Hristos a înviat!

Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea,
şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm.
Să zicem "fraţilor" şi celor ce ne urăsc pe noi;
să iertăm toate pentru Înviere.
Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând,
şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

"Astăzi cuprinde mormântul pe Cel ce cuprinde făptura cu palma"

Pe Tine, Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu un veşmânt,
pogorându-Te de pe lemn Iosif cu Nicodim şi văzându-Te mort,
gol, neîngropat, luând plângere cu umilinţă şi tânguindu-se au zis:
"Vai mie, preadulce Iisuse!
Pe Care, cu puţin mai înainte văzându-Te soarele răstignit,
cu întuneric s-a îmbrăcat
şi pământul de frică s-a cutremurat
şi catapeteasma Templului s-a rupt.
Dar iată, Te văd acum pe Tine,
supunându-Te morţii de bună-voie pentru mine.
Cum Te voi îngropa, Dumnezeul meu?
Sau cum Te voi înfăşura cu giulgiuri?
Sau cu ce mâini mă voi atinge de trupul Tău cel nestricat?
Sau ce cântări voi cânta ducerii Tale de aici, Îndurate?
Slăvesc Patimile Tale, cu cântări laud îngroparea Ta
împreună cu Învierea, cântând:
Doamne, slavă Ţie!"

(din Vecernia de Vineri - Săptămâna Patimilor)

Astăzi cuprinde mormântul pe Cel ce cuprinde făptura cu palma;
acoperă cu piatra pe Cel ce acoperă cerurile cu bunătatea;
doarme Viaţa şi iadul se cutremură şi Adam din legături se dezleagă.
Slavă rânduielii Tale, prin care, săvârşind toate,
ne-ai dăruit nouă odihnă veşnică,
prin Sfântă Învierea Ta cea din morţi.

(din Denia de Sâmbătă - Săptămâna Patimilor)

"Cel ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie!"

 

Astăzi văzându-Te pe Tine, Cuvinte, spânzurat pe Cruce,

Fecioara cea fără prihană, tânguindu-se cu milă ca o maică,

s-a rănit la inimă cu amar, 

şi suspinând cu durere din adâncul sufletului,

zgâriindu-şi obrazul, se chinuia;

de aceea în piept bătându-se, striga cu jale:

"Vai, mie, Dumnezeiescule Fiu!

Vai mie, Lumina lumii!

Cum ai apus de la ochii mei, Mielul lui Dumnezeu?"

Pentru care oştile celor fără de trupuri erau cuprinse de spaimă, zicând:

"Cel ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie!"

(Denia de Joi seara - în Săptămâna Patimilor )

"Rămâneţi în Mine, ca să aduceţi struguri, că Eu sunt viţa vieţii"

Învăţând spre cele de taină, Doamne, pe ucenicii Tăi, i-ai învăţat zicând: "o, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo frică; că deşi pătimesc, dar pentru lume pătimesc. Să nu vă smintiţi deci în Mine, că n-am venit să-Mi slujească cineva Mie, ci să slujesc Eu şi să-Mi pun sufletul răscumpărare pentru lume. De-Mi sunteţi deci prieteni, faceţi ca Mine; cel ce voieşte să fie întâi, să fie cel din urmă; stăpânul, ca slujitorul. Rămâneţi în Mine, ca să aduceţi struguri, că Eu sunt viţa vieţii"

(din Denia de Miercuri seara - în Săptămâna Patimilor)

"Iubeşte-mă pe mine, ceea ce Te iubesc..."

Pe Tine, Fiul Fecioarei, cunoscându-Te desfrânata că eşti Dumnezeu
a zis cu plângere rugându-se ca una ce făcuse lucruri vrednice de lacrimi
Dezleagă-mi datoria, precum mi-am dezlegat şi eu părul;
iubeşte-mă pe mine, ceea ce Te iubesc, care după dreptate eram urâtă
şi Te voi propovădui ca şi vameşii, făcătorule de bine, iubitorule de oameni.

Mirul cel de mult preţ l-a amestecat desfrânata cu lacrimi
şi l-a turnat peste preacuratele Tale picioare, sărutându-le.
Ci, precum pe aceea îndată o ai îndreptat, dăruieşte-ne şi nouă iertare,
Cel ce ai pătimit pentru noi şi ne mântuieşte pe noi.

Când aducea păcătoasa mirul, atunci s-a tocmit ucenicul cel fără de lege.
Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preţ,
iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preţ;
aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta se despărţea de Stăpânul;
aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului.
Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule,
Cel ce ai pătimit pentru noi şi ne mântuieşte pe noi.

(Din stihirile deniei de Marţi seara din Săptămâna Mare)

Cămara Ta...

"Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul"

Să lepădăm lenea departe de la noi, şi să întâmpinăm pe Hristos, Mirele cel fără de moarte, cu făclii luminoase şi cu cântări, grăind: "Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul".

Să avem din destul în vasele sufletului nostru untdelemn de împărtăşire, ca nefăcând vremea răsplătirilor vreme de cumpărare, să cântăm: "Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul".

Câţi aţi luat talantul de la Dumnezeu, înmulţiţi-vă harul încă pe atâta, cu ajutorul lui Hristos, Celui ce l-a dat, cântând: "Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul".

(din Tricântarea de la Denia de Luni seara în Săptămâna Mare)

"....Şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus"

Mergând Domnul spre Patima cea de bunăvoie, a zis apostolilor pe cale:
Iată, ne suim în Ierusalim şi se va da Fiul Omului precum scrie despre Dânsul.
Să venim dar şi noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să ne răstignim
şi să ne omorâm pentru Dânsul, despre desfătările lumeşti;
ca să şi vieţuim împreună cu Dânsul şi să-L auzim pe El zicând:
De acum, nu Mă voi mai sui în Ierusalimul cel pământesc, ca să pătimesc;
ci Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru
şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus, în împărăţia cerurilor.
(stihiră de la Denia din Duminică seara - în Săptămâna Mare)

Despre suferinţă

De ce suferim? Care e atitudinea creştină în faţa suferinţei?
Pr. Constantin Sturzu răspunde câtorva întrebări într-o emisiune realizată la Radio Trinitas de către pr. Bogdan Ţifrea, întrebări pe care poate le au şi vizitatorii acestui blog.

Pr. Constantin Sturzu - Crestinul in fata suferintei - (1)

Asculta mai multe audio soundtrack

Pr. Constantin Sturzu - Crestinul in fata suferintei (2)

Asculta mai multe audio soundtrack

Conferinţa părinţilor isteţi

Am participat sâmbătă, 2 aprilie la Conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte", despre care puteţi citi pe larg aici şi puteţi auzi câteva cuvinte aici

Nu-mi propun să fac prezentarea conferinţei întregi, ci doar să notez câteva lucruri pe care le-am primit eu ca noi, şi nici acestea toate, ci doar ce m-a impresionat cel mai tare.

În prezentarea Cristinei Neguţ, am aflat nou, pe viu, în demonstraţie chiar, că e important ce le transmit copiilor despre munca pe care o fac, raportul pe care-l am cu serviciul. Că e important nu doar să le cer lor să-mi povestească ce au mai făcut la şcoală, la întâlniri cu prietenii, ci să le comunic şi eu despre ce am făcut la serviciu, să le împărtăşesc în câteva cuvinte stări, impresii, stadii ale diferitelor activităţi pe care le desfăşor. Pentru mine, până acum, serviciul era ceva ce rămânea "în afara uşii casei", cel puţin faţă de ele. Dacă aveam ceva ce era musai de discutat, povesteam cu soţul.

În prezentarea Diac. Sorin Mihalache, am rămas uimită să aud că neuronii nu mor aşa cum am învăţat până acum, ci au puterea de a se reface şi mobiliza (se întâmplă de-a dreptul schimbarea structurii neuronale) prin voinţă (vreau să fac asta, deşi "nu-mi vine"), acţiune perseverentă (deşi nu văd încă niciun rezultat pozitiv: şi am gânduri de genul "n-o să reuşesc niciodată") şi timp îndelungat de repetiţie a unei acţiuni care dorim să devină deprindere, chiar şi după vârsta de 40 de ani (deci cine spune că "aşa e el, nu se poate schimba", să se mai gândească: are toate şansele de a se schimba, cu o singură condiţie: să vrea asta!).

În comunicarea Monicăi Reu am aflat că a comunica non-violent înseamnă în primul rând a avea intenţia de a mă conecta la o altă persoană.
Comunicarea non-violentă presupune a oferi înţelegere, compasiune şi respect conştient celui din faţa mea.
Am urmărit paşii comunicării non-violente pe un comportament pe care nu-l agreez la copilul meu (sau la altcineva, fireşte) şi aceştia ar fi:
1. observ ce se întâmplă şi îi spun. (ex.: deşi am stabilit împreună acum jumătate de oră să-ţi faci ordine în cameră, şosetele încă sunt pe jos)
2. exprim ceea ce simt eu (ex.: mă simt dezamăgită, iritată, copleşită când văd asta)
3. îmi identific şi exprim nevoia mea neîmplinită (am nevoie de ajutor, ordine, comunicare)
4. cer simplu, concret, clar, ce vreau (NU ce nu vreau) (vreau să ridici acum şosetele de pe jos)

Pentru a mă putea conecta, am nevoie:
1. să privesc copilul ca pe o fiinţă umană, la fel de importantă ca şi mine (nu "eu sunt adultul şi ştiu", el "e mic şi tot ce are de făcut e să asculte şi să facă ce-l învăţ")
2. să trăiesc în conformitate cu valorile mele (nu să-i cer una, iar eu să fac exact pe dos)
3. empatia (faţă de mine)
4. empatia (faţă de copil)
5. învăţarea recunoştinţei, aprecierii faţă de ce face celălalt şi să-i ofer spaţiu pentru exprimarea recunoştinţei (câteva momente la sfârşitul zilei, în care membrii familiei rememoreze activităţile zilei să-şi exprime recunoştinţa faţă de ce s-a întâmplat).

Aceste informaţii sunt foarte pe scurt, poate mă voi opri în viitor asupra lor mai pe larg, am de gând să mă informez mai mult pe aceste teme.
Dar dacă am deschis cuiva apetitul pentru participare la conferinţă, aceasta va avea loc şi pe 16 aprilie, în Bucureşti. Mai multe informaţii, aici.

Tot despre cruce şi asumarea ei

"...Fără cruce nu ajungem în Împărăția Lui, adică în existența fericită! Or, în duhul credinței ortodoxe, crucea nu înseamnă suferință, ci trecere de la suferință la bucurie, de la moarte la viață! Ea e jertfă de iubire și dar de bucurie. „Prin cruce a venit bucurie la toată lumea”, cântă Biserica noastră!
Crucea e ușa Bucuriei pe care nu o mai poate lua nimeni de la noi. Suferința este fața din afară a acestei uși și pragul ei. Dacă ne speriem de această față, sau ne place să rămânem în prag, din varii motive, vom suferi mereu și ne vom lamenta sau chiar ne vom „felicita” că am ajuns la Domnul sau că mai avem „puțin”. Dar asta e o iluzie și e un mare păcat! Chemarea noastră este să îndrăznim și să ne folosim de darul Domnului care a biruit lumea ce-L ispitea să nu treacă pragul morții către Viață!
Suntem chemați să trecem pragul, să trecem, cu El și în El, toate pragurile de durere care sunt tot atâtea noi „nașteri de sus”. Așa, vom trăi, încă de acum și aici, în această vale a plângerii, bucuria izbânzii, bucuria depășirii, bucuria Învierii!" (Maica Siluana)