”Să ne ferim ochii, să ne ferim auzul, să ne ferim simţurile de tot ce este rău”

”Viaţa noastră este frumoasă pentru că noi înşine cunoaştem calea, dar în această nebunie a societăţii, oare cât vom mai rezista?

Şi atunci este cazul să ne ferim ochii, să ne ferim auzul, să ne ferim simţurile de tot ce este rău, de tot ce este murdar, de tot ceea ce nu ne face cinste nouă. Căci afectează demnitatea şi ne conduce apoi în căsnicie la diverse aspecte bolnăvicioase, chiar putem să ne îmbolnăvim în timpul căsniciei de diverse boli: boli ale sufletului, boli ale psihicului; după aceea sunt alte aspecte fiziologice şi celelalte.” (Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 100)

La mulți ani și o duminică minunată!

După cum se știe deja, azi e ziua femeilor creștine.
Mai întâi, la mulți ani în bucuria de a fi femei... creștine!

Într-un fel, este o zi onomastică a blogului acestuia. Gândul la ”femeia creștină”, la cum ar fi o femeie a zilelor noastre, care își spune ”creștină” m-a făcut să-l pornesc dintru început. Nu, nu există o ”rețetă”, deși caracteristici s-ar putea desprinde.

Părintele Rafail spunea că ”ortodoxia nu este altceva în esența ei decât așa cum l-a gândit Dumnezeu pe om dintru început”... , este ”felul în care Dumnezeu a făcut pe om.” Pornind de la acest cuvânt, aș parafraza că o femeie creștină este o femeie așa cum a gândit-o Dumnezeu.

Iar, cu privire la femeile mironosițe, despre care se vorbește în această duminică, mi-a reținut atenția un gând al unui om drag sufletului meu, Marius Iordăchioaia: ”nişte femei, care mereu şi pretutindeni dau buzna, fără nici o acreditare ştiinţifică, căutându-L pe Iisus: până şi în mormânt... această ceată de mironosiţe, ca un pâlc de fecioare descinzând direct din Cântarea Cântărilor, Îl caută pretutindeni pe Bărbatul vieţii lor.”

***
Sunt eu oare o femeie așa cum a gândit-o Dumnezeu?
Am eu acest dor de Dumnezeu, de a fi mereu, mereu, cu El?
Iată două întrebări-meditație pentru această duminică, la care vă invit și pe voi.

Hristos a înviat!

Hristos a Înviat!

Hristos a murit pe cruce. Cât de greu le va fi venit Apostolilor, prietenilor Săi, tuturor ucenicilor Săi să trăiască acel moment! Până în ultima clipă ei vor fi sperat, vor fi aşteptat o minune care să oprească dezastrul. Dar n-a fost aşa; nemiloa­sa moarte le-a spulberat speranţele, le-a risipit toate visele.
Ceva asemănător nu li se va întâmpla oare şi unora din­tre noi? Nu întâlnim şi în zilele noastre evenimente care nu-şi găsesc explicaţie, încercări care ne sfâşie sufletul, ab­surdităţi misterioase, probleme irezolvabile, în urma cărora ajungem să ne închipuim că soarele s-a stins şi că luna nu mai dă lumină?
Aşa vor fi simţit şi primii creştini, privind mormântul ca­re le răpise tot ce aveau mai scump. Aşa ni se întâmplă şi nouă. Cele mai grele lovituri ale sorţii sunt cele care se abat asupra noastră pe neaşteptate: în plină viaţă, apare moartea, care ne răpeşte tot ce avem mai scump şi atunci parcă încre­menim de durere.

Învierea lui Hristos s-a produs pe neaşteptate, asemenea unui cutremur de pământ. Era ceva care părea imposibil. Dar „puterea învierii Sale” ne va elibera şi pe noi. Să rămâ­nem puternici: în întuneric şi lumină puterea şi iubirea vor străluci asupra noastră. Să nu cădem în deznădejde. Chiar dacă ni se va părea vreodată că El este mort, să nu uităm că este viu în veci. Şi că ne iubeşte cu iubire veşnică.
Prin această putere a lui Hristos, care se săvârşeşte întru neputinţa voastră, vi se va da să realizaţi cele irealizabile, şi să atingeţi cele de neatins.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 350 sursa)