{Clubul mămicilor}: Împreună în lume

Încă din luna iunie a anului trecut joia dimineață am o întâlnire specială: ”Clubul mămicilor”.
Pe lângă subiectele concrete și personale pe care le discutăm, întâlnirile de joi propun și niște teme de gândire, scurte întrebări.
Și pentru că au această ritmicitate săptămânală, m-am gândit să le postez și pe blog, iar dacă vă inspiră, vă urez bun venit în clubul nostru! M-aș bucura să-mi împărtășiți și mie gândurile voastre.

***

Versetul de azi:

”...Fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.” (1 Cor. 15, 58)

Unul din lucrurile care îi apropie cel mai mult pe doi soți este mărturisirea pe care o fac împreună. Slujirea aproapelui. În căsătorie nu este vorba doar de el și ea, ori numai despre el, ea și copiii.
Sensul căsătoriei nu se oprește între zidurile apartamentului, ci în slujirea pe care cei doi o fac împreună înspre aproapele. Și căsnicia este ”biserica de acasă”, iar unul din rolurile Bisericii este mărturisirea iubiriilui Dumnezeu în lume prin împreună slujire.

• Căsnicia voastră aduce mărturie despre aceasta?
• În care domeniu se intersectează pasiunile voastre și cum puteți sau cum faceți să puneți aceasta în slujba celorlalți?
• Sunt decizii pe care le iau sau pe care le doresc care vin în contradicție cu planurile de viață ori dorințele soțului? Cum le gestionez? Care sunt repercusiunile lor în viața noastră împreună?

***

Situatia zilei:

Despre autoritatea în fața copiilor
”- Aş vrea să văd un asfinţit de soare... Fă-mi această plăcere... Porunceşte soarelui să asfinţească...
- Dacă eu i-aş porunci unui general să zboare din floare în floare, asemeni unui fluture, ori să scrie o tragedie, ori să se prefacă într-o pasăre de mare, şi dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar fi de vină? El sau eu?
- Măria ta, zise cu hotărâre micul prinţ.
- Întocmai. Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea, spuse mai departe regele. Autoritatea se bizuie, înainte de orice, pe raţiune... Am dreptul de a cere supunere, pentru că poruncile mele sunt înţelepte.” (Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupery)

În Săptămâna Albă

Prin Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, am intrat în Săptămâna Brânzei.
Ne apropiem de Sfântul și Marele Post cu pași repezi.
În Triod găsim cântările ce se rostesc în această perioadă.

În săptămâna Albă, cum se mai numește săptămâna premergătoare începutului Postului, în fiecare zi se citesc cuvinte care deschid mintea și sufletul spre lucrare. Creștinul se pregătește treptat.

• Astfel, Luni auzim:

”Apropiatu-s-a această întru tot cinstită săptămână acum, mai nainte curățitoare, vestindu-ne primăvara sfântului post, care luminează trupurile și sufletele noastre.”... 

”Cu pașnică așezare, cu dragoste curată, să primim credincioșii, prea sfințită, vremea sfântului post, cerând iertare de cele ce am greșit fiecare, ca să dobândim bucuria de acolo.”

• Marți ni se spune:

”Intrând toți cu inimă voioasă și luminați prin ușile cele din naintea sfântului post, să aducem lui Hristos cântări de mulțumire”.

• Miercuri învățăm:

”Postul să-l sfințim cu dragoste; să propovăduim oprirea poftelor, să strigăm cu lacrimi către Dumnezeu: Dă-ne Doamne dar, să ne ajutorezi spre voile Tale, mult îndurate. Primind darul postului, să preaslăvim pe Cel ce ni l-a dat spre mântuire; și să-l lucrăm cu deadinsul, ca să luăm iertarea greșelilor noastre, din mâna Celui care ne-a făcut. ”
”Răsărind vremea postului, duhovnicește luminează simțirile sufletului și gonește negura patimilor. Pentru aceasta să-l cuprindem din inimă, înălțând pe Hristos întru toți vecii.”

• Joi cerem de la Domnul:

”Pentru că mulțimea greșelilor celor cumplite m-a cuprins, cu lacrimi cad înaintea Ta, Hristoase, cerând să-mi dai loc de iertare în vremea postului. Pentru că sunt legat cu lanțurile nedezlegate ale poftelor mele, suspin și strig către Tine, Mântuitorule: slobozește-mă și pe mine ca să laud cu bucurie milostivirea Ta.”

• Vineri aflăm:

”În ce chip se ivesc zorile, așa și darul postului ne pune înainte vremea pocăinței, risipind întunericul păcatelor. Să hrănim pe săraci ca să luăm milă în loc de milă; și cu apa cea dumnezeiască a postului să ne spălăm întinăciunile sufletești.”

• Iar sâmbătă, când se face pomenirea cuvioșilor nevoitori, învățăm și noi:

”Cu înțelepciune, părinților, luminându-ne și ca într-un rai vesel acum intrând, din pârâul desfătării să ne îndulcim; vitejiile acestora cu mirare socotindu-le, să urmăm bunătăților lor, Mântuitorului strigând: cu rugăciunile lor, Dumnezeule, fă-ne pe noi părtași împărăției Tale celei cerești.”

Iată și câteva răspunsuri la niște întrebări pe care poate vi le puneți cu privire la această săptămână:

• De ce ”săptămâna albă?”
• De ce nu se consumă carne în săptămâna brânzei?

O duminica minunata!

"Unirea deplină între un bărbat şi o femeie, corespunzând unei iubiri desăvârşite, e netrecătoare. Căci fiecare a găsit în celălalt nu un obiect, ale cărui posibilităţi de satisfacere sunt limitate şi care se ascunde ca persoană atunci când e tratat ca obiect, ci o persoană inepuizabilă şi veşnic nouă în capacitatea şi imaginaţia ei de autodăruire. 
Cei doi se iubesc pentru că se completează, pentru că nu-şi sunt uniformi. Iubirea nu se naşte între două suflete care sună la fel, ci care sună armonic, spune Schiller . Iubirea este un schimb de fiinţă, o întregire reciprocă. Iubirea îmbogăţeşte pe fiecare pentru că primeşte şi dăruieşte la nesfârşit, pe când ura sărăceşte , pentru că nu dă şi nu primeste nimic." (Pr. D. Staniloae, Teologia dogmatica ortodoxa, vol3)

***

Predici la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Pr. Constantin Sturzu, Catedrala Mitropolitană Iași 19 feb 2012
Pr. Constantin Sturzu, Catedrala Mitropolitană Iași, 23 feb 2014

{Clubul mămicilor}: De la ”a învăța de bine” la critică

Încă din luna iunie a anului trecut joia dimineață am o întâlnire specială: ”Clubul mămicilor”.
Mămici de prunci mai mari sau mai mici ne adunăm în biserică să împărtășim bucurii și dureri, griji, îndoieli sau speranțe cu privire la creșterea copiilor și la familie, pornind de la situațiile și momentele de viață prin care trecem.
Pe lângă subiectele concrete și personale pe care le discutăm, întâlnirile de joi propun și niște teme de gândire, scurte întrebări.
Și pentru că au această ritmicitate săptămânală, m-am gândit să le postez și pe blog, iar dacă vă inspiră, vă urez bun venit în clubul nostru! M-aș bucura să-mi împărtășiți și mie gândurile voastre.

***

Versetul de azi:

”Bătrânele de asemenea să aibă, în înfăţişare, sfinţită cuviinţă, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să înveţe de bine, ca să înţelepţească pe cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii” (Tit 2, 3-4)

• De la ”a învăța de bine” la critică. Ce părere am despre critică, care a fost locul criticii în viața mea?
• Am nevoie de cineva să mă înțelepțească? Ascultare (supunere) vs. Integrare și manifestare a unicității. 
• Am nevoie să mă învețe cineva să-mi iubesc bărbatul?
• Am nevoie să mă învețe cineva să-mi iubesc copiii?
• De la cine aș putea accepta critică ori lecții?

***Situatia zilei:

A lăuda sau a nu lăuda: cât, cum, în ce condiții? 

12 atitudini sfințitoare pentru o soție: ”Să-și iubească soțul”

N-aș vrea să las a trece luna februarie fără a vorbi despre iubire, căci am promis să mă opresc în fiecare lună la câte o atitudine din cele 12 propuse aici, ca și provocare de blog pentru anul 2014.
Trebuie să recunosc că am mai avut imboldul de a o face de-a lungul celor 19 zile deja scurse din această lună, însă de fiecare dată m-am oprit la gândul că într-un fel e de prisos a vorbi despre asta; nu orice femeie cu scaun la cap își iubește soțul?

Dar pentru că în Epistola către Tit cuvintele referitoare la iubire capătă un ton ușor imperativ la adresa bătrânelor ”să înţelepţească pe cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii” (Tit 2,4), fără a specifica vreo subcategorie a acelor tinere de genul ”cele care nu-și iubesc bărbații” (presupunând să spunem că ar fi fost vreo căsătorie din interes), am hotărât să caut idei care ar putea lămuri această întrebare:

De ce ar avea nevoie o tânără să fie învățată a-și iubi soțul?

Primul gând ce mi-a venit este acela că ”îndrăgostirea” (care de multe ori în societatea contemporană este motivul principal ce stă la baza întemeierii unei familii) este un sentiment, o stare sufletească. Și, ca orice stare sufletească, nu are consistență și tărie, ci fluctuează și în cele din urmă are tendința de a dispărea, lăsând loc golului (uimitor, nu?!?) ce se credea umplut pentru totdeauna de cealaltă persoană.

N-o să vorbesc despre cuplurile tinere care decid că nu mai au de ce sta împreună, că nu și-au dat seama cu ce ”specimen” s-au căsătorit, dar acum văd ei (ele). Nici despre cuplurile care nu înțeleg că și-au luat un angajament de a păstra patul conjugal neîntinat și aduc pe altcineva în el.
Mă voi referi la situația în care cei doi se respectă și se apreciază unul pe celălalt pentru ceea ce sunt, doar că, iată, își dau seama că de fapt nu se potrivesc. Nepotrivire de caracter, cum se zice. Sau, pur și simplu ”nu se mai iubesc” fără motiv. Singurul motiv ar fi acela că a plecat iubirea.

Da, există pericolul acesta în cuplu. Un cuplu în care nădejdea și energia susținerii iubirii stă în cei care îl formează ajunge în cele din urmă la o secetă a iubirii. Oricâte artificii, terapii de cuplu și alte încercări ar face, iubirea a dispărut și gata. Un părinte drag mie ar spune că atunci vinul de la nuntă s-a terminat. Acesta e momentul la care Maica Domnului merge la Mântuitorul să spună că nu mai au vin (In 2, 3).

Aici poate fi unul dintre momentele în care o tânără ar avea nevoie să învețe să-și iubească soțul. Și mai ales de la o persoană credincioasă, care a trecut prin viață și care știe că acesta nu e sfârșitul, ci doar un nod de la care cea tânără va vedea că abia acum începe să-și iubească soțul cu adevărat. Pentru că nădejdea nu va mai fi în ea sau în el, ci în Domnul, în Harul Cununiei. Acum, ceea ce la început poate că părea doar o tradiție respectată a devenit adevăratul izvor de energie iubitoare. Ceea ce are nevoie să învețe tânăra femeie în acest moment e să aibă încredere oarbă în lucrarea harului și să fie statornică, în ciuda argumentelor raționale care poate ar spune că totul e pierdut, că nu mai are sens. Să nu cedeze în fața acestei ispite și să plece, ci să rămână tare, cu puterea Lui și a Maicii Domnului, cea care nu va pregeta să-L roage pe Mântuitorul să înmulțească vinul iubirii și în această nuntă.

Pentru ieri, de la o duminică minunată!

O icoană pe care o îndrăgesc mult preluată de aici

și un cuvânt



O săptămână plină de har de la Domnul și multă seninătate vă doresc!!!
 

O duminica minunata!

"Dintr-un bulgare de lut se naste ulciorul; golul dinauntru ii face rostul. Ceea ce Este da folosul. Ceea ce nu-i, folosinta.”



The Wheel from Mark Brown on Vimeo.

Joia mămicilor: Atenția și grija, un tip de relație între frați

Încă din luna iunie a anului trecut joia dimineață am o întâlnire specială: ”Clubul mămicilor”.
Mămici de prunci mai mari sau mai mici ne adunăm în biserică să împărtășim bucurii și dureri, griji, îndoieli sau speranțe cu privire la creșterea copiilor și la familie, pornind de la situațiile și momentele de viață prin care trecem.
Pe lângă subiectele concrete și personale pe care le discutăm, întâlnirile de joi propun și niște teme de gândire, scurte întrebări.
Și pentru că au această ritmicitate săptămânală, m-am gândit să le postez și pe blog, iar dacă vă inspiră, vă urez bun venit în clubul nostru! M-aș bucura să-mi împărtășiți și mie gândurile voastre.

Versetul zilei:

“Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune.” (Ps. 89, 14)

• Ce imi spune acest verset?
• Cum imi indrept inima spre intelepciune?
• Ce inseamna sa-mi socotesc bine zilele mele?

Situația de azi:

"Ca parinte, desi imi iubesc si vreau sa-mi mangai copiii, incerc sa dau un pas inapoi in asa fel incat ei sa se poata mangaia unii pe altii. Acest lucru le permite sa aiba o relatie a da/a primi in asa fel incat sa-si dezvolte o apropiere pe viata."
***
Calvin de 4 ani o loveste din greseala pe sora lui, Maya, de 6 luni, intr-un moment de exuberanta. Carla, mamica lor, isi infraneaza impulsul de a se repezi sa linisteasca bebelusul care plangea. In loc de asta, ii spune lui Calvin sa incerce impacarea surorii mai mici. Cateva momente mai tarziu, Maya ii zambea fratiorului ei.
In aceasta experienta, Carla l-a orientat pe Calvin sa se observe si ca persoana atenta, compasiva, nu doar ca generator de probleme. Iar Maya a putut sa-si perceapa fratele ca pe o persoana atenta si grijulie.

• M-am gandit vreodata la o asemenea abordare? Am aplicat-o? Ce parere am despre ea?
• Daca e o perspectiva noua, cum o percep? 

Vă doresc o zi senina

O duminică minunată!

Cineva spunea că viața noastră este un festin și cu toate acestea mulți dintre noi murim de foame.

De ce se întâmplă acestea? Poate din cauza grijilor și a preocupărilor, ori din cauza confundării locului în care putem găsi bucuria... care nu se află în lucruri, ci în noi, pusă acolo de Domnul și întreținută prin relația vie cu El, prin legarea permanentă de Prezența Lui.
În viața aceasta care poate fi dură, în care putem fi pândiți de dușmani din toate colțurile, se întâmplă un lucru paradoxal: ”Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc” (Ps. 22, 6). Părintele Teofil Pârâian spunea, comentând acest verset că Domnul ne dă chiar ”cele care nu sunt de absolută trebuință, îmi dai mai mult de cât aș cere, de cât mi-ar trebui”.
Avem încredințare prin cuvântul Psalmistului că, în orice condiții exterioare am fi, Domnul ne revasă din plin bunătățile Sale. El nu se împiedică de situații grele. Chiar și cu asupra de măsură. Doar să-L credem.

Dacă ar fi să mă opresc asupra cuvântului de la începutul postării, aș compara greutățile și lucrurile neplăcute ale vieții cu... brânza brie sau icrele negre. Pentru a le aprecia la valoarea lor e nevoie de un pic de cizelare. Cam la fel cred că se întâmplă și în cazul necazurilor vieții. Privind retrospectiv, vedem că ne-au adus mari beneficii. De aceea, pe măsură ce ne rafinăm gustul vieții, învățăm să nu mai fugim de ele, ci să le primim ca pe niște daruri de calitate.

Vă doresc în această duminică să profitați din plin de toate delicatesurile oferite la banchetul vieții și să-i savurați fiecare clipă mulțumind Domnului pentru toate!