luni, 24 noiembrie 2008

Consiliere avort

De pe situl Centrului de formare si consiliere
"Avortul este dublă ucidere: mai întâi a pruncului nevinovat şi vulnerabil chiar în pântecul mamei sale şi apoi a sufletului acesteia. Pentru aceasta avortul este o traumă atât de cumplită.

Greutatea păcatului pruncuciderii, mărită de lipsa înţelegerii şi de neştiinţa de a cere şi primi iertarea, face ca femeia care a făcut un avort să treacă printr-o perioadă atât de grea încât i se schimbă viaţa în toate dimensiunile şi domeniile ei. Durerea şi păcatul intră în fiecare colţişor al vieţii sale. Încearcă să scape de amintiri şi de durere prin negare, justificare, acuzarea altora, dar scăparea nu poate veni decât prin asumarea durerii în faţa milostivirii lui Dumnezeu.

Procesul vindecării sufletului rănit poate fi parsurs mai profund când Taina Pocăinţei e însoţită de o consiliere spirituală adecvată. În acest sens Centrul de Formare şi Consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil organizează grupuri de consiliere pentru ieşirea din suferinţa numită "sindromul post avort". Un grup este alcătuit din 8, 10 persoane şi consilierea presupune efectuarea unor paşi în întâlniri săptămânale cu durata de două ore. Durata totală a consilierii este în funcţie de participanţi. Ziua şi orele şedinţelor de consiliere se stabilesc după formarea grupului.

Pentru aceasta vă rugăm ca, până la data de 25 Noiembrie 2008 să ne adresaţi o cerere de înscriere, cu numele real sau cu un pseudonim, pe adresa consiliere.avort@gmail.com Vă aşteptăm!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

{Jurnal de recunostinta} Ziua a 10-a: Miracolul vietii

Azi sunt recunoscatoare pentru miracolul vietii care a ajuns si la mine dupa zeci, sute de mii de ani de existenta pe aceasta planeta, si ca...