Conferinţă

Serile Talpalari, 21 feb  2012

Primul subiect al conferinţei porneşte de la vizionarea filmului Fard

Spicuiri

Omul, oricât de rău ar cădea, niciodată, cât e în viaţă nu e iremediabil căzut. Pentru că lumea întreagă e ţinută de Dumnezeu. Dumnezeu o ţine în iubirea Lui şi în grija Lui... Noi având libertate pornim spre bine sau spre rău. Dumnezeu ne menţine în lucrarea asta prin pronia Lui, dar nu ne sprijină. Ceea ce spunem noi că Dumnezeu îngăduie, nu e ceva pasiv... El merge cu noi în direcţia păcatului şi niciodată nu voi pieri de tot cât sunt în viaţă, cât mai am voinţa să merg spre bine sau spre rău.

Când voi înţelege ce minune se întâmplă cu mine când mă întorc de la rău spre bine, nu poţi să nu doreşti fiecăruia să se întoarcă.

„Doamne, vindecă Tu durerea pe care am făcut-o eu celorlalţi!” Umblând cu Dumnezeu în durerile tuturor celor pe care i-am rănit noi, imposibil ca atunci când ai dorit măcar o secundă să repari răul pe care l-ai făcut înţelegi că nu poţi, că nu se mai poate şi atunci rugăciunea devine atât de puternică, încât îţi doreşti să existe un Dumnezeu care să vindece durerile pe care le-ai făcut.

Avem o stare interioară sufletească de a ne îndrăgosti de o stare de a fi nevrednici. Există o etapă în care vedem că suntem nevrednici. Când ajungem la asta, avem un orgoliu al pedepsirii de sine, o mândrie prin care dorim să ne pedepsim pe noi pentru că suntem aşa cum suntem. O mândrie întoarsă, un egoism... dacă nu pot să fiu bun, atunci să fiu rău. Pur şi simplu, ca să pot să mă justific în faţa mea ca să rămân în această stare...

"Să ai sentimentul prezenţei lui Dumnezeu totdeauna în mintea şi inima ta"

Un pustnic i-a spus ucenicului său: 

„Orice ai face şi orice ai gândi să ai deplina convingere că te afli în faţa lui Dumnezeu“. 

Fără acest gând nu te poţi mântui. Pentru omul de rând sau călugăr, dacă nu există conştiinţa că se găseşte înaintea lui Dumnezeu în permanenţă, mântuirea rămâne departe. 

Fără aceasta, orice nevoinţă duhovnicească, post, metanii, nu au valoare. 

Va să zică trebuie să ai sentimentul prezenţei lui Dumnezeu totdeauna în mintea şi inima ta. 

(Pr. Petroniu Tănase)

"Călătoria virtuţilor s-a deschis. Cei ce voiţi să vă nevoiţi intraţi, încingându-vă cu nevoinţa cea bună a postului"

Perioada Triodului, începută încă în urmă cu patru săptămâni, cu duminica vameşului şi a fariseului este cea mai importantă perioadă a anului bisericesc şi durează până la sărbătoarea Învierii Domnului.
Este momentul în care toată suflarea îşi începe cu mai mult dor urcuşul spre Înviere.
Duminica lăsatului sec de brânză este Duminica a patra din Triod, a Izgonirii lui Adam din Rai, care mai poartă şi denumirea de "Duminica Iertării", pentru că în această zi avem datoria de a ne cere iertare tuturor, pentru a ne putea angaja în parcursul duhovnicesc ce începe în ziua următoare, prima zi a Sfântului şi Marelui Post.
Cartea din care se citeşte cu precădere în această perioadă poartă aceeaşi denumire: "Triod" şi este o culegere minunată de texte pe care, citindu-le ori urmărindu-le pe parcursul slujbelor, intrăm în contact cu Duhul ortodoxiei şi ne educăm mintea şi sufletul în acest Duh, primind cunoştinţe teologice în duhul nostru.

Triodul Mic




***

Şezut-a Adam în preajma raiului, şi de goliciunea sa, plângând se tânguia: 

"Vai mie, celui ce m-am supus înşelăciunii celei viclene, 

şi am fost furat de ea şi de mărire m-am îndepărtat. 

Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăţie şi lăsat în sărăcie. 

Ci o, raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceaţa ta. 

Nu voi mai vedea pe Domnul şi Dumnezeul şi Ziditorul meu; 

căci în pământ voi merge, din care am fost luat.

 Milostive, îndurate, strig către Tine: Miluieşte-mă pe mine, cel ce am căzut." 

(stihiră de la slujba Vecerniei de sâmbătă seara)

Călătoria virtuţilor s-a deschis. 

Cei ce voiţi să vă nevoiţi intraţi, încingându-vă cu nevoinţa cea bună a postului. 

Că cei ce se luptă după lege, după dreptate se şi încununează. 

Şi luând toată întrarmarea Crucii să ne luptăm împotriva vrăjmaşului, 

ca un zid nestricat ţinând credinţa, 

şi ca o platoşă rugăciunea şi ca un coif milostenia. 

În loc de sabie, postul care taie toată răutatea de la inimă. 

Cel ce face acestea, va primi cununa cea adevărată de la Împăratul tuturor, Hristos, în ziua judecăţii.

(Cântare de la slujba Utreniei)

(http://www.srpskoblago.org/Archives/Decani/exhibits/Collections/Genesis/CX4K2306_l.html)

Şi pentru că suntem la începutul Postului, mă rog să avem cu toţii un post binecuvântat, pe care să-l ducem ajutându-ne cu armele despre care scrie în cântarea de mai sus, pentru a primi cu toţii cununa cea adevărată de la Împăratul nostru.