Fiţi desăvârşiţi...

''Cine a cunoscut iubirea lui Dumnezeu, va spune:

N-am păzit poruncile. Deşi mă rog ziua şi noaptea şi mă străduiesc să făptuiesc toate virtuţile, n-am atins încă iubirea de Dumnezeu N-am ajuns la această poruncă decât arareori, dar sufletul meu năzuieşte să rămână aici pururea.

Atunci când gândurile venite din afară se amestecă cu mintea, atenţia ei se îndreaptă în acelaşi timp asupra lui Dumnezeu şi asupra lucrurilor lor, astfel încât, porunca de a iubi din tot cugetul şi din toată inima noastră nu e împlinită.'' (Sf. Siluan)
***
Citind acest fragment şi altele de genul, nu se poate să nu-mi vină în minte şi ideea că bine, asta spun sfinţii, asta au trăit ei, dacă ei 'se plâng' că nu-L iubesc pe Dumnezeu, de una ca mine, ce să mai zic.
Şi totuşi... iubirea (de Dumnezeu şi de aproapele) e poruncă. Nu e îndemn, nu e sugestie, nu oferă alternativă. Nu e ceva ce aş putea eluda, faţă de care să pot spune 'n-am ştiut'. Şi mai ales, se poate împlini, pentru că altfel nu ar fi fost poruncă. Dar nu oricum, ci aşa cum spunea arhim, Sofronie, chemând harul.
"Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. " găsim în Evanghelia după Ioan (In 13, 34), iar la Marcu: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Mai mare decât acestea nu este altă poruncă (Mc. 12, 30-31)
Apoi, încercând să intru în comuniune cu Domnul, altă cale nu există, decât aceea a făptuirii din credinţă, necondiţionate.
"Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun? Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: asemen a este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare." (Lc. 6, 46-49)