"În expresia Educaţia este viaţă, este implicată susţinerea intelectuală, morală şi fizică. Mintea se hrăneşte din idei şi de aceea copiii trebuie să aibă un curriculum generos " (Mason 1923: prefaţă).
"Aşadar, copiii trebuie să fie învăţaţi, atunci când sunt suficient de maturi, să înţeleagă aceste învăţături, că resposabilitatea principală care le revine ca persoane este acceptarea sau respingerea ideilor pe care le-au învăţat. Pentru a-i ajuta să facă această alegere, ei trebuie să primească prin educaţie anumite principii conducătoare şi un bagaj de cunoştinţe care să corespundă acestor principii" (Mason 1923: prefaţă).
Împrumutând aceasă idee de la Platon, Charlotte Mason credea că "hrana" potrivită pentru mintea copilului sunt ideile; nu prea multe cunoştinţe, ci cunoştinţe care sunt în relaţie cu ideile. Ea vedea copiii ca fiind "echipaţi pentru a lucra cu idei", şi cu "un apetit natural pentru cunoaştere ce se satisface prin învăţare" de la natură. (Mason 1923: 10).
Numea această "dorinţă de cunoaştere" ori curiozitate, instrumentul principal al educaţiei. Astfel, considera că "justificările, întrebările, simplificările" şi puterea profesorului de a folosi "prezentări active, ilustraţii potrivite, întrebări subtile" sunt piedici, obstrucţionări inutile pentru educaţia copilului.
Alături de dorinţa de cunoaştere, Mason vedea în "bagajul natural" al copilului înzestrarea cu o nelimitată "putere de concentrare şi atenţie" şi că aceste două caracteristici sunt suficiente pentru a motiva copilul să înveţe. Considera că stimulentele ori motivatorii externi, cum ar fi: "notele, premiile, locul, recompensele, pedepsele, laudele [şi] învinovăţirile" sunt dăunătoare şi nu existau în şcolile ei.
Deci, cum credea ea că trebuie prezentate copiilor ideile despre viaţă? "singura metodă esenţială de educaţie este de a li se da copiilor să citească foarte multe cărţi valoroase " (Mason 1923: 12). Mason aproba utilizarea resurselor "la prima mână", "a cărţilor vii," pe subiecte de diferite anverguri dintr-un curriculum de arte şi ştiinţe liberale. Ea spunea că cei mici trebuie să ia contact cu cărţi adevărate, să citească anumite pasaje sau fragmente o singură dată, iar apoi să le povestească, să spună ce au înţeles, atât oral, cât şi în scris. Naraţiunile erau instrumentele de evaluare pentru profesor, iar realizarea fişelor de lucru, testele şi "obiceiul de a da teme" erau dezaprobate" (Mason 1886: 147). Ea numea explicaţiile profesorului, expunerile şi manualele diluate ca fiind baliverne, încurajând lectura unor cărţi "adevărate", valoroase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu