sfarsit de toamna

Daruri ale Domnului, in acest loc binecuvantat.
In Pirinei, toamna isi leapada frunzele aurii de la zi la zi.

Ultimele scaparari rosietice pe care le-am prins azi.

Mai la vale de Aneto, un curcubeu uimitor si surprinzator.

Barajul Llauset incepe sa capete aspect hibernal.

La Baqueíra, partia se pregateste deja de sezon.

Slava Tie, Doamne, pentru minunata lumea Ta pe care ne-ai daruit-o sa ne bucuram de ea si sa Te vedem pe Tine!

Till the end of love

Pirineii intr-o buna dimineata

De ceva vreme, Domnul ne-a adus in muntii Pirinei. 

Locul in care suntem este mirific si inspirator.

Dumnezeu lucreaza in cele mai uimitoare moduri.

Slava Tie, Doamne, pentru toate cate ne-ai dat noua!

O soţie bună este acea soţie care organizează casa în aşa fel, încât soţul să vrea să se întoarcă acolo

Lucrând cu soții, mămici sau nu, observ o tot mai accentuată îndepărtare a acestora de propria gospodărie. Alegerea mea de viață a fost să-mi petrec cât mai mult timp acasă, împletind cu mai mult sau mai puțin succes îndatoririle legate de serviciu, familie și casă. E clar, am făcut-o dintr-o anume convingere pe care mi-a plăcut să o îmbrățișez (cred că luând viața de la capăt aș face aceeași alegere de a lucra de acasă). 
Sunt femei care consideră esențial pentru viața lor și a familiei să lucreze în afara casei, dar pentru că în mediul creștin tradițional se pune mare accent pe faptul ca femeia să fie ”ama de casa” (mi-a plăcut tare cum sună în spaniolă - traducerea din capul meu e ”sufletul casei”), unele dintre ele sunt încercate de mai mult sau mai puțină vinovăție. M-am bucurat să găsesc acest cuvânt al părintelui Maxim, pe care îl redau spre întărirea celor care își pun această problemă:

Femeia din ziua de azi este de multe ori o mai puțin bună gospodină. În acest caz, ar trebui ca ea să se străduiască să fie o bună gospodină ori să cheme o menajeră, ocupându-se de carieră în continuare?

Cred că datoria femeii este să vrea ca în casă să fie căldură sufletească, pentru ca acolo să se vadă într-adevăr Biserica mică, iar nu un grajd. Dar cum poţi face acest lucru? Fie prin sudoarea frunţii tale, făcând curat, spălând geamurile şi vasele, fie prin intermediul unui loc de muncă ce îţi va permite să cumperi maşină de spălat vase şi de două ori pe săptămână să chemi în ajutor o menajeră, dându-i şi ei posibilitatea să câştige ceva pentru familie. Dar toate acestea ţin de fiecare caz în parte.

Până la urmă, nimeni nu presupune că Sfânta martiră împărăteasă Alexandra i-ar fi spălat şosetele ţarului Nicolae sau că ar fi spălat vasele. Aşa că nu trebuie să cataloghezi femeia drept bună sau rea gospodină doar după implicarea ei personală în gospodărie. O soţie bună este acea soţie care organizează casa în aşa fel, încât soţul să vrea să se întoarcă acolo. Dar cum anume să fie acea casă depinde deja de fiecare în parte. Casa poate avea păianjeni pe la colţuri, iar în rest toate să fie bune sau poate fi o casă în care totul străluceşte de curăţenie, iar soţul, cu un caracter de nordic, venind de la serviciu şi încălţând papucii, să se simtă foarte bine.

Nu are importanţă cum este exact casa, important este ca acolo să se dea dovadă de iubire creştină, pentru ca femeia să vrea să facă astfel, încât soţul să se bucure cu sufletul și ea să se veselească de bucuria lui. Dacă există un astfel de sentiment în casă, atunci formele gospodăririi feminine sunt, cu siguranţă, pe planul al doilea.

(Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Trad. din lb. rusă Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 78-79)

O primavara luminoasa

Si un gand, la gandul Infricosatoarei Judecati, la care s-a facut amintire astazi.

Infricosatoarea judecata va fi infricosatoare si in masura in care de-a lungul vietii pe acest pamant nu ne-am dat voie sa fim vulnerabili. 

Masura vulnerabilitatii, adica masura deschiderii fata de aproapele, cea care ma arata sau ma acopera acum. 

Este o vorba care spune ca cei ce se judeca acum nu vor mai avea parte de alta judecata. 

”Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata”

”Triodul

O decada deplina de saptamani intru lucrarea desavarsita a virtutii, ca sa dobandim asemanarea cu Domnul Iisus.

Dar pentru aceasta trebuie:

O intreita pregatire spre a cunoaste: fiinta, puterea si lucrarea virtutilor si intreitele curse ale celui viclean.

O incordare deplina, cu toate puterile sufletesti si trupesti in lucrarea despatimirii si innoirii noastre.

Ajutorul nelipsit al harului, agonisit de mantuitoarele lui Hristos Patimi.

Asa ne pregatim pentru Sfanta Inviere.

Iar daca toata viata vom calatori pe aceasta cale, vom ajunge si la Pastile cel vesnic.”
(Protos. Petroniu Tanase, Usile Pocaintei)

Duminica de azi - a Vamesului si a Fariseului - este numita de Sfintii Parinti "vestitoare" a luptelor duhovnicesti.
O predica din 2013 a pr. Constantin Sturzu gasim aici.
Cu aceasta duminica incepem pregatirea pentru intrarea in Sfantul si Marele Post.
Semnalul este dat de trei cantari de la utrenia acestei duminici:

“Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata, ca maneca duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Indurat curateste-l cu mila milostivirii Tale!
In cararile mantuirii indrepteaza-ma, Nascatoare de Dumnezeu, căci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevire mi-am cheltuit toata viata mea; ci cu rugaciunile tale spala-ma de toata necuratia.
La multimea pacatelor mele celor rele, cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata zi a judecatii, ci indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta”.

Catre Nascatoarea de Dumnezeu sa alergam cei ce voim sa vedem pe Fiul ei

Catre Nascatoarea de Dumnezeu sa alergam cei ce voim sa vedem pe Fiul ei, Cel ce S-a adus la Simeon; pe Care, cei fara de trupuri, vazandu-L, s-au spaimantat, zicand: 

Minunate vedem acum, si preamarite, necuprinse si negraite. 

Ca Cel ce a zidit pe Adam se poarta ca un prunc

Cel Neincaput, incape in bratele batranului.

Cel ce este in sanurile necuprinse ale Parintelui Sau,

de bunavoie Se cuprinde cu trupul, iar nu cu Dumnezeirea, 

unul, Iubitorule de oameni.

(Minei, februarie)

despre 3 luni de recunoștință aici

De veti face asa, nu veti fi departe de Imparatia cerurilor

”Am auzit pe unii care petrec in lume cu nepasare, zicand: Cum putem noi, cei ce vietuim impreuna cu sotiile (sau cu sotii) noastre, sa petrecem viata calugareasca? Acestora le-am raspuns:

Toate lucrurile bune pe care le puteti face, faceti-le:

nu defaimati pe nimeni,

nu va inaltati fata de nimeni,

nu urati pe nimeni,

nu va despartiti de adunarile de la slujbele din biserica,

patimiti impreuna cu cei lipsiti,

nu pricinuiti nimanui sminteala;

de aceea ce este al altuia sa nu va apropiati;

indestulati-va cu ceea ce va pregatesc femeile voastre.

De veti face asa, nu veti fi departe de Imparatia cerurilor”. (Sf. Ioan Scararul, Scara, EIBMBOR, Bucuresti, 1992, p 56/ 37)

despre 3 luni de recunoștință aici

Jurnal de poveste

Afara e zapada pe anul asta. Mezina a iesit sa marcheze momentul facand un om de zapada. E zapada buna si vreme placuta.

Eu ma bucur de caldurica din casa. Imi beau cafeaua dintr-o cescuta de portelan, unica, mostenire de la bunica. Cred ca are peste 50 de ani, imi aduc aminte de serviciul acela inca din copilarie, cand bunica mea servea musafirii cu cafea folosind acele cescute si imi aduc aminte ca atunci cand l-am sesizat eu, copil fiind, era deja vechi. E atat de delicata cescuta asta care a mai ramas! Are marginuta aurie un pic stearsa de trecerea timpului si doua ciobituri care in mod normal m-ar face sa arunc un vas, dar care, in acest caz, sunt ca ridurile de pe chipul unei batrane respectabile. 

Un sunet din acela subtire, cum n-am mai auzit de mult. 

Un alt taram, un alt timp, ca in povestea cu portelanuri chinezesti (de care mi-am amintit instant, punand mana pe cescuta de la bunica. Atunci am invatat cuvantul "venerabil" si mi se parea atat de interesant! Era un ceainic batran de sute de ani, care se numea ”Venerabilul Ceai Ceai”). 

O carte care mi-a marcat copilaria, dar care nici nu mai stiu cum se numeste, nu-i stiu nici autorul (din pacate mai sunt asa carti pe care mi-ar placea sa le regasesc dar nu le mai stiu titlul si sunt ”pierdute” in memoria ascunsa a fiintei mele). Ajung la mine, cea de acum, doar anumite trairi asociate cu acele momente, iar referitor la aceasta poveste, senzatia de sobrietate, respect, impreuna cu delicatete, noblete, stralucire, discretie. Imi aduc aminte de personaje feminine delicate, ca niste batiste fine brodate, sunete razbatand ca un freamat soptit sau ca un clinchet de clopotel, lumina suava invaluind o gradina, parfum de trandafir si ceai verde. Stiu ca m-au impresionat la maximum ciobiturile si  desenele aproape sterse de pe vechile portelanuri invitate la acea mare sarbatoare de omagiere a ”Venerabilului Ceai Ceai”. Slava Tie, Doamne, pentru toate!

despre 3 luni de recunoștință aici

”Unde este venirea Imparatului si randuiala vine”

Cel Ce se imbraca cu lumina ca si cu o haina,
pentru noi bine a voit a se face ca noi.
Si in repejunile Iordanului se imbraca astazi,
nu Lui insusi trebuindu-i aceasta spre curatire,
ci noua ntru sine randuindu-ne a doua nastere, o minune!
Fara de foc se fierbe
si zideste fara sfaramare
si mantuieste pe cei intru Dansul luminati,
Hristos Dumnezeu si Mantuitorul sufletelor noastre.
***
Astazi faptura se lumineaza.
Astazi toate se veselesc,
cele ceresti impreuna si cele pamantesti.
Ingerii si oamenii se amesteca;
ca unde este venirea Imparatului si randuiala vine.
Deci sa mergem toti la Ioran, sa vedem toti pe Ioan
cum boteaza crestetul cel nefacut de mana si fara de pacat.
Pentru aceasta apostolescul glas aducand, cu un glas sa strigam:
Aratatu-s-a Darul lui Dumnezeu cel mantuitor tuturor oamenilor,
luminand si dand credinciosilor mare mila.
(din slujba Litiei in ziua Botezului Domnului)

despre 3 luni de recunoștință aici

ton schimbat

despre 3 luni de recunoștință aici

Omul propune, Domnul dispune

La multi ani din nou, tuturor
Iata ca a sosit vremea sa scriu si eu cateva randuri cu privire la planurile pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper sa le implinesc in anul care tocmai a inceput. Bineinteles, cu deschiderea pe care o am intotdeauna de a primi neprevazutul si gandul Domnului materializat in feluri pe care nu le pot planui eu.
Motto-ul anului ar fi pentru mine: APRECIERE. Pentru ca acest cuvant are multiple valente in varii perspective. Pe de o parte, aprecierea merge de manuta cu recunostinta si cu iubirea. Practic, este primul pas, intr-un fel premergator, pentru celelalte doua. Ca sa apreciezi presupune o minima cercetare si evaluare a situatiei, persoanei, momentului in care te afli. Ceea ce presupune, de asemenea, o anume stare de prezenta, de trezvie, precum si de deschidere fata de ceea ce e apreciabil ca placut lui Dumnezeu.

Pe de alta parte, in urma aprecierii ca evaluare, s-ar putea sa observ ca o situatie nu merita investitie intrucat nu e in acord cu ceea ce imi cere Domnul in viata ca sa fiu cu El. Cu alte cuvinte, ma indeamna la onestitate. Am nevoie sa apreciez daca o activitate ma indeparteaza sau ma apropie de El. Daca in prezenta unei persoane am tendinta sa ma las purtata de obisnuinte mai vechi, care ma descentreaza, ori, dimpotriva, ma impinge mai aproape de El si sa vad daca mai vreau sa cultiv acea relatie. In ce priveste oamenii, APRECIEREA lor ma face, cum spunea cineva, sa ma bucur de implinirile lor de ca si cum ar fi ale mele. Si sa caut ceea ce este apreciabil in ei. Sa petrec timp de calitate cu ei, in iubire si respect.

Gandul la APRECIERE imi aduce aminte sa pretuiesc ceea ce traiesc in moment si, implicit, sa fiu mai fericita. Pentru ca, tot asa, intelepciunea populara zice ca fericirea nu va veni la cei care nu apreciaza ceea ce au acum. APRECIEREA ma ajuta sa pretuiesc ceea ce sunt - fiu al lui Dumnezeu - si sa caut sa ma ridic la nivelul acestei chemari, sa nu ma cramponez de caderi si esecuri temporare.
APRECIEREA motiveaza si inspira, previne rigidizarea, moleseala, trairea pe pilot automat si rutinarea negativa. Fata de recunostinta, care uneori poate fi un cuvant ce se aplica la general, APRECIEREA solicita cu precadere particularizarea. Ea implica si recunoasterea, si recunostinta. Este nu doar un cuvant, ci un instrument vital alaturi de practicarea recunostintei. APRECIEREA ma ajuta sa lucrez poruncile, sa mi se poata spuna si mie: ”Bine, sluga buna si credincioasa... intra intru bucuria Domnului Tau” (Mt. 25, 21).

Ca si planuri pentru 2016: 

• sa continui cluburile pe care le desfasor in biserica, daca mai cheama Domnul, 
• sa ma ”adaptez” la faptul ca familia noastra va contine, cu ajutorul Domnului, incepand cu acest an, 4 persoane majore si o adolescenta ;) (cand au trecut anii, Doamne?), 
• sa calatoresc, sa petrec mai mult timp in natura 
• sa scriu 
• sa reactivez un blog abandonat de mult, pentru ca, de asemenea, reiau citirea Bibliei intr-un an si sa mai notez pe acolo cate ceva. 
• sa apreciez, sa multumesc, sa urmaresc bucuria si pe Cel care o da deplin, sa ascult, sa tac, sa slujesc 

despre 3 luni de recunoștință aici