Sunt femei care consideră esențial pentru viața lor și a familiei să lucreze în afara casei, dar pentru că în mediul creștin tradițional se pune mare accent pe faptul ca femeia să fie ”ama de casa” (mi-a plăcut tare cum sună în spaniolă - traducerea din capul meu e ”sufletul casei”), unele dintre ele sunt încercate de mai mult sau mai puțină vinovăție. M-am bucurat să găsesc acest cuvânt al părintelui Maxim, pe care îl redau spre întărirea celor care își pun această problemă:
Femeia din ziua de azi este de multe ori o mai puțin bună gospodină. În acest caz, ar trebui ca ea să se străduiască să fie o bună gospodină ori să cheme o menajeră, ocupându-se de carieră în continuare?
Cred că datoria femeii este să vrea ca în casă să fie căldură sufletească, pentru ca acolo să se vadă într-adevăr Biserica mică, iar nu un grajd. Dar cum poţi face acest lucru? Fie prin sudoarea frunţii tale, făcând curat, spălând geamurile şi vasele, fie prin intermediul unui loc de muncă ce îţi va permite să cumperi maşină de spălat vase şi de două ori pe săptămână să chemi în ajutor o menajeră, dându-i şi ei posibilitatea să câştige ceva pentru familie. Dar toate acestea ţin de fiecare caz în parte.
Până la urmă, nimeni nu presupune că Sfânta martiră împărăteasă Alexandra i-ar fi spălat şosetele ţarului Nicolae sau că ar fi spălat vasele. Aşa că nu trebuie să cataloghezi femeia drept bună sau rea gospodină doar după implicarea ei personală în gospodărie. O soţie bună este acea soţie care organizează casa în aşa fel, încât soţul să vrea să se întoarcă acolo. Dar cum anume să fie acea casă depinde deja de fiecare în parte. Casa poate avea păianjeni pe la colţuri, iar în rest toate să fie bune sau poate fi o casă în care totul străluceşte de curăţenie, iar soţul, cu un caracter de nordic, venind de la serviciu şi încălţând papucii, să se simtă foarte bine.
Nu are importanţă cum este exact casa, important este ca acolo să se dea dovadă de iubire creştină, pentru ca femeia să vrea să facă astfel, încât soţul să se bucure cu sufletul și ea să se veselească de bucuria lui. Dacă există un astfel de sentiment în casă, atunci formele gospodăririi feminine sunt, cu siguranţă, pe planul al doilea.
(Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Trad. din lb. rusă Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 78-79)
