Azi sunt recunoscatoare pentru miracolul vietii care a ajuns si la mine dupa zeci, sute de mii de ani de existenta pe aceasta planeta, si care va merge si mai departe, prin copiii si nepotii mei, cu ajutorul lui Dumnezeu (si daca vom reusi sa evitam vreo extinctie nucleara)
Ne gandim la bunicii nostri, poate la strabunici, dar rareori ne vine in minte o femeie a cavernelor, infricosata, nestiind cum sa se ascunda, incercand sa se faca nevazuta, sa manance repede si cat de mult cand gaseste ceva, pentru a fugi repede in ascunzatoare.
O femeie cu inima tremuranda ca a unui iepure haituit, care cauta sa se camufleze, sa nu iasa in evidenta, sa nu atraga atentia, acestea fiind virtuti esentiale pentru supravietuire.
Care cu groaza si cu durere, poate, a trait momentul unei impreunari, raspuns la o chemare neauzita din viitor.
O femeie care a reusit sa dea nastere unui prunc, pe care a reusit sa-l pazeasca asa cum a putut, iar acesta a devenit adult, la randul sau, ducand darul vietii mai departe.
Azi sunt recunoscatoare si onorez aceasta femeie careia ii spun: iti multumesc ca ai supravietuit si ai dat viata stramosilor mei! Ai reusit! Noi, am reusit! Multumesc, Doamne, pentru ziua de azi, pentru sangele care curge prin venele mele venind de la atat de multe generatii departare!
