Drum spre bucurie

De ce nu ştim ce este bucuria şi nu ştim cum se obţine bucuria? Nu ştim pentru că nu-L ascultăm pe Dumnezeu. Dacă El îmi spune mie „Bucură-te!”, eu Îi spun: „Cum să mă bucur, nu vezi câte griji am?”. Adică îi arăt clar că-mi porunceşte aiurea! Ei, dar dacă m-aş opri cu smerenie la prima parte a întrebării, fără să trec la acuzaţii, la acel „cum să mă bucur, Doamne?” aş descoperi că El mă învaţă pas cu pas, ca la grădiniţă. Da, El ne porunceşte bucuria şi tot El ne învaţă meşteşugul ei. Din păcate această Învăţătură pe care ne-o dă Mântuitorul nu e cea din universităţi. Şi nici măcar cea din Seminariile Teologice. Vă rog să fiţi înţelegători că, iată, e Seminar Teologic şi în Caransebeş. Să nu-i judecaţi pe copiii aceştia! Este tot ce-aveţi mai bun în parohiile dumneavoastră. Dacă ei nu fac numai ce e mai bine, este pentru că nu-i ajută nimeni… Şi, noi suntem oameni buni, dar nu facem ce ne învaţă Dumnezeu. De ce?
Cum învaţă omul să scrie? V-aduceţi aminte cum era când eram în clasa întâi? Eu eram foarte deşteaptă de când eram mică, dar, când m-am dus la şcoală am zis că eu ştiu să scriu şi făceam nişte litere de te speriai de forma lor… Învăţătoarea zicea că nu-i bine şi eu ziceam: „Ba-i bine.” şi făceam ca mine. Şi-am fost ultima care a învăţat să scrie şi şi-acum scriu urât. De ce? Pentru că eram atât de „deşteaptă” încât n-o lăsam pe Doamna (eu am apucat cu doamna, tovarăşa a venit mai târziu) să mă înveţe. Dacă învăţătoarea zice: „Ăsta e «a» şi se face aşa” şi laşi mâna moale, îţi iese un «a» de toată frumuseţea! Dar, dacă faci ca Siluana (nu eram Siluana atunci, că nu ştiam ce e ascultarea) şi faci ca tine, iese prost! Or, noi nu ştim să ne bucurăm pentru că nu ne lăsăm moale în mâna lui Dumnezeu! Mântuitorul vrea să ne înveţe, Dumnezeu ne învaţă toate. Zice: „Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit!”. Zice: „Vă dau Duhul Meu Cel Sfânt, Care vă va învăţa toate.”. Şi noi: „Nu şi nu!”. Şi nu primim, deşi avem Duhul Sfânt de la Mirungere, dar nu-L vrem!. Cei mai bogaţi, singurii care au Duh Sfânt de la Botez sunt ortodocşii. Să mă iertaţi, dacă sunteţi şi de alte confesiuni. Şi-l avem nu pentru că suntem mai cu moţ, ci pentru că pe Acolo Se dă El! Şi cei care nu-L au, nu-L au pentru că nu vin să-L ia de Acolo de unde Se dă. Se duc în altă parte. Dar, nu asta e problema. Ci problema gravă e că, deşi suntem plini de Duhul Sfânt, Care-a venit să ne înveţe toate, atunci când Duhul Sfânt zice: „Iată! Aşa să faci!”, eu zic: „Nici mort!”. Zice Duhul: „Du-te şi dă-i o pâine omului acela!”, iar eu zic: „Ăstuia care bea?!”. Şi-atunci, dacă noi nu ne lăsăm moale în mâna lui Dumnezeu şi nu împlinim poruncile acestea mici – că ce mare lucru e să dai o pâine, ce mare lucru e să ierţi pe cineva – cum să nu Se ia de la noi? Şi atunci cine să ne mai înveţe Bucuria? Dacă noi alegem să nu iertăm, şi avem şi argumente pentru că, vezi Doamne, ne-a făcut cutare şi cutare lucru îngrozitor: s-a uitat urât la mine şi chiar a zis că sunt prost sau viclean, sau nesimţit, sau leneş! Cum să ierţi aşa ceva? O să creadă că sunt prost şi o să profite! Aşa ceva nu se iartă, nu? Şi nu iertăm. Şi nu ascultăm. Şi tot pe Dumnezeu ne supărăm! Tot pe învăţătoare mă supăram că nu scriu frumos! Şi avem necazuri! Aceasta este pornirea omului căzut. Şi cu cât e omul mai dotat, cu cât e mai bogat, cu cât e mai deştept, cu atât se împotriveşte mai tare. Pentru că acel „ştiu eu mai bine!” este împăratul meu, este domnul meu. Acel eu care zice „Las’ că ştiu eu.”. Şi-atunci, omul se loveşte. Fie că are de toate şi se plictiseşte, fie că n-are nimic şi moare de foame sau de frig sau de alte neputinţe care apar în lumea aceasta plină de durere. Şi aşa, încet-încet, prin necazurile astea învăţăm unde nu este bucurie. Şi învăţăm să renunţăm la această înţepenire, la această împotrivire. Şi vine o zi în care vrea să vadă dacă Dumnezeu e-adevărat, vrea să înţeleagă: „Dar dacă o fi Dumnezeu? Dacă ce spune El e-adevărat. Ia să fac!”. Şi astfel, când ai pus hotărârea asta „Ia să fac ce zice Dumnezeu!” începe învăţătura noastră, începem primul an de şcoală dumnezeiască. Şi-acolo descoperim încet că bucuria nu se dobândeşte prin lucruri. Vedeţi că noi ţinem bucuria legată de a avea: dacă aş avea ochii albaştri, dacă aş avea apartament, dacă aş avea bicicletă, dacă aş avea telefon cu aparat de fotografiat, dac-aş avea un prieten, dac-aş avea o prietenă, dac-aş avea o preoteasă de treabă, dacă…, dac-aş avea, atunci aş avea bucurie. Nu! Bucuria ţine de a fi! N-are nici o legătură cu a avea. Ţine numai de a fi şi asta înseamnă a fi acolo unde te cheamă Dumnezeu să fii. A fi Undeva, asta este bucuria. Unde? Pilda talanţilor ne învaţă taina Bucuriei. Îi zice Stăpânul slugii credincioase şi harnice: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune!”.
Material preluat de aici

Învredniceşte-mă, Doamne...

Zilele acestea am meditat asupra vredniciei. Am pornit de la un răspuns găsit în Meşteşugul bucuriei, dat la întrebarea „cum ştim dacă viitoarea preoteasă este vrednică pentru această postură”... M-a agăţat ideea: „de vrednic, nimeni nu e vrednic de nimic, ci fiecare e învrednicit de Dumnezeu pentru rolul pe care îl primește, dacă el e vrednic, adică harnic, în împlinirea poruncilor…”
Mă gândeam că noi ne punem întrebări asupra vredniciei în general în cazul „misiunilor deosebite” – mai ales spre preoţie; în rest, se vorbeşte mai mult de profesionalism: Faptul că eşti mai mult sau mai puţin calificat „te învredniceşte” să fii într-o anumită funcţie sau profesie. În limbajul comun, Dumnezeu „ne ajută”, dar noi suntem cei care muncim, lucrăm pentru a ne învrednici.
Dar nu numai spre latura profesională "ne învrednicim" singuri, ci şi în viaţa duhovnicească: tot "cu ajutorul" lui Dumnezeu: ţinem post, participăm la slujbe, ne spovedim, ne împărtăşim, ne rugăm... Uităm că "noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite" (Romani 8, 26)
În ultimele zile observam cum suntem învredniciţi în orice lucru bun pe care-l facem, chiar dacă asta e o mâncare pentru familie. „Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi...” spunem în fiecare dimineaţă.
De fapt, cum zice Maica, Domnul e Cel ce ne învredniceşte să facem toate... şi nu numai în sensul că „ne face vrednici pentru”, ci în sensul că „ne dă putere”... iar puterea e un dar de care ne putem bucura prin împlinirea poruncilor.
"Învredniceşte-mă, Doamne, să fac porunca aceasta"
Învredniceşte-mă Doamne, să fac lucrarea aceasta - iată o scurtă rugăciune care, spusă la fiecare lucru pe care îl avem de făcut,  ne poate face să conştientizăm că ceea ce e nevoie să facem noi e să punem buna voire adică să ne învoim cu voia Domnului pentru noi şi prin noi.

"Să se veselească făptura şi să salte firea..."

"Taina cea din veac se descoperă astăzi
şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al omului se face,
ca părtaş fiind la ceea ce este mai rău,
să mă împărtăşească pe mine din ceea ce este mai bun.
Amăgit a fost odinioară Adam
şi dorind să fie Dumnezeu, nu a fost.
Iar Dumnezeu se face om,
ca pe Adam să-l facă Dumnezeu.
Să se veselească făptura şi să salte firea,
că arhanghelul stă cu frică înaintea Fecioarei
şi-i aduce veste de bucurie, împotriva întristării.
Cel ce Te-ai întrupat din milostivirea milei,
Dumnezeul nostru, slavă Ţie!" (Mineiul lunii martie)



"Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătare tainei celei din veac; Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte; pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!" (Tropar la Bunavestire)
"Pe cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, l-ai zămislit Curată, cu venirea Prea Sfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc cea fără prihană!" (Condacul 1)

Părintele Nicolae Tănase şi Maica Siluana la Serile Tălpălari

Cu ani în urmă, Maica Siluana a ţinut o conferinţă în locul (și la rugămintea) părintelui Nicolae Tănase care, din motive obiective, nu a mai putut ajunge.
Întâmplarea a făcut ca aseară istoria să se repete întrucâtva: o biserică arhiplină îl aştepta pe părintele Tănase, ce sosea cu întârziere. Maica Siluana, ca şi coorganizator al Serilor Tălpălari, ne-a încântat vreme de 40 de minute vorbind despre credinţă şi nu numai, până la sosirea părintelui.
Pornind de la versetul "Credinţa fără de fapte moartă este" din epistola Sf. Ap. Iacov, atât maica, cât şi părintele au pus accentul pe fapta cea bună, ca expresie şi consecinţă a credinţei în Dumnezeu, arătând diferenţa dintre fapta bună făcută de orice om, chiar şi ateu fiind - care o împlineşte  în nume propriu şi spre propria slavă - şi fapta bună a creştinului, pe care acesta o face în numele Mântuitorului, spre slava lui Dumnezeu.
Ne-am bucurat astfel până târziu în noapte de două conferinţe într-o întâlnire, iar apoi de răspunsurile la întrebări, la care părintele a răspuns cu generozitate.

Până la momentul la care voi avea înregistrarea, o fotografie de la eveniment, preluată de aici.

Despre gânduri şi gândire la Canonul Sf. Andrei Criteanul

În seara asta am fost la Denie, la Canonul Sfântului Andrei Criteanul.
Ce mi-a atras atenţia ascultând cântările a fost mai ales importanţa acordată gândurilor.
În toată lucrarea ascetică ortodoxă, gândurile ocupă un rol important, fiind premergătoare păcătuirii cu fapta, astfel încât, e normală observarea şi încercarea curăţirii minţii, ca şi tăiere a răului de la rădăcină.
Dar cum se face această curăţire? Tot prin gânduri - căci gândirea, fiind pusă de la Doamne, e bună foarte dacă e folosită cu scopul pentru care a fost creată - prin întoarcerea şi oferirea acestora către Domnul, Singurul care le poate curăţi şi lumina şi le aduce la înălţimea pentru care i-a fost dată omului puterea gândirii.

Câteva exemple din Canon, despre gândurile prinse la nivelul material:

Gândurile pun "tâlhăreşte" păcatele - răni ale trupului şi ale sufletului - în sufletul omului
Gândurile sunt tâlhari - "Eu sunt cel căzut între tâlhari, în gândurile mele; cu totul sunt rănit acum de ele și plin de bube"
Gândurile sunt cele care împodobesc toate impulsurile naturale ale omului, transformându-le în păcat şi patimă: "Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor rușinoase"
Gândurile legate doar de viaţa şi satisfacţiile materiale ne fac să fim "grei la minte" ("ca şi Faraon cel cumplit")
Despre gândurile orientate doar spre trup în canon găsim expresia "Cu lut mi-am amestecat gândul".

Gândurile se curăţă în baia lacrimilor, pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu Însuşi:

"Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ție, albă ca zăpada făcând haina trupului meu".
"Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl și eu luminile sufletului și să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.

Iată şi lucrarea pentru care ne-a pus Domnul gândire:

"Priveghează, o suflete al meu, și te fă deosebit, ca cel mare între patriarhi; ca să dobândești fapta cu gândirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus cu gândirea, și să te faci neguțător de lucruri mari."
"Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare și a înălțării gândului; deci, de voiești să viețuiești cu lucrarea și cu cunoștința și cu înălțarea gândului, înnoiește-te."
"Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împreună cu Apostolii, Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Cel necuprins, Care S-a născut în chip de negrăit din tine mai presus de gând, să dăruiască lumii pace curată și să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfârșit, și să învrednicească pe robii tăi împărăției cerești, pentru bunătatea Sa cea prea multă."

Să ne dea Domnul la toţi să răspundem chemării Sale de a ne înălţa cu mintea şi gândurile la El, adresată printr-o expresie scurtă: "Pocăiţi-vă!". A ne pocăi înseamnă a ne întoarce; a ne întoarce de la pământ, la Cer, şi a intra în Împărăţia Cerurilor prin lucrarea Poruncilor.
Doamne, miluieşte!

"Credinţa fără fapte, moartă este": Conferinţă a părintelui Nicolae Tănase la serile Tălpălari

Serile Tălpălari - luni, 22 martie, orele 18,00
M. Siluana, Pr. Constantin Sturzu şi invitaţii lor
Invitat: Pr. NICOLAE TĂNASE, Valea Plopului
Tema săptămânii: "Credinţa fără fapte, moartă este"

Putem privi și pe soțul sau pe soția noastră ca pe un dar de la Dumnezeu?

"...Așa și bărbatul și femeia, dacă sunt pentru noi niște corpuri din lumea aceasta, dacă le privim ca pe niște corpuri, atunci sigur că ne plictisim. Ne gândim câte kilograme are, câți metri, câți centimetri, găsim unul mai greu sau mai ușor, după cum ne e gustul… Dar omul nu este doar un corp printre alte corpuri ale lumii acesteia. Omul este un trup însuflețit, este suflet întrupat. Și sufletul omului este tainic, este inepuizabil. E o Taină. Noi nu mai știm însă să privim dincolo de aparențe, dincolo de trup. Și acest fel de a privi ne împiedică să vedem darul lui Dumnezeu. Aici aș vrea să fim atenți: când Dumnezeu l-a făcut pe Adam i-a dăruit viață. Așadar, primul dar primit de Adam, de bărbat, este darul vieții. Apoi, a văzut Dumnezeu că nu este bine să fie omul singur și a făcut-o pe femeie. Și a zis: „Adame, iată femeia ta!”. N-a avut de unde să aleagă, el, sărmanul… dar pentru el a fost un dar desăvârșit. Nu avea nevoie să caute altceva. Era desăvârșit de frumoasă! Chiar dacă ar fi fost o sută, tot pe ea o alegea, pentru că era frumoasă. Era frumoasă și era dar. Femeia este un dar făcut bărbatului, ea a fost de la început dăruită bărbatului. Așa a făcut Dumnezeu lumea. E nevoie să avem grijă de această realitate. Bărbatul, de nu-și va privi femeia, soția, ca pe un dar al lui Dumnezeu, nu va vedea nimic, nu va vedea pe nimeni dincolo de ce vede toată lumea. Cred că primul care se plictisește în cuplu e bărbatul, pentru că mai ales el nu-L mai vede pe Dumnezeu în darul acela, nu mai vede Dăruitorul, ci privește doar învelișul. Este lucrul cel mai dureros pentru o femeie. O femeie vrea să fie iubită pentru ea însăși, ca persoană și nu ca ambalaj. Desigur, și bărbatul dorește același lucru..." (continuare)
Maica Siluana

Fiindcă la Tine toate sunt cu putinţă... rugăciune pentru întreaga lume

Doamne, îndreptează-ne cum îndreptează o mamă iubitoare pruncii ei.
Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria venirii Tale
şi puterea ajutorului Tău.
Răcoreşte sufletele chinuite din poporul Tău
şi învaţă-ne pe noi toţi să Te cunoaştem prin Duhul Sfânt.
Doamne, pe pământ omul se chinuie şi nu se poate întări întru Tine cu mintea,
pentru că nu Te cunoaşte nici pe Tine,
nici bunătatea Ta.
Mintea noastră e întunecată de grijile pământeşti
şi nu putem simţi plinătatea iubirii Tale.
Luminează-ne Tu!
Totul e cu putinţă milostivirii Tale.
Tu ai zis în Sfânta Ta Evanghelie
"că morţii vor auzi glasul Domnului şi vor învia".
Fă acum aşa,
ca sufletele noastră moarte
să audă glasul Tău
şi să învie în bucurie.
Doamne, zi lumii:
"Iertate sunt vouă, tuturor, păcatele voastre"
şi iertate vor fi.
Sfinţeşte-ne, Doamne
şi toţi vom fi sfinţiţi prin Duhul Sfânt
şi toate noroadele Tale te vor slăvi pe pământ
şi voia Ta va fi pe pământ, ca şi în cer,
fiindcă la Tine toate sunt cu putinţă.
(Sf. Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei)

"Avem aceleaşi neputinţe ca cel mai mare criminal"

În cadrul Serilor Tălpălari, de marţi, 23 februarie 2010, având ca temă "Cinstirea Sfintelor Icoane în Ortodoxie", şi invitat pr. Cristian Muraru, de la Centrul de restaurare Resurectio, Maica Siluana a avut următorul cuvânt:


Asculta mai multe audio Vedete
"Primul lucru pe care trebuie să-l facem noi când vrem să ne restaurăm este să ne curăţim ochiul"
***
În momentul în care "ne stricăm" - pentru că toţi ne stricăm, pentru că atât timp cât va fi un om stricat în lume, toţi vom fi stricaţi - pe măsură ce ne apropiem de Dumnezeu, începem să ne vindecăm prin solventul lacrimilor...
***
Procesul de restaurare e foarte simplu în momentul în care venim la biserică şi ne lăsăm în mâna restauratorului... dar noi suntem icoane năbădăioase.

El este întotdeauna aproape

"Dar eu răspund că rugăciunea este legătură a dragostei care ne unește cu Dumnezeu, 

1. deprinzându-ne obișnuința convorbirii cu El 
2. și inspirându-ne  iubirea de înțelepciune. 

Căci dacă cineva care este împreună cu un om minunat rodește multe din relația cu el, cu cât mai mult nu va rodi cel ce vorbește cu Dumnezeu în rugăciune neîncetată? 

Dar nu cunoaștem câștigul rugăciunii pe cât ar trebui, 

1. fiindcă nu luăm aminte la ea cu acrivie, 
2. nici nu ne folosim de ea după legile lui Dumnezeu. 

Când avem de vorbit cu anumiți oameni atunci ne compunem atitudinea, mersul și îmbrăcămintea și toate le armonizăm cu buna-cuviință și astfel vorbim cu ei. Dar când venim înaintea lui Dumnezeu căscăm, dormităm, ne întoarcem în toate părțile cu nepăsare. Și dacă ne plecăm genunchii la pământ, mintea rătăcește în piață. Dar dacă ne rugăm cu toată evlavia cuvenită, ca niște oameni care urmează să vorbească cu Dumnezeu, ce mare câștig[1] vom rodi, chiar mai înainte de a primi ceea ce cerem! Căci omul învățat să vorbească astfel cu Dumnezeu va fi un înger pe pământ. Astfel sufletul se desface de legăturile trupului, astfel cugetul îi devine înălțat de la pământ la cer, astfel se strămută la cer, astfel privește cu dispreț lucrurile trecătoare ale vieții, astfel stă lângă tronul împărătesc, și sărac de ar fi, slugă sau om simplu, sau neînvățat. Căci Dumnezeu nu caută la frumusețea limbii, nici la potrivirea cuvintelor, ci la frumusețea sufletului. Dacă sufletul vorbește cele plăcute Lui, toate dorințele i se împlinesc. Vezi ce ușor lucru este rugăciunea? Căci cel ce se prezintă înaintea oamenilor trebuie să aibă și elocință și să îi lingușească și pe toți cei din jurul stăpânului și să se gândească încă la multe altele ca să fie bine primit. Dar aici nu e nevoie de nimic decât de un suflet veghetor și care să înlăture tot ceea ce îl împiedică să fie aproape de Dumnezeu. „Eu sunt Dumnezeu de aproape, iar nu Dumnezeu de departe.”[2] Faptul de a fi departe ține de noi, căci El este întotdeauna aproape. Dar ce spun că nu avem nevoie de elocință? De multe ori nici de cuvinte nu avem nevoie. Căci dacă îi vei vorbi în inimă și Îl vei chema pe El cum trebuie și atunci cu ușurință te va primi. Așa l-a ascultat și pe Moise; la fel și pe Anna"

(Fragment din Sf. Ioan Gură de Aur, traducere Parascheva Grigoriu)

---

[1] Este vorba de câștigul duhovnicesc. Înainte de a primi cele pe care le cerem de obicei  de la Dumnezeu, rugăciunea în bună cuviință ne aduce roade duhovnicești, care sunt mai mari decât orice alte cereri sau dorințe ale noastre.

[2] Ier. 23:23. Septuaginta.

Taină...

Pe la 4 fix, de vreo două zile, mă trezesc într-un cântec de pasăre... Mă trezesc chiar un pic mai înainte, aşteptând cu nerăbdare concertul. E clar, vine primăvara. Cu o precizie de câteva zile calendaristice. Stau nemişcată, să nu cumva să ating ceva şi să fac vreun zgomot care ar putea s-o sperie.
În fiecare dimineaţă, întâlnirea aceasta cu mierla, parcă e întâlnire cu Domnul. Aproape fără să respir, Îi mulţumesc pentru această taină pe care mi-o împărtăşeşte când încă nu circulă maşinile, nu se aud tramvaie... doar eu, mierla şi cei câţiva care o mai aud şi poate ne întâlnim în gândul de recunoştinţă.
Vă împărtăşesc şi vouă această frumuseţe pe care am avut bucuria s-o găsesc pe you tube.

Scurt ghid spre mântuire

Cum vă va fi vouă cu putinţă să vă mântuiţi în lume, petrecând cu neveste şi copii?

"Cum poate să cuprindă cineva în cuvinte puţine toate cele ce se cuvin mântuirii sufleteşti? [...]
Se cuvine a şti că Hristos Mântuitorul Adevăratul Dumnezeul nostru, Care vrea ca tot omul să se mântuiască şi să ajungă la cunoştinţa adevărului, faptele bune le-a hotărât şi caută şi cere de la toţi creştinii ortodocşi, atât călugărilor, cât şi mirenilor ce trăiesc în mijlocul lumii cu neveste şi copii, cea mai sârguitoare lucrare a unor asemenea fapte bune, adică înfăptuirea dumnezeieştilor Sale porunci evanghelice [...] Şi nu cu osteneală trupească se înfăptuiesc sfintele lui porunci, ci numai cu bunăvoire sufletească, pentru că jugul poruncilor este binele, iar sarcina lucrării lor e uşoară, nu atârnă dar de osteneală trupească, dar de învoire sufletească [...]
Poruncile evanghelice, iar mai ales cele cuprinzătoare în ele, sunt atât de trebuitoare pentru mântuire, încât măcar una de va scăpăta, mântuirea sufletului nu se face, iar acestea sunt:

• dragostea către Dumnezeu şi către aproapele său,
• blândeţe şi smerenie,
• pace cu toţi şi răbdare,
• aproapelui tău să-i ierţi din inimă greşelile,
• pe nimeni să nu osândeşti,
• ură faţă de nimeni să nu ai,
• să-ţi iubeşti vrăjmaşii,
• milostenie după putere să faci şi sufletească şi trupească,

şi celelalte porunci, scrise în Sfânta Evanghelie, cu toată râvna sa să se nevoiască a le săvârşi.
Iar mai vârtos decât toate, a iubi pe Dumnezeu din toată inima sa şi cu toată tăria sa, şi cu tot cugetul său, şi pe aproapele său ca pe sine însuşi [...]
***
Încă se mai cuvine creştinilor ortodocşi să păzească şi să păstreze cu sârguinţă şi poruncile bisericeşti, pentru că sunt foarte trebuincioase pentru mântuire. Iară taina pocăinţei se sprijină pe aceea ca să se pocăiască cu adevărat înaintea lui Dumnezeu şi să se îndepărteze de păcatele sale, şi punere înainte să aibă ca, prin ajutorul Lui, mai mult la ele să nu se întoarcă. La fel şi înaintea duhovnicului ca înaintea însuşi a lui Dumnezeu să mărturisească toate păcatele sale şi dezlegare de la el să primească, şi canonul, adică epitimia, de la el să ia pentru greşelile sale, după rânduiala Bisericii şi după puterea Sfintelor Pravile.
Pentru pregătirea către împărtăşirea Sfintelor Taine, încă şi acestea vă mai răspund, precum că se cuvine a se face după rânduiala Sfintei Biserici, adică cu mărturisire curată, cu post şi umilinţă şi cu împăcare desăvârşită cu toţi, şi cu ascultare în zilele hotărâte a toată Pravila Bisericească (citirea Rânduielii Sfintei Împărtăşanii), şi celor ce nu au canon să care să-i oprească de la împărtăşire, să se apropie şi cu frică şi cu cutremur, cu credinţă şi cu dragoste şi cu închinare cuviincioasă unuia Dumnezeu, de împărtăşirea cu Preacinstitele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos întru iertare de păcate şi viaţa veşnică.
***
Iar întru aşezarea casei şi a nevestei, şi a copiilor, şi pentru toată datoria creştinească puteţi avea cea mai desăvârşită povăţuire din învăţăturile de Sfântul Duh luminate ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi a altor sfinţi, citindu-le cu luare aminte şi cu frica lui Dumnezeu."
(Extras din Sf. Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, vol. 1, Iaşi, Doxologia, 2010)

În aşteptarea primăverii...

Bucurie şi spor duhovnicesc!