{Jurnal de recunoștință : ziua 13 / 90} - viață

Azi mulțumesc pentru grădină . Zilele astea am petrecut mult afară ,primenind grădina. Aer și frumusețe.
Mulțumesc pentru somn. Să nu poți dormi e unul dintre cele mai grele teste.
Mulțumesc pentru viață. Mă bucur de ea și o savurez, în ciuda celor ce se întâmplă.

{Jurnal de recunoștință : ziua 12 /90} - rânduială

Azi mulțumesc pentru rânduială. Vorbeam despre ea aseară, la întâlnirea cu grupa de tineri. În perioada aceasta, când mulți lucrează de acasă, ne putem confrunta cu procrastinarea. Sau, vedem că ne propuneam să facem o mulțime de lucruri (vorba aceea, avem timp! 😉), dar pe puține le ducem la capăt.
Putem în această perioadă să ne dăm seama cât de mult suntem "stăpâni pe sine". Când toate activitățile se desfășoară după un program prestabilit: serviciu - școală - casă - biserică, aproape nu știi că respecți o rânduială. Le faci pe toate cum vin, cum sunt programate. Te precipiți să intri în program. Acum însă, în contextul în care lipsește cel care stabilește ordinea, lipsește programul impus, mulți dintre noi nu știm să ne ordonăm. Și ne întâlnim cu realitatea că lucrurile nu se fac dacă nu le facem si nu trage nimeni de noi sau nu ne împinge nimeni de la spate. Iată deci un beneficiu al acestei perioade, pentru care eu mulțumesc: asumarea rânduielii (dacă vrem!).
Mi-am adus aminte, à propos de asta, de o poveste pe care o citeam în copilarie: "Porcul cel fermecat". Este vorba despre cele trei fete de împărat ce rămân singure acasă (în autoizolare 😉), în vreme ce tatăl lor pleacă la război. Și... ce credeți că fac fetele după ce acesta a plecat? După o perioadă (O săptămână? Două?), "neștiind ce să se facă de mâhnire și de urât", fetele își stabilesc... o rânduială. Iată și fragmentul, că e drăguț. Să ne amintim de copilărie

"...Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată povețele ce le deduse, și-și luă ziua bună de la ele.

Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruință; iar cea mai mare din ele priimi cheile din mâna împăratului.

Nu se știa ce să se facă, de mâhnire și de urât, fetele, când se văzură singure. Apoi, ca să le treacă de urât, hotărâră ca o parte din zi să lucreze, o parte să citească și o parte să se plimbe prin grădină. Așa făcură și le mergea bine..."

Mulțumesc pentru povești, pentru felul simplu în care transmit înțelepciunea. Și o carte care le interpretează genial, pe care o recomand, "Femei care aleargă cu lupii"

Mulțumesc pentru familie.

{Jurnal de mulțumire : ziua 11 / 90} - chemare

Mulțumesc pentru chemare și pentru faptul că văd că nu "mă potrivesc" cu toată lumea.
Mulțumesc pentru libertate.
Mulțumesc pentru perspectiva asta de care mă bucur.  Când eram adolescentă îmi doream să îi învăț pe oameni să acceseze bucuria. Nu știam ce înseamnă, știam doar că e ceva în mine, valoros pentru ceilalți. Însă nu toată lumea poate duce bucuria. Mi-a fost greu să învăț asta. Acum apreciez. Este un fel de sortare care se face. Pentru care, acum, sunt foarte recunoscătoare.