luni, 17 octombrie 2011

Cărţi pentru copii

Ana a primit de la nana ei o carte absolut minunată, pe care vrem s-o recomandăm tuturor copiilor: "Din ţara lui Eu-Împărat în ţara lui Tu-Împărat".


E scrisă de Mersine Vigopoulou într-o manieră foarte atractivă. În general, îmi e destul de greu să găsesc cărţi cu conţinut moral-creştin pentru copii, deşi piaţa abundă în tot felul de oferte. Uneori, tenta prea moralizatoare a unor povestiri adresate copiilor oboseşte ori invită la judecată (părerea mea). Cartea aceasta se adresează copiilor (de toate vârstele) invitând la o călătorie care m-a captivat şi pe mine de la primele rânduri.
Ea încântă şi delectează pe micul sau marele cititor nu doar cu stilul deschis şi uşor jucăuş în care abordează teme serioase, ci şi prin calitatea condiţiilor grafice în care a apărut.
Ana ne citeşte exersându-şi intonaţia şi ne amuzăm copios ori râdem mânzeşte urmărind peripeţiile Încăpăţânatului şi observând cât de cunoscute ne sunt personajele. 
Redau şi un mic fragment în loc de concluzie a acestei postări, prin care vă fac cunoştinţă cu personajele principale ale cărţii. Pe mine m-au cucerit. ;)


Încăpăţânatul era un tânăr cetăţean al Ţării lui Eu-Împărat care se juca singur, ca de obicei. Într.o zi nu a dorit să se joace cu prietenii, aşa că, despărţindu-se de ei, a plecat de unul singur. "În fond şi la urma urmei, gândea el, cum aş putea fi prieten cu ei, când nu-mi dau dreptate că sunt cel mai bun alergător din toată Ţara lui Eu-Împărat?" Doar mama sa îl lăuda pentru aceasta.
Într-adevăr, mama Încăpăţânatului, doamna Slavă Deşartă, soţia domnului Orgoliu Nemăsurat, îi lăuda şi-i linguşea pe soţul ei şi pe copii pentru cele mai neînsemnate lucruri. Ea credea că îşi încurajează familia şi îi face pe copiii ei mai puternici. Pentru oamenii din Ţara lui Eu-Împărat era important să ieşi în faţă şi să te evidenţiezi în raport cu alţii, iar acest lucru era cu neputinţă de realizat fără încrederea în sine[...]
În sfârşit, gândea Încăpăţânatul, e cineva care-mi recunoaşte meritele.
- De fapt, a răspuns el, chiar sunt cel mai bun alergător. Aş fi vrut ca şi ceilalţi să fi auzit ceea ce tocmai ai spus. Hei, nu mi-ai zis numele tău.
- Seninătate. Dar al tău?
- Încăpăţânatul.
S-au aşezat apoi sub un copac spre a-şi trage răsuflarea.
- Seninătate, ştii, înainte de a ne întâlni, eram tare supărat. Parcă îmi ieşisem din fire.
- Mi-am dat seama de asta, când te-am văzut în faţa portiţei. Ştii, nervozitatea îi face pe oameni violenţi. Eşti mult mai drăguţ acum, când ţi-a trecut supărarea.
- Dar cum să nu mă supăr! Ştii cum se poartă prietenii cu mine? Începu apoi să-i povestească despre toate problemele sale. Seninătatea îl asculta cu atenţie în timp ce el continua să vorbească neîntrerupt...

Iată şi mărturia scriitoarei:
Am scris această istorioară ca o revărsare a dragostei pentru copii, într-o încercare de a simplifica ceea ce poate părea greu de înţeles. La fel şi noi, adulţii, dacă o vom citi, vom fi poate şi noi ajutaţi de harul lui Dumnezeu şi, la rândul lor, copiii şi nepoţii noştri. Cuviosul credea că cei mici sunt ca nişte casete goale. Ei înregistrează tot ceea ce văd la noi. Aş dori să le mulţumesc cu sinceritate tuturor acelora care m-au încurajat să merg mai departe cu publicarea acestei cărţi şi care m-au ajutat cu multă dăruire să lucrez la ea. Entuziasmul lor pro­venea din dragostea pentru copii şi pentru memoria Cuviosului Paisie. Voi încheia cu câteva cuvinte ale Cuviosului:
Lucrurile sunt simple, copiii mei. 
Noi suntem cei care le com­plicăm. Ar trebui să le complicăm pentru diavol, dar să le simplificăm pentru om: cea mai uşoară cale de mântuire este aceea a dragostei şi a Smereniei. E nevoie aşadar ca în orice clipă să aveţi gânduri bune, pentru a vă apăra sufletul. 

Fie ca binecuvântarea sa să ne ocrotească întotdeauna. Amin.
Mersine Vigopoulou
Buna-Vestire a Maicii Domnului
25 Martie 2001
Din Ţara lui Eu-Împărat în Ţara lui Tu-Împărat, prima lucrare publicată a lui Mersine Vigopoulou a fost scri­să din marea ei dorinţă ca nepoţii ei să se poată folosi de înţelepciunea Cuviosului Paisie. 
Cartea este apărută în limba română la fundaţia Iustin Pârvu şi poate fi comandată aici


marți, 11 octombrie 2011

IPS Hierotheos Vlachos va conferenția la Iași*

Vineri, 14 octombrie 2011, ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, Înaltpreasfințitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, va susține, începând cu orele 19.00, conferința cu titlul: „Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis”. Locul: Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”.

Cine este IPS Hierotheos Vlachos?
Înaltpreasfinţitul Hierotheos Vlachos s-a născut în Ioannina, în 1945, şi a studiat la Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcându-se ca student eminent, ucenic al reputatului patrolog Panaghiotis Xristou. A preferat viaţa monahală carierei academice, care, de altfel, îi era la îndemână. În 1971 a fost hirotonit diacon, iar în 1972 preot, şi a slujit în cadrul mitropoliilor Edesei, Peli şi Almopia, Thiva şi Levadia şi în Arhiepiscopia Atenei, ca predicator şi îndrumător al tinerilor. În 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie.
Scrie mult despre crizele şi bolile omului contemporan din perspectiva învăţăturii Părinţilor: 77 de cărţi cu tematică teologică, eclezială, socială, care au la bază învăţătura Sfinţilor Părinţi. Dintre acestea, 64 au fost traduse în 21 de limbi, iar altele sunt în curs de traducere. Dintre cărțile traduse în limba română menționăm: Psihologia existențialistă și psihoterapia ortodoxă, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Psihoterapia ortodoxă – Știința Sfinților Părinți, Psihoterapia ortodoxă – Continuare și dezbateri,Persoana în tradiția ortodoxă, Spovedania și vindecarea sufletului, O noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre rugăciunea lui Iisus, Monahismul ortodox ca viață profetică, apostolică și martirică, Sfântul Grigorie Palama Aghioritul, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex.
Ceea ce defineşte opera sa, dar mai ales lucrarea sa ca păstor în Biserică, este înţelegerea terapeutică, vindecătoare a întregii teologii. Biserica este spital duhovnicesc, clericii sunt doctorii de suflete, cei care conduc omul la luminare şi la îndumnezeire. Teologia, viaţa bisericească, Liturghia nu au sens decât dacă omul se vindecă de moarte şi învie, se sfinţeşte. Cunoaşterea omului este efectivă, reală, doar dacă acesta se vindecă, se curăţeşte şi ajunge la vederea lui Dumnezeu. De aceea consideră că teologia autentică nu este posibilă fără o autentică experienţă isihastă.
Conferința pe care Părintele Mitropolit Hierotheos o va susține la Iași, pe 14 octombrie, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”, va avea titlul „Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis”.
Ioannis Sava Romanidis (1927-2001) s-a născut din părinți greci, care au emigrat, imediat după nașterea sa, în America. A urmat studii teologice la Seminarul teologic ortodox Holy Cross, pe care l-a absolvit în 1949. În timpul studenției la Universitatea din Yale, în 1951, a fost hirotonit preot. Părintele Romanidis și-a completat studiile la Paris și Atena, unde, în 1957, și-a luat doctoratul în Teologie. În 1958 a fost numit profesor la Seminarul teologic ortodox Holy Cross, iar, începând cu 1968, a fost profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic. Activitatea sa academică, neîntreruptă de pensionarea timpurie din 1984, l-a consacrat ca un erudit teolog, apărător al ortodoxiei credinței pe fundamentele revelației scripturistice și pe mărturiile Sfinților Părinți.

În scrierile sale, Părintele Ioannis Romanidis a adăugat teologiei academice tradiția patristică și rugăciunea Bisericii, ca duh dătător de viață.
* Material preluat de pe www.doxologia.ro

joi, 6 octombrie 2011

Despre sfinţi şi sfinţenie+din minunile Sfintei Parascheva

Serile Talpalari din 4 oct 2011 (întâlnirea integrală):

Din minunile Sfintei Parascheva, prezentate de protos. Valerian Radu de la Catedrala mitropolitană din Iaşi.



adcb

Din întrebările şi subiectele acestei seri:
Ce să facem când nu avem credinţă?
Când vor fi canonizaţi sfinţii închisorilor comuniste?
Ce să fac dacă am început o facultate iar inima îmi spune să merg la altă facultate acum?
Despre duhovnici, ucenici, cum îmi aleg duhovnicul potrivit pentru mine?
Cum ne spovedim?
Despre lupta gândurilor
Despre Rugăciunea lui Iisus, despre prezenţa lui Hristos în noi.



adcb

Cuvântul Maicii Siluana, despre minuni, sfinţi şi sfinţenie, rostit la întâlnirea din 4 octombrie:


Din cuvântul Maicii:

Cea mai mare minune e să crezi...
Când omul se întreabă ce sens are viaţa... este foarte aproape să trăiască minuni...
O altă minune este minunea rugăciunii...
Omul care se trezeşte, folosind darul lui Dumnezeu care e mintea poate ajunge la bucurie fără necazuri. Necazurile sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi pentru că nu conştientizăm. Ne trezesc inima împietrită. Ni se întâmplă necaz ca să ne trezim.
Ce-i oferi tu lui Dumnezeu ca El să ţi se ofere ţie? Loc.


adcb


Moderator, ca de obicei, pr. Constantin Sturzu





"Comuniunea mesei este legatura a dragostei..."

 Iar cand se ispraveau zilele ospatului lor trimitea Iov si ii curata pe ei. (Iov 1.4) Aceasta e cea mai mare dovada de iubire. De aceea si ...