vineri, 11 septembrie 2009

A pune început

În scrierile Sfinţilor Părinţi întâlnim adeseori acest îndemn: să pui început, sau pun început, sau am pus început, sau voi pune început. Întâlnim acest îndemn la Sfinţii Părinţi, dar îl întâlnim şi în zilele noastre. Mi-e teamă însă că nu ştim că nu ştim exact ce înseamnă acest îndemn şi ce vrea să spună cineva atunci când îl foloseşte.
***
Din câte vedem în scrierile Sfinţilor Părinţi, se poate ca cineva să spună, sau chiar să şi simtă, în fiecare clipă, nevoia de a spune pun început. Şi aceasta nu doar la începutul anului, nu doar când ne aflăm în vreun popas al vieţii noastre, nu doar la începutul vieţii noastre, ci la începutul fiecărei clipe... Sfinţii puneau început în fiecare zi şi, fără să-şi dea seama, la final s-au aflat pe malul celălalt.
Ce înseamnă că la final s-au aflat pe celălalt mal? Să urmărim un exemplu.(foto)
Un copilaş vrea să se urce pe o scară. Îşi ridică piciorul pe prima treaptă şi se străduieşte să ducă şi celălalt picior pe treaptă. Nu reuşeşte şi cade. Copilaşul încearcă şi altă dată, dar nu reuşeşte. Încearcă iarăşi şi iarăşi cade. Îşi continuă strădania, fără să ţină cont că a eşuat o dată, de două ori, de trei ori...! Nu se lasă biruit de nereuşita lui, Mama copilului îl urmăreşte de deasupra scării, fără să fie văzută de copil. Văzându-i strădania şi faptul că nu-i pasă de eşecul lui, coboară, îl ia în braţe şi, una câte una, îl urcă pe copil toate treptele. Cam aşa puneau sfinţii încontinuu început şi la sfâtrşit se aflau pe malul celălalt. (Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, teminţa mea)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu