Dimitrie și Divanul Roz

Dimitrie este un băiat care poartă cu sine un dar foarte special pentru cei din jur: un dar pe care Dumnezeu ni l-a facut pentru a înțelege, o dată în plus, că suntem cu mult mai mult decât trup.

S-a născut cu o malformație congenitală cu nume complicat: schizencefalie bilaterală. Lobii creierului său au fost afectați simetric, inhibând centrii responsabili cu vorbirea și cu locomoția. Consecința a fost tetrapareza spastică. În cuvinte mai simple, Dimitrie este un băiat cu un suflet minunat și o minte cuceritoare, captiv într-un corp care nu îl ajută să se miște, să vorbească, să se hrănească, să fie independent.

În ciuda acestei condiții fizice care îl impiedică, după toate standardele medicale, sa fie un om ”normal”, Dimi este o persoană care, judecând după bucuria pe care o răspândește în jurul său, este supra-înzestrat. Dimitrie râde mai mereu, are hobby-uri, mâncăruri preferate, o curiozitate molipsitoare pentru tehnologie, ba chiar are și o adresă de mail de pe care uneori trimite cunoscuților mesaje ce conțin puținele cuvinte pe care știe să le scrie, imagini create de el în paint, fotografii sau emoticoane zâmbitoare. Mâna parcurge distanța de la o literă la alta pe tastatură în câteva minute, dar asta nu îl face nicicum să abandoneze, dimpotrivă e tot mai perseverent, mai răbdător, mai tenace.

Poate că Dimitrie nu va fi niciodată un copil cu un corp ”normal”. Singur Bunul Dumnezeu poate ști asta. Poate că nu va alerga, poate nu va vorbi vreodată… cu siguranță însă va continua să aducă bucurie în viața familiei și a prietenilor săi așa - din scaunul cu rotile sau întins pe divanul unde își petrece majoritatea timpului. Pe măsură ce vremea trece însă, încheieturile devin din ce în ce mai imobile și dureroase, în ciuda programului de recuperare pe care îl urmează fără încetare încă de când avea doar câteva luni... Sunt momentele în care chipul lui Dimitrie nu mai este luminat de zâmbet ci încordat de durere… Este motivul pentru care în august 2017 i s-a făcut o operație la mâna stângă, la spitalul Lenval din Nice, Franța, pentru că nu mai putea fi desfăcută deloc din încheietură. Costurile operației și ale spitalizării au ajuns la 10 000 de euro.

Dimitrie are o familie minunată: un frate mai mare, două surori mai mici și pe mama sa. Tatăl a plecat la Doamne, acum 12 ani, în urma unui accident de mașină… De atunci îi veghează din ceruri…

Pentru această familie costurile programelor de recuperare sunt foarte mari și nu le pot acoperi.

Astfel s-a constituit Asociația Divanul Roz.

Oricine dorește și poate să-l ajute este încurajat să doneze în contul Asociatiei , să completeze un contract de sponsorizare sau să direcționeze cei 2% din impozitul pe salariu ori 20% din impozitul pe profit.

ASOCIATIA DIVANUL ROZ
CUI: 33249440

IBAN: RO96BTRLRONCRT0253223801

Cont EURO: RO19BTRLEURCRT0253223802 , cod swift: BTRLRO22ISA

Banca Transilvania

Mulțumim din inimă și să fiți binecuvântați!

Clinica Essentis, Barcelona, februarie 2018

Mâna stângă, după operația de la Lenval, Nice, Franta

la clinica Essentis, Barcelona

mâna stângă înainte de operație

Minunat! Reproducerea făcută de Dimitrie după Van Gogh.

Dimitrie

{Joia recunoștinței}: 1/2019

Ați observat cât de nemulțumitori avem tendința de a fi? Putem găsi motive multiple pentru asta, e suficient să privim în jur și credem că din cauza a ceea ce vedem/ trăim, suntem nerecunoscători. La urma urmei, pentru ce am fi, nu-i așa? Nu știm însă că atât recunoștința, cât și nerecunoștința sunt mișcări ale sufletului, ce nu țin de exterior, ci de alegerea noastră interioară.

Despre pocăință

"Este uşor, într-adevăr, să mă spovedesc că nu am postit în zilele rânduite, că nu mi-am făcut rugăciunile sau că m-am mâniat. Este un lucru diferit, totuşi, acela de a realiza dintr-o dată că am pângărit şi că mi-am pierdut frumuseţea sufletească, că sunt departe de adevărata mea casă, de adevărata mea viaţă, şi că ceva preţios, curat şi frumos a fost rupt fără speranţă în structura intimă a existenţei mele. Aceasta şi numai aceasta este pocăinţa, dorinţa adancă de a te reîntoarce, de a te înapoia, de a recăpăta căminul pierdut."  (pr. Alexandru Schmemann)

Cum îmi îngrijesc căsnicia? (1)

Una din primele întrebări pe care le adresez persoanelor care vin la grupurile pe care le organizez și pe care te invit să ți-o pui și tu acum este aceasta: „De ce m-am căsătorit?”
Închide ochii, respiră un pic, adu-ți aminte de acea perioadă mai înainte de a trece mai departe.

Gata?
La prima vedere, poate părea o întrebare prea ușoară. Primesc răspunsuri variate: „Pentru că ne iubeam”, „Ca să ne mântuim împreună”, „Îmi venise vremea”, „Ne-am văzut, ne-am plăcut, ne-am dorit o viață împreună”.
Unora le apare un zâmbet larg pe chip, la amintirea acelor momente. Alții privesc cu un soi de superioritate nostalgico-dezamăgită: „Nu știam ce înseamnă, eram naiv(-ă)”
Ca și creștini, teoretic știm, ne căsătorim ca să ne mântuim împreună.
Dar ce înseamnă asta? Chiar dacă am citit multe cărți în teorie (laice sau teologice), practic, aflăm abia după ce s-a uscat cerneala de pe certificatul de la starea civilă.
Ne căsătorim de cele mai multe ori cu o imagine. Imaginea pe care o aveam despre tine, care se potrivește cu imaginea pe care o am despre mine și cu imaginea despre cum aș vrea să fie căsătoria mea. Și, ajunși acasă după nuntă, vedem că imaginea are viață proprie, voință proprie și ne trezim la o realitate: Cine este acesta (aceasta) cu care m-am căsătorit?
Iar imaginea despre cum aș vrea să fie căsătoria mea începe să aibă nevoie de ajustări.
În ce constau aceste ajustări?
În primul rând, dacă în prima perioadă a căsătoriei nici nu mă gândesc prea mult la asta (dacă am un partener care încă vrea să îmi facă pe plac și mă ține pe norișorul roz), mai devreme sau mai târziu ajung la momentul la care să-mi dau seama că a fi căsătorit implică o lucrare, că viața pe care o doresc nu se întâmplă de la sine, în virtutea inerției.
În ce privește viața personală sau profesională, îmi propun diverse obiective.
În ce privește viața de om căsătorit, mi-am propus asemenea obiective? Mai mult decât atât, s-ar putea ca eu, ca partener, să-mi propun: să fiu mai disponibil/-ă, să fiu atentă cu soțul/soția, să îi fac felul de mâncare preferat, să îi aduc o floare.
Dar pentru căsătoria noastră, ne-am propus vreun scop?
Căsătoria e o entitate care îi cuprinde pe cei doi soți, ea nu e doar suma lor. Ea se naște la cununie, crește și trăiește atâta vreme cât cei doi sunt împreună și moare la un moment dat, la moarte sau la divorț. În funcție de cum e îngrijită, ea oferă satisfacții sau dimpotrivă, oferă frustrări, griji, necazuri. Am scris că nu e suma celor doi soți. Unul dintre motivele pentru care avem căsnicii mediocre este și acesta, că în mariaj ne gândim la binele personal (sau al celuilalt), dar nu avem perspectiva acestei triade. Eu + Tu + Căsătoria și credem că dacă Eu e bine, Tu e bine, și Căsătoria va fi bine, ceea ce nu e obligatoriu adevărat. Iată motivul pentru care avem nevoie să ne îngrijim de ea și așa cum ne propunem obiective personale, să ne propunem și obiective de întreținere și înfrumusețare a căsniciei. Pentru că, în lumea de azi, a „lucrurilor de unică folosință”, și căsătoria a ajuns astfel. Și atunci când nu ne mai place, avem tendința de a o abandona.
Deci, Cum vă îngrijiți căsnicia?

Mă opresc aici, pentru moment. Dacă vreți să completați sau să puneți întrebări, vă aștept cu drag, la comentarii, până ce voi intra să scriu și continuarea.



 ____________________________________

 Photo by Artsy Vibes on Unsplash

{O carte pe lună}: 1. Șapte greșeli prostești pe care oamenii inteligenți le fac în relația de cuplu

Mi-am propus ca în acest an să abordez provocarea de a prezenta o carte pe lună.

Am sucit și răsucit cărțile din bibliotecă și prima a ieșit aceasta a unei psihoterapeute cu experiență, Carolyn N. Bushong. Autoarea este psiholog și consilier, terapeut de cuplu și familie. Este autoare a cărților Loving Him Without Losing You (1993), Bring Back the Man You Fell in Love With (2006) și a acesteia, Șapte greșeli prostești pe care oamenii inteligenți le fac în relația de cuplu, tradusă în limba română de către Ana-Veronica Mircea și apărută în 2008 la editura Curtea Veche.

Mi-a plăcut că a pornit de la o idee de bază: aceea că cei doi parteneri au nevoie să își dorească să înfrunte și să depășească necazurile care se ivesc în decursul căsătoriei. Am întâlnit cupluri care la momentul la care au întâmpinat divergențe cu privire la rezolvarea unor probleme au crezut sincer că mariajul lor s-a sfârșit, că iubirea s-a consumat.

Iată câteva rânduri din carte:

”O relație fericită este un dar de la Dumnezeu; este una dintre cele mai mari plăceri ale vieții. Însă este o entitate vie, care evoluează și care trebuie hrănită dacă vă așteptați să supraviețuiască provocărilor și schimbărilor întâlnite în cale. Când relația dumneavoastră își descoperă echilibrul, când reușiți amândoi să faceți compromisuri din proprie inițiativă și să vă impuneți menținerea sincerității emoționale, legătura care vă unește devine mai puternică. Problemele pot fi uși către o intimitate mai profundă, în loc de ziduri care să vă despartă.”

Autoarea e de părere că facem aceste greșeli în primul rând din cauza convingerilor greșite despre cuplu cu care intrăm în relație. 

„Cuplurile care săvârșesc oricare dintre cele mai prostești șapte greșeli sunt ca doi bucătari care stau în fața unui castron cu aluat, încercând să facă o prăjitură excelentă din două rețete greșite. Fără să-și dea seama, amestecă ingrediente incompatibile (precum abuzul și dragostea, secretomania și intimitatea), otrăvitoare (precum resentimentele și pedepsele) sau imposibil de digerat (precum minciuna și comportamentele despotice sau dependente). În loc să pornească de la zero, fiecare bucătar respectă o altă rețetă. Când prăjitura nu crește, glazura e sărată și umplutura acră, fiecare presupune, fără să stea pe gânduri, că partenerul său a greșit ceva. Niciunul nu pune la îndoială rețeta.”

Photo by Clarisse Meyer on Unsplash

Și iată lista celor șapte greșeli, precum și a modalităților de prevenire, conform Carolynei Bushong:

1.  Forțarea intimității - Protejarea intimității personale și a nu fugi după partener
2.  Pretenția ca partenerul să-ți citească gândurile - Comunicarea sentimentelor și dorințelor
3.  Adoptarea rolului de martir - Rezolvarea problemelor emoționale din trecut
4.  Presupunerea că ai întotdeauna dreptate - Întreținere dragostei și respectului
5.  Salvarea partenerului - Când partenerul nu vrea să coopereze, retragere cu explicarea acestei atitudini, precum și stabilirea unor limite pentru a putea schimba purtările urâte ale partenerului
6.  Convingerea că ai un partener sigur - A fi partener, nu părinte
7.  Pasiunea lăsată să se stingă - A rămâne activă din punct de vedere sexual

 Autoarea îndeamnă la cunoaștere de sine, la asumarea propriei identități, la asumarea greșelilor și la controlarea propriei vieți, nu pe cea a partenerului. Ceea ce vă doresc și eu!
Spor la citit!

Cartofi franțuzești

Gândindu-mă azi ce să prepar de mâncare, mi-a venit în minte un fel care, deși foarte simplu, nu l-am pregătit până la a merge în Spania. Fiind atât de versatil, acolo îl puteam pregăti rapid indiferent câte persoane aveam la masă. De altfel, nici de când m-am întors nu l-am mai făcut. În general încerc să nu combin carbohidrații cu proteinele.  Dar astăzi am făcut o excepție pentru că memoria afectivă mi-a adus, odată cu acest preparat delicios, amintiri legate de acel loc, pe care mi-a făcut plăcere să le rememorez. Așa că mai înainte de rețetă, să pun o vedere de acolo, o imagine luată de la fereastră.

Cartofii franțuzești sunt foarte simplu de preparat. Deoarece mi-a venit gândul să postez și aici rețeta abia în timp ce îi făceam, prima fotografie e la al doilea rând de cartofi așezați felii în vasul de copt.

Ingrediente:
- câțiva cartofi puși la fiert în coajă, în funcție de numărul degustătorilor. Eu am pregătit 10 cartofi potrivit de mari.
- 200 g telemea sau altă brânză mai sărată
- 100 g cașcaval ras
- 4 ouă
- 4 linguri de smântână
- 1 lingură unt, pentru uns forma de copt
- piper, sare
După cum spuneam, în funcție de numărul celor care vor mânca, ajustați și celelalte ingrediente.

Preparare:
- după ce cartofii sunt curățați de coajă (fierți în prealabil, cum spuneam mai sus), se taie felii de aproximativ 0.5 cm și se așază primul strat în forma de copt unsă cu unt.
- deasupra se pune telemeaua sfărâmată. Prefer tipul acesta de brânză deoarece se topește și e și sărată. În combinație cu cartofii, aceștia vor părea dulci.

- ouăle se bat cu smântâna, sarea și piperul și se adaugă deasupra, prin presărare cu lingura, din castron.

În funcție de câți cartofi și ce tip de formă aveți, vă vor ieși mai multe sau mai puține straturi. Eu, pentru că am avut o formă mai mare, am pus doar două straturi de cartofi cu telemeaua și sosul de smântână aferente.
- după ce terminați de așezat ultimul strat, presărați cu generozitate cașcavalul ras, apoi dați la cuptorul neîncălzit pentru 30 de minute - eu am pus la program cu ventilator, 250 grade.

Îmi place foarte mult mâncarea preparată la cuptor, deoarece în timp ce se coace eu mai am timp de câte ceva de lucru. Azi, a doua cafeluță și o lectură dintr-un material de specialitate.

Cred că am lăsat 35 de minute, nu am programat cuptorul. Deja a prins să se rumenească. Dar au ieșit numai bine!

Câteva picături de sos de soia și de roșii au ”împlinit” gustul

Misiune îndeplinită! Problema la felurile acestea de mâncare e că tot ai mai mânca! Fiică-mea a mai cerut o porție. Delicios!