predica la duminica de ieri: Zaheu vamesul - convertire prin bunatate

o predica exceptionala, pentru fiecare dintre noi:

"Curiozitatea lui Zaheu vamesul este o cautare a ceea ce el nu avea: impacarea cu sine, cu Dumnezeu, cu constiinta sa si cu aproapele. El s-a imbogatit repede, dar nu pe cai cinstite...
La un moment dat, in viata lui s-a trezit dorul de a-si schimba viata. Toate bogatiile adunate l-au facut sa-si dea seama ca nu era atat de fericit cum crezuse ca va fi, acumuland bogatii materiale... Simtea ca omul e mai mult decat materie, ca pacea, bucuria si fericirea nu vin numai din acumulare de bunuri in exterior, ci de bunatate in interior... El a cautat pe cineva care poate sa dea o lumina noua vietii sale.
Pentru ca in cautarea sa, care pentru cei din jur pare o simpla curiozitate, este sincer, Hristos Domnul il cauta pe el. In ce consta cautarea Mantuitorului?... Iata ca Dumnezeu face si surprize: nu cauta oamenii doar prin pedepse, ci si prin neasteptata bunatate, generozitate si cinstire.
Aceasta bunatate, descopera in vames 2 lucruri:
1. constiinta pacatoseniei si dorinta de indreptare;
2. bunatatea aratata ca milostenie.
Deodata cu pocainta, cu regretul vietii pacatoase trecute, arata ca mai are in el un dram de bunatate, un carbune sub cenusa pacatului, care nu s-a stins - chipul lui Dumnezeu in om. Bunatatea lui Dumnezeu il provoaca la bunatate. Iata aici profunda intelepciune, cu
Duhul sau schimba duhul omului: recupereaza ceea ce este pierdut. Evanghelia aceasta arata convertire prin bunatate; ea ne invata ca multa bunatate a lui Dumnezeu indeamna la pocainta, la intoarcere. Mantuitorul asteapta ca bunatatea lui Dumnezeu sa-i determine intr-o zi sa-si schimbe viaa, sa se converteasca nu datorita fricii, ci datorita bunatatii nesfarsite."



Mantuirea celui bogat
Asculta mai multe audio Divertisment »

De vorba cu sine?

"În mod obişnuit, ceea ce ne face să vieţuim în afara noastră sunt lăcomia, teama şi curiozitatea. Un savant francez, Alexis Carrell, a spus într-o carte numită Omul, un necunoscut că dacă te vei întreba unde se sfârşeşte personalitatea ta vei vedea că limba unui individ lacom este proiectată ca nişte tentacule către toate bunurile lumii; ochii unui individ curios sunt precum nişte tentacule proiectate şi lipite de toate cele din jur; urechile celor atenţi la orice zvonşi orice şoaptă se măresc şi ar vrea să se suprapună peste lume. Dacă te-ai putea desena aşa cum arăţi în felul acesta, vei vedea că prea puţin a mai rămas din tine, de vreme ce îţi eşti aproape cu totul exterior. De aceea, primul lucru pe care îl ai de făcut, este să-ţi retragi tentaculele. Nu poţi păşi înlăuntrul tău când îţi eşti cu totul exterior.
Fă o probă şi te vei putea convinge, vei descoperi un număr de alte lucruri folositoare de-a lungul drumului. Încearcă să-ţi faci timp să stai cu tine însuţi; închide uşa şi zăboveşte în camera taîntr-un moment în care nu ai altceva de făcut. Spune: ‘Acum sunt cu mine însumi’, şi nu fă nimic altceva. După un timp uimitor de scurt, vei simţi aproape cu siguranţă plictis. Aceasta ne învaţă un lucru de mare folos. Ne atrage atenţia asupra faptului că, dacă dacă după 10 minute de stat singuri cu noi înşine ne simţim în felul acesta, nu este nicio mirarecă şi alţii se vor simţi la fel de plictisiţi în compania noastră! De ce? Pentru că avem atât de puţin de oferit nouă înşine ca hrană pentru mintea, pentru sensibilitatea şi pentru viaţa noastră. Dacă-ţi vei privi viaţa cu minuţiozitate, vei descoperi curând că trăim atât de rar din ceea ce avem în noi înşine; în schimb, răspundem la tot felul de aţâţări şi excitaţii. Cu alte cuvinte, trăim prin oglindire, prin reacţie la stimuli. Ceva se întâmplă, iar noi ripostăm, cineva ne vorbeşte, iar noi răspundem. Dar atunci când suntem lipsiţi de orice ne-ar putea stimula să gândim, să vorbim sau să acţionăm, ne dăm seama că, de fapt, în noi nu ar mai fi rămas ceva care să ne îndemne să acţionăm într-un anume fel. Iar aceasta este pe drept cuvân o descoperire dramatică. Suntem cu totul deşerţi, nu mai acţionăm dinspre noi înşine, ci acceptăm ca viaţă a noastră o viaţă care în realitate se hrăneşte cu ceea ce ne este străin şi exterior; ne-am obişnuit ca lucrurile să se petreacă într-un anume fel, care ne constrânge să facem alte lucruri. Cât de rar putem trăi însă numai datorită adâncimii şi bogăţiei despre care se presupune că se află în noi înşine!" (Mitrop. Antonie de Suroj, Scoala rugaciunii)

cum sa ne incepem ziua

"Trezeşte-te de dimineaţă, iar primul lucru pe care-1 faci să fie cel de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru ea, chiar dacă nu te simţi în mod deosebit fericit pentru ziua care urmează. „Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, să ne bucurăm şi să fim mulţumitori întru ea." Sfârşind aceasta, acordă-ţi răgazul de a pătrunde adevărul spuselor tale şi ceea ce ele înseamnă de fapt - un înţeles care se găseşte probabil la nivelul convingerii adânci şi nu la unul euforic.
Apoi scoală-te, spală-te, îmbracă-te, fa tot ceea ce mai ai de făcut şi întoarce-te din nou la Dumnezeu, întoarce-te la El cu aceste două convingeri.
Prima afirmă că eşti al lui Dumnezeu, iar a doua că şi ziua aceasta este a lui Dumnezeu, o zi pe deplin nouă, cu totul proaspătă. Această zi nu a mai existat până acum. Pentru a vorbi în termeni ruseşti, este precum o întindere nemărginită acoperită de o zăpadă imaculată. Nimeni nu a umblat încă prin ea. Stă neatinsă şi pură înaintea ta. Deci ce urmează acum? Ce urmează acum este să-i ceri lui Dumnezeu să binecuvânteze această zi, ca tot ce se va întâmpla în ea să fie binecuvântat şi orânduit de El. Iar apoi va trebui să iei lucrurile în serios, fiindcă nu de puţine ori spunem „binecuvântează-mă, Doamne" şi primind binecuvântarea, ne purtăm asemenea Fiului rătăcitor - ne strângem toate bunurile şi o apucăm într-aiurea, pentru a duce o viaţă destrăbălată.
Această zi este binecuvântată de Dumnezeu, este a Lui, iar acum să intrăm şi noi în ea. Păşeşti în ziua aceasta ca vestitor personal al lui Dumnezeu; pe oricine ai întâlni, întâlneşti mergând pe drumul pe care Dumnezeu ţi l-a pregătit. Te afli acolo pentru a fi prezenţa Domnului Dumnezeu, prezenţa lui Hristos, prezenţa Duhului, prezenţa Evangheliei - acesta este rostul tău în această zi anume. Dumnezeu nu a spus niciodată că atunci când, lucrând în Numele Lui, vei intra într-o situaţie grea, El va fi cel răstignit, iar tu cel înviat. Trebuie să fii pregătit ca, în Numele Lui, să intri în tot felul de situaţii, una după alta, să umbli aşa cum a facut-o Fiul lui Dumnezeu: printre umilinţe cu smerenie, totdeauna în adevăr şi gata să fii prigonit, şi tot aşa. De obicei, atunci când împlinim poruncile lui Dumnezeu ne aşteptăm să vedem imediat un efect minunat, lucruri despre care citim uneori în vieţile sfinţilor. De pildă, atunci când, loviţi peste un obraz, îl întoarcem şi pe celălalt, cu toate că nu ne aşteptăm deloc să fim loviţi iarăşi, ci ne aşteptăm să-1 auzim pe agresor spunând „oh, câtă smerenie!" - crezi că ţi-ai luat atunci răsplata, iar celălalt şi-a dobândit mântuirea. Numai că lucrurile nu se petrec în felul acesta. Trebuie să plăteşti preţul, şi adeseori eşti lovit cu putere. Ceea ce contează este să fii pregătit pentru asta. în ce priveşte ziua de care vorbim, dacă primeşti că această zi a fost binecuvântată de Dumnezeu, aleasă de El cu mâna Lui, atunci orice ţi se întâmplă în ea este un dar al Său, fie că este amar sau dulce, că-ţi place sau nu. Este darul personal al lui Dumnezeu, şi dacă îl primeşti în felul acesta atunci vei putea înfrunta orice situaţie, însă în cazul acesta, trebuie să o întâmpini consimţind că orice se poate întâmpla, indiferent că-ţi place sau nu, iar dacă umbli astfel în Numele lui Dumnezeu de-a lungul unei zile care a ieşit nouă şi proaspătă din propriile Lui mâini şi care a fost binecuvântată pentru ca tu să o poţi trăi, atunci pe drept cuvânt îţi vei putea face rugăciunea şi viaţa precum două feţe ale aceleiaşi monede. Vei acţiona şi te vei ruga într-o singură respiraţie, fiindcă toate situaţiile care vor urma una celeilalte au nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu." (Mitrop. Antonie de Suroj, Scoala rugaciunii)