Cuvântul anului

M-am gândit mult dacă să închid blogul acesta. În ultima vreme a fost un mozaic nestructurat și cu apariție sporadică.
Și totuși, partea aceea sentimentală din mine a câștigat. Pentru că da, blogul acesta are valoare sentimentală. L-aș putea asemăna cu o casă a copilăriei mele la care mă întorc cu emoție, chiar dacă ea și-a schimbat între timp total aspectul, și încă de mai multe ori.
Am petrecut aici multe clipe frumoase ale vieții mele.
Așa încât, în loc să-l închid, îmi iau un angajament: acela de a posta măcar un articol pe lună. Un articol care privește abordarea creștină a vieții de către o soție, mamă, preoteasă.
Da, activitățile mele s-au diversificat și s-au înmulțit între timp, dar încă mai croșetez câte o căciulă pentru soțul meu, încă mai cos câte o rochie, încă îmi mai place să gătesc și să prepar ”rețetele mele”.
Aplecarea asupra îmbunătățirii vieții oamenilor căsătoriți s-a adâncit și s-a extins, la fel și cea de îmbunătățire a vieții din toate perspectivele.
Mă așteaptă un 2019 plin, cu ajutorul lui Dumnezeu. Am nevoie de un cuvânt puternic pentru noul an. M-am gândit deci la cuvântul

 Pentru mine, determinarea poartă în sine hotărârea, decizia, concentrarea, perseverența în a realiza ceea ce îți propui.
Am nevoie de determinare pentru a duce la bun sfârșit lucrurile pe care le-am început.
Am nevoie de determinare pentru a mă apuca de alte lucruri pe care le-am tot amânat.
E nevoie tot de determinare pentru a continua să fac ceea ce am de făcut chiar și atunci când mai degrabă aș abandona.
Unul dintre lucrurile începute pentru anul următor este un blog nou ce îmi propun să reflecteze preocupările mele profesionale.
Și pentru că e un moment de bilanț, m-am gândit să fac o retrospectivă a hotărârilor de început de an din anii trecuți, așa cum au trecut ei pe aici:

• Aș putea spune că anul de început al acestui blog - 2008 - a fost marcat de întâlnirea cu Maica Siluana. Faptul de a fi adusă în viața mea a restructurat totul din cele mai adânci profunzimi, ceea ce mă făcea să spun uimită la început de 2009 că sunt în fața unui „caiet de 365 de file albe”.
• La începutul lui 2010 spuneam că, pentru mine, „în fiecare zi începe "anul nou"”
• După un 2010 tumultuos, în 2011 am început să ”văd” vremea ce vine în perspectivă și am perceput anul ce începea ca fiind unul al responsabilității asumate.
• În 2012 am primit ca provocare împăcarea și iertarea.
• Începutul anului 2013 a venit cu invitația la introspecție.
• 2014 venea cu gândul organizării. Îmi aduc aminte că mi-a reușit!
• În ianuarie 2015 propuneam o provocare: 30 days challenge. Mi-a fost de mare ajutor. Am uitat însă între timp, ar fi bine să-mi reamintesc, mai ales că e vorba și despre determinare. 
• În 2016 îmi propuneam ca și cuvânt al anului

• În anul de grație 2017, cuvântul a fost

• Iar în anul acesta, 2018, care se încheie din mila Domnului, cuvântul a fost

În speranța că ați avut un 2018 fructuos, vă urez un an 2019 plin de binecuvântările lui Dumnezeu!
La mulți ani!

Din intimitatea unei tabere pentru suflet

⃞⃞   Îmi place tare mult să țin grupuri. Îmi place pregătirea lor, starea aceea în care sunt în momentul în care mă gândesc la conținutul pe care îl voi propune. Cu ceva vreme în urmă, pe vremea când aveam de scris săptămânal articole pentru ziarul Lumina sau siteul Doxologia, am început să folosesc pregătirea articolelor sau a paginilor pe care le coordonam ca momente de conectare la Dumnezeu, dar și la mine, la interiorul meu autentic. Deseori mă întrebam și Îl întrebam pe Dumnezeu ”dacă ar fi să mor azi, ce aș vrea și ce ai vrea, Doamne, să fi rămas în urma mea, ca și mesaj?” Și apoi mă apucam de căutat subiecte sau de scris. La fel se întâmplă și acum, când organizez grupuri. Fiecare întâlnire este un prilej de sondare interioară, doar că acum, contactul fiind direct cu anumite persoane, Îl rog pe Dumnezeu să dea cuvânt, informații, pentru fiecare dintre cei prezenți.   ⃞⃞

Tabăra ”Dimensiunile ființei” s-a desfășurat în spațiul mirific al Mănăstirii Pângărați din județul Neamț.

Cele cinci perspective din care am privit ființa noastră – Trup material, Om aflat în relație cu mine însumi, cu ceilalți și cu Dumnezeu, Eu ca moștenitor al neamului în care m-am născut și Eu ca moștenitor al lui Hristos, trăind în lume împlinind Porunca iubirii - au provocat nenumărate întrebări și răspunsuri aplicate personal de către fiecare dintre participante.

Axa fizică: (Trupul meu, templul Duhului Sfânt)

Axa orizontală: (Eu-Tu-Ei)

Axa temporală: (În căutarea generațiilor pierdute)

Axa verticală: (Dintru adâncuri am strigat...)

Axa iubirii: (A trăi din inimă)

Iată câteva impresii și mărturisiri chiar de la participante:

”Tabăra ”Vară cu sens” a îmbinat în mod armonios și delicat lucrul personal, aspectele duhovnicești și relaxarea într-un ambient natural liniștit, în tihna mănăstirii Pângărați. Atitudinea de acceptare și de firesc, de stimulare a autenticității ne-a ajutat să fim noi înșine, să ne deschidem față de ceilalți și față de ceea ce este în noi înșine, fără teama de a fi judecați sau mustrați că nu corespundem modelului de ”a fi un bun creștin-ortodox”. Aceasta ne-a permis să recunoaștem cine suntem și să pornim din punctul în care ne aflăm, în a ne descoperi visul și chemarea. Am găsit răspunsul la multe întrebări și a apărut în mod simplu și clar care sunt următorii pași” 

*** 

 ”Am conștientizat multe lucruri, am învățat și mai multe lucruri. Am înțeles ce important este să fim în rânduială, am înțeles și accept să-mi exprim durerile și alte sentimente pe care multă vreme le-am reprimat.”

***

”Informații și activități foarte bine gândite, structurate, prezentate, lucrate. Bună dispoziție, sprijin reciproc, susținere emoțională/afectivă, ocazie e a înțelege profund cine suntem și cine suntem chemați să fim. M-am conectat cu mine, cu celelalte persoane din grup, cu natura, cu Dumnezeu. Mi-a plăcut cadrul duhovnicesc, faptul că am fost mereu în rugăciune, comuniune, chemarea lui Dumnezeu. Și mai ales, mi-am amintit că Dumnezeu mă ține în brațe în fiecare clipă.”

***

”M-am bucurat de conștientizări, prin exerciții practice. Am fost surprinsă să aflu lucruri pe care nu le știam despre mine, despre modul în care mă raportez la cei din jur, la mine, la Dumnezeu. Am primit răspunsuri la întrebări pe care nu mi le pusesem, crezând că anumite lucruri erau clare pentru mine, când de fapt nu erau. Am schimbat perspectiva, unghiul din care vedeam lucrurile. M-am simțit în comuniune cu ceilați, confortabil, în siguranță. Am avut șansa să-mi dau voie să fiu creativă.”

***

”Am învățat să mă uit în urmă, către experiențele mai degrabă dureroase, cu înțelegere, cu demnitate și cu dorința de a învăța ceva din ele. Și cu credința că, fără ele, n-aș mai fi fost eu. Și am mai aflată că e ok să simt ce simt, că e ok să fiu eu, cea adevărată și că fricoșii și ipocriții se întâlnesc cel mai greu cu Dumnezeu.”

***

 ”De la primul joc primit m-am găsit deschisă și implicată, tabăra a lucrat viu în mine și a scos întrebări, îndoieli, reflecții, revelații, conștientizări și răspunsuri. Deși am mai gustat din cursuri, grupuri, tabere, de astă dată simpla punere în scenă, modelatul și faptul că m-am lăsat cuprinsă de ele m-au adus într-o formă mai vie a mea. De a mă înțelege, de a-i accepta pe cei care m-au crescut și înainte de orice, dorința de a ști cum să fac, ce să fac cu ce am descoperit, cu ce mă doare, să-L întreb mereu pe El ”Doamne, unde ești aici?”, ”Doamne, când am ieșit din rânduială?” ”Doamne, vino în frica asta!” Și faptul că dezvoltarea personală din punct de vedere ortodox este dobândirea asemănării cu Hristos, este gândul care mă întregește și mă ajută să rămân pe cale indiferent de patimile mele și de îndoielile care mă mai macină.”

Despre familie și nu numai...

Din septembrie 2016 până în septembrie 2017 am trăit un an în Spania unde, împreună cu soțul meu, pr. Constantin Sturzu, având binecuvântarea Preasfințitului Timotei, episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, am călătorit spre a le împărtăși românilor de acolo câte ceva din felul în care am văzut noi căsătoria și familia cu sens.

Seminariile pe care le-am ținut au depășit granițele Spaniei, ajungând de două ori și în Franța, la Paris, la Limours și la Montpelier, la invitația părinților de acolo.

Anul acesta, după ce în martie am călătorit din nou, în Italia de această dată, la câteva parohii românești de acolo - la Roma, Lodi, Forli și Torino. La Roma am avut o întâlnire cu preotesele din acea zonă, dar și cu credincioase din parohia la care am fost invitați.

În mai, ne-am întors la Paris, la invitația ÎPS Iosif, mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, la congresul MOREOM, unde, de asemenea, am avut un mic atelier despre familie.

Terapie pentru suflet la Infinit TV

Anul acesta a început cu o provocare de a găzdui o emisiune ”Terapie pentru suflet” la Infinit Tv.
O experiență interesantă, care mi-a lărgit un pic limitele, ducându-mă dincolo de o zonă a mea de confort. Mi-a plăcut provocarea, mi-au plăcut oamenii pe care i-am avut în studio ca invitați, mi-a plăcut să ”îi arăt” lumii.
Pentru că vorbeam despre blogul acesta ca jurnal, iată și câteva din emisiuni:

Arhim. Siluan Șandor ne-a explicat multe lucruri despre adicții: cum se instalează adicția, ce fel de tipuri de adicții există, ce presupune viața cu o persoană dependentă și cum poate fi aceasta din urmă ajutată.

Cătălina Costin - profesoară și președinte asociația ''Steluțe pe pământ'' Iași, care ne povestește cum e să împletești aceste activități în viața pe care o presupune a fi mamă de copil care are autism.

Victor Larie, care ne-a povestit cum a lăsat pentru un an de zile un loc de muncă foarte bun la o multinațională și care a plecat pe mare, ca voluntar al unui ONG.

Dar de blog

Dragile mele, multumesc tare mult pentru urari. Dupa cum am promis, ofer un dar cu ocazia aniversarii a 10 ani in campul bloggerilor. Au lasat cate un comentariu si le multumesc fiecareia, Anca, Ramona, Andreea, Veronica si Irina.

 

Dupa cum se vede, am purces la formula traditionala a tragerilor la sorti, aceea cu biletele.

Iar castigatoarea e... Veronica!

 Si am uitat sa spun ce era mai important: darul e ultima carte a Mitrop. Antonie de Suroj, aparuta la editura Doxologia. Cartea se numeste "Lumina care stralucea in intuneric" si contine ultimele cuvantari ale sale, testamentul sau duhovnicesc prin care marturiseste cat de importante sunt pentru noi sinceritatea si credinta cu care stam inaintea lui Dumnezeu.
In completare, o agenda-sinaxar pe anul 2018 - chiar daca aproape am pasit in martie, sper sa te folosesti de ea, Veronica. Te rog deci sa imi trimiti un mesaj cu adresa ta in casuta aferenta care e pe pagina de blog, in bara din dreapta. Iti multumesc.

Va multumesc tuturor pentru participare, sper sa mai fac astfel de daruri, vad ca e placut demersul  :)

La mulți ani, la 10 ani de blog!

Blogul acesta e și o fărâmă de jurnal. Atunci când l-am început, în 2008, adică acum exact 10 ani, nu știam că va fi un fel de ”capsulă a timpului” care a colectat fărâme din viața mea, din preocupările mele.
Uneori mai restrâns, alte ori mai pe larg, chiar și câteva postări într-un an, a fost o cronică sumară a ceea ce am trăit.
La acea vreme, fetele mari aveau 10 ani. Acum, firesc, au trecut pe 20. Cea mică, 5, acum 15!
Privind acum retrospectiv, găsesc că bloggereala este o experiență minunată! 

Și pentru că vreau să marchez împlinirea a 10 ani, aș vrea să ofer un dar de blog cuiva care va lăsa un comentariu până duminică, 18 februarie. Dacă e mai mult de o persoană, firește, voi găsi o modalitate de a trage la sorți. Acesta va fi cadoul meu de ”la mulți ani!” pentru un blog de un deceniu.



Tot ca aniversare, am ales să reiterez o leapșă găsită într-o postare din decembrie 2008, ”cartea cea mai aproape de tine”

Se desfășura așa:

"cartea care este cea mai aproape de tine". Deschide-o la pagina 123. Găseşte a 5-a propozitie/frază. Postează pe blog textul următoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni. Nu îndrăzni să scotoceşti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni.

Cartea cea mai aproape de mine acum e Evangheliile și credința față în față cu psihanaliza, de Françoise Dolto.
La pagina 123, respectând indicațiile, am găsit următorul citat:
”Desigur, se pleacă de la un plan pentru a ajunge la altul. Iisus îi aduce la un alt plan pe cei care-L întâlnesc. El preschimbă fântâna samarinencei în izvor de apă clototitoare, pentru toată viața... fără sfârșit.
Dar locul acestei întâlniri neprevăzute, ceasul când are loc sunt pline de semnificații.”

Din nou, nu dau leapșa mai departe. (Doar dacă dorește cineva, bineînțeles!)

Cuvântul anului 2018

Anul 2018 a venit cu darurile lui și deja suntem spre jumătatea lunii februarie.
M-am gândit încă din primele zile ale lui ianuarie care ar fi gândul, cuvântul anului.

Și, după deliberări interioare, am hotărât să fie:

  

A mă încredința Domnului, cu gândurile și planurile mele, cu provocările care vin de la alții

A încredința Lui, în fiecare dimineață, ceea ce am de trăit/făcut peste zi. A încredința fiecare moment, fiecare clipă, este un exercițiu al împlinirii îndemnului de a ”căuta Împărăția” (Mt. 6, 31-34)

Am descoperit acum câțiva ani cât de mult schimbă lucrurile faptul de a-I încredința Domnului soarta acțiunilor pe care le fac ori le am de făcut. Încredințez copiii, viața, siguranța și evoluția lor; îmi încredințez soțul și lucrurile care țin de el; încredințez obligațiile și angajamentele exterioare; încredințez toate relațiile și toți oamenii, știind că mă voi întâlni și relaționa exact cu cei cu care e nevoie să o fac, într-un fel sau altul.

Mintea se liniștește, inima primește pace, știu că totul este în Pronia Lui. El are cunoștință și purtare de grijă pentru toată viața mea, de la început până la sfârșit, deci sunt în siguranță! 

Dar uneori, în vârtejul zilelor, cu oameni, cu lucruri de făcut, cu proiecte de pus în practică, mă las purtată în afară, într-o mișcare centrifugă. E incredibilă forța cu care, odată lăsând să scape mintea înspre rezolvarea unei probleme mici, tot alte și alte probleme se adaugă și cer birul lor de timp de gândire și organizare până când la un moment, realizez că sunt atât de împrăștiată de abia mai pot să mă adun. Și câtă oboseală se adună, câtă greutate! Ok, unde sunt acum? Spun ”stop!”, respir și îmi aduc aminte. Nu sunt singură!

Exercițiul zilnic de încredințare este o modalitate prin care viața capătă o anume suavitate, o grație, o lejeritate. Mântuitorul spune ”veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați.” Aș putea parafraza, spunând, ”încredințați-vă Mie”. Și ce găsim, în urma acestei încredințări? ”veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Mt. 11, 29)

Este greu pentru omul contemporan să se încredințeze. Atâtea lucruri țin de el! Și apoi, unde ar mai fi satisfacția personală dacă toate s-ar face de către Dumnezeu?! Ori, alt gând, ”cum adică? păi dacă las toate în seama Lui, nu înseamnă că sunt leneș, superficial, că fug de responsabilitate și asumare?”

Mai întâi, Domnul se bucură tare să ne lase să ne bucurăm de ceea ce se face prin noi, de ca și cum chiar noi am fi cei care le-am făcut, deși spune clar, în Crez: ”prin Care toate s-au făcut”: deci și cele bune pe care le facem noi, ca oameni, dacă sunt aduse la materializare. Noi doar ”umblăm întru ele”, cum spune în altă parte (Efeseni 2, 10) și am mai vorbit despre asta aici și aici.

La a doilea gând, răspunsul ar fi că, lăsându-le în seama Lui, încredințând Lui, vom fi uimiți cât ”spor” căpătăm să facem și lucrurile pentru care credeam că nu sunt resurse ori că nu se pot face ori că nu e momentul. Cum întâlnim persoanele care ne pot ajuta în ceea ce e de făcut, cum apar idei, cum totul se orchestrează până la nota cea mai fină. Pentru că punctul de control e undeva mai sus, mai la înălțime, și toate cele necesare se pun în mișcare pentru a se împlini ceea ce e de împlinit, fiind în planul Lui.