Cartofi franțuzești

Gândindu-mă azi ce să prepar de mâncare, mi-a venit în minte un fel care, deși foarte simplu, nu l-am pregătit până la a merge în Spania. Fiind atât de versatil, acolo îl puteam pregăti rapid indiferent câte persoane aveam la masă. De altfel, nici de când m-am întors nu l-am mai făcut. În general încerc să nu combin carbohidrații cu proteinele.  Dar astăzi am făcut o excepție pentru că memoria afectivă mi-a adus, odată cu acest preparat delicios, amintiri legate de acel loc, pe care mi-a făcut plăcere să le rememorez. Așa că mai înainte de rețetă, să pun o vedere de acolo, o imagine luată de la fereastră.

Cartofii franțuzești sunt foarte simplu de preparat. Deoarece mi-a venit gândul să postez și aici rețeta abia în timp ce îi făceam, prima fotografie e la al doilea rând de cartofi așezați felii în vasul de copt.

Ingrediente:
- câțiva cartofi puși la fiert în coajă, în funcție de numărul degustătorilor. Eu am pregătit 10 cartofi potrivit de mari.
- 200 g telemea sau altă brânză mai sărată
- 100 g cașcaval ras
- 4 ouă
- 4 linguri de smântână
- 1 lingură unt, pentru uns forma de copt
- piper, sare
După cum spuneam, în funcție de numărul celor care vor mânca, ajustați și celelalte ingrediente.

Preparare:
- după ce cartofii sunt curățați de coajă (fierți în prealabil, cum spuneam mai sus), se taie felii de aproximativ 0.5 cm și se așază primul strat în forma de copt unsă cu unt.
- deasupra se pune telemeaua sfărâmată. Prefer tipul acesta de brânză deoarece se topește și e și sărată. În combinație cu cartofii, aceștia vor părea dulci.

- ouăle se bat cu smântâna, sarea și piperul și se adaugă deasupra, prin presărare cu lingura, din castron.

În funcție de câți cartofi și ce tip de formă aveți, vă vor ieși mai multe sau mai puține straturi. Eu, pentru că am avut o formă mai mare, am pus doar două straturi de cartofi cu telemeaua și sosul de smântână aferente.
- după ce terminați de așezat ultimul strat, presărați cu generozitate cașcavalul ras, apoi dați la cuptorul neîncălzit pentru 30 de minute - eu am pus la program cu ventilator, 250 grade.

Îmi place foarte mult mâncarea preparată la cuptor, deoarece în timp ce se coace eu mai am timp de câte ceva de lucru. Azi, a doua cafeluță și o lectură dintr-un material de specialitate.

Cred că am lăsat 35 de minute, nu am programat cuptorul. Deja a prins să se rumenească. Dar au ieșit numai bine!

Câteva picături de sos de soia și de roșii au ”împlinit” gustul

Misiune îndeplinită! Problema la felurile acestea de mâncare e că tot ai mai mânca! Fiică-mea a mai cerut o porție. Delicios!

Cuvântul anului

M-am gândit mult dacă să închid blogul acesta. În ultima vreme a fost un mozaic nestructurat și cu apariție sporadică.
Și totuși, partea aceea sentimentală din mine a câștigat. Pentru că da, blogul acesta are valoare sentimentală. L-aș putea asemăna cu o casă a copilăriei mele la care mă întorc cu emoție, chiar dacă ea și-a schimbat între timp total aspectul, și încă de mai multe ori.
Am petrecut aici multe clipe frumoase ale vieții mele.
Așa încât, în loc să-l închid, îmi iau un angajament: acela de a posta măcar un articol pe lună. Un articol care privește abordarea creștină a vieții de către o soție, mamă, preoteasă.
Da, activitățile mele s-au diversificat și s-au înmulțit între timp, dar încă mai croșetez câte o căciulă pentru soțul meu, încă mai cos câte o rochie, încă îmi mai place să gătesc și să prepar ”rețetele mele”.
Aplecarea asupra îmbunătățirii vieții oamenilor căsătoriți s-a adâncit și s-a extins, la fel și cea de îmbunătățire a vieții din toate perspectivele.
Mă așteaptă un 2019 plin, cu ajutorul lui Dumnezeu. Am nevoie de un cuvânt puternic pentru noul an. M-am gândit deci la cuvântul

 Pentru mine, determinarea poartă în sine hotărârea, decizia, concentrarea, perseverența în a realiza ceea ce îți propui.
Am nevoie de determinare pentru a duce la bun sfârșit lucrurile pe care le-am început.
Am nevoie de determinare pentru a mă apuca de alte lucruri pe care le-am tot amânat.
E nevoie tot de determinare pentru a continua să fac ceea ce am de făcut chiar și atunci când mai degrabă aș abandona.
Unul dintre lucrurile începute pentru anul următor este un blog nou ce îmi propun să reflecteze preocupările mele profesionale.
Și pentru că e un moment de bilanț, m-am gândit să fac o retrospectivă a hotărârilor de început de an din anii trecuți, așa cum au trecut ei pe aici:

• Aș putea spune că anul de început al acestui blog - 2008 - a fost marcat de întâlnirea cu Maica Siluana. Faptul de a fi adusă în viața mea a restructurat totul din cele mai adânci profunzimi, ceea ce mă făcea să spun uimită la început de 2009 că sunt în fața unui „caiet de 365 de file albe”.
• La începutul lui 2010 spuneam că, pentru mine, „în fiecare zi începe "anul nou"”
• După un 2010 tumultuos, în 2011 am început să ”văd” vremea ce vine în perspectivă și am perceput anul ce începea ca fiind unul al responsabilității asumate.
• În 2012 am primit ca provocare împăcarea și iertarea.
• Începutul anului 2013 a venit cu invitația la introspecție.
• 2014 venea cu gândul organizării. Îmi aduc aminte că mi-a reușit!
• În ianuarie 2015 propuneam o provocare: 30 days challenge. Mi-a fost de mare ajutor. Am uitat însă între timp, ar fi bine să-mi reamintesc, mai ales că e vorba și despre determinare. 
• În 2016 îmi propuneam ca și cuvânt al anului

• În anul de grație 2017, cuvântul a fost

• Iar în anul acesta, 2018, care se încheie din mila Domnului, cuvântul a fost

În speranța că ați avut un 2018 fructuos, vă urez un an 2019 plin de binecuvântările lui Dumnezeu!
La mulți ani!

Din intimitatea unei tabere pentru suflet

⃞⃞   Îmi place tare mult să țin grupuri. Îmi place pregătirea lor, starea aceea în care sunt în momentul în care mă gândesc la conținutul pe care îl voi propune. Cu ceva vreme în urmă, pe vremea când aveam de scris săptămânal articole pentru ziarul Lumina sau siteul Doxologia, am început să folosesc pregătirea articolelor sau a paginilor pe care le coordonam ca momente de conectare la Dumnezeu, dar și la mine, la interiorul meu autentic. Deseori mă întrebam și Îl întrebam pe Dumnezeu ”dacă ar fi să mor azi, ce aș vrea și ce ai vrea, Doamne, să fi rămas în urma mea, ca și mesaj?” Și apoi mă apucam de căutat subiecte sau de scris. La fel se întâmplă și acum, când organizez grupuri. Fiecare întâlnire este un prilej de sondare interioară, doar că acum, contactul fiind direct cu anumite persoane, Îl rog pe Dumnezeu să dea cuvânt, informații, pentru fiecare dintre cei prezenți.   ⃞⃞

Tabăra ”Dimensiunile ființei” s-a desfășurat în spațiul mirific al Mănăstirii Pângărați din județul Neamț.

Cele cinci perspective din care am privit ființa noastră – Trup material, Om aflat în relație cu mine însumi, cu ceilalți și cu Dumnezeu, Eu ca moștenitor al neamului în care m-am născut și Eu ca moștenitor al lui Hristos, trăind în lume împlinind Porunca iubirii - au provocat nenumărate întrebări și răspunsuri aplicate personal de către fiecare dintre participante.

Axa fizică: (Trupul meu, templul Duhului Sfânt)

Axa orizontală: (Eu-Tu-Ei)

Axa temporală: (În căutarea generațiilor pierdute)

Axa verticală: (Dintru adâncuri am strigat...)

Axa iubirii: (A trăi din inimă)

Iată câteva impresii și mărturisiri chiar de la participante:

”Tabăra ”Vară cu sens” a îmbinat în mod armonios și delicat lucrul personal, aspectele duhovnicești și relaxarea într-un ambient natural liniștit, în tihna mănăstirii Pângărați. Atitudinea de acceptare și de firesc, de stimulare a autenticității ne-a ajutat să fim noi înșine, să ne deschidem față de ceilalți și față de ceea ce este în noi înșine, fără teama de a fi judecați sau mustrați că nu corespundem modelului de ”a fi un bun creștin-ortodox”. Aceasta ne-a permis să recunoaștem cine suntem și să pornim din punctul în care ne aflăm, în a ne descoperi visul și chemarea. Am găsit răspunsul la multe întrebări și a apărut în mod simplu și clar care sunt următorii pași” 

*** 

 ”Am conștientizat multe lucruri, am învățat și mai multe lucruri. Am înțeles ce important este să fim în rânduială, am înțeles și accept să-mi exprim durerile și alte sentimente pe care multă vreme le-am reprimat.”

***

”Informații și activități foarte bine gândite, structurate, prezentate, lucrate. Bună dispoziție, sprijin reciproc, susținere emoțională/afectivă, ocazie e a înțelege profund cine suntem și cine suntem chemați să fim. M-am conectat cu mine, cu celelalte persoane din grup, cu natura, cu Dumnezeu. Mi-a plăcut cadrul duhovnicesc, faptul că am fost mereu în rugăciune, comuniune, chemarea lui Dumnezeu. Și mai ales, mi-am amintit că Dumnezeu mă ține în brațe în fiecare clipă.”

***

”M-am bucurat de conștientizări, prin exerciții practice. Am fost surprinsă să aflu lucruri pe care nu le știam despre mine, despre modul în care mă raportez la cei din jur, la mine, la Dumnezeu. Am primit răspunsuri la întrebări pe care nu mi le pusesem, crezând că anumite lucruri erau clare pentru mine, când de fapt nu erau. Am schimbat perspectiva, unghiul din care vedeam lucrurile. M-am simțit în comuniune cu ceilați, confortabil, în siguranță. Am avut șansa să-mi dau voie să fiu creativă.”

***

”Am învățat să mă uit în urmă, către experiențele mai degrabă dureroase, cu înțelegere, cu demnitate și cu dorința de a învăța ceva din ele. Și cu credința că, fără ele, n-aș mai fi fost eu. Și am mai aflată că e ok să simt ce simt, că e ok să fiu eu, cea adevărată și că fricoșii și ipocriții se întâlnesc cel mai greu cu Dumnezeu.”

***

 ”De la primul joc primit m-am găsit deschisă și implicată, tabăra a lucrat viu în mine și a scos întrebări, îndoieli, reflecții, revelații, conștientizări și răspunsuri. Deși am mai gustat din cursuri, grupuri, tabere, de astă dată simpla punere în scenă, modelatul și faptul că m-am lăsat cuprinsă de ele m-au adus într-o formă mai vie a mea. De a mă înțelege, de a-i accepta pe cei care m-au crescut și înainte de orice, dorința de a ști cum să fac, ce să fac cu ce am descoperit, cu ce mă doare, să-L întreb mereu pe El ”Doamne, unde ești aici?”, ”Doamne, când am ieșit din rânduială?” ”Doamne, vino în frica asta!” Și faptul că dezvoltarea personală din punct de vedere ortodox este dobândirea asemănării cu Hristos, este gândul care mă întregește și mă ajută să rămân pe cale indiferent de patimile mele și de îndoielile care mă mai macină.”