Bucură-te, ceea ce te-ai înălţat de pe pământ la cele cereşti...

„Cele ale Înainteprăznuirii mutării Maicii lui Dumnezeu prăznuind, bucurându-ne, luminat să grăim către dânsa: Bucură-te, ceea ce te-ai înălţat de pe pământ la cele cereşti; bucură-te, ceea ce ai înviat marginile cu Adormirea ta. Pentru aceasta, acum mutându-te, fă pomenire pentru lume, ceea ce eşti cu dar dăruită.“ (Sedelnă din slujba zilei de 14 august)

(Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, Manastirea Nicula)

***

Sărbătorile închinate Persoanelor Sfintei Treimi, îndeosebi Mântuitorului Iisus Hristos, sunt precedate de o perioadă de pregătire sau anticipare, cunoscută sub numele de „preserbare“, „înainte-serbare“ sau „înainte-prăznuire“. Aşa se întâmplă şi în cazul sărbătorilor închinate Maicii Domnului, considerate de cele mai multe ori ca făcând parte tot din categoria praznicelor împărăteşti. Tot în perioada de pregătire sau de înainte-prăznuire, Biserica a rânduit şi perioade de post, pregătitoare şi ele pentru prăznuire. Şi Adormirea Maicii Domnului „beneficiază“ de aceste rânduieli. Mai întâi, după cum bine se ştie, începând cu 1 august începe postul pregătitor, cunoscut ca „al Sântă-Măriei“, care ne aduce aminte de virtuţile inegalabile ale Maicii Domnului, dar şi de postul pe care, potrivit tradiţiei, ea însăşi l-a ţinut înainte de mutarea la cele cereşti. Este cel mai nou dintre cele patru posturi de peste an, fiind uniformizat ca dată şi durată abia în 1166, la un Sinod local ţinut la Constantinopol, prezidat de patriarhul Luca Hrysoverghi. Ziua de 14 august este consacrată Înainteprăznuirii, după ce ieri, pe 13, a fost „odovania“ sau „încheierea“ praznicului Schimbării la Faţă. De aceea, slujba zilei conţine referiri directe la Înainteprăznuire, aşa cum cântăm şi în sedelna prezentată mai sus. De fapt, „prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, după cum spunea părintele profesor Ene Branişte, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi“. Lumina soarelui praznicului Adormirii începe să apară şi îndeamnă la bucurie şi luminare. Deşi prăznuim sfârşitul unei vieţi pământeşti, când de obicei ne întristăm, suntem îndemnaţi spre bucurie. O bucurie ce va fi deplină mâine, când, ca de fiecare dată, o pace inexplicabilă ne invadează inima. Că Maica Domnului s-a înălţat de pe pământ la cele cereşti şi a înviat marginile cu Adormirea sa este un adevăr pe care Biserica l-a mărturisit dintotdeauna cu bucurie. Să fie, oare, aceeaşi bucurie şi motivul pentru care ţăranul român a făcut horă şi bâlci în sat de Sântă-Marie Mare? E foarte probabil. (pr. asist. Silviu TUDOSE)