marți, 10 septembrie 2019

{O carte pe lună} 9. Deciziile oamenilor împliniți


Luna septembrie, lună de început de an bisericesc și an școlar poate fi și început de viață altfel. Altfel, adică o viață mai asumată, mai responsabilă. Iată de ce, pentru această lună vă propun o carte scrisă de un om de afaceri, Philip Baker.
Deciziile ocupă un loc important în viaţa noastră de zi cu zi, fiind cea mai valoroasă cheie în obţinerea succesului. Deciziile ne conturează viitorul şi aduc bucurie şi emoţie în viaţa noastră. În loc să trăim povestea altcuiva este necesar să ne trăim propria poveste, iar acest lucru este posibil prin alegerile pe care le facem. A lua decizii reprezintă un mod de viaţă pentru oamenii de succes, iar noutăţile pe care acestea le aduc îi încântă. Experienţa lor ne arată că de foarte multe ori viaţa se rezumă la deciziile pe care le luăm - cu cât acestea sunt mai îndrăzneţe, cu atât emoţia este mai mare, iar răsplata pe măsură. Deciziile oamenilor împliniţi ne ajută să ne dăm seama că noi suntem singurii capabili să schimbăm lucrurile prin intermediul hotărârilor pe care le luăm. Chiar şi atunci când ne confruntăm cu situaţii care nu pot fi controlate, putem decide cum să reacţionăm, ce lecţii să învăţăm şi ce atitudini şi convingeri să adoptăm. Locul în care ne aflăm azi se bazează foarte mult pe deciziile pe care le-am luat ieri, iar viitorul nostru depinde de ceea ce decidem astăzi.
Cam așa sună prezentarea cărții, aflată pe coperta a patra.
Photo by Jens Lelie on Unsplash
Eu mai notez doar câteva dintre deciziile pe care Philip Paker ne provoacă să le luăm:
  • Decizii la răscruce de drumuri - Încotro? Forța ce crește în momentul luării unei decizii
  • Decizia de a fi în formă maximă
  • Decizia de a-ți schimba viața
  • Decizia de a-ți păzi inima
  • Decizia de a învăța
  • Decizia de a te distra
  • Decizia de a iubi
  • Decizia de a ierta
  • Decizia de a avea răbdare
  • Decizia de a avea o căsătorie reușită
  • Decizia de a nu face comparații
De multe ori nu ne dăm seama câte decizii avem de luat într-o zi. Dar, la o analiză simplă vedem că multe. Cartea aceasta ne invită să fim atenți, să avem trezvie.
Spor!

marți, 13 august 2019

{O carte pe lună} 8. Partenera creativă

 Sora cărții anterioare, Partenera creativă e scrisă tot de Linda Dillow. Sinceră să fiu, când am primit această carte mă gândeam că s-ar putea să fie un fel de Cum e să fii căsătorit cu mine reloaded. Ce să scrie altceva?! Și totuși, Linda vine cu o nouă perspectivă, folosind ca bază pentru exercițiile propuse tocmai studiul biblic. De altfel, cartea propune la sfârșit și o planificare de citire a Bibliei într-un an. să nu vă faceți griji că e luna august. Dacă începeți de acum, la anul, în luna august, veți fi terminat. Important e să începem întotdeauna de unde suntem. M-am bucurat tare mult să găsesc imaginea soției ideale coborâtă din parametrii reprezentărilor noastre uneori nerealiste la nivelul nostru, al femeilor normale, obișnuite.
Și să găsesc că această femeie normală, obișnuită, poate spera să-și împlinească misiunea de soție cu onestitate, în fața lui Dumnezeu. Ca toate cărțile pe care vi le-am sugerat până acum, și aceasta propune o serie de exerciții.
Nu știu cât de mult sunteți adepți ai acestor „teme”, însă, din experiență, vă spun că a-ți propune câteva lucruri pe care să le împlinești de-a lungul unei luni în vederea dezvoltării personale va face ca viața să fie mai „a ta”. Atât de mult suntem ispitiți să ieșim în afară, chemați de sarcinile pe care alții ni le dau, încât putem avea tendința de a ne lenevi chiar la domeniul cel mai important, al propriei dezvoltări. Cum vorbeam cu cineva, în lipsa propriilor proiecte suntem mereu chemați la împlinirea proiectelor altora. Ce ar fi dacă te-ai hotărî să lucrezi la ”Proiectul eu asemenea cu El”, cel pentru care ai și venit pe această lume? Adică acela de a lucra la asemănarea cu El? Cartea Partenera creativă propune exact o astfel de inițiativă, în cadrul căsniciei.

marți, 9 iulie 2019

{O carte pe lună} 7. Cum e să fii căsătorit cu mine?

Lună de vară, lună de vacanță. Dar preocupările pentru îmbunătățirea relației de căsătorie nu trebuie să ia vacanță. Cum e să fii căsătorit cu mine? V-ați pus vreodată această întrebare? Dacă nu, poate e momentul să o faceți, ajutându-vă de exercițiile propuse de Linda Dillow.



Ceea ce vei deveni ca soție influențează intimitatea, pasiunea și bucuria trăite în căsnicie.
Dar cum ajungi unde îți dorești?
În Cum e să fii căsătorit cu mine?, Linda Dillow vă provoacă să vă puneți întrebări riscante:
  • Cum e sa fie sotul meu?
  • Cum e sa faca dragoste cu mine?
  • De ce ma incapatanez sa fiu suparata pe el?
Photo by Nathan Dumlao on Unsplash
Extrem de sincera si personala, Linda va dezvaluie cele mai bune si cele mai rele lucruri pe care le-a facut in cei aproape cincizeci de ani de casnicie si va conduce spre inima lui Dumnezeu ca sa aflati cum poate fi casnicia voastra. Oferindu-va indrumare pentru scrierea propriei declaratii de intentie cu privire la casatorie, "Cum e sa fii casatorit cu mine?" vorbeste despre diferenta dintre a avea dorinta sa ai o casnicie mai buna si a-ti stabili telul de a avea o casnicie mai buna in timp ce te privesti in oglinda pentru a vedea in ce fel te poti schimba.
De fapt, aceasta nu este deloc o carte despre casatorie.
Este o carte despre cum sa-ti traiesti casatoria din plin, zi dupa zi si an dupa an, devenind sotia care iti doresti sa fii si urmarind efectul pe care acest lucru il are asupra propriei casnicii.
Cuprinde un studiu biblic pentru zece sau douasprezece saptamani
Linda Dillow este autoarea a numeroase carti, printre care "Linisteste-mi inima ingrijorata", "Partenera creativa" si "Conversatii intime" (scrisa impreuna cu Lorraine Pintus), cu vanzari de peste 1,5 milioane de exemplare.
Cunoscuta vorbitoare la conferintele pentru femei din lumea intreaga, Linda locuieste in Monument, Colorado, cu sotul ei, Jody. Familia Dillow are patrucopii si zece nepoti. 

Ce pot să spun eu în urma experienței personale de a folosi această carte în seminariile pe care le țin eu? Este de foarte mare ajutor. Vine cu idei la care este esențial să ne gândim.

"Comuniunea mesei este legatura a dragostei..."

 Iar cand se ispraveau zilele ospatului lor trimitea Iov si ii curata pe ei. (Iov 1.4) Aceasta e cea mai mare dovada de iubire. De aceea si ...