joi, 7 mai 2009

"Nu putem face poruncile fără a avea harul"

„Nu putem face poruncile fără a avea harul; dacă oamenii ar înţelege că acest lucru depăşeşte puterile lor fireşti şi i-ar cere lui Dumnezeu să-i ajute prin harul Său, cu siguranţă ar primi acest dar.” (Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie)

Îmi zicea cineva odată că nu trebuie să se roage să-l ajute Dumnezeu chiar la toate mărunţişurile.

Citind fragmentul de mai sus, mi-am adus aminte de acea situaţie şi de toate situaţiile 'mărunte' ale vieţii, care constituie poruncile mele, ascultările mele.
Am mândria de a face 'eu', de a rezolva 'eu' problemele. Cu ajutorul Domnului, fireşte!
Chiar şi când fac o faptă de filantropie, o fac ca şi cum aş avea eu putere şi iată, prin asta împlinesc porunca iubirii aproapelui.
Fragmentul de mai sus mi-a adus aminte că orice orientare spre, prin voinţă şi orice act, prin făptuire, nu e rezultatul efortului meu ci darul Lui.

sursa imagine


Dimpotrivă, pentru mine e atât de greu, e imposibil, cum îi place părintelui Rafail să spună. Îmi e uneori de-a dreptul imposibil să mă apuc de șters praful, deşi e nevoie. Sau uneori îmi e imposibil să-mi fac rugăciunea de dimineaţă, dar să mai citesc şi vreun acatist, ceva. După perioade de intensă 'activitate duhovnicească', deodată mă trezesc că îmi e imposibil să mai citesc o rugăciune.

Şi atunci îmi dau seama că perioada dinainte nu a fost râvna mea, ci darul Lui. Că a fi râvnitor în ... (şi aici se poate pune totul, de la rugăciune, la lecturi, la treburi casnice, cu copiii, cu soţul, la serviciu şi tot ce înseamnă implicare şi viaţă) nu e 'al meu' (şi asta văd foarte bine în momentele în care nu mă pot mişca efectiv înspre a face) ci tot al Lui.

Toate mărunţişurile vieţii sunt tot atâtea 'chemări' ale lui Dumnezeu, la care suntem chemaţi să răspundem, dar la care nu putem zice da fără El.

Ce dăm noi, e doar puţină, foarte puţină bună-voinţă. Voinţa de a primi darul. De a lucra cu ce dă El, nu cu ce avem noi.

Încercând să ducem o viaţă cât de cât în duhul rânduielii lui şi ascultării de Dumnezeu, avem nevoie să cerem ajutor în absolut tot ce facem, pentru ca totul să devină semn al lucrării Lui, să fie binecuvântat, să fie răspuns la chemare.
 

3 comentarii: