna sa nu cazi, ci sa te ridici din nou si din nou pana cand mori.
***
Am vrut sa zic ceva, a iesit cu totul si cu totul altceva.
Cine a avut rabdare sa citeasca pana aici, sa ma ierte

Hristos S-a inaltat!

„Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduinţa Sfântului Duh, încredinţându-se ei, prin binecuvântare, că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii”. Amin
(Troparul Înălţării)

Floare de colt

Ce e "miercurea fara cuvinte" puteti vedea aici; eu particip cu bucurie si fiindca azi e ziua mediului, m-am gandit sa va arat o floare de colt