„Fără tine nu aş fi reuşit niciodată!”

Dragul meu Filip,

Există un fel de laudă venită din partea unui bărbat, care unge pe suflet orice femeie. Este cea de genul „Fără tine nu aş fi reuşit niciodată!” sau „Ţie îţi datorez totul!”. Unul dintre motivele pentru care se întâmplă asta este faptul că femeia are tendinţa înnăscută de a vrea să fie de folos bărbatului. Este o trăsătură pe care ai să o găseşti invariabil la toate femeile de calitate.

De vreme ce ai început prin a te uita în oglindă şi a recunoaşte rolul tău de a fi un soţ bun, ai pus deja piciorul pe treapta următoare. Aici trebuie să îi spui soţiei tale că eşti conştient de defectele tale şi să îi ceri să te ajute să creşti.

Acceptarea cu dragoste a defectelor celuilalt nu înseamnă deloc că trebuie să vă consideraţi unul pe altul „perfecţi”. Aşa că trebuie să ţii minte că există două tipuri de defecte cu care va trebui să te descurci. 

• Mai întâi sunt cele care nu pot fi îndepărtate sau corectate şi a căror acceptare trebuie să devină chiar parte a dragostei ce reprezintă structura relaţiei voastre. 
• Apoi sunt şi cele ce pot fi îndreptate, iar pe acestea trebuie să le trataţi inteligent - împreună.

Bineînţeles, un asemenea efort necesită în primul rând un simţ al cadenţei. Sunt zile în care nu avem niciun strop de dorinţă de auto-îmbunătăţire, zile în care avem nevoie de toată puterea noastră, doar ca să putem trage o dată aer în piept. Alte situaţii nu sunt potrivite pentru analiză, ci pentru a ne bucura unii de alţii, aşa cum suntem. Unele cupluri forţează prea mult. Unele soţii pot fi cicălitoare. Numai Dumnezeu ştie câte astfel de cazuri am văzut în viaţa mea, drept care încerc să descurajez cât pot aceste tendinţe în cazul vostru. Dar dacă ţi-ai făcut deja clară intenţia de a bineveni ideile şi sugestiile ei, atunci va învăţa să fie mai cumpătată, aşa cum trebuie să fie o soţie bună.

Eşti, fireşte, îndeajuns de deştept ca să nu începi prin a spune „Accept lucrurile la care nu vei putea să fii niciodată mai bună, dar există şi unele pe care le putem îmbunătăţii considerabil! Hai să ne gândim împreună cum să facem să o remodelăm pe Marilyn!”

Se înţelege că o astfel de abordare nu va avea succes. Aşa că mai înţelept este să începi căutarea acestor probleme cu tine, prin a spune „Adevărul este că am şi defecte. Aşa că, întrucât îţi respect puterea de judecată, îţi cer ajutorul pentru a deveni un bărbat mai bun!”

Când va trece îndeajuns de mult timp pentru ca ea să-şi fi revenit din acest şoc (al conştientizării atât a existenţei defectelor tale, precum şi a faptului că s-a măritat cu o persoana atât de sinceră), poţi să urmezi salvei de deschidere cu încă o informaţie ce îţi va garanta cooperarea ei.

Ce trebuie să faci acum este să îi explici faptul că te poate ajuta mai mult dacă încetează să mai privească totul în roz. Când se va gândi până la capăt, îşi va da seama că nu glumeşti şi că ar face bine să nu glumească nici ea.

Sunt foarte mulţi bărbaţi care sunt traşi înapoi în viaţă din cauza unor obiceiuri ciudate, mici lipsuri în maniere sau defecte de personalitate. Cunosc, de exemplu, cazul unui pastor care a fost refuzat la o funcţie de top pentru că are obiceiul de a-şi da ochii peste cap atunci când vorbeşte cu cineva. Dacă ţi se pare prea ciudat că a fost refuzat dintr-un asemenea motiv, ai face bine să mă crezi, nu numai în biserică se întâmplă aşa ceva.

De fapt, pot să mă gândesc la o mulţime de motive ciudate pentru care a fost blocată ascensiunea unui bărbat, pe care le-am auzit: rosul unghiilor, trosnitul degetelor, statul cocoşat, mestecatul scobitorilor şi încă altele. În lumea vânzărilor - acolo unde se face schimb de bani sau nu, în funcţie de reacţia persoanelor implicate - aceste mici lucruri pot decide dacă un om va urca în ierarhie, dacă va coborî sau dacă va rămâne pentru totdeauna la acelaşi nivel.

De aceea, a-ţi educa soţia să fie la fel de onestă şi sinceră ca tine este un mare pas înainte. Iar în momentele în care îşi va exprima o idee sau o sugestie despre cum poţi deveni mai bun, eu în locul tău m-aş obişnui să spun de fiecare dată mulţumesc. Şi atunci când eşti sigur că nu urmează să contraargumentezi sau să ripostezi, poţi adăuga „Nu eram conştient că fac acest lucru. Uite, de-aia suntem noi o echipă atât de bună!”

Cuvântul echipă este întotdeauna folositor. De fapt, nu pot să îmi aduc aminte de niciun cuplu venit la mine pentru consiliere care să se fi gândit la separare, atâta timp cât simţeau că există câtuşi de puţină îmbunătăţire între ei. Dar pot să îmi aduc aminte de multe cupluri care au renunţat pentru că ştiau că relaţia lor nu are niciun viitor.

„Incompatibilitatea” este termenul legal cel mai des folosit atunci când este vorba de destrămarea unei căsnicii. În unele cazuri acest cuvânt înseamnă că doi oameni au obosit spunându-şi unul altuia mici minciuni evidente. Căsnicia lor ajunsese la un stadiu de lipsă de sinceritate şi devenise sterilă. Orice viitor este mai bun decât unul ca acesta.

„Acasă” înseamnă atât de multe lucruri. Acasă este un loc de refugiu, de adăpost. Este un loc făcut pentru a te relaxa, pentru a te recupera. Fără faţadă, fii doar tu însuţi! Iar în cazurile cele mai bune, acasă devine un loc în care doi oameni îşi împart entuziasmul de a deveni ei înşişi mai buni.

Posibilităţile sunt nelimitate, dacă reuşeşti să îţi ghidezi căsnicia în această direcţie. Cum am spus şi la început, femeia este aşa făcută, încât îşi doreşte să fie de folos partenerului său. Aşa că dacă deschizi relaţia prin a-i cere să te ajute să fii mai bun, dacă primeşti cu graţie ceea ce are de oferit şi îi mulţumeşti pentru asta, într-o bună zi va veni cerându-ţi să faci şi tu acelaşi lucru pentru ea! De ce? Pentru că va simţi că este măritată cu un bărbat care creşte, şi va dori să crească împreună cu el.

Nu cred că este nevoie să îţi spun că societatea noastră are nevoie cu disperare de o fundaţie formată din oameni care îşi doresc întotdeauna să devină mai buni. Aceştia sunt oamenii zilei de mâine. Voi aţi făcut un lucru foarte bun îndreptându-vă căsnicia înspre a putea spune sincer, amândoi:

„Nu ne propunem numai să fim buni unul cu celălalt, dar şi unul pentru celălalt, şi pentru restul lumii.”

Continuă să creşti!

(Charlie W. Shedd, Scrisori către Filip - Sfaturi unui tânăr căsătorit, Editura Bizantină, 2011, p. 26-30) (sursa material)

Mozaicul lunii septembrie

septembrie 2o13

Preiau și eu ideea Irinei de a posta un mozaic al lunii.
Începutul anului bisericesc a avut pentru noi ca borne participarea la Conferințele preoțești de la Durău, sărbătoarea hramului Nașterii Maicii Domnului la parohia noastră,  începutul noului an școlar, începutul unui nou proiect de lucru de mână, aniversarea multor ani de căsnicie.
Toate, invitație la Prezență și Bucurie.
Între aceste borne, viață plină, binecuvântată de Domnul.

Gândul serii

S-o spunem pe aia dreaptă: deși ar fi minunat ca familia să petreacă timp împreună... cât mai mult timp împreună; să desfășoare activități ca în filme, de tipul masă zilnică în familie, activități (re)creative comune, totuși multe, poate chiar majoritatea familiilor se confruntă cu absența (mai ales a) tatălui.
Că e din cauze de serviciu prelungit, de lipsă de interes ori pur și simplu pentru că nu mai există acel părinte prin preajmă, realitatea e că cea mai mare parte a timpului comun dintr-o familie (care și aceea e destul de restrânsă) se desfășoară doar cu un singur părinte.

 

Cu bărbați nu prea am discutat pe tema asta, dar știu că în cazul femeilor acest lucru este o piatră de încercare. Pe lângă durerea de a nu putea oferi copilului condițiile ideale, mai e și dorul personal de acel ”împreună”.

Pe mine m-a ajutat în problema respectivă gândul la o rugăciune de seninătate:

”Doamne, dă-mi seninătatea să accept ce nu poate fi schimbat

Curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat

și înțelepciunea să le deosebesc

fie voia Ta și nu a mea!”

 V-o recomand și vouă, s-o folosiți mai ales când vine lupta presupunerilor că vor crește copiii nenorociți pe viață pentru că nu au parte de mediul ideal de creștere și dezvoltare.

Și câteva întrebări ajutătoare:

• Soțul poate petrece mai mult timp în familie, împreună cu copiii? 
• Dacă nu poate (pentru că din punctul lui de vedere nu se poate), văd eu o soluție prin care s-ar putea, să i-o recomand?  
• Vrea (are disponibilitate) să petreacă acel mai mult timp în familie, împreună cu copiii?
• Dacă răspunsul la aceste întrebări este negativ, atunci pot să las în grija Domnului calitatea vieții pe care o va avea copilul meu, în condițiile date? 
• Mă pot ruga pentru el pentru ca să-i completeze Domnul lipsa părintelui? 
• Mă pot ruga să primesc liniștea pe care mi-o dă când prețuiesc fiecare clipă împreună pentru ceea ce este, fără reproșuri sau opintiri spre ceva ce nu este?

Să mă gândesc la pleiada de personalități care au reușit să ducă o viață excepțională, cu o contribuție deosebită la umanitate în ciuda unor condiții cumplite de trai.
Să mă gândesc la lista de sfinți care au dat traiul bun pe care l-au avut la casa părinților pe niște condiții groaznice, pentru a fi mai mult cu El. Pot eu să-i dau copilului meu darul de a fi cât mai mult prezentă în prezența Lui?

Mi-a plăcut un gând pe care l-am auzit recent. Că Domnul este Cel care ne cheamă și o face pentru/spre ceva (în vederea a ceva adică) nu pentru că am fi noi cumva mai... Domnul e cel care face rege din păstor și rob. Noi alegem dacă să răspundem sau nu la acea chemare. Și dacă răspundem, va fi cu toată inima, cu tot gândul, cu toată priceperea sau cu nesimțire? Să avem inimă curată și rugăciune fierbinte pentru copilul nostru și încredere că, indiferent de condițiile grele, nu se va împiedica Dumnezeu de acestea pentru a-l scoate spre a-și valorifica tot potențialul pe care mai dinainte l-a sădit în el.

Domnul să vă dea pace în inimă, să duceți viața, așa cum este ea, în prezența Lui!

P.S. Nu, aceasta nu este o invitație la a vă neglija copilul pentru că ”lucrează Domnul!”. Este doar o încercare de mângâiere pentru cei care sunt triști din cauză că ar oferi, dar nu pot (au) mai mult.