Parintele Arsenie, la cei 94 de ani ai sai, ne arata cum sa ne pastram curatia din inimi. Foarte frumos interviul, foarte apropiat de sufletul fiecaruia!
Intregul interviu poate fi citit aici.
"Care ar fi priorităţile unei adevărate vieţi de familie, astăzi?
În primul rând să se iubească. Numai în iubire te poţi desăvârşi. Niciodată nu se poate repara ceva fără iubire. Apoi smerenia. Poziţia creştinului este să fie cu smerenie. Harul vine numai la smerenie. Smerenia te ridică până la cer.
Se înmulţesc divorţurile. Ce ar trebui să facă Biserica?
În cazul divorţurilor, oamenii au greşit când s-au luat. Dar Biserica acceptă divorţul ca să nu se strice armonia în viaţă. Ca să se evite desfrânarea, Biserica a îngăduit căsătoria a doua şi a treia. Biserica se îngrijeşte de oameni şi le vine în ajutor. Dacă s-a măritat pe grabă, pentru că băiatul are cravata frumoasă, pentru că are marcă de maşină nu ştiu de care... Tinerii să nu se grăbească la o căsătorie numaidecât.
Cum putem oferi o educaţie creştină copiilor?
Mai întâi trebuie să fim cu dibăcie. Să încercăm să-L propunem cu povestiri pe Dumnezeu, conştiinţei lor. Să înceapă să se închine. Copiii nu înţeleg puterea grozavă a credinţei, dar practica în sine va aduce roade mai târziu. Un alt element din educaţia lor ar fi să-i iubească la rândul lor pe ceilalţi copii. Învăţătura creştină îi mai domoleşte. Ştiţi cum se spune: „Părinţii care nasc copii mulţi umplu raiul de sfinţi“. Pentru că se înţelege că dacă i-ai făcut, trebuie să-i şi mântuieşti. Şi nu poţi să-i mântuieşti fără blândeţe. Părinţii trebuie să se bucure la vederea copiilor când intră în casă. E aici problema libertăţii fiului care are tendinţa să facă ce vrea, nu ce trebuie. Copilul este ca un „animal“ neformat, dar poţi întrezări şi câte ceva neprevăzut, care te surprinde: „Măi, ia uite ce a spus copilul ăsta!“ Pentru că „animalul“ acesta mic e totuşi om. Trebuie să-l înţelegi. Eu cred că blândeţea este fundamentală în educaţie. Blândeţea dă rezultatele cele mai bune. Ea prinde în adânc, teama prinde în coajă. Dacă copilul face de frică, nu e de ajuns. Dacă prinde în adânc, se întâlneşte cu viaţa, cu pragurile vieţii şi, în anumite momente de răscruce, copilul va zice: „Uite ce zicea mama, uite ce spunea tata…“ Pentru că a prins în adânc."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu