Spicuiri din conferinţă
- Dacă omenirea încă mai suferă e pentru că nu ne îndurăm să-I dăm păcatul.
- Păcatul e o boală şi în această condiţie de boală, nevoile firii funcţionează ca păcat şi orice facem, chiar şi faptele bune, sunt păcat.
- Dacă respect legile firii voi fi judecat după legile firii.
- Atunci când păcătuim şi nu mai simţim, e pentru că ne-am îngroşat sufleteşte şi credem că nu ne doare.
- Harul face ca tu să fii preţios ca persoană, nu ca somatic, ca cineva care îmi prestează un serviciu, îmi împlineşte o nevoie. În păcat dispărem ca persoană. Celălalt devine obiect de satisfacţie.
- Primul aspect al crucii omului e răstignirea patimii, a acelei porniri de a ne apăra de moarte, de a supravieţui. Crucea e moarte şi înviere, durere şi bucurie în acelaşi timp.
- Ce putem face pentru un om care e afară? E să-l agăţăm prin ce "are" - bucurie sau durere. Problema nu e că ne doare, ci unde ne ducem cu durerea. Mântuitorul lucrează acolo unde suntem noi. El vine şi transformă acest acum în veşnicie.
- Ruşinea produce o mişcare a sufletului care se numeşte ascundere.
- Dinamica ascunderii trece mai întâi prin negare - neg că am făcut un păcat;
- apoi, uitare - în timp, am uitat că am făcut păcatul;
- după aceea urmează acuzarea - încep să-i acuz pe ceilalţi de păcatul respectiv
- în cele din urmă, se ajunge la proiecţie - proiectez pe ceilalţi păcatul ascuns.
- Perseverarea într-un acelaşi păcat, deşi mi-e ruşine, este pentru ca să-mi aduc aminte şi să lucrez la vindecarea acelei zone.
- Când ajungem la ruşine suntem deja fiinţe spirituale. Ruşinea e legată de "a fi". Ea îmi spune că mă doare când văd că nu sunt cel care sunt chemat să fiu.
- Ruşinea are la un capăt mândria, iar la celălalt capăt bucuria. Vindecarea se face exact în acel loc în care mi-a fost ruşine, în care am păcătuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu