Apostolul zilei:
”Fraţilor,
Hristos este pacea noastră,
El care a făcut din cele două - una,
surpând peretele din mijloc al despărţiturii,
desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său,
legea poruncilor şi învăţăturile ei,
ca,
întru Sine,
pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou
şi să întemeieze pacea,
şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi,
uniţi într-un trup, prin cruce,
omorând prin ea vrăjmăşia.
Şi, venind, a binevestit pace,
vouă celor de departe,
şi pace celor de aproape;
că
prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl,
într-un Duh.
Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici,
ci
sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii
şi casnici ai lui Dumnezeu,
zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor,
piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos.
Întru El orice zidire bine alcătuită creşte
ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul,
în Care voi împreună sunteţi zidiţi,
spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.”
(Efeseni 2, 14-22 )