luni, 15 septembrie 2008

Si noi la scoala

Si la noi, ca peste tot, a fost prima zi de scoala.
La scoala... liniste

S-a cunoscut, intr-adevar, de-a lungul celor patru toamne de pana acum, o evolutie si "cresterea" copiilor. Azi, am vazut cu bucurie, dupa ce in clasa I doamna nu se auzea de galagia copiilor, in clasa a II-a, poate, poate, mai reusea sa-i linisteasca, in clasa a III-a deja trebuiau vreo cateva observatii...
Ei, astazi, Doamna a sunat clopotelul in clasa si, surpriza, toata forfota copiilor care isi povesteau cu aprindere "nemaipomenitele" vacante s-a oprit ca prin farmec.
A fost o surpriza atat de placuta sa-i vad pe toti ca s-au linistit, ca Doamna a putut sa-si tina discursul de inceput de an intr-o liniste perfecta, incat mi-au dat lacrimile, asa, pe furis. Copiii astia chiar au crescut; copiii astia chiar sunt deosebiti. Si le straluceau asa frumos la toti ochisorii, si erau asa frumosi, cu uniforme si cu flori pe masa... A fost cel mai frumos inceput de an, in sensul ca azi am vazut parca rezultatul eforturilor Doamnei din cei trei ani care au trecut.
Si erau atat de incantati sa auda ca vor invata lucruri noi la scoala, ca vor invata si despre istoria poporului nostru si a Europei, si despre geografia Romaniei... Adica erau chiar incantati. Eu nu am trait niciodata acest sentiment de incantare afland ca am de invatat "mai mult". Am avut si eu o invatatoare foarte buna, dar atunci un invatator bun era si foarte sever, asa ca eu nu-mi amintesc cu bucurie asa de mare de momentele in care aveam de invatat. Ei, copiii astia abia asteptau sa invete; si m-am felicitat pentru a nu stiu cata orara ca am facut aceasta optiune, cand le-am dat in clasa I si am multumit lui Dumnezeu ca a avut grija sa le dea copiilor mei un loc bun de unde sa porneasca in viata si o Doamna atat de deosebita.
Exceptional!
***
La gradinita nu este acest "cult" al inceputului de scoala. Copiii sunt adusi ca dupa un sfarist de saptamana. Si aici avem o Doamna foarte buna, care stie extraordinar de bine sa fie apropiata de copii, sa ii iubeasca pe toti, desi sunt destul de multi; la varsta prescolara, ce le trebuie copiilor cel mai mult este iubirea; mai mult decat sa stie sa numere, decat sa cante sau sa recite.
Iar un educator care stie sa iubeasca, ii va face pe acei prichindei si sa numere, si sa cante, si sa se poarte frumos; caci si copiii vor face ceea ce trebuie cuceriti de iubirea ei.
Doamna noastra are cate o vorba pentru fiecare, de parca acel copil, cu care vorbeste, in acel moment, ar fi singurul din mintea ei. Stie sa-l faca pe fiecare copilut sa se simta atat de important si de apreciat!

duminică, 14 septembrie 2008

Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi Sfânta Învierea Ta o slăvim

Astazi e mare sarbatoare, Inaltarea Sfintei Cruci. Despre "drumul crucii", de la instrument de tortura la obiect de cult, am gasit o serie de informatii aici:
Încă din secolul al II-lea, creştinii erau cunoscuţi drept crucis religiosi
(„închinătorii crucii“). Prefigurată în Vechiul Testament prin diferite obiecte sau semne, Sfânta Cruce (lat. crux, gr. stauros) devine, în Noul Testament, din instrument de tortură şi blestem, altarul de jertfă al lui Hristos, sfinţit cu însuşi Sângele Său, mijlocul proslăvirii Sale, semnul biruinţei şi „armă asupra diavolului“, fiind totodată semnul ce se va arăta pe cer la cea de-a doua venire a Domnului. În cele ce urmează, ne propunem o incursiune în istoria lemnului Sfintei Cruci şi a cultului adus acestuia, de-a lungul vremii, în
Biserica Ortodoxă.

Bucura-te, cinstita Cruce, arma pacii;
Bucura te, semnul calatorilor;
Bucura-te, intelepciunea si intarirea celor ce se man
tuiesc;
Bucura-te, nebunia si sfaramarea celor ce dosadesc;
Bucura-te, sad bine rodit, nemuritor si de viata purtator;

Bucura-te, floare, care ai inflorit mantuirea noastra;
Bucura-te, ca impreunezi pe cele de pe pamant cu
cele de sus;
Bucura-te, ca luminezi inimile celor de jos;
Bucura-te, prin care stricaciunea sa stricat;
Bucura-te, prin care mahnirea sa pierdut;
Bucura-te, bogatia bunatatilor celor inmiite;
Bucura-te, lauda credinciosilor cea de mii de ori numita;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Despre intelepciune

Ce este, Israele, că eşti în pământul vrăjmaşilor? Te-ai învechit în pământ străin. Te-ai pângărit împreună cu cei morţi, te-ai socotit cu cei ce se coboară în locuinţa morţilor. Părăsit-ai izvorul înţelepciunii.
În calea lui Dumnezeu de ai fi umblat, ai fi locuit cu pace în veci.
Învaţă unde este înţelepciunea, unde este tăria, unde este puterea înţelegerii, pentru a cunoaşte de asemenea, unde este lungimea zilelor şi viaţa, unde este lumina ochilor şi pacea!

Cine a aflat locul ei şi cine a intrat în vistieriile ei? Unde sînt căpeteniile neamurilor şi cei ce stăpânesc fiarele pământului? Cei ce cu păsările cerului se joacă şi strâng argint şi aur, în care nădăjduiesc oamenii şi a căror avere era fără sfârşit? Cei ce lucrau argintul şi se străduiau ca lucrările lor să fie neîntrecute?
S-au stins şi în locuinţa morţilor coborând, alţii s-au sculat în locul lor. Cei mai tineri au văzut lumină şi au locuit pe pământ, şi calea ştiinţei n-au cunoscut. Nici n-au înţeles cărările ei, nici nu s-au ţinut de ea; fiii lor s-au îndepărtat de la calea lor. Nici nu s-a auzit de ea în Canaan, nici nu s-a văzut în Teman. Nici fiii Agarei, cei ce caută înţelepciunea cea de pe pământ, nici neguţătorii Madianului şi ai Temanului şi povestitorii de pilde, şi cei ce caută priceperea n-au cunoscut calea înţelepciunii, nici nu şi-au adus aminte de cărările ei.
O, Israele! Cât este de mare templul lui Dumnezeu şi cît de întins locul stăpânirii Lui! Mare este şi n-are sfârşit, înalt şi nemăsurat!
Acolo au fost uriaşii cei vestiţi, înalţi la statură şi iscusiţi în război.
Nu pe aceştia i-a ales Dumnezeu, nici calea ştiinţei nu le-a dat;
Pierit-au pentru că n-au avut înţelepciune; pierit-au prin nebunia lor.

Cine s-a suit în cer şi a luat înţelepciunea şi a coborât-o din nori? Cine a trecut marea ca s-o descopere şi s-o cumpere în schimbul aurului curat? Nu este nimeni care să ştie calea ei sau să cuprindă cărarea ei; ci Cel care ştie toate o ştie pe ea şi o află cu înţelepciunea Lui, El Care a zidit pământul pentru veşnicie şi 1-a umplut de dobitoace. El Care trimite lumina şi merge şi o cheamă pe ea, şi ea Îl ascultă cu cutremur. Din pricina Căruia stelele strălucesc la locul lor şi se veselesc. Chematu-le-a, şi ele au răspuns: "Iată-ne!" Ele strălucesc cu bucurie pentru Cel care le-a făcut. Acesta este Dumnezeul nostru, şi nimeni altul nu este asemenea Lui.
Aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o lui Iacob, sluga Sa, şi lui Israel, cel iubit de Dânsul. După aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit.

Aceasta este cartea poruncilor lui Dumnezeu şi legea care dăinuieşte în veac; toţi cei ce o ţin vor trăi, iar cei ce au părăsit-o vor pieri.
Întoarce-te, Iacove, şi te teme de ea, umblă prin strălucire în preajma luminii ei.
Nu da altuia mărirea ta şi cele de folos ţie, celui de alt neam.

Fericiţi suntem, Israele, că cele ce Îi plac lui Dumnezeu ni s-au arătat. (Baruh 3,10-4,4)

"Comuniunea mesei este legatura a dragostei..."

 Iar cand se ispraveau zilele ospatului lor trimitea Iov si ii curata pe ei. (Iov 1.4) Aceasta e cea mai mare dovada de iubire. De aceea si ...