luni, 18 aprilie 2011
"Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul"
Să lepădăm lenea departe de la noi, şi să întâmpinăm pe Hristos, Mirele cel fără de moarte, cu făclii luminoase şi cu cântări, grăind: "Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul".
Să avem din destul în vasele sufletului nostru untdelemn de împărtăşire, ca nefăcând vremea răsplătirilor vreme de cumpărare, să cântăm: "Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul".
Câţi aţi luat talantul de la Dumnezeu, înmulţiţi-vă harul încă pe atâta, cu ajutorul lui Hristos, Celui ce l-a dat, cântând: "Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul".(din Tricântarea de la Denia de Luni seara în Săptămâna Mare)
sâmbătă, 16 aprilie 2011
"....Şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus"
Mergând Domnul spre Patima cea de bunăvoie, a zis apostolilor pe cale:
Iată, ne suim în Ierusalim şi se va da Fiul Omului precum scrie despre Dânsul.
Să venim dar şi noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să ne răstignim
şi să ne omorâm pentru Dânsul, despre desfătările lumeşti;
ca să şi vieţuim împreună cu Dânsul şi să-L auzim pe El zicând:
De acum, nu Mă voi mai sui în Ierusalimul cel pământesc, ca să pătimesc;
ci Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru
şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus, în împărăţia cerurilor.
(stihiră de la Denia din Duminică seara - în Săptămâna Mare)

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
"Comuniunea mesei este legatura a dragostei..."
Iar cand se ispraveau zilele ospatului lor trimitea Iov si ii curata pe ei. (Iov 1.4) Aceasta e cea mai mare dovada de iubire. De aceea si ...
-
Cand slaviti ucenici Asculta mai multe audio Evenimente » Troparul Joiei celei Mari (la Denie / Utrenie) "Când slăviţii ucenici...
-
Iar cand se ispraveau zilele ospatului lor trimitea Iov si ii curata pe ei. (Iov 1.4) Aceasta e cea mai mare dovada de iubire. De aceea si ...