Primirea străinilor şi milostenia, căi de sporire duhovnicească în căsătorie

Pentru ca să devină cale spre sfinţenie, căsnicia trebuie să implice o creştere duhovnicească, despre care am început să notez câte ceva aici. Este o parte esenţială a unei bune căsnicii creştine
Dintre căile de sporire duhovnicească în căsătorie, erau amintite:

• rugăciunea;
• primirea străinilor şi milostenia;
• într-ajutorarea şi bunul exemplu;
• citirea scrierilor de îndrumare duhovnicească şi citirea Vieţilor Sfinţilor.

***

Aceste două virtuţi sunt uneori asociate în chip deosebit cu viaţa de familie, mai ales milostenia. căci se presupune că cei căsătoriţi au mai multe mijloace materiale spre a da altora, decât au călugării. Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul 14 la Timotei, după ce pomeneşte căsătoria ca fiind o stare "cu multe griji", pomeneşte îndată primirea străinilor. Apoi spune:

"Vezi că primirea străinilor pomenită aici nu e numai o primire cu prietenie, ci cu râvnă şi vioiciune, cu grăbire şi purtându-se ca şi cum s-ar primi Însuşi Hristos... De-l vei primi pe străin ca pe Hristos, nu te ruşina, ci mai curând te slăveşte pentru aceasta; însă de nu-l vei primi ca pe Hristos, mai bine nicidecum să nu-l primeşti... Avraam socotea că primeşte bărbaţii care treceau ca nişte străini. Şi nu a lăsat pe seama slugilor pregătirea pentru ospătarea lor, ci însuşi a luat cea mai mare parte a slujirii asupra sa, poruncind femeii sale să frământe făina, chiar de avea 318 slugi şi slujnice în casa lui. Ci voia ca el şi soţia lui să primească răsplătirea, nu numai pentru preţul celor date oaspeţilor, ci însăşi pentru purtarea de grijă pentru ei. Se cuvine dar să săvârşim primire de străini prin nevoinţa noastră, ca astfel să ne sfinţim, iar mâinile noastre blagoslovite să fie... Aceasta este primirea străinilor, asfel se săvârşeşte ea cu adevărat pentru Dumnezeu."

Atât de strâns leagă Sfântul Ioan primirea săracilor cu milostenia, încât îndată adaugă:

"Şi dacă dai săracilor, nu dispreţui a te da însuţi pe tine lor. Că nu săracilor dai, ci lui Hristos Însuşi. Şi cine e atât de ticălos ca să dispreţuiască a deschide braţele sale lui Hristos?"

Iar călugărul Moisi scrie în introducerea la culegerea sa de Vieţi de Sfinţi căsătoriţi:

"Se cuvine să subliniem din nou că milostenia este singura trăsătură mai aparte a vieţilor sfinţilor căsătoriţi. Lui Gură de Aur îi aparţine importanta învăţătură că milostenia e mai mare decât fecioria"

Această învăţătură a Sf. Ioan Gură de Aur se află în Cuvântul 46 la Sf. Matei:

"Căci lucrul cel mai mare este dragostea şi cumpătarea şi milostenia, ce întrece chiar şi fecioria."

_____________________________________
* texte extrase din "Căsătoria, cale spre sfinţenie: Vieţile sfinţilor căsătoriţi", de David  şi Mary Ford, ed. Sophia - Bucureşti, 2007

Într-ajutorarea şi bunul exemplu în familie*

Pentru ca să devină cale spre sfinţenie, căsnicia trebuie să implice o creştere duhovnicească, despre care am început să notez câte ceva aici. Este o parte esenţială a unei bune căsnicii creştine
Dintre căile de sporire duhovnicească în căsătorie, erau amintite:

• rugăciunea;
• primirea străinilor şi milostenia;
• într-ajutorarea şi bunul exemplu;
• citirea scrierilor de îndrumare duhovnicească şi citirea Vieţilor Sfinţilor.

Într-ajutorarea între soţ şi soţie poate fi şi ea de mare ajutor în creşterea duhovnicească a amândurora.
Chiar dacă soţii se pot ajuta unul pe altul întru mântuire prin cuvinte de încurajare reciprocă, încă o mai mare înrâurire o are pilda vieţii lor:

"Nu doar trăind cu el ca soţie va fi în stare să-şi mântuiască soţul, ci vădind o viaţă după Evanghelie... Înfăţişarea unei înalte filozofii şi a îndelungii-răbdări, sfidarea necazurilor căsătoriei şi hotărârea de a împlini această îndatorire de la început până la sfârşit - aceasta înseamnă a face să se mântuiască sufletul soţului" (Sf Ioan Gură de aur, Despre feciorie)

Tot Sf. Ioan Gură de Aur spune:

"Căci nimic nu este mai puternic decât o femeie evlavioasă şi simţitoare, spre a-şi aduce soţul la rânduiala cuvenită şi a-i modela sufletul aşa cum ea voieşte. Căci el nu va asculta de prieteni, de învăţători sau de mai-mari, la fel ca de sfaturile şi îndrumările soţiei sale, căci sfatul ei aduce şi o oarecare plăcere, fiindcă cea care i-l dă este mult-îndrăgită. Vă pot spune mulţi bărbaţi aprigi şi neascultători care au fost înmuiaţi în acest chip" (Cuv 61 la Sf. Ioan)

_____________________________________
* texte extrase din "Căsătoria, cale spre sfinţenie: Vieţile sfinţilor căsătoriţi", de David  şi Mary Ford, ed. Sophia - Bucureşti, 2007

Despre durere, cu dragoste

sursa foto

"Ce minune că Dumnezeu a pus în noi durerea care ne strigă mereu și mereu pe Cale și nu ne lasă să ne ratăm devenirea!
Mult am îndrăgit eu durerea asta deșteptătoare! Atât de mult încât uneori mă și cutremur cât de „nemiloasă” pot fi cu cel ce o simte, dacă n-o tratează cu respectul și cinstirea cuvenite, încercând s-o astupe cu un nou „serial” din ciclul „Sărmanul de mine”... Am îndrăgit durerea și m-am făcut sluga ei, netrebnică, dar credincioasă și, iată, mă bucur că și ea m-a îndrăgit pe mine. Ea e glasul Domnului meu pe care Îl aud în orice dramă, tragedie, sau „telenovelă” care ajung până la mine prin ce-mi spuneți voi. E glasul care mă anunță că cineva stă să se nască în Duh și are nevoie de un alt-cineva pe Cale." (Maica Siluana)