Cuvântul anului: Cu entuziasm, către 2021!

A venit momentul să mă gândesc și eu la cuvântul anului pentru 2021. Un obicei pe care l-am deprins la inspirația Irinei în urmă cu ceva ani.

Anul acesta m-am gândit mult ce să aleg. Poate mai mult decât în alți ani, pentru că lumea s-a schimbat într-un mod în care nu ne așteptam. Am vrut să fie un cuvânt-motivație, un cuvânt-provocare, un cuvânt-energie. Și a răsărit astfel cuvântul Entuziasm.

Simt că avem nevoie de entuziasm, să ne recalibrăm pentru anul care urmează.

Entuziasmul este o stare sufletească sesizată încă din cele mai vechi timpuri. Ca și termen în vechile filosofii a fost atribuit unei stări de posesie divină (gr. en-theos). E starea pe care omul o trăiește în prezența divinului, o stare de exaltare.  Despre primii apostoli care propovăduiau Vestea cea Bună (venirea Mântuitorului și toate evenimentele asociate) se spunea că erau „plini de must” (Faptele Apostolilor). Dar și mai înainte, pe drumul spre Emaus, în urma întâlnirii cu Mântuitorul cel înviat, ucenicii Luca și Cleopa spuneau unul către altul: „Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?” (Lc. 24, 32)

Pentru același cuvânt - entuziasm - din limba română, limba engleză delimitează între excitement și enthusiasm. Primul termen se referă la starea de activare emoțională intensă, iar al doilea la starea de inspirație/posesie divină despre care spuneam mai sus.

Îmi propun să mai scriu despre entuziasm pe parcursul anului. Acum aș vrea să menționez doar importanța lui în gestionarea unor emoții care ne-au marcat cu precădere anul care stă să treacă: frica și anxietatea. Entuziasmul, alături de curiozitate, sunt emoțiile care ne ajută să le gestionăm și să le convertim pe ambele. Un studiu despre activităţile care induc anxietate, cum ar fi, vorbitul în public, a descoperit că răspunsul intuitiv – încercarea conştientă de a se calma – nu este cea mai bună strategie. În schimb, persoanele care, înainte de o încercare grea şi stresantă, au fost învăţate să spună „Sunt entuziasmat” s-au descurcat mai bine. Descoperirea contrară a ceea ce s-a intuit până acum provine dintr-o serie de experimente realizate de Alison Wood Brooks, publicate în revista Journal of Experimental Psychology (Brooks, 2013). Mai multe despre acestea, în postări viitoare.

Acum, doar câteva citate inspiraționale:

Căsătorie cu sens (1):15 reguli pentru găsirea unui soț pe viață

Cineva spunea că mai mult ne pregătim pentru petrecerea de nuntă decât pentru căsnicia în sine. Există o anume superficialitate în angajarea pe calea căsătoriei. Mulți dintre cei care vor să facă acest pas o fac doar „din dragoste”, înțelegând prin acest lucru că „se simt iubiți”, se simt „totul” pentru celălalt, ori îl iubesc pe celălalt și vor să le fie „totul”. Ar merge până la capătul lumii pentru celălalt. Însă... „totul” se stinge la prima provocare! Aproape că a dispărut percepția căsătoriei ca lucrare, ci în fața piedicilor apare imediat abandonul. Scuza nepotrivirii de caracter. E adevărat că sunt și situații foarte grave, în care e indicată despărțirea. Dar de prea multe ori nu este vorba despre ele.

Am găsit câteva gânduri despre căsătorie ale Starețului Emilianos Simonopetritul extrase dintr-o predică ţinută în biserica Sfântului Nicolae din Trikala, Grecia, la 17 Ianuarie 1971, adică acum cincizeci de ani.

Photo by Boston Public Library on Unsplash

Îmi propun să împart articolul în mai multe episoade, cel de față fiind o listă de lucruri de evitat dacă vrei să găsești un soț/o soție pe viață. Iată ce spune părintele Emilianos:

1. Nu alegeţi pe cineva care-şi pierde vremea prin cluburi, distrându-se şi aruncându-şi banii pe excursii şi luxuri. 

2. N-ar trebui să alegeţi nici pe cineva care, după cum veţi afla mai târziu, îşi ascunde egocentrismul în spatele unor cuvinte de dragoste. 

3. Nu alegeţi drept soţie o femeie ca praful de puşcă, care, de îndată ce-i zici ceva, sare în sus. Nu-i o nevastă bună.

4. Mai mult, dacă vreţi să aveţi o căsătorie cu adevărat izbutită, nu vă apropiaţi de tânăra sau tânărul neputincios să-şi lase părinţii. Porunca lui Hristos este limpede: „va lăsa omul pre tatăl său şi pre muma sa, şi se va lipi de femeia sa” (Marcu 10:7). Dar când îl veţi vedea pe celălalt legat de mama sau tatăl lui, când veţi vedea că îi ascultă cu gura deschisă şi este gata să facă orice-i vor zice, să vă ţineţi departe. Este o persoană bolnavă sufleteşte, imatură psihologic, şi nu veţi izbuti să faceţi cu dânsul o familie. Bărbatul care vă va deveni soţ ar trebui să fie plin de viaţă. Însă cum ar putea fi aşa, dacă nu şi-a dat seama, dacă n-a înţeles, dacă n-a asimilat faptul că casa părinţilor nu e nimic altceva decât o glastră în care a fost aşezat, pentru a fi scos mai târziu şi răsădit în alt loc?

5. De asemenea, când vă veţi alege soţul, încredinţaţi-vă că nu este un om necomunicativ – în care caz nu va avea prieteni. Şi dacă azi n’are prieteni, mâine va socoti anevoios să vă aibă drept prieten şi tovarăş. 

6. Păziţi-vă de oamenii nemulţumiţi, plângăcioşi şi întunecaţi, ce se aseamănă unor păsări mohorâte. 

7. Păziţi-vă de cei ce se jelesc mereu, zicând: „Nu mă iubeşti, nu mă înţelegi” şi altele de acest fel. Ceva la aceste făpturi ale lui Dumnezeu nu e în regulă.

8. Păziţi-vă şi de fanaticii religioşi şi cei excesiv de evlavioşi; adică de cei ce se supără din pricina unor lucruri mărunte, care critică tot şi sunt hipersensibili. Cum veţi putea trăi cu un astfel de om? Veţi şedea ca pe ghimpi. 

9. Feriţi-vă şi de cei ce socotesc căsătoria ceva rău, ca un soi de întemniţare, de cei ce zic: „Dar niciodată în viaţă nu m’am gândit să mă căsătoresc!”

10. Păziţi-vă de falşii creştini, care văd în căsătorie ceva dezgustător, asemenea unui păcat, şi-şi coboară grabnic ochii când aud vorbindu-se despre ea. Dacă vă veţi căsători cu unul ca acesta, vă va fi un ghimpe în trup, şi o povară pentru mănăstirea sa, dacă se va călugări.  

11. Păziţi-vă de cei ce se cred desăvârşiţi şi nu află greşeală într’înşii, dar găsesc mereu greşeli la ceilalţi. 

12. Păziţi-vă de cei ce se cred aleşi de Dumnezeu ca să-i îndrepte pe ceilalţi.

13. Mai este o problemă serioasă căreia trebuie să-i daţi atenţie: ereditatea. Căutaţi să-i cunoaşteţi bine pe tatăl, mama, bunicul, bunica, unchiul celuilalt. 

14. Trebuie să existe şi minime condiţii materiale. 

15. Mai presus de toate, îngrijiţi-vă să aflaţi despre credinţa celuilalt. Are el sau ea credinţă? Are idealuri persoana pe care vă gândiţi să v-o faceţi tovarăş de viaţă? Dacă pentru el Hristos nu înseamnă nimic, cum vei putea să intri tu în inima sa? Dacă n-a fost în stare să Îl preţuiască pe Hristos, crezi că te va preţui pe tine? Sfânta Scriptură îi spune bărbatului că soţia trebuie să fie a „legământului tău” (Mal. 2,14), adică de credinţa ta, de religia ta, ca să ţi se poată alătura spre Dumnezeu. Doar atunci veţi putea avea, după cum zic Părinţii Bisericii, o căsătorie „cu încuviinţarea episcopului”, adică cu consimţământul Bisericii, şi nu un simplu act formal.

Discută mai înainte lucrurile cu duhovnicul. Examinează împreună cu el fiecare amănunt, şi el va sta de partea ta ca un prieten adevărat, iar când îţi vei atinge ţinta, căsătoria ta va fi un dar de la Dumnezeu (cf. 1 Cor. 7:7). Dumnezeu dăruieşte fiecăruia în parte darurile sale. Pe unul îl duce înspre căsătorie, iar pe altul înspre feciorie. Nu că Dumnezeu ar face această alegere zicând „tu du-te aici” şi „tu du-te acolo”, însă ne dă tăria de a alege după dorirea inimii noastre, precum şi bărbăţia şi puterea de a îndeplini această alegere.

Dacă ţi-ai ales astfel soţul, mulţumeşte Domnului! Fă-i cunoştinţă cu duhovnicul tău. Dacă n-ai unul, amândoi ar trebui să alegeţi împreună un duhovnic care să vă fie Stareţ, părinte, cel care vă va aminti de Dumnezeu şi vi-L va arăta. (Căsătoria – Taina cea mare, Starețul Emilianos Simonopetritul)

 

Fericire, 2020

Anul acesta, 2020, a fost despre fericire.

La prima vedere, poate părea o provocare un pic ironică: Cum să fii fericit într-un an caracterizat de pandemie și toate consecințele acesteia? Și iată că exact asta a fost: o provocare! Cu cât mai greu, cu atât mai aproape de fericirea autentică, cea cernută de „motive”. Cu atât mai aproape de fericirea ca alegere, fericirea ca proces.

În greu, putem găsi calea spre fericirea nobilă, a omului care se gândește la aproapele, care se lasă pe sine pentru a-l vedea pe celălalt. Fericirea dată de Prezența Mântuitorului. Fericirea învingerii obstacolelor, interne sau externe. 

Fericirea nu se referă neapărat la hamacul întins între palmierii de pe plajele exotice, nici casa de lux. Fericirea este despre a da, despre a oferi altora bucurie, chiar și atunci când deții acel „hamac”.

Photo by lorenz Narbs on Unsplash

 

Am cunoscut odată un patron de hotel dintr-o stațiune de pe litoral. În funcție de ora la care ieșeai din cameră, îl puteai găsi: la orele de masă, mâncând neștiut alături de clienții hotelului, atent să nu le lipsească ceva. În timpul zilei, lucrând în diverse zone: la birou, bineînțeles, dar și la atelier, reparând cu meșterii. Spre seară, trecea la curățat plaja, alături de muncitorii sezonieri. Apoi, se recompensa cu câteva ture de skyjet. Mi-a rămas în minte omul acesta ca o lecție: poți fi fericit o vară întreagă la mare doar dacă faci din asta o viziune. Viziunea lui: să aibă un hotel la care clienții să fie mulțumiți și să se simtă respectați. Și chiar era așa! Însă, dacă te gândești că plaja în sine sau „distracțiile” sunt suficiente pentru a fi fericit, vei trăi o dezamăgire pe care vei căuta s-o umpli cu lucruri tot mai intense, care nu vor face decât să adâncească hăul nefericirii, al singurătății și al fricii. Patima lăcomiei de fericire are același mecanism declanșator ca și lăcomia de mâncare. Și la fel cum stomacul se „lărgește”, trebuind tot mai multă mâncare și mai specială pentru a ajunge la sațietate, la fel și „fericirea consumabilă” lărgește până la dependență nevoia de senzație.

Iată că se sfârșește anul provocării la fericire. Am ajuns la decembrie, luna fericirii prin excelență, pentru că e a dăruirii prin excelență. A dărui altora bucurie, atenție, slujire.

 

Photo by Nick Fewings on Unsplash

 

Închei cu un fragment din „Cartea despre fericire” de pr. Andrei Lorgus. 

„Desigur, înțelegem că în viață sunt multe lucruri tragice, triste, este destul de mult păcat, sunt destul de multe patimi, iar noi avem programul ortodox de luptă cu patimile și păcatul. Avem însă și alt program: afirmarea vieții și fericirii. El e aparte, nu ca la lumea asta: nu prin plăceri, nu prin permiterea a orice, ci prin conștientizarea naturii noastre, a relației noastre cu Dumnezeu și prin educarea de sine. De aceea, vorbim de „Ortodoxia vieții”. Oricâtă amărăciune ar fi în viață, bucuria este oricum mai multă.

Fericirea creștină e Paștele! Învierea lui Hristos este biruința vieții asupra morții, biruința iubirii asupra urii. Fericirea creștinului este convingerea nemuririi, nădejdea vieții, a dragostei.

Prin toate suferințele lumii fericirea luminează, fiindcă Hristos a biruit moartea! Ea luminează prin întunecimea trădărilor și a cinismului, fiindcă Domnul e dragoste! Fericirea nu pleacă nicăieri din inima omenească, fiindcă Dumnezeu, prin harul Său, este prezent în fiecare inimă. Și chiar și atunci când ultima nădejde se scurge odată cu lacrimile, o picătură de fericire îi amintește lin omului că ea există.

Fericirea va lumina întotdeauna, fiindcă dragostea învinge descurajarea și frica, fiindcă dragostea este mai puternică, fiindcă dragostea, cum spune din proprie experiență Apostolul Pavel, niciodată nu cade (I Cor. 13, 8).”

Vă doresc o lună decembrie fericită!