Colindăm...

Cu drag,

Cum devin bogaţii sfinţi?

În primul rând, îmi place mult numele Melania. Apoi, îmi plac în mod special sfintele din creştinismul primar.
Când am mai văzut şi subtitlul "Cum devin bogaţii sfinţi?" şi numele lui Tomas Spidlik ca şi autor al studiului introductiv, am luat-o de pe raft. Îmi place tare mult să răsfoiesc cartea înainte de a o cumpăra.
.

Ei, sunt încă la studiul introductiv "Melania cea Tânără, Binefăcătoarea", dar sunt fascinată de felul captivant în care-i prezintă viaţa. Chiar îţi vine să te faci sfânt :)

Citind, m-am dus cu gândul în Roma, pe care am vizitat-o astă vară, încercând să-mi închipui cam pe unde îşi avusese sfânta reşedinţa. Deşi autorul prezintă clar date istorice, le tratează cu mijloace ale literaturii beletristice pentru a prezenta... vieţile sfinţilor.
Cartea a apărut la editura Deisis, tradusă de Maria-Cornelia si diac. Ioan I. Ica jr

În Biserica noastră, Sfânta Melania e pomenită în data de 31 decembrie, iar în carte este prinsă şi slujba sfintei.

Iată câteva rânduri:

"În inima omului chemarea Cerului se dezvoltă lent, cu multe ezitări. Momentul decisiv e adeseori determinat de fapte întâmplătoare neaşteptate. Semne divine care vor accelera timpii îndelungatului proces vor apărea şi în viaţa Melaniei. Pentru început, a fost vizita bunicii Antonia Melania şi, apoi, moartea tatălui.
Suntem în anul 402, când în palatul de pe Coelius s-a răspândit o veste ce a răsunat ca o trâmbiţă într-un mediu adormit: Antonia Melania îşi luase pentru câtva timp rămas-bun de la fecioarele sale, părăsise Ierusalimul şi se îndrepta spre Italia.
Familia trebuie să fi primit vestea cu bucurie. Dacă în inima lui Publicola această bucurie se amesteca cu oarecare teamă, tânăra Melania aştepta probabil ca vizita să-i aducă rezolvarea problemelor."

Vă invit la lectură, dacă aveţi timp şi dispoziţie, în aceste zile încărcate cu treburi de sărbători. Eu am descoperit secretul de a-mi permite să mă răsfăţ în mijlocul treburilor cu câteva rânduri citite, care parcă mă energizează pentru o altă rundă.
Spor şi bucurie în Domnul!

Sărbători fericite!

"Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. 

Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă. 

Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. 

Domnul este aproape.

Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. 

Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, 

cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. 

Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, 

să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, 

întru Hristos Iisus.

Mai departe, fraţilor, 

câte sunt adevărate, 

câte sunt de cinste, 

câte sunt drepte, 

câte sunt curate, 

câte sunt vrednice de iubit, 

câte sunt cu nume bun, 

orice virtute şi 

orice laudă, 

la acestea să vă fie gândul." (Fil. 4, 4-8)

Conferinţă pr. Nicolae Tănase

Conferinta Pr. Nicolae Tanase - Tarele copilariei - copiii care cresc intr-o lume fara suflet 28.11.2011

The Sunset Limited

Un film absolut impresionant:



Vizionaţi acest film, de la care porneşte conferinţa aceasta, în cadrul serilor Talpalari, desfăşurată în 6 decembrie 2011

Spicuiri din conferinţă:


lepădarea de sine înseamnă lepădarea de lume. lepădarea de ce a făcut lumea cu tine.

eu nu sunt viaţa mea, eu sunt administratorul vieţii mele

taina Bisericii e că Dumnezeu ne învaţă ca pe nişte copii

dar unii dintre noi vrem să rămânem copii, nu vrem să ne maturizăm.

a mă lepăda de mine înseamnă să renunţ la cunoaşterea prin simţuri şi să cunosc prin relaţia cu El

lepădarea convingerilor mele, a valorilor mele şi însuşirea valorilor lui Dumnezeu, întruparea lui Hristos.

Omul nu poate să se lepede de sine fără Dumnezeu. Dumnezeu nu vine şi zice „nu mai păcătui”, ci îţi dă o putere ca să nu mai faci ce făceai. Dar dacă tu foloseşti acea putere ca să şi faci ce făceai, să şi-ţi asiguri loc în rai, atunci nu merge.

în Biserica Ortodoxă, vindecarea nu se poate face decât prin ambele căi: prin Sfintele Taine şi prin coexistenţa cu Dumnezeu, adică prin rugăciune... Rugăciunea care are forme până la a trăi cu Dumnezeu, a trăi El în mine şi eu în El. Eu îi dau trupul meu şi El îmi dă trupul Lui şi trăim o singură viaţă.
Rgăciunea este viaţa mea.... la capătul ei de lucrare ascetică e bucurie, e uimire. Eu mă minunez de El, El se minunează de mine. El se bucură de mine, eu mă bucur de El... Dar trupul meu, fiinţa mea, sinele meu nu se îndumnezeieşte decât în Hristos ca persoană. Eu sunt individ, dar sunt chemat să devin persoană. Rugăciunea mă face persoană. Spun „Tu, Doamne, Tu mi-ai vorbit mie.” Eu sunt eu şi Tu eşti tu Eu nu pot să-I spun lui Dumnezeu „eu-şi-Tu” decât dinlăuntru, şi nu poate să fie înlăuntru decât dacă intră El înlăuntru şi locuieşte în mine. Şi nu intră înlăuntru dacă nu intră Hristos cu Trupul şi Sângele Lui ca să locuiască în mine. Dar dacă nu devin un „tu” pentru El, eu voi fi un butoi plin cu Dumnezeu. Foamea mea e atât de mare, încât pot să mă umplu cu cuvinte din Sfânta Scriptură, din Sfinţii Părinţi. Dar ca să ce?!? Cine e “tu”-ul meu? Pentru cine sunt eu “tu”? Cine se miră de mine şi moare de dragul meu? Că dacă mă împărtăşesc numai ca să nu mă uit la filme porno… parcă-i cam puţin… sau ca să mă fac om de treabă. Dumnezeu n-a venit ca să ne facem oameni de treabă. Sigur că e mai sănătos să joci rummy decât să te îmbeţi. Dar poţi să fii mort veşnic fiind treaz: ce faci acolo?
Deci numai rugăciunea, numai comunicarea faţă către faţă, de la persoană la Persoană … avem nevoie să facem paşii aceştia să simţim că suntem “eu”, că suntem subiecte, că suntem persoană, şi că atâta timp cât spun “dreptatea mea, plăcerea mea, simţirea mea, ciocolata mea, casa mea, credinţa mea, ortodoxia mea”... de fapt, eu sunt definit prin ce am şi nu cine sunt.
De ce să-L mâncăm? Ca toţi să fie una, să fim cu El. Acest El, eu, tu… ca noi să fim una.
E taina Persoanei. A fi ca Dumnezeu înseamnă a avea o existenţă personală, înseamnă a exista pentru un “tu” şi împreună cu un celălalt, cu “el”.

Cum se iubesc oamenii, când se iubesc atât de mult încât ar vrea să se topească unul în altul.
Această dorinţa de a fi una poate fi un pericol să renunţăm şi să dispărem, să ne topim, să scăpăm de noi, fiind una. Or aici suntem una, suntem acelaşi Om, dar nu aceeaşi persoană. Sunt alte ipostasuri.
Iubirea presupune contemplare… să-l vezi pe celălalt, să-i vezi taina şi să simţi că eşti una.
***
Îndumnezeirea e scopul în sine. Împărtăşirea e ca să ieşim în pace, să ieşim în lume cu Dumnezeu, ca să fiu martorul Lui în lume, că El este bucuria mea, viaţa mea.