umilenie

deşi respir
dorm umblu pe stradă şi gândesc

s-a sfârşit

deşi

vorbesc ascult lucrez

mă bărbieresc

şi tac îndelung în faţa oglinzii

de fapt

s-a sfârşit;

da s-a sfârşit

s-a sfârşit demult

viaţa mea s-a sfârşit...

dar

am mai păstrat o vreme

gesturile ei cotidiene

ca să şterg discret cu ele

umbrele şi petele pe care le-a lăsat...

(Marius Iordăchioaia, Jurnal de tresăriri)

Perspectiva inversă

pe pământ

ajungi

prin Cer

 

la oameni

prin

Dumnezeu

 

şi

 

la tine însuţi

 

prin lepădarea

 

de tot

 

sinele.

 

Aceasta e Calea Vieţii veşnice.

(Marius Iordăchioaia)

Cine are urechi de auzit... de luat aminte

Preiau o "întâmplare" frumoasă din jurnalul unui amic preot stabilit în Scoţia.

"Un român căsătorit cu o scoţiancă (trecută la ortodoxie) îmi povesteşte ceva interesant şi îmi serveşte totodată o lecţie de teologie. Duminica trecută, zice, veneam de la slujbă cu nevastă-mea. Stăm de vorbă pe drum. Din una în alta, îmi spune cam jumate din ce s-a spus la predică. O întreb, da’ cum ai înţeles? Că ea nu ştie româneşte. Nu ştiu, zice ea, uite-aşa. M-am uitat atent şi am înţeles.

Şi totuşi cum a înţeles? mă mir şi eu. Păi, spune el, nu zice în Evanghelii cine are urechi de auzit, să audă? Uite-aşa. Ea a vrut să audă şi a auzit."