marți, 5 mai 2009

iar eu să mă micşorez

“Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.” (In. 3, 30)

În cărţile ce tratează subiecte de psihologie şi inteligenţă relaţională, de îmbunătăţire a relaţiilor cu celălalt, vom găsi cu siguranţă şi măcar un paragraf, dacă nu un capitol întreg referitor la folosirea în conversaţii a pronumelui eu ori se propune experimentul de a număra de câte ori apare acest pronume în discuţiile pe care le avem. Se sugerează ideea că, pentru îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale, ar trebui să ne centrăm mai puţin pe noi înşine şi să-l vedem şi pe aproapele, interesele acestuia, problemele şi opiniile lui, să încercăm să vedem şi să acceptăm cu sinceritate punctul lui de vedere, chiar dacă nu coincide cu al nostru.
Mă întreb acum, dacă am avea o ‘discuţie’ cu Mântuitorul, de câte ori ar apărea în ‘conversaţia’ noastră cuvântul ‘eu’ şi toate ale sale: sunt, vreau, am, dă-mi, aş… dar… şi cât ar apărea ‘Tu’.
Dacă în relaţia cu ceilalţi oameni, încercarea de a mai micşora ponderea prezenţei propriei persoane dă rezultate verificate, de îmbunătăţire sigură a acesteia, oare cât de mult s-ar îmbunătăţi ‘relaţia’ cu Dumnezeu dacă şi aici ar fi mai puţin 'eu'?
Şi cum mai simplu ar fi aceasta, decât spunând ‘facă-se voia Ta, cu mine şi în lume’.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu

Cum să ne privim aproapele. Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu. Ce uşurime, ce stare de bine, ce fericită curăţie este atunci când omu...