Binecuvântare de la Sf. Nicolae

Statuia Sf Nicolae de la Bari

Ce este "Miercurea fara cuvinte"?

Crâmpeie de viaţă

În unele familii, cineva este alcoolic. În altele, cineva e workaholic. În alte familii, cineva este înşelat. În altele, copiii sunt cu probleme. În altele, boala pare că nu se mai termină. În altele, moartea ia pe neaşteptate...
Alegem noi oare "tipul" de necaz cu care ne confruntăm? Contează necazul cu care ne confruntăm? Ori felul în care-l abordăm? Câteodată îmi face impresia că primim un necaz cu gând că "e de ajuns". Şi totuşi, nu se termină şi vine altul. Şi iată că răsare o stare de împotrivire. Că pe acela parcă nu-l mai "vrem". Măcar în punctul acesta să nu fie! - am vrea să spunem.
Măcar acesta să nu fie!
Mă gândeam zilele acestea la jertfa Mântuitorului. El, ditamai Dumnezeul, să accepte să bea paharul acesta al trădării omului, să primească nu doar fără vină, dar absolut "fără interes" să-şi bată joc lumea de El. Câtă smerenie poţi avea să te laşi batjocorit ştiind foarte bine că nici măcar oamenii care vor urma nu vor înţelege mare lucru din fapta aceasta. Ce "nebunie" îţi trebuie să te laşi în mâna omului gata să te ucidă şi totuşi să spui că "bucuria asta n-o va lua nimeni"!?

Cineva exersează un studiu la pian. O cană de lut pe post de suport de creioane stă într-un echilibru fragil pe marginea unui dulap, cu "burta" în afară. Maşina de rufe îşi face treaba fără întrebare. Afară se aude sirena unei salvări. Cineva poate e salvat. Sau poate moare. Doamne miluieşte!
Sensul vieţii nu e fuga de necazuri. Nu e nici "fericirea" de a nu avea necazuri. E fiinţarea asta măruntă, de fiecare zi, în care fiecare clipă, aşa cum e ea, că e veselă, că e tristă, că e onestă, că e vicleană, că e curată, că e murdară... fiecare clipă e dată lui Doamne e trăită cu El. Şi la sfârşit, când tragi linie, viaţa nu mai e suma momentelor de fericire sau tristeţe, de extaz sau de părăsire, de "împlinire" sau de "ratare", ci e suma momentelor trăite cu El sau fără El.

Din tabără...

Am fost şi eu invitată ca moderator al unei grupe de tineri din cele 18 formate în tabăra de la Nemţişor în perioada 29-30 iulie, despre care vorbeşte şi Serafim aici şi Simona aici.
21 de tineri frumoşi, deschişi la suflet încântaţi şi înfriguraţi nevoie mare de experienţa nopţilor la cort, de întâlnirea cu alţi aproximativ 380, de bucuria comuniunii.
În prima seară am vizionat filmul "Freedom Writers", un film bazat pe o situaţie reală, din care puteţi prinde câteva momente aici şi pe care vi-l recomand cu toată căldura.

A doua zi, după Sfânta Liturghie în aer liber oficiată de ÎPS Teofan şi ÎPS Serafim, am mers să lucrăm în grupul de 20, mai precis să răspundem la câteva întrebări asupra cărora vă invit să meditaţi:

1. Ce înseamnă pentru mine eşec?
2. Ce înseamnă pentru mine reuşită?
3. Ce i-aş cere lui Dumnezeu să-mi dea ca să am o viaţă reuşită?

Mi-am găsit un loc frumos, la marginea unui lac, unde s-au împărţit pe grupe de câte 5 şi pornit la discuţii.
M-am bucurat să-i văd atât de entuziaşti în oferirea unor răspunsuri la aceste întrebări, să-i văd expunându-şi şi susţinându-şi opiniile, să provoace ei întrebări şi să le răspundă. Discuţiile s-au concretizat în realizarea a două desene, în unul fiind reprezentată reuşita în viaţă, iar în celălalt eşecul.

După-amiază am prezentat fiecare din cele 18 echipe ideile proprii de reuşită şi eşec, prin desen, minipiese de teatru, cântece, poezii, activitate moderată de maica Siluana Vlad, care a şi subliniat câteva idei cu privire la reuşită şi eşec.
În prezentarea sa, maica Siluana s-a bazat de asemenea pe un desen care arăta cam aşa:

Pe scurt, ideea ar fi că, atâta vreme cât ne postăm doar pe axa lui "a avea", oricâte reuşite am avea, tot am putea ajunge la nefericire (cunoaşteţi astfel de oameni?)
Pentru a ieşi din nefericire, avem nevoie să dăm sens la tot ce facem, la tot ceea ce avem, la tot ceea ce ni se întâmplă, să trăim adică pe axa lui "a fi".
Căutând sensul (care sigur există, în orice situaţie, oricât de nefericită ar fi), începem să nu ne mai raportăm la experienţa aceea în sine ca finală, ci o legăm de Dumnezeu şi de devenirea noastră întru "a fi".

Seara s-a încheiat cu focul de tabără ce a urmat conferinţei şi întrebărilor la care a răspuns pr Constantin Necula, invitat special al acestei tabere.
A fost cel mai mare foc de tabără pe care l-am văzut în viaţa mea şi m-am bucurat ascultându-i pe participanţi cântând în jurul focului, privind la steluţele de la foc ce zburau în sus de parcă ar fi fost vii şi bucuroase, ca şi noi, discutând cu oameni dragi, ori pur şi simplu tăcând.

A treia zi s-au desfăşurat din nou activităţi pe grupe, în care s-a încercat schiţarea unui mic proiect de acţiune pe care ar putea s-o organizeze ei înşişi în parohiile din care fac parte.
M-am bucurat mult de această experienţă şi sper s-o repet şi în anul care vine, cu ajutorul Domnului.