Despre nesimtire

Din nou raman uimita sa ma regasesc in randurile credinciosilor carora le-a raspuns Sf. Teofan.
Primul raspuns se refera la toate "tentativele" de imbunatatire a vietii, fie ea spirituala sau materiala - si ma refer aici la indeplinirea sarcinilor zilnice, care nu toate imi sunt placute, sau daca, placute fiind, mi se par ca sunt "prea multe" si ma coplesesc.
Al doilea raspuns se refera la momente pe care le-am trait si eu, si pentru care Avva imi zicea sa am rabdare; sa ma rog, caci viata noastra e precum valurile, acum sus, acum jos.


Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!

1.Spuneţi că vă osteniţi „nu totdeauna de plăcere, ci mai mult cu de-a sila".
Aceasta este legea: să ne luptăm cu pornirile noastre rele şi să ne silim să facem binele. Asta înseamnă cuvântul Domnului că împărăţia lui Dumnezeu se ia cu sila, si oamenii silei o răpesc pe ea. De asta şi e jug urmarea Domnului. Dacă totul ar fi de plăcere, unde ar mai fi jugul ? în cele din urmă, totuşi, se ajunge să se facă totul cu plăcere şi uşurinţă.
2.Scrieţi: „Năvăleşte asupra mea câte o nesimţire tâmpă; ajung ca un automat, nu mai gândesc, nici nu mai simt nimic". Asemenea stări vin uneori ca „pedeapsă" pentru aplecarea cu gândul şi consimţământul spre oarecare gând rău, iar alteori ca „învăţătură", ca omul să se deprindă a nu aştepta nimic de la propriile puteri, ci să aştepte totul doar de la Dumnezeu. Câteva asemenea experienţe taie încrederea în sine, iar izbăvirea de apăsare arată de unde vine ajutorul şi pe Cine trebuie să ne bizuim întru totul. Starea aceasta este grea, dar trebuie răbdată cu gândul că altceva nici nu merităm. Mijloace împotriva ei nu sunt; trecerea ei stă în voia lui Dumnezeu. Totuşi, trebuie să vă ţineţi şi să strigaţi către Domnului: „Fie voia Ta! Miluieşte! Uşurează!", fără să vă îngăduiţi nicidecum vreo slăbiciune, fiindcă acest lucru este pustiitor şi pierzător. Bine faceţi că vă întristaţi pentru starea asta şi vă încordaţi în tot chipul ca să vă izbăviţi de ea - însă presupunerea Dumneavoastră că aşa vor fi chinurile veşnice nu e corectă. Fericirea veşnică şi chinurile veşnice sunt cu neputinţă de închipuit şi nu pot fi asemuite cu nimic din cele ce se întâmplă în această viaţă. Toate sunt dincolo nemăsurat mai presus decât cele de aici. La Sfinţii Părinţi starea Dumneavoastră se cheamă răcire, uscăciune, şi toţi o socot lucru cu neputinţă de neocolit în viaţa după Dumnezeu, căci fără ele ni urcă repede „duhovnicia" la cap. (Sf. Teofan Zavoratul, Mantuirea in viata de familie)