{Jurnal de recunoștință : ziua 34 / 90} „Ales, ales!”

Azi mulțumesc pentru alegere

Ce se vede pe deal, în depărtare, este o stână. Seara, când e momentul mulsului, se aud strigătele ciobanului, care spune "ales, ales!". Ce o fi asta? Cercetând, am aflat că strigă așa pentru că oile, auzind, se aleg singure: cele de muls într-un țarc, cele sterpe în altul. Se duc singure la locul lor pe care-l știu foarte bine.
"Ales, ales, ales!" M-a dus gândul la imaginea oilor și caprelor pe care le desparte păstorul și pune oile de-a dreapta, iar caprele de-a stânga. (Matei, 25, 33) Cumva, se percepe că Dumnezeu face această împărțire, El fiind partea activă, judcătoare. El judecă și spune care e oaie și care e capră și le dă de-a stânga și de-dreapta.
Iar noi suntem cu frica în sân "oare eu sunt în rândul caprelor? oare mă va da de-a stânga?"

Dar am înțeles de la ciobanul acesta că păstorul nu face împărțirea punând mâna pe oi sau pe capre, sortându-le el după cum le știe, care cu lapte, care sterpe. El doar strigă "Ales, ales!".

E cutremurătoare libertatea asta: ”Ales, ales!”. Și noi alegem.

{Jurnal de recunoștință : ziua 31 / 90} - Gratitude

Iată că s-a făcut o lună de recunoștință
Azi am aflat că porțile școlilor rămân închise

Mulțumesc pentru aplicația „Gratitude Happiness Journal” - e simpatică și la îndemână, am început să o folosesc recent (cred că de când nu prea mai intru pe aici!).

{Jurnal de recunoștință : ziua 28 / 90}

Azi mulțumesc pentru soare, pentru cântecul păsărilor, pentru zumzetul albinelor, pentru zgomotul tălăngilor, pentru căldura care face totul să înflorească. 

 

Mulțumesc pentru nou, pentru un nou început, pentru o nouă energie. Învierea Domnului se întâmplă independent de starea noastră, iar odată cu ea viața se lansează din nou. Deși acum în alți parametri fizici, cu atât mai mult o invitație la regăsirea și conștientizarea propriei creativități. Nu ca fugă din realitate, ci ca adâncire în prezent. 

Realitatea poate fi înfricoșătoare. Nu atât din cauza virusului, cât a implicațiilor economice. Disponibilizările, șomajul tehnic, creșterea prețului la alimente și servicii, penuria.

(Pentru cei născuți înainte de anii '80, situația pare a începe să semene cu cea din perioada comunismului, fără a mai avea conotație politică. Într-un anume fel, aceștia chiar știu să-și regăsească resursele de coping de atunci). Raționalizare, plafonarea prețurilor, ajutor material acordat persoanelor aflate în dificultate (familii monoparentale, disponibilizate) - toate acestea va fi necesar să fie avute în vedere. Cum le vom face față? Domnul știe. Știu doar că deznădejdea nu ajută niciodată și nici fuga. Reafirmarea propriei demnități, chiar și atunci când ea nu este respectată de ceilalți.

 

{Jurnal de recunoștință : 26 / 90}

 

Mulțumesc pentru această perioadă pascală, pentru bucuria de a primi bucurie, pentru pace și pentru toate cele materiale și pentru toți oamenii și iubirea lor.

{Jurnal de recunoștință : 21 / 90}

Mulțumesc pentru faptul că stau aproape de biserică și am putut urmări preoții care au ieșit la prohodul Domnului în jurul bisericii. Am stat cuminți , fiecare în curtea lui, cu câte o lumânare aprinsă în mână. A fost greu.

{Jurnal de recunoștință : ziua 20 / 90}

Azi mulțumesc pentru o zi liniștită.

Mulțumesc pentru un mesaj de departe.

Mulțumesc pentru curățenia la „altarul” casei.

{Jurnal de recunoștință: ziua 19 / 90}

Azi mulțumesc pentru pâinea pe care am făcut-o 

Mulțumesc pentru clienți

Mulțumesc pentru prieteni 

{Jurnal de recunoștință : ziua 18 / 90}

Azi sunt recunoscătoare pentru ploaie
Mulțumesc pentru mesajul mai uman al lui Marcel Vela în ce privește acordul MAI cu Patriarhia referitor la acțiunile prilejuite de sărbătorile de Paști. Am apreciat.
Mulțumesc pentru zilele astea cu Denii.

{Jurnal de recunoștință: ziua 17 / 90} - Săptămâna Mare

Mulțumesc pentru această zi, pentru faptul că e senin.
Mulțumesc pentru Denii
Mulțumesc pentru retragerea din online

{Jurnal de recunoștință: ziua 16 /90} - de Florii

Azi mulțumesc pentru Apostolul zilei:

"Fraţilor, bucuraţi-vă pururea întru Domnul. 
Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă! 
Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. 
Domnul este aproape. 
Nu vă împovăraţi cu nicio grijă, 
ci, întru toate, 
prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, 
cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. 
Şi pacea lui Dumnezeu, 
care covârşeşte toată mintea, 
să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus. 
Mai departe, fraţilor, 
câte sunt adevărate, 
câte sunt de cinste, 
câte sunt drepte, 
câte sunt curate, 
câte sunt vrednice de iubit, 
câte sunt cu nume bun, 
orice virtute şi 
orice laudă, 
la acestea să vă fie gândul. 
Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, 
şi Dumnezeul păcii va fi cu voi." (Filipeni 4, 4-9)

{Jurnal de recunoștință: ziua 15 / 90} - durere

Azi mulțumesc pentru durerea pe care am simțit-o văzând cum se jefuiesc pădurile, profitându-se de starea de confuzie din această perioadă. La sesizarea Avocatului Poporului, ce a putut declara ministrul mediului, Costel Alexe, cu privire la faptul că ar trebui interzisă defrișarea padurilor, a fost că "măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgență nu ar fi benefică pentru oameni, mediu și economie" (sursa). 
Ce să mai spun? "Când cei fără de lege domnesc se înmulţesc răutăţile..." (Pilde 29, 16)
Nu e de ajuns că ne-am bulversat cu totul ca țară! Profităm să ne mai automultilăm un pic! Oare ce blestem e asupra noastră să avem atâta ură față de noi înșine?!? Doamne, iartă-mă și iartă-ne!

{Jurnal de recunoștință : ziua 14 / 90} - spleen și 12 pași

Mulțumesc pentru ... o stare de spleen. Absurdul situației. Pe de o parte carantină, de alta, oamenii pleacă în turmă în Germania, fără să-i oprească nimeni, taie copacii, avertizează cu privire la foametea care va urma, se acuză de incompetență... Ești expert dacă dai previziuni sumbre. De ca și cum chiar ar ști cineva (și da, chiar ar putea veni unii și alții să demonstreze cu cifre!).

La capătul celălalt, păstrarea optimismului, a credinței, a nădejdii că lucrurile vor ajunge la un capăt și va fi bine.  Românii își vor aduce aminte ce au învățat prin cele străinătățuri și se vor pune pe reconstruit țara, se vor întoarce la pământuri, se va revigora producția, morții noștri se vor odihni în sfârșit cu pace, că nu și-au dat sângele în zadar. Iona reloaded.

Imagini frumoase, gânduri de încurajare, îndemnuri la introspecție, la sondat după resurse interioare. Suntem cam seci. Circula un filmuleț la un moment dat, în care o tipă instructor de gimnastică ține o ședință de mișcare online, iar paralel rulează filmul unuia care stă în pat mâncând unt de arahide, dând din cap pe ritmul mișcării și executând mimica sugerată. Cam așa suntem și noi cu mimetismul optimismului și al profunzimii. Sărim din mesaj inspirațional în mesaj inspirațional, din insight în insight, luăm apoi doza de informație „reală” și suntem „bine”. 

Între ele, fiecare e expert în țarcul lui. „Doamnă, eu îi văd pe oameni ieșind afară! Nu mai pot sta în casă. Îi vedeam azi, pe bancă, la noi în cartier. E periculos, știu că e periculos, dar ce să faci, în casă nu poți să stai!” îmi zice serios dl. X, omul care mă ajută la grădină.

Căutăm să salvăm omenirea dacă nu „în linia întâi”, în spitalele atinse de haos, măcar în cămăruța noastră, în spiritualitatea noastră, de care aplecare ar fi ea, căutând să fim, fiecare dintre noi, cel care plusează în talgerul masei critice care va înclina balanța spre ieșirea victorioasă, - poate spiritualizată - din situație.

Așteptăm să treacă, într-o stare de năucire colectivă.

În seara asta mi-am adus aminte de metoda celor 12 pași de la Alcoolici Anonimi. Mai exact, de pașii de la codependență (persoane care au crescut lângă cu sau trăiesc cu dependenți) care se lucrează la grupurile de Coda. Nu știu de ce, mi se par adecvați momentului. În codependență, lucrarea cel puțin a primilor trei pași este vitală pentru că te ajută realmente să-ți recuperezi viața și să dobândești seninătatea. Dacă primești pasul 1, deja ești pe calea vindecării. Iată cum ar suna, aplicat la situația actuală:

Pasul 1: “Am admis că suntem neputincioşi în fața situației şi că nu mai suntem stăpâni pe viaţa noastră.” (Sună familiar?!?!)
Pasul 2: “Am ajuns la credinţa că o Putere Superioarã* ne poate reda sănătatea mentală.”
Pasul 3: “Am hotărât să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.”


Închei cu rugăciunea pentru seninătate, elementul central al acestei metode, pentru care mulțumesc.

Doamne, dă-mi seninătatea
să accept ceea ce nu pot schimba,
curajul să schimb ceea ce pot
şi înţelepciunea să le deosebesc.
Fie voia Ta şi nu a mea. Amin
_____________________________________

(*) Metoda celor 12 pași este o lucrare spirituală, adresată persoanelor independent de apartența lor religioasă. Am preferat să las denumirea de „Putere Superioară”, așa cum e precizat în ghid

Dacă doriți mai multe informații sau chiar să lucrați la pași, aici găsiți îndrumări. (Firește, alcoolismul poate fi înlocuit cu orice altă dependență)

{Jurnal de recunoștință : ziua 13 / 90} - viață

Azi mulțumesc pentru grădină . Zilele astea am petrecut mult afară ,primenind grădina. Aer și frumusețe.
Mulțumesc pentru somn. Să nu poți dormi e unul dintre cele mai grele teste.
Mulțumesc pentru viață. Mă bucur de ea și o savurez, în ciuda celor ce se întâmplă.

{Jurnal de recunoștință : ziua 12 /90} - rânduială

Azi mulțumesc pentru rânduială. Vorbeam despre ea aseară, la întâlnirea cu grupa de tineri. În perioada aceasta, când mulți lucrează de acasă, ne putem confrunta cu procrastinarea. Sau, vedem că ne propuneam să facem o mulțime de lucruri (vorba aceea, avem timp! 😉), dar pe puține le ducem la capăt.
Putem în această perioadă să ne dăm seama cât de mult suntem "stăpâni pe sine". Când toate activitățile se desfășoară după un program prestabilit: serviciu - școală - casă - biserică, aproape nu știi că respecți o rânduială. Le faci pe toate cum vin, cum sunt programate. Te precipiți să intri în program. Acum însă, în contextul în care lipsește cel care stabilește ordinea, lipsește programul impus, mulți dintre noi nu știm să ne ordonăm. Și ne întâlnim cu realitatea că lucrurile nu se fac dacă nu le facem si nu trage nimeni de noi sau nu ne împinge nimeni de la spate. Iată deci un beneficiu al acestei perioade, pentru care eu mulțumesc: asumarea rânduielii (dacă vrem!).
Mi-am adus aminte, à propos de asta, de o poveste pe care o citeam în copilarie: "Porcul cel fermecat". Este vorba despre cele trei fete de împărat ce rămân singure acasă (în autoizolare 😉), în vreme ce tatăl lor pleacă la război. Și... ce credeți că fac fetele după ce acesta a plecat? După o perioadă (O săptămână? Două?), "neștiind ce să se facă de mâhnire și de urât", fetele își stabilesc... o rânduială. Iată și fragmentul, că e drăguț. Să ne amintim de copilărie

"...Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată povețele ce le deduse, și-și luă ziua bună de la ele.

Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruință; iar cea mai mare din ele priimi cheile din mâna împăratului.

Nu se știa ce să se facă, de mâhnire și de urât, fetele, când se văzură singure. Apoi, ca să le treacă de urât, hotărâră ca o parte din zi să lucreze, o parte să citească și o parte să se plimbe prin grădină. Așa făcură și le mergea bine..."

Mulțumesc pentru povești, pentru felul simplu în care transmit înțelepciunea. Și o carte care le interpretează genial, pe care o recomand, "Femei care aleargă cu lupii"

Mulțumesc pentru familie.

{Jurnal de mulțumire : ziua 11 / 90} - chemare

Mulțumesc pentru chemare și pentru faptul că văd că nu "mă potrivesc" cu toată lumea.
Mulțumesc pentru libertate.
Mulțumesc pentru perspectiva asta de care mă bucur.  Când eram adolescentă îmi doream să îi învăț pe oameni să acceseze bucuria. Nu știam ce înseamnă, știam doar că e ceva în mine, valoros pentru ceilalți. Însă nu toată lumea poate duce bucuria. Mi-a fost greu să învăț asta. Acum apreciez. Este un fel de sortare care se face. Pentru care, acum, sunt foarte recunoscătoare.

{Jurnal de recunoștință : ziua 10 / 90} -

Azi mulțumesc pentru întâlnirea cu mămicile, pe zoom. M-am bucurat să le regăsesc.
Mulțumesc pentru grădină, pentru faptul că pot lucra în aer liber.
Mulțumesc pentru niște constientizări.

{Jurnal de recunoștință : Ziua 9 / 90} - psihologie abisală

Azi mulțumesc pentru o altă carte: „Funcția religioasă a psihicului”, o carte de psihologie abisală a lui Lionel Corbett, care propune un model de psihoterapie religioasă pornind de la teoria psihanalitică a lui Jung. Sunt prea obosită să scriu despre asta, dar m-a prins. Dacă e să mulțumesc sincer pentru această perioadă de restrângere a activității, logoterapia lui Frankl și această psihoterapie religioasă sunt niște achiziții pe care le voi folosi cu toată deschiderea în activitatea mea.
Mulțumesc, pentru reîntoarcerea la acest timp de lectură „la alegere”... e ceva vreme de când m-am axat doar pe bibliografia recomandată. Și văd că alegerea mea e în această fâșie aflată între spirit și psihic, între suflet și duh, acest ascuțiș inefabil.
Mulțumesc pentru lectura Apostolului zilei.
Și anemona mea, parcă mai frumoasă!

{Jurnal de recunoștință : Ziua 8 / 90} - nădejde

Azi mulțumesc pentru nădejde. Darul Domnului. Când lucrurile par că merg din rău în mai rău, a rămâne ancorat în credință este masca de oxigen care te ajută să mergi mai departe. Mi-a venit în minte în seara aceasta imaginea lui Ulise. Pornind în călătoria pe mare (descrisă de către Homer în Odiseea), Ulise știe că vor fi ademeniți de sirene. Pentru a putea depăși această ispită,  poruncește ca el să fie legat de catarg, în vreme ce însoțitorii săi își vor fi acoperit urechile cu ceară. S-a folosit această metaforă și pentru lucrarea duhovnicească. Mi-a venit gândul că în aceste vremuri parcă mai mult avem nevoie să ne acoperim urechile pentru a nu auzi cântecul ispititor al sirenelor (informații care ne copleșesc, ne destabilizează și au ca efect principal tocmai pierderea nădejdii, a credinței și a dragostei în final), ca să putem răzbate cu sufletul nerănit, strâns legat de Hristos cu funia rezistentă a nădejdii.

"Ulysses and the Sirens" (1909) - Herbert James Draper

Mulțumesc pentru primăvară. Pentru faptul că am mai transplantat niște primule foarte viu colorate.
Mulțumesc pentru sora mea.

{Jurnal de recunoștință - Ziua 7/90}: Prezență

Ieri mulțumeam pentru timp. Azi, mulțumesc pentru oamenii din alte momente ale vieții mele care au reapărut în viața mea în ultima vreme (ultimele două săptămâni), de parcă alinierea la noul start (știți voi, lumea nouă de după minunea asta de virus) ar vrea să începă de la un zero, cu toate încheiate, recuperate. Altfel, îmi pare un pic ciudat altfel ca trei persoane din perioada copilărie-tinerețe pe care eu nu le-am căutat să mă contacteze așa, random (și fără să particip la vreo provocare pe facebook!).  Au fost niște reîntâlniri plăcute, pentru că erau oameni pe care îi apreciam, care mi-au arătat cât de prezent e timpul, chiar trecut. Că odată întâmplată o conexiune, ea nu se mai pierde, oricât de efemeră ar fi fost.
Mulțumesc apoi pentru liniște. Am hotărât să ies din online/tv. Am mai avut niște ședințe, am mai comunicat cu lume, ce era necesar, dar în rest, gata. Și nicio știre. Și am trăit starea aceea de liniște totală, cuprinsă într-o Prezență blândă. Când mă uit la icoana Lui, mă afund în liniște, într-un neant atemporal.

Mulțumesc pentru flori. Și mai ales pentru florile care se încăpățânează să învie chiar și atunci când par pierdute, pentru cele care înfloresc chiar și în cele mai grele condiții. Aveam o begonie care a fost ruptă de motanul nostru care astă iarnă își căuta de joacă agățându-se de tot ce putea să miște. Am lăsat ghiveciul gândind că voi pune altceva în primăvară, dar nu am aruncat pământul. Și zilele trecute, încercând să pun o violetă de Parma, am dat peste ceva ce părea ca având sevă, în loc să fie doar un ciot uscat, la nivelul solului (lăsasem rădăcina, nici nu știam de ce, la momentul la care am aruncat planta ruptă) Azi deja am văzut frunzulița răsărind deasupra.

Aceasta este o anemonă care înflorește la mine în grădină (bine, mult spus grădină, pentru că sunt de fapt niște plăci de pavaj într-un colț de curte) de cel puțin 7 ani și în fiecare an mă minunez pentru că nu știu de unde e, pentru că eu nu am pus-o, iar înainte nu fusese (noi suntem aici de mai mult de 10 ani). Adică nu era când ne-am mutat și deodată a apărut. Și se înmulțește prin bulbi, nu prin semințe care zboară. E una din tainele minunate de care mă bucur în fiecare primăvară și de fiecare dată, când se usucă, mă întreb dacă va mai înflori anul următor. În definitiv, poate să dispară așa cum a apărut. Și ce mă bucur când o văd din nou! O primesc ca pe un dar în fiecare primăvară.

{Jurnal de recunoștință - Ziua 6/90}: încredere

Mulțumesc pentru încredere. Azi am mâncat mâncare făcută de una din fetele mele. Fac toate, nu-i bai. Dar azi am avut o conștientizare că viața merge înainte, de ca și cum copiii mei sunt unii dintre cei care duc flacăra ei mai departe.

Mulțumesc pentru pace. Deși văd și aud ce se întâmplă în țară și în lume, am nădejdea că va ieși un sens și din asta. Frankl spunea că unul din cele trei sensuri ale vieții e cel al asumării suferinței. Să treci cu demnitate prin suferință.* Iar Mântuitorul spunea: "În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33) - Interesant că niciodată nu ne împăcăm cu felul în care vin necazurile/ suferința. Ne ia prin surprindere, oricât de mult am zice că „era de așteptat”. Sau de ca și cum ar putea veni vreodată în vreo formă mai plăcută pentru cel care o trăiește! Când lumea din jurul nostru se îmbolnăvește, tot ne mai gândim că pe noi sau pe ai noștri nu ne prinde. Trăim poate, cum zicea tot Frankl, iluzia grațierii. Citeam nu știu pe unde că soția unui mare cercetător se îmbolnăvise de cancer. Iar cunoștințele, prietenii erau uimiți (vorba aceea, era soția marelui om de știință care studia am impresia chiar în domeniu!) și o întrebau: "Cum, chiar dvs. v-ați îmbolnăvit?!?" Iar ea se uita la ei și îi intreba: "De ce nu?!?".

Mulțumesc pentru timp.


_____________
(*) Tot vin acum, datorită condiției acestea de #stămacasă, comparații cu închisoarea. Nu ne putem compara cu cei care au fost cu adevărat în închisori sau lagăre. Dar avem nevoie să fim înțelegători cu noi în suferință. Frankl spune despre felul cum trăim suferința, suficient ca să înțelegem: „este posibil să practici arta de a trăi chiar și într-un lagăr de concentrare, deşi suferinţa este omniprezentă. Să fac o analogie: suferinţa omului se aseamănă cu comportamentul gazului. Dacă se pompează o anumită cantitate de gaz într-o încăpere goală, gazul va umple camera complet şi uniform, indiferent cât de mare ar fi ea. Tot astfel, suferinţa umple întru totul sufletul uman şi gândirea conştientă, indiferent dacă e vorba de o suferinţă mare sau de una mică. De aceea „mărimea” suferinţei umane este absolut relativă.” (p. 36)