Unde duc gândurile?

Se întâmpla în vremea copilăriei mele. Încercam să ajung la bunica mea, în cartierul Tătăraşi. Practic, era  singurul drum pe care aveam voie să-l fac la vremea aceea singură cu tramvaiul, pentru că eram destul de mică.
Am impresia că mă grăbeam, nu mai ştiu cum, n-am fost atentă la numărul tramvaiului sau am văzut greşit şi m-am urcat în fugă. Bucuroasă că am reuşit să-l prind, m-am relaxat aşteptând coborârea, privind absentă pe geam. Deodată, am simţit un gol în stomac. Tremvaiul cu pricina nu respecta drumul pe care eu îl cunoşteam. Pentru câteva clipe am intrat în panică. Deşi prinsesem tramvaiul, totuşi acesta nu se îndrepta spre destinaţia pe care o doream. Fusesem absorbită de gândurile mele, de graba mea de a ajunge în timp util, ca să mă întorc să-mi scriu şi temele. Şi, deşi atât de acaparată să nu întârzii, am pierdut din vedere să fiu atentă la destinaţie. Iar lucrul acesta se vede că m-a dus într-un loc în care chiar nu-mi doream să merg.

Pornind de la amintirea asta, mă gândesc de câte ori nu m-am lăsat dusă de gânduri, activităţi, griji şi am pierdut direcţia în viaţă şi am ajuns poate în locuri pe care nu mi le-aş fi dorit, dacă m-ai fi întrebat.  Cum spune Stareţul Tadei,  "cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa".
Dacă îmi petrec timpul gândindu-mă că soţul, ori copiii, ori prietenii... ori şeful nu mă apreciază, gândurile mă vor duce direct către o atitudine nepotrivită care poate că vor face să se adeverească acele idei.
Dacă îmi petrec timpul gândindu-mă la cât de mult muncesc eu şi cât de puţin observă ori apreciază ceilalţi, gândurile acestea mă duc spre resentimente, lipsă de răbdare şi dragoste.
Dacă mă gândesc întreaga zi la ceva ce soţul ori copiii au făcut, repetându-mi în gând ce le voi spune şi cum le voi spune, gândurile acelea mă vor duce către ceartă, răni şi deteriorarea relaţiilor.
Dacă mă gândesc de ce a îngăduit Dumnezeu anumite greutăţi în viaţa mea, proabil că mă voi trezi transportată într-un zonă de insecuritate şi nefericire, de vreme ce nu am încredere în El.
Dacă mă gândesc doar la cum să fac mai mulţi bani, o carieră, succes material, să.mi iau soţ/soţie, distracţii, mă voi pierde pe tărâmul frustrărilor şi al nemulţumirii.

Gândurile mele sunt nişte instrumente foarte puternice, care au nevoie de o orientare înţeleaptă. Dacă le folosesc neatent, concentrându-mă pe lucruri care mă îndepărtează de Dumnezeu, voi ajunge în locuri pe care nu le-am dorit şi nu le-am ales conştient. Am nevoie să-I cer Domnului să mă ajute să fiu atentă la El şi la gândurile mele. Am nevoie de curăţire permanentă, prin spovedanie cât mai deasă, prin mărturisirea lor unui duhovnic.
Aşa pot trăi în concordanţă cu planul Lui şi cu perspectiva Lui pentru viaţa mea, căutând să-mi păstrez atenţia trează asupra gândurilor şi asupra destinaţiei către care mă pot îndrepta acestea. Trezvia de care vorbesc sfinţii părinţi.
Cineva spunea că gândurile noastre au roţi. Unde m-au dus gândurile mele azi? M-au dus undeva unde n-aş fi vrut să ajung?