"Tine mintea in iad..."

Ierom Rafail Noica Cuvantul proorocesc
Asculta mai multe audio Evenimente »

"Dacă înţelegem drept, cuvântul „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” este însăşi structura vieţii duhovniceşti. Drept înţeles partea întâi a cuvântului înseamnă şi reprezintă realismul cu care să trăim, iar realismul duhovnicesc este încă un nume pentru virtutea smereniei. Părintele Sofronie zice: „Mândria încearcă să-şi închipuie o lume şi să trăiască în ea. Smerenia primeşte lumea aşa cum a zidit¬
o Dumnezeu”. Pot adăuga că primeşte şi realitatea păcatului aşa cum o vede, începând cu mine însumi.
Mândria încearcă să-şi iasă din viziunea asta, smerenia primeşte că asta sunt, Doamne! Însă, smerenia cuprinde şi cealaltă latură („nu deznădăjdui”) a cuvântului şi a realităţii, încrederea în cuvântul lui Dumnezeu şi tot Părintele Sofronie defineşte smerenia ca fiind „acea calitate a iubirii dumnezeieşti care se dăruieşte celui iubit fără întoarcere asupră-şi”. Deocamdată subliniez că deci smerenia este o calitate a iubirii, ţine de dragoste. Şi dacă ţine de dragoste, smerenia are încredere în Dumnezeu, încredere, poate la început, intuitivă, mai pe urmă întărită şi de experienţă şi de primirea cuvintelor dumnezeieşti. Tot smerenia este cea care înţelege ce înseamnă: „..şi nu deznădăjdui” şi o înţelege nu ca o interdicţie în plus – de altfel, nu există interdicţii în Dumnezeu. Nu există interdicţie în Dumnezeu, dar noi, păcătoşii, proiectând asupra lui Dumnezeu starea noastră, mentalitatea noastră, vedem tot felul de lucruri interzise. Vedem şi în acest: „Nu deznădăjdui!” încă o interdicţie în plus. „Ţine-ţi mintea în iad…” este, pur şi simplu, realismul pe care-l trăim fiecare la nivelul nostru, acum. „Nu deznădăjdui” este dumnezeiasca mângâiere prin care înţelegem că orice se întâmplă în viaţa omului, în gândul lui Dumnezeu şi în atotputerea lui Dumnezeu nu este decât o cale spre mântuire."

Vecernie
Asculta mai multe audio Diverse »

Psalmul 140
1. Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine.
2. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.
3. Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.
4. Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.
5. Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor.
6. Prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor. Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit,
7. Ca o brazdă de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.
8. Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
9. Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.
10. Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, ferit sunt eu până ce voi trece.
Psalmul 141
1. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
2. Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
3. Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
4. Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.
5. Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: "Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii".
6. Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
7. Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău, Doamne. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.

'Un intrus in lumea dreptatii si a milei "

"As vrea sa amintesc parabola Vamesului si a Fariseului. Vamesul vine si sta in spate in biserica. Se stie osandit; stie ca din perspectiva justitiei, pentru el nu mai este nici o sansa, pentru ca el este in afara Imparatiei lui Dumnezeu, Imparatia dreptatii sau a iubirii, de vreme se nu apartine nici uneia dintre ele. Dar, in viata cruda, violenta si schimonosita pe care o duce, a invatat un lucru de care Fariseul n-are habar. Anume, a invatat ca intr-o lume a competitiei, intr-o lume a animalelor de prada, intr-o lume plina de cruzime si neomenie, singura speranta pe care o mai poate astepta cineva este un gest de mila, un act de compasiune, un gest cu totul neasteptat, care sa nu izvorasca din datorie sau din relatiile firesti si care va suspenda actiunea lumii crude in care traim. Tot ceea ce stie, de pilda, din propria lui experienta de jecmanitor, de camatar, de hot si asa mai departe, este ca sunt momente in care fara nici un motiv, fiindca aceasta nu tine de gandul lumii, el e iertat de o datorie, fiindca dintr-o data inima sa a devenit frageda si vulnerabila; sau ca intr-o alta ocazie va renunta sa mai arunce pe cineva in temnita doar pentru ca un chip ii va fi amintit de ceva sau o voce ii va fi atins inima. Nu este nici o logica in asta. Nu asa gandeste lumea si nu acesta este felul in care se poarta in mod obisnuit. Este o izbucnire, ceva cu totul lipsit de sens, o presiune careia nu-i poate rezista; si poate ca mai stie si cat de des el insusi a fost salvat de a o mare napasta prin interventia neasteptatei si imposibilei compasiuni si iertari. Si iata-l stand in spate, stiind ca lumea dinlauntrul bisericii este una a dreptatii si a milei divine, fata de care el este un intrus si in care nu poate intra. Cu toate acestea, stie din propria sa experienta ca imposibilul este cu putinta, si de aceea spune: Ai mila, ridica portile dreptatii, desfa piedicile religiei, coboara-Te in milostivirea Ta pana la noi, cei care nu avem nici un drept sa fim iertati ori lasati inauntru!" (Mitrop. Antonie de Suroj, Scoala Rugaciunii)

Psalm 102

Corul Byzantion

1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11. Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18. Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19. Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Intotdeauna este mai mult

"Ar trebui sa ne gandim mai curand in termenii unei inaintari neincetate catre o tot mai mare adancime, sau catre o tot mai mare inaltime, astfel incat la fiecare pas vom avea ceva care este deja bogat si adanc si cu toate acestea sa continuam sa dorim sa ne miscam catre ceva si mai bogat, si mai adanc. Acesta e un lucru foarte important de retinut, fiindca, intr-adevar, suntem nespus de bogati chiar si atunci cand suntem in afara (Imparatiei). Dumnezeu ne da atat de mult, suntem atat de bogati din punct de vedere intelectual si afectiv, vietile noastre sunt atat de pline, incat ne putem imagina ca nu ar putea exista ceva superior acestor inzestrari, ca am aflat implinirea si plenitudinea, ca am gasit capatul cautarilor noastre. Dar trebuie sa invatam ca intotdeauna este mai mult. Trebuie sa ne bucuram ca, desi saraci, suntem atat de bogati; trebuie sa tanjim dupa adevaratele bogatii ale Imparatiei, fiind atenti ca nu cumva sa ne lasam inselati ca le-am dobandit deja si astfel sa ne intoarcem de la ceea ce se afla inaintea noastra. [...]
In momentul in care incercam sa fim bogati prin retinerea grijulie a vreunui lucru in mainile noastre, noi suntem pierzatorii, fiindca atat timp cat nu strangem ceva in maini, putem lua, lasa, putem face orice dorim.
Imparatia aceasta este puterea de a fi liberi de posesie, iar aceasta libertate ne intemeiaza intr-o relatie in care totul este iubire - iubire omeneasca si iubire dumnezeiasca.
Daca vom cugeta in felul acesta, vom putea transfera aceasta idee la ceea ce a fost spus mai devreme. Da, suntem bogati. Cu toate acestea, nu trebuie sa ne lasam pacaliti de ceea ce avem, crezand ca de acum ne putem strica vechile hambare pentru a construi altele noi, mai incapatoare, in care sa ne ingramadim si mai mult din bogatiile noastre. Nimic nu poate fi pastrat - nimic, cu exceptia Imparatiei lui Dumnezeu. Asa ca renuntam la lucrurile noastre, unul cate unul, pentru a putea merge liberi - eliberati de povara de a fi bogati. Nu ati observat niciodata ca a fi bogat inseamna, la un alt nivel, o saracire? Este destul sa spui 'am ceasul acesta, este al meu' si sa-l inchizi in pumn, pentru a fi in posesia unui ceas, dar mai sarac cu o mana. Iar daca-ti strangi bogatiile in minte, daca-ti zavorasti inima pentru a pastra in siguranta ceea ce se afla inlauntrul ei, pentru a nu-ti pierde niciodata bogatiile, atunci mintea si inima ta devin tot atat de mici precum lucrurile printre care te-ai inchis.
Nu putem duce o viata de rugaciune, nu ne putem indrepta spre Dumnezeu decat in masura in care ne eliberam de stapanire, pentru a avea astfel doua maini libere, pentru a oferi si o inima cu totul deschisa - nu ca si cum am fi o punga pe care ne-am teme s-o tinem deschisa ca nu cumva sa ne curga banii din ea, ci ca si cum am fi o punga deschisa si goala - si, de asemenea, pentru a pastra si o inteligenta deschisa fata de necunoscut si neprevazut. Acesta este felul in care suntem bogati si in acelasi timp cu totul liberi de bogatie. Acesta este punctul in care putem spune ca ne aflam in afara Imparatiei si totusi suntem atat de bogati inlauntrul ei si atat de liberi. [...]
***
Nu te poti concentra asupra a ceea ce este mai putin decat Dumnezeu...
Ceea ce trebuie sa facem este sa adunam toata cunoasterea lui Dumnezeu pe care o avem pentru a putea ajunge in prezenta Lui, dar apoi sa ne amintim ca tot ceea ce stim despre Dumnezeu tine de trecutul nostru, se afla intr-un fel in urma noastra, si ca stam fata catre fata cu Dumnezeu in toata complexitatea si in toata simplitatea Lui, inaintea unui Dumnezeu atat de aproape e noi si totusi atat de necunoscut. Numai daca stam complet deschisi fata de necunoscut, necunoscutul ni se poate arata El insusi, asa cum hotaraste sa se reveleze noua, celor de astazi. Deci, avand aceasta sinceritate si receptivitate, trebuie sa stam inaintea lui Dumnezeu fara a incerca sa-i dam o anumita forma, ori sa-L inchidem in concepte si imagini, si sa batem la o usa."(Mitrop. Antonie de Suroj, Scoala rugaciunii)