vineri, 6 noiembrie 2015

Luna recunoștinței - ziua a 4-a: ”Suferinţa ne este de trebuinţă până când inima se curăţeşte”



”În viaţa noastră avem nevoie de bucurie, iar Domnul a venit pe pământ ca să ne dăruiască bucurie, iar aceasta să fie deplină, cum spune El Însuşi în Evanghelia după Ioan. Avem, deci, nevoie de bucurie, căci pentru aceasta am fost zidiţi de Dumnezeu. Dar bucuria duhovnicească nu este totuna cu bucuria sufletească a lumii acesteia. Adevărata bucurie duhovnicească înseamnă a avea o inimă slobodă în care domneşte pacea lui Hristos. Avem bucurie duhovnicească atunci când ne eliberăm de sub stăpânirea vrăjmaşului, de înrâurirea gândurilor rele şi a ispitelor.
Suferinţa ne este de trebuinţă până când inima se curăţeşte, până când este străpunsă, adică rănită, şi începe să ia parte cu simţire la împreună-vorbirea cu Dumnezeu. N-ar trebui să folosesc cuvinte mari, căci cine are cu adevărat o inimă curată? Însă, dacă stăm înaintea lui Dumnezeu şi vorbim cu El dintr-o inimă zdrobită, negreşit vom afla mângâiere. Iar mângâierea noastră este să fim liberi, să avem o inimă slobodă ce arde de iubire pentru Domnul, aşa cum ardea inima lui Luca şi a lui Cleopa în drum spre Emaus, o inimă în care domneşte pacea şi în care răsună numai cuvântul lui Hristos.” (Arhim. Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015)


***

Părintele Zaharia spune că adevărata bucurie duhovnicească înseamnă a avea o inimă în care domnește pacea lui Hristos. E greu să ai pace atunci când copilul sau cineva apropiat îți e bolnav ori pe moarte. Dar numai cine a trecut prin asta chemând pe Domnul în durerea pierderii cunoaște că ceea ce zice părintele se poate experimenta pe viu. Și că abia atunci gustăm un fel de bucurie pe care n-am mai trăit-o. De (cele mai) multe ori avem tendința de a fugi de dureri, de a dori să se ia de la noi, de a ne păzi de ele, prin viața pe care o ducem, uneori protejându-ne exagerat. Sau căutând să ne protejăm copiii exagerat. Și e bine așa, pentru că se cuvine să avem grijă de noi înșine și de cei din jur. Dar dacă am trăit măcar o dată bucuria întâlnirii cu El în durere știm că tot ce ni se întâmplă nu e decât o invitație la a fi mai mult, mai întreg, mai intim cu El. Domnul să ne lumineze în trăirea cu înțelegere a celor ce se desfășoară în viața noastră!

despre 3 luni de recunoștință aici


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu