Cum mi-i portul?

În ultima vreme observ o nouă modă. Aceea a purtării costumului popular românesc.
Deși poate de multe ori vorbește de apartenența la neam, am văzut nenumărate situații în care costumul popular (întreg ori doar cămașa) este doar o piesă de vestimentație abordată superficial, ca ornament special, deosebit, la o îmbrăcăminte cel puțin frivolă.
E clar că nu ne mai putem întoarce în timp. Totuși, ar fi bine-venit să ne punem măcar două întrebări atunci când vrem să îmbrăcăm chiar și o ie:
- Pentru ce folosesc acest obiect vestimentar, ce vreau să transmit prin el?
- Sunt conștient de demnitatea mea de român?

Iată un film pe care vă invit să îl vizionați, un film care poate vorbi despre fiecare dintre noi.

Cu drag

gând de după-amiază ploioasă de toamnă

"În fiecare acţiune a ta, chiar şi în cea mai mică mişcare a ta, Dumnezeu să fie centrul. Îndreaptă către Dumnezeu întreaga ta fiinţă. Dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, mintea ta va căuta continuu cum să-L mulţumească, cum să-I placă Lui, iar nu cum să placă oamenilor. Aceasta te va ajuta mult să te slobozeşti din lanţurile grele ale dorinţei de a plăcea oamenilor, care îţi este o piedică pentru viaţa mai înaltă. Iar când te vei bucura că ai scăzut în ochii oamenilor, atunci vei fi îndulcită lăuntric de Dulcele Iisus". (Sf. Paisie Aghioritul )

realitate primordială

"În Hristos și odată cu venirea Duhului Sfânt, Dumnezeu ne-a dat revelația deplină și finală a Lui Însuși. Ființa Sa este de acum incomparabil mai evidentă pentru noi ca Realitate Primordială decât toate fenomenele efemere și trecătoare ale acestei lumi. Simțim prezența Sa dumnezeiască atât înăuntrul nostru, cât și în afara noastră : în măreția supremă a universului, în fața omenească, în fulgerarea gândului.  El ne deschide ochii ca să putem vedea și să ne desfătăm de frumusețea creației Lui. El ne umple inimile cu iubire față de întreaga umanitate. Atingerea Sa negrăit de blândă străpunge inima noastră. Și în ceasurile în care Lumina Sa nepieritoare luminează inima noastră, știm că nu vom muri. Știm aceasta cu o cunoaștere cu neputință de dovedit în mod obișnuit, dar care pentru noi nu cere nici o dovadă, întrucât Duhul Însuși dă mărturie înăuntrul nostru. " (arhim. Sofronie, Rugăciunea, experiența Vieții Veșnice )