Femeia Creştină

"Mărunţişuri"

2012-01-23T13:06:00.001+02:00

Între timp am găsit şi cartea în limba română

se numeşte "Paşi spre cer"

Un dialog dintr-o carte pe care n-am citit-o: "Stepping Heavenward" de Elizabeth Prentiss, dar se potriveşte cu o postare anterioară, deşi nu se referă tocmai la relaţia soţ-soţie, ci mai mult la "supunerea în Domnul".

Sper să fac rost de ea, s-o citesc şi mai ales s-o găsesc pentru fete, pentru că e vorba de jurnalul unei fete de 16 ani. Nu ştiu dacă e tradusă în româneşte.

“ - Tocmai am citit o carte încântătoare, plină de povestiri cu eroi, care m-au stârnit cu faptele lor atât de extraordinare şi m-a făcut să-mi doresc să fiu şi eu puternică şi curajoasă, iar dacă aş fi fost bărbat, mi-ar fi plăcut să dau şi eu dovadă de un asemenea spirit de sacrificiu şi de nobleţe.
- Cred că dacă vei învăţa să fii mulţumită cu tine însăţi acum, făcând cu încredere, pace şi perseverenţă toate treburile casnice nesemnificative pe care le ai de făcut zi după zi, pe fiecare ca pentru Domnul, încetul cu încetul vei primi puterea pentru o viaţă excepţională.
- Dar nu ştiu cum.
- Presupun că ai şi tu de împlinit câteva sarcini zilnice.
- Da; trebuie să am grijă de camera mea şi mama îmi mai cere să mai văd şi de camera de oaspeţi.
- Atunci, draga mea Katy, consideră că primul tău act de eroism ar fi să o mulţumeşti pe mama ta în aceste mărunţişuri, cum le consideri tu. Cu siguranţă, prima ta datorie, pe lângă cea de a-I plăcea Domnului, este să-i placi mamei în orice fel îţi stă în putinţă ca să-i îndulceşti şi să-i înfrumuseţezi viaţa. O viaţă plină de eroism şi sacrificiu de sine îşi pune fundaţia în lucrarea asta măruntă, care te învaţă primele lecţii şi primii paşi."

O săptămână cu Domnul vă doresc!

Mulţumesc

2012-01-22T13:52:00.001+02:00

sursa imagine

Vă urez tuturor o zi cu pace şi cu recunoştinţă

pentru toate binefacerile primite, ştiute şi neştiute

şi pentru binefăcătorii ştiuţi şi neştiuţi.

Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii?

2012-01-18T14:55:00.001+02:00

Ieri m-am întâlnit cu X. Probleme cu soţul. M-am regăsit în situaţia de a-i vorbi despre căsătorie unei persoane care ştie „toată teoria”. Ce aş fi putut să-i spun nou ori măcar încurajator? Mi-a amintit Domnul doar de Epistola întâi către Corinteni, cap 7, mai exact de această idee:

„Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii.”

De fapt, înţelegerea e invers. Noi am înţeles că „aşa trebuie”, să îngrijim de ale lumii, ca să plăcem soţului (soţiei). Dar asta nu era ca o recomandare, ci ca o observaţie. De obicei, nu te mai ocupi să placi Domnului, deoarece cauţi să placi soţului. Câtor dintre noi nu ni s-a întâmplat ca, având o viaţă duhovnicească cât de cât înainte de căsătorie, odată căsătoriţi s-o lăsăm mai moale, "că acum nu mai avem timp, că trebuie să ne ocupăm să placem soţului". Şi totuşi, ideea nu e asta.Sf. Pavel spune:

"Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele."

Ideea e ca să caut să plac Domnului, căci El e Cel Care mă face să plac soţului, El mă ţine lângă el, El va deschide şi lumina inima soţului, dacă nu-i va conveni ceva din ce fac eu, cu inimă curată. Pentru că Sf. Pavel spune tot în 1 Cor. 7:

„Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.”

Evening Hours

by Daniel Ridgeway Knight

Şi cum voi plăcea Domnului? Făcând poruncile. Care este porunca pentru o femeie căsătorită? Să slujească în cele ale familiei ca şi cum ar sluji Domnului.

„Împărţirea” aceasta în căsătoriţi/necăsătoriţi o facem doar noi, oamenii. În faţa Domnului, toţi cei botezaţi suntem fiii Lui şi pe toţi ne aşteaptă la El, în Împărăţie, indiferent de calea pe care am ales să mergem. Pentru că şi o femeie în mănăstire, tot Domnului are poruncă să slujească. Şi cum va sluji? Ascultând de stareţă, slujind în cele ce-i sunt date ca ascultare ca şi cum ar sluji Domnului.

The Honeymoon Breakfast

by Daniel Ridgeway Knight

Din nefericire, soţul lui X, care e necredincios, a şi plecat de acasă în această perioadă. Dar tot aici, Sf. Pavel are cuvânt:

„Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios... Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.”

Ceea ce dă "calitatea" vieţii pe care o trăim este faptul de a fi cu Domnul în ceea ce trăim, orice ar fi acest "ce trăim", ca şi cale de viaţă, serviciu, stare sufletească etc. Exersând asta, ajungem la bucuria pe care nu o mai ia nimeni de la noi, indiferent de condiţiile de viaţă, indiferent de ceea ce se întâmplă.

Când suntem fără El, orice am trăi, e gol, pustiu şi fără substanţă, oricât de frumos şi interesant ar fi, iar când ajungem la provocări neplăcute, tot ceea ce fusese clădit mai înainte fără El se răstoarnă, se sfărâmă şi ce rămâne e doar disperarea.

Să nu avem pretenţia că a ne iubi copiii ar fi ceva foarte uşor

2012-01-10T12:51:00.002+02:00

Pentru a-ţi creşte copiii nu e nevoie să te simţi întotdeauna îngrijorat ori vinovat. Dacă te simţi deseori astfel, ar fi momentul să te analizezi, pentru a vedea ce păreri preconcepute ai despre creşterea copiilor.

Felul în care ne creştem copiii se luminează dacă îl raportăm la duhul Scripturii şi al Sfinţilor Părinţi. Dar se poate ca noi să ne însuşim anumite mesaje care par duhovniceşti, dar care nu reflectă în toate cazurile adevărul. De aceea, avem nevoie să ne facem un inventar al acestor idei pe care le aplicăm, având în permanenţă în minte că Dumnezeu este Tatăl nostru în primul rând şi de El trebuie să ascultăm. Dumnezeu înţelege toate sentimentele şi dorinţele noastre referitoare la copii - atât cele pozitive, cât şi cele negative. Dar mai ales, Dumnezeu ştie ce înseamnă să suferi pentru copilul tău. El Însuşi a suferit. Putem deci avea încredere în Domnul că ne va îndruma în creşterea copiilor, dacă Îi cerem.

Unele persoane devin părinţi cu gândul că „a avea copii îţi împlineşte viaţa şi te face fericit“. Avem nevoie să învăţăm că, deşi copiii sunt binecuvântare de la Dumnezeu, totuşi, ei nu au ajuns în viaţa noastră pentru bucuria şi împlinirea noastră personală. continuarea o puteţi citi aici

2012

2012-01-04T19:46:00.000+02:00

Mă tot învârt în jurul începutului de an. Bilanţ pentru 2011, proiecte pentru 2012...

Nu pot face nici una, nici alta. Pentru că anul acesta a început să înceapă încă de la începutul a câtorva ani în urmă. Să transform momentul în bornă indicatoare? Doar aşa.

În perioada sărbătorilor am avut vreme de vizionat mai multe filme împreună cu toată familia. Unul dintre ele a fost

L-am vizionat împreună cu adolescentele mele. Există un moment în filmul acesta în care băiatul îi arată fetei cum poate fi în două locuri în acelaşi timp, ducând-o la graniţa dintre state.

Cam aşa e şi cu sfârşitul/începutul meu de an. Deşi ar putea fi delimitat cu o linie a slujbei din noaptea de Revelion, el nu întrerupe nimic, în acelaşi timp cu aceea că nu începe nimic deosebit faţă de orice început pe care-l pune fiecare clipă. Abordarea pe verticală a vieţii face ca trecutul, odată încheiat prin trăirea fiecărei clipe, să nu mai condiţioneze viitorul în felul în care o face atunci când trăiesc "ca de obicei". Pentru că trăind fiecare moment la timpul său, eu răspund la ceea ce se întâmplă în prezent şi nu mai reacţionez, aşa cum eram învăţată. Şi Cel care face această înnoire a vieţii mele este chiar Hristos, la Care mă raportez şi cu Care trăiesc fiecare clipă şi Care, după cum ştim, este infinit.

Trăind cu Hristos, viaţa mea a ieşit de sub tirania trecutului şi a viitorului şi a plonjat chiar în profunzimea de dincolo de timp a clipei, care este nouă, pentru că El e Cel care le face pe toate noi:

"dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi." (II Cor 5, 17)

Aceasta este invitaţia pe care v-o fac şi vouă pentru anul acesta, prin cuvintele apostolului:

"Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (II Cor 5, 18-20)

sursă imagine

Şi cum puteţi să vă împăcaţi? Urmând metoda "clasică": Spovedania şi Împărtăşania!

Şi, de asemenea, să nu uităm, IERTAREA. Fără iertare, rămânem prizonierii timpului, pendulând între un trecut mai mult sau mai puţin plăcut (în care noi sau alţii sau chiar Dumnezeu ne-am "provocat ceva") şi un viitor care nu e încă, dar pe care ne proiectăm în van speranţele unei vieţi mai bune, printr-un prezent care pare fără scăpare. Domnul să ne ajute pe toţi să ieşim din această proiecţie mincinoasă, pentru a trăi viaţa cea adevărată în Hristos, Domnul nostru. Amin.

Recomandare carte

2012-01-04T12:19:00.002+02:00

La mulţi ani, în 2012!

Încep anul cu o recomandare de carte, din care am mai postat poezii (îmi plac tare mult) scrisă de autorul blogului , dl. Marius Iordăchioaia. Cartea, - din care puteţi citi câteva poezii şi aici a apărut la editura Theosis şi poate fi comandată online. Mai jos, câteva rânduri de prezentare, de la dl. Laurenţiu Dumitru, despre care probabil că aţi auzit şi de de pe blogul lui.

Marius Iordăchioaia îşi vărsă sufletul pe hârtie ca-ntr-o spovadă publică, într-un exerciţiu de sinceritate cum nu am mai întâlnit, invitându-ne tainic la o introspecţie a propriilor noastre vieţi şi alegeri. Deşi e la modă să fii auto-critic până la masochism, autorul nu o face din manierism, pentru că aşa ar da bine, ci pentru că el nu poate fi altfel. Metafora, drogul tare al scriitorilor, este aici doar un vehicul pentru a descrie o stare a lucrurilor şi un vehicul spre Hristos.

Vă doresc lectură binecuvântată şi cu folos!

Cu drag, Cristina

Colindăm...

2011-12-23T14:13:00.000+02:00

Cu drag,

Cum devin bogaţii sfinţi?

2011-12-21T23:44:00.005+02:00

În primul rând, îmi place mult numele Melania. Apoi, îmi plac în mod special sfintele din creştinismul primar.
Când am mai văzut şi subtitlul "Cum devin bogaţii sfinţi?" şi numele lui Tomas Spidlik ca şi autor al studiului introductiv, am luat-o de pe raft. Îmi place tare mult să răsfoiesc cartea înainte de a o cumpăra.
.

Ei, sunt încă la studiul introductiv "Melania cea Tânără, Binefăcătoarea", dar sunt fascinată de felul captivant în care-i prezintă viaţa. Chiar îţi vine să te faci sfânt :)

Citind, m-am dus cu gândul în Roma, pe care am vizitat-o astă vară, încercând să-mi închipui cam pe unde îşi avusese sfânta reşedinţa. Deşi autorul prezintă clar date istorice, le tratează cu mijloace ale literaturii beletristice pentru a prezenta... vieţile sfinţilor.
Cartea a apărut la editura Deisis, tradusă de Maria-Cornelia si diac. Ioan I. Ica jr

În Biserica noastră, Sfânta Melania e pomenită în data de 31 decembrie, iar în carte este prinsă şi slujba sfintei.

Iată câteva rânduri:

"În inima omului chemarea Cerului se dezvoltă lent, cu multe ezitări. Momentul decisiv e adeseori determinat de fapte întâmplătoare neaşteptate. Semne divine care vor accelera timpii îndelungatului proces vor apărea şi în viaţa Melaniei. Pentru început, a fost vizita bunicii Antonia Melania şi, apoi, moartea tatălui.
Suntem în anul 402, când în palatul de pe Coelius s-a răspândit o veste ce a răsunat ca o trâmbiţă într-un mediu adormit: Antonia Melania îşi luase pentru câtva timp rămas-bun de la fecioarele sale, părăsise Ierusalimul şi se îndrepta spre Italia.
Familia trebuie să fi primit vestea cu bucurie. Dacă în inima lui Publicola această bucurie se amesteca cu oarecare teamă, tânăra Melania aştepta probabil ca vizita să-i aducă rezolvarea problemelor."

Vă invit la lectură, dacă aveţi timp şi dispoziţie, în aceste zile încărcate cu treburi de sărbători. Eu am descoperit secretul de a-mi permite să mă răsfăţ în mijlocul treburilor cu câteva rânduri citite, care parcă mă energizează pentru o altă rundă.
Spor şi bucurie în Domnul!

Sărbători fericite!

2011-12-20T17:55:00.001+02:00

"Bucuraţi-vă pururea întru Domnul.

Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.

Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor.

Domnul este aproape.

Nu vă împovăraţi cu nici o grijă.

Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire,

cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.

Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte,

să păzească inimile voastre şi cugetele voastre,

întru Hristos Iisus.

Mai departe, fraţilor,

câte sunt adevărate,

câte sunt de cinste,

câte sunt drepte,

câte sunt curate,

câte sunt vrednice de iubit,

câte sunt cu nume bun,

orice virtute şi

orice laudă,

la acestea să vă fie gândul." (Fil. 4, 4-8)

Conferinţă pr. Nicolae Tănase

2011-12-08T11:07:00.001+02:00

Conferinta Pr. Nicolae Tanase - Tarele copilariei - copiii care cresc intr-o lume fara suflet 28.11.2011

The Sunset Limited

2011-12-07T13:12:00.002+02:00

Un film absolut impresionant:

Vizionaţi acest film, de la care porneşte conferinţa aceasta, în cadrul serilor Talpalari, desfăşurată în 6 decembrie 2011

Spicuiri din conferinţă:

lepădarea de sine înseamnă lepădarea de lume. lepădarea de ce a făcut lumea cu tine.

eu nu sunt viaţa mea, eu sunt administratorul vieţii mele

taina Bisericii e că Dumnezeu ne învaţă ca pe nişte copii

dar unii dintre noi vrem să rămânem copii, nu vrem să ne maturizăm.

a mă lepăda de mine înseamnă să renunţ la cunoaşterea prin simţuri şi să cunosc prin relaţia cu El

lepădarea convingerilor mele, a valorilor mele şi însuşirea valorilor lui Dumnezeu, întruparea lui Hristos.

Omul nu poate să se lepede de sine fără Dumnezeu. Dumnezeu nu vine şi zice „nu mai păcătui”, ci îţi dă o putere ca să nu mai faci ce făceai. Dar dacă tu foloseşti acea putere ca să şi faci ce făceai, să şi-ţi asiguri loc în rai, atunci nu merge.

în Biserica Ortodoxă, vindecarea nu se poate face decât prin ambele căi: prin Sfintele Taine şi prin coexistenţa cu Dumnezeu, adică prin rugăciune... Rugăciunea care are forme până la a trăi cu Dumnezeu, a trăi El în mine şi eu în El. Eu îi dau trupul meu şi El îmi dă trupul Lui şi trăim o singură viaţă.
Rgăciunea este viaţa mea.... la capătul ei de lucrare ascetică e bucurie, e uimire. Eu mă minunez de El, El se minunează de mine. El se bucură de mine, eu mă bucur de El... Dar trupul meu, fiinţa mea, sinele meu nu se îndumnezeieşte decât în Hristos ca persoană. Eu sunt individ, dar sunt chemat să devin persoană. Rugăciunea mă face persoană. Spun „Tu, Doamne, Tu mi-ai vorbit mie.” Eu sunt eu şi Tu eşti tu Eu nu pot să-I spun lui Dumnezeu „eu-şi-Tu” decât dinlăuntru, şi nu poate să fie înlăuntru decât dacă intră El înlăuntru şi locuieşte în mine. Şi nu intră înlăuntru dacă nu intră Hristos cu Trupul şi Sângele Lui ca să locuiască în mine. Dar dacă nu devin un „tu” pentru El, eu voi fi un butoi plin cu Dumnezeu. Foamea mea e atât de mare, încât pot să mă umplu cu cuvinte din Sfânta Scriptură, din Sfinţii Părinţi. Dar ca să ce?!? Cine e “tu”-ul meu? Pentru cine sunt eu “tu”? Cine se miră de mine şi moare de dragul meu? Că dacă mă împărtăşesc numai ca să nu mă uit la filme porno… parcă-i cam puţin… sau ca să mă fac om de treabă. Dumnezeu n-a venit ca să ne facem oameni de treabă. Sigur că e mai sănătos să joci rummy decât să te îmbeţi. Dar poţi să fii mort veşnic fiind treaz: ce faci acolo?
Deci numai rugăciunea, numai comunicarea faţă către faţă, de la persoană la Persoană … avem nevoie să facem paşii aceştia să simţim că suntem “eu”, că suntem subiecte, că suntem persoană, şi că atâta timp cât spun “dreptatea mea, plăcerea mea, simţirea mea, ciocolata mea, casa mea, credinţa mea, ortodoxia mea”... de fapt, eu sunt definit prin ce am şi nu cine sunt.
De ce să-L mâncăm? Ca toţi să fie una, să fim cu El. Acest El, eu, tu… ca noi să fim una.
E taina Persoanei. A fi ca Dumnezeu înseamnă a avea o existenţă personală, înseamnă a exista pentru un “tu” şi împreună cu un celălalt, cu “el”.

Cum se iubesc oamenii, când se iubesc atât de mult încât ar vrea să se topească unul în altul.
Această dorinţa de a fi una poate fi un pericol să renunţăm şi să dispărem, să ne topim, să scăpăm de noi, fiind una. Or aici suntem una, suntem acelaşi Om, dar nu aceeaşi persoană. Sunt alte ipostasuri.
Iubirea presupune contemplare… să-l vezi pe celălalt, să-i vezi taina şi să simţi că eşti una.
***
Îndumnezeirea e scopul în sine. Împărtăşirea e ca să ieşim în pace, să ieşim în lume cu Dumnezeu, ca să fiu martorul Lui în lume, că El este bucuria mea, viaţa mea.

umilenie

2011-11-29T19:14:00.002+02:00

deşi respir
dorm umblu pe stradă şi gândesc

s-a sfârşit

deşi

vorbesc ascult lucrez

mă bărbieresc

şi tac îndelung în faţa oglinzii

de fapt

s-a sfârşit;

da s-a sfârşit

s-a sfârşit demult

viaţa mea s-a sfârşit...

dar

am mai păstrat o vreme

gesturile ei cotidiene

ca să şterg discret cu ele

umbrele şi petele pe care le-a lăsat...

(Marius Iordăchioaia, Jurnal de tresăriri)

Perspectiva inversă

2011-11-24T11:41:00.000+02:00

pe pământ

ajungi

prin Cer

la oameni

prin

Dumnezeu

şi

la tine însuţi

prin lepădarea

de tot

sinele.

Aceasta e Calea Vieţii veşnice.

(Marius Iordăchioaia)

Cine are urechi de auzit... de luat aminte

2011-11-20T15:57:00.000+02:00

Preiau o "întâmplare" frumoasă din jurnalul unui amic preot stabilit în Scoţia.

"Un român căsătorit cu o scoţiancă (trecută la ortodoxie) îmi povesteşte ceva interesant şi îmi serveşte totodată o lecţie de teologie. Duminica trecută, zice, veneam de la slujbă cu nevastă-mea. Stăm de vorbă pe drum. Din una în alta, îmi spune cam jumate din ce s-a spus la predică. O întreb, da’ cum ai înţeles? Că ea nu ştie româneşte. Nu ştiu, zice ea, uite-aşa. M-am uitat atent şi am înţeles.

Şi totuşi cum a înţeles? mă mir şi eu. Păi, spune el, nu zice în Evanghelii cine are urechi de auzit, să audă? Uite-aşa. Ea a vrut să audă şi a auzit."

Lucrarea sufletului

2011-11-19T15:50:00.000+02:00

Serile Talpalari, Iaşi, 21 sep 2011
Despre Psaltire

invitat, pr. Hrisostom Rădăşanu
audiţie cu folos!

Surpriză... de la conferinţa "Ai copil!" din 2 aprilie

2011-11-15T10:22:00.002+02:00

Am primit cu maaaare bucurie secvenţe din intervenţiile speakerilor de la conferinţa "Ai copil!" din 2 aprilie 2011.

Cristina Neguţ

diac. Sorin Mihalache

Monica Reu

Vă invit cu mare drag să vizionaţi, cu mic cu mare, şi pe cei cu copii şi pe cei fără
Doamne ajută

Hibernare

2011-11-14T08:58:00.000+02:00

Azi am reuşit să merg la întâlnire cu florile mele din cerdac.

Le-am dus la căldurică, în beci, pentru hibernare

Mulţumesc, florile mele dragi. Mi-aţi înfrumuseţat lunile de primăvară, vară, toamnă. Aţi înflorit permanent şi m-am bucurat de fiecare dată când am trecut pe lângă voi.

La anul, cu ajutorul Domnului, le voi urca din nou. Sunt cele mai practice şi cele mai frumoase pentru mine, care nu am aşa putere să le schimb şi să le îngrijesc de la anotimp la anotimp. Eu am nevoie de flori puternice şi nepretenţioase, aşa, ca muşcatele. Dar efectul e desăvârşti.

Vă arătam şi aici, câteva dintre ele

Lumea ar trebui sa...

2011-11-11T20:13:00.005+02:00

Din punctul meu de vedere, aceasta este una dintre expresiile (si presupozitiile) care daunează cel mai mult in relatiile dintre adulti.

Pe de o parte, datorita mesajului ascuns din spatele ei, pe de alta parte, datorita incarcaturii emotionale negative pe care o pregateste.

De ce?

Pentru ca, de (cele mai) multe ori, lumea din jur nu asculta de acest "ar trebui sa..."

Cine spune si cu a cui putere ce "ar trebui" sa faca, sa spuna, sa gandeasca cineva?

E adevarat, suntem invatati, atunci cand suntem copii, ca "trebuie sa" - si aici urmeaza o lista intreaga de asemenea "trebuie": sa mananci frumos cu lingura si furculita, sa spui "sarut mana pentru masa", sa lasi frumos papucii in dulap cand intri in casa, sa asezi hainele in cuier, sa... si lista continua cu n astfel de "trebuie sa:", referitori la comportamente, atitudini, reactii, incat viata ar putea fi chiar perfecta

Nefericirea e ca intram in viata cu aceasta lista si o pretindem si celorlalti, fara a ne gandi daca acel "celalalt" a beneficiat de aceeasi familie, acelasi mediu, aceeasi educatie... acelasi bagaj genetic. Sunt o multime de factori care trebuie sa e nevoie sa fie indepliniti pentru a asculta toata lumea de aceeasi lista de "trebuie sa";

- unul, elementar, ar fi acela ca respectivii sa ajunga la a fi de acord asupra aceleiasi liste de trebuie (astfel de acorduri sunt cele 10 porunci, Drepturile omului, contracte si alte reglementari in rigoare, scrise; multa lume, in relatii particulare, alcatuieste astfel de "contracte" si voi mai reveni la ele daca e cineva interesat)

- altul, la fel de elementar, ca in cazul unei situatii neprevazute (si de cele mai multe ori situatiile sunt neprevazute) sa se porneasca de la premisa de nevinovatie a celuilalt: "prin acest comportament/atitudine/vorba el n-a vrut sa te raneasca" si sa intrebe onest: "cand (n-)ai spus/facut asta, eu am inteles ca... dar tu, ce ai vrut sa spui cu asta?" S-ar putea sa descoperim ca celuilalt nici prin cap nu i-a trecut

ca "ar fi trebuit sa... ", odata ajuns in acel context si
in niciun caz nu a avut un gand malitios referitor la ce stiam noi ca "ar fi trebuit sa...". Pur si simplu, a avut propriul motiv pentru care s-a purtat altfel decat "ar fi trebuit" - conform canoanelor noastre, iar acest motiv tinea de bagajul lui si nu de al nostru.

Ceea ce am scris in aceste randuri ar putea scuti pe multa lume de conflicte nedorite la care se ajunge prin aceste expectante neacoperite (normal!) de realitate.

Acum, cateva intrebari ajutatoare pe care sa ni le punem, atunci cand intalnim situatia in care gandim ca "cineva trebuie sa" ... pentru ca... "ar fi trebuit sa stie ca...", "sa se gandeasca la..." ori multe alte asemenea presupozitii care nu fac decat sa puna ganduri negre in suflet.

1. respectivul stie de acest "trebuie" despre care stiu eu? am cazut de acord asupra lui?

2. daca nu stie, pot sa-i comunic? Care sunt argumentele pentru care ar trebui ar fi nevoie sa respecte acest "trebuie" pe care il simt eu? Doar pentru ca asa vreau eu? Doar pentru ca asa am invatat eu? Pot avea niste motive care sa fie agreate si de el?

3. daca nu pot sa-i comunic, cum m-as simti daca nu as mai avea acest imperativ fata de persoana respectiva? Daca, pur si simplu, accept ca acea persoana "n-ar trebui sa..." pentru ca nu stie, nu vrea ori cine stie ce alte motive personale (personal, insemnand ca nu au legatura cu mine) are?

Parca ar mai fi cateva de spus, dar voi continua probabil intr-o alta postare. Pentru acum, e suficient. Nu inainte de a scrie ca ... NIMENI NU TREBUIE SA...

Despre iubire şi sexualitate în şi în afara căsătoriei

2011-11-11T12:29:00.000+02:00

Conferinţa integrală de la ASCOR din 3 noiembrie 2011 din care o primă parte puteţi asculta şi aici

Firesc, nefiresc, suprafiresc în iubire

conferenţiar, pr Constantin Sturzu

Din întrebările la care s-a răspuns:

Ce să facem atunci când observăm că trece timpul şi nu ne întâlnim jumătatea?

Cum să facem într-o relaţie să nu cădem în ispite trupeşti?

Există riscul ca doi tineri să se căsătorească doar pentru viaţa sexuală. Cum facem să evităm această situaţie?

Din nou, conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte"

2011-11-11T10:14:00.003+02:00

Despre ediţia 1 a Conferinţei "Ai copil. Învaţă să fii părinte" am vorbit aici. A fost o experienţă foarte interesantă, care mi-a folosit şi din ale cărei informaţii am folosit în comunicare nu doar cu fetele, ci şi cu ceilalţi. Aşa încât, voi merge şi în ediţia a 2-a.

Temele abordate acum vor fi:

Sa ne ascultam, pe noi insine si copiii… dincolo de a ne auzi! - speaker: Cristina Neguţ

Neurobiologia interpersonala - efectele vietii parintilor in modelarea vietii copiilor - speaker: diac. Sorin Mihalache

Alimentatia Conventionala Vs. Alimentatia Bio - speaker: dr. Pavel Chirilă

Educatie fara pedepse si fara recompense - speaker: Monica Reu

CÂND?

În Bucureşti, Aula ASE, pe 19 Noiembrie ora 10:00
şi
În Iaşi, Teatrul Luceafarul, pe 26 Noiembrie la ora 10:00.

Vino sa petrecem impreuna o zi, de la 10:00 la 18:00, cu specialisti si cu alti parinti care vor cu adevarat ce-i mai bun pentru copilul lor.
Informaţii complete aici

Temeleabordate

Programului propune o abordare integrata a problemelor in Relatia Parinte-Copil. De aceea, fiecare tema va aborda cu prioritate una din cele trei dimensiuni IQ, EQ si SQ integrandu-le insa pe toate.
Noi credem ca numai aceasta abordare integrata a Relatiei Parinte- Copil ofera solutii viabile in realitatea secolului 21.

dincolodeaneauzi!
Speaker: Cristina Negut	La final vei:
Ne place cand vedem copiii cu"minti" si mai ales ascultatori. Stim ca la conferinta de primavara te-ai gandit ce presupune a fi un parinte cu"minte". Acum iti propunem sa descoperim ce presupune sa fim parinti ascultatori. Ingrediente de baza: creativitate si asumare.	Descoperi ca ai pricepere de a asculta nu doar cu urechile :). Patrunde in cele trei registre ale ascultarii si vei incepe sa le identifici mai atent, reusind ca formulezi mesajele tale autentice si asertive deopotriva.
AlimentatiaConventionalavsAlimentatiaBio.
Speaker: Dr. Pavel Chirila	La final vei:
Va invitam sa facem impreuna o incursiune in compararea celor doua tipuri de alimentatie accesibile noua astazi: Alimentatia conventionala vs. Alimentatia Bio	Afla care sunt dezavantajele alimentaţiei convenţionale; Afla care sunt avantajele alimentaţiei bio; Şti care sunt bolile induse de rafinarea şi poluarea alimentelor convenţionale; Cunoaste valoarea profilactică şi terapeutică a alimentelor bio.
Neurobiologiainterpersonala- efectelevietiiparintilorinmodelareavietiicopiilor.
Speaker: Sorin Mihalache	La final vei:
Educaţia copilului începe cu transformarea noastră!	Afla cât de critic este comportamentul tău ca parinte în formarea copiilor tăi; Şti care sunt posibilele atitudini şi comportamente care pot influenţa decisiv starea şi dispoziţia copilului tău şi disponibilitatea lui de a învăţa lucruri noi;
Educatiefarapedepsesifararecompense
Speaker: Monica Reu	La final vei:
"Ca urmare a faptului ca a luat un 4 la matematica, Andrei nu mai are voie sa iasa o saptamâna afara.” “Pentru coronita pe care a primit-o la finele clasei a III-a, Dorina a primit o pisicuta.”" Pedepsele si recompensele par a fi instrumente de baza în arsenalul multor parinti, bunici, cadre didactice. Dar care este lectia pe care o primesc de fapt copiii pedepsiti sau recompensati?	Putea să afli raspunsul şi să descoperi alternativele educaţionale ale pedepselor şi recompenselor oferite de Comunicarea Non Violenţa

Firesc, nefiresc, suprafiresc in iubire

2011-11-04T13:22:00.001+02:00

CONFERINŢĂ ASCOR IAŞI 3 NOIEMBRIE 2011, AUDIO

firesc-nefiresc-suprafiresc-n

Data:

Joi, 3 Noiembrie, 2011

Participant:

Pr. Constantin Sturzu

Părintele Constantin Sturzu, consilier cultural în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vorbeşte despre iubire şi sexualitate în şi în afara căsătoriei.

„Firescul unei relaţii de iubire sfinţită în Taina Căsătoriei poate, cu puterea Duhului Sfânt şi prin lucrarea soţilor ce împlinesc poruncile divine, să se transforme într-o dragoste suprafirească, acesta fiind şi scopul cel mai înalt al unirii dintre bărbat şi femeie“

„Dumnezeu nu a lăsat instinctul sexual la oameni ca să-l folosească la voia întâmplării, ci în cadrul căsătoriei. Acestea sunt limitele în care folosim sexualitatea. În cadrul căsniciei, pe primul loc este întrajutorarea («Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el» - Facerea 2-18). Pe locul al doilea este prevenirea desfrânării («Din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său“ - I Corinteni, 7-2), iar pe locul al treilea este naşterea şi creşterea de prunci“

Oprirea prin lenevie produce o anumită paralizie în puterile sufletului

2011-10-31T20:40:00.001+02:00

"Cine se obişnuieşte cu amânarea, greu mai scapă de această obişnuință. Cine se opreşte din urcuş a căzut în aceeaşi clipă mai jos de unde este. Nu stă decât cel ce urcă neîncetat. E o idee pe care a dezvoltat-o Sfântul Grigorie de Nisa. Oprirea prin lenevie produce o anumită paralizie în puterile sufletului. Cel care cedează lenei devine robul ei, îşi slăbeşte libertatea sau stăpânirea sa asupra lui însuşi. Eşti tu însuţi când eşti stăpân pe tine. De aceea, în greceşte libertatea se numeşte şi starea de a-ţi fi propriul stăpân.

Nu l-am ajutat pe om în clipa în care a trebuit, l-am putut pierde. Fiecare clipă impune o datorie unică pentru veci, pe care n-o mai poţi îndeplini în altă clipă. Fiecare clipă ni s-a dat cu rostul ei unic de la Dumnezeu. Fiecare clipă are o însemnătate pentru veşnicie.

(...) Cine urcă o face pentru că aude glasul Domnului, care-l cheamă. Cel ce se obişnuieşte să nu dea toată atenţia poruncii Domnului îndată ce o aude şi aşteaptă să i se spună a doua oară, să i se dea un nou semn mai accentuat, pierde sensibilitatea receptivă a inimii. Începe să se tocească, să se sclerozeze spiritual. Începe să nu mai fie viu, începe să moară. Cade din simţirea planului dumnezeiesc, care-l face liber, din planul vibrant al Duhului, în cel al automatismului naturii, încetând să mai fie el însuşi. Se afirmă iarăşi importanţa lui „acum” şi a lui „astăzi", importanţa de a împlini în această clipă ceea ce cere Dumnezeu în ea. Fiecare clipă ne e dată pentru a o umple cu împlinirea datoriei noastre legate de ea, pentru a imprima în noi ceea ce ne cere. Şi Dumnezeu însuşi ne spune în ea ce datorie avem de împlinit în ea."

(Părintele Dumitru Stăniloae, notele 50 și 51 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 52-53)

Tras de mânecă să fiu atentă la chemarea Domnului

2011-10-28T19:36:00.007+03:00

Una dintre situaţiile cele mai neplăcute din punctul meu de vedere este aceea de a mă întrerupe la un moment dat dintr-o activitate. Momentele în care vine cineva şi-mi întrerupe "rutina": ceea ce aveam eu de făcut şi acum uite, trebuie să las pentru a rezolva o urgenţă. De multe, de foarte multe ori nici nu o fac. Decât dacă am eu o slăbiciune puternică la persoana respectivă. Atunci, pot lăsa orice activitate, pentru a-i urma.
Azi însă am întâlnit pe "cineva" care m-a învăţat un lucru la care nu m-am gândit până acum. Anume că întreruperea fortuită a unei activităţi (pe care o fac cu binecuvântare de altfel) poate fi o chemare de la Domnul.
Este vorba de proorocul Iona (mereu sunt uimită de câte primesc prin citirea Vechiului Testament). E o carte din Vechiul Testament scurtă, de numai 4 capitole şi mai scurte, care poate fi citită în câteva minute.

Până acum îmi atrăgea atenţia numai referitor la faptul că Domnul îşi poate schimba "gândul" dacă noi ne pocăim (pe scurt, cartea chiar asta povesteşte, cum proorocul a primit poruncă să le vestească ninivitenilor că vor pieri în 40 de zile dacă nu se pocăiesc, iar ei l-au crezut şi s-au pocăit şi Dumnezeu nu şi-a mai respectat cuvântul.) Mi-a plăcut şi pedagogia Domnului, cum l-a învăţat pe Iona că mai importanţi sunt oamenii decât respectarea proorociei (nu mai povestesc, cine a citit ştie, cine nu, să citească, e puţin)
Dar azi, mi-au atras atenţia primele cuvinte ale cărţii:

Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: "Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!" Şi s-a sculat Iona să fugă la Tarsis, departe de Domnul.

Iona era şi el un om acolo, prooroc, slujea Domnului liniştit în viaţa lui. Şi deodată, uite că se trezeşte chemat la propovăduire într-o altă cetate decât a lui. Ce-i trebuia lui schimbarea asta?!? El îşi avea slujba de zi-cu-zi, de ce era nevoie să iasă din confortul acela, să-şi întrerupă rutina? (Iii, ce m-am mai regăsit în asta azi!)

Şi ce face Iona? Nici mai mult, nici mai puţin, decât să fugă de la faţa Domnului.

Când ne aflăm în situaţii în care trebuie să renunţăm la ştiutul confortabil, mamă, ce ne mai pricepem la a fugi din faţa Domnului! Şi apoi, spunem că nu ştim care este voia Domnului cu noi. Păi cum să ştim, dacă tocmai când am primit chemarea spunem "Neee! Tocmai acum? Nu vezi ce lucru important făceam eu? Sau nu făceam nimic, dar acum era momentul meu de odihnă."

Poate că nu toţi vom fi prooroci precum Iona, să salvăm o naţiune de la distrugere doar spunând câteva cuvinte. Dar de câte ori, un cuvânt, o vorbă bună pe care le-am putea spune într-o situaţie, o mână de ajutor ar putea totuşi să mângâie un suflet de om. (Şi de foarte multe ori, un suflet de om chiar din propria familie - soţ/soţie, copil care are nevoie de noi, dar suntem prea obosiţi, ocupaţi, stresaţi, ca să ne întrerupem activitatea)

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu mi-am dat seama din nou, citind azi aceste câteva cuvinte, cât de des fug de chemarea de acum a Domnului, aşteptând să mă cheme altfel.

Îmi dau seama din nou că întreruperile (binecuvântate) sunt o binecuvântare, chiar dacă incomode, pentru că fac parte din voia Lui cu mine. Slavă Ţie, Doamne, şi dă-mi, Te rog, ochi să văd şi inimă să răspund la fiecare dintre acele momente în care mă simt de ca şi cum mi-ar fi tras preşul de sub picioare şi-mi vine să fug de la faţa Ta!

Poveste

2011-10-26T20:36:00.001+03:00

Omul a ingenunchiat si a soptit:

- Doamne, vorbeste-mi!
Si o ciocarlie a inceput sa cante, dar omul nu a auzit-o.

Asa ca omul s-a ridicat in picioare':
- Doamne, vorbeste-mi!
Si bubuitul tunetului a rasunat de la o margine a cerului la cealalta, dar omul nu a ascultat.

Omul a privit catre cer si a spus:
- Dumnezeule, da-mi voie sa Te vad!
Si o stea a stralucit scanteietoare, dar omul nu a observat-o.

Si omul a implorat:
- Doamne, arata-mi o minune!
Si o viata s-a nascut, dar omul nu i-a dat importanta.

Asa ca omul a strigat in disperare:
- Doamne, atinge-ma ca sa stiu ca esti aici!
La care Dumnezeu s-a aplecat si l-a atins pe om. Insa omul a dat cu mana, alungand fluturele, si si-a vazut mai departe de drum.

Omule, nu lăsa să-ţi scape vreo binecuvântare, numai fiindcă nu o primeşti in felul in care o aştepţi!
(de pe mail)

"Dobândirea Duhului Sfânt este de asemenea un capital"

2011-10-25T12:41:00.001+03:00

Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte practici creştine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine. Deşi este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui ţel, adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere,pomeni şi toate faptele bune săvârşite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt. Ţineţi minte vorbele mele, numai faptele bune săvârşite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt. Tot ce nu este săvârşit din dragoste pentru Hristos, chiar dacă ar fi ceva bun, nu aduce nici răsplată în viaţa viitoare, nici harul Domnului în viaţa aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu adună cu Mine risipeşte" (Luca 11:23). Nu că o faptă bună ar putea fi numită altfel decât agoniseală, căci chiar dacă o faptă nu este făcută pentru Hristos, este totuşi socotită bună. Scriptură spune: "În orice neam cel care se teme de Dumnezeu şi face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35)...

Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în vreme ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobândirii Duhului Sfânt."

"Ce înţelegeţi prin dobândire?" l-am întrebat pe Sfântul Serafim. "Cumva, nu prea pricep."

"Dobândirea este acelaşi lucru cu luarea în posesie", mi-a răspuns el. "Ştiţi ce înseamnă a dobândi bani? Dobândirea Duhului Sfânt este asemenea. Ştiţi foarte bine ce înseamnă a dobândi în sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obişnuiţi este să adune sau să facă bani; cât pentru nobilime, se adaugă primirea de onoruri, distincţii şi alte recompense pentru serviciile aduse stăpânirii. Dobândirea Duhului Sfânt este de asemenea un capital, dar dătător de har şi veşnic, şi se obţine pe căi foarte asemănătoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social şi temporal. Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieşte viaţa noastră cu o piaţă, iar lucrarea vieţii noastre pe pământ, o numeşte negoţ. El spune tuturor: "Neguţătoriţi până ce voi veni" ( Luca 19: 13), "răscumpărând fiecare ocazie, căci zilele sunt rele." ( Efeseni 5:16).

Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tău fă astfel încât să primeşti binecuvântările cereşti, prin bunuri pământeşti. Bunurile pământeşti sunt fapte bune făcute din dragoste pentru Hristos, ce pogoară harul Preasfântului Duh asupra noastră."

Vai nouă dacă El ne găseşte prea-încărcaţi de grijile şi necazurile acestei vieţi! Căci cine va putea să ducă supărarea Sa, cine va suporta mânia feţei Sale? De aceea s-a spus: "Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită." (Marcu 14:38), adică să vă lipsiţi de Duhul lui Dumnezeu, căci privegherea şi rugăciunea ne aduc harul Său.

"Desigur, fiecare faptă bună, făcută din dragoste pentru Hristos, ne dăruieşte harul Duhului Sfânt, dar rugăciunea ne dă acest har în mod deosebit, pentru că întotdeauna este la îndemână, ca o unealtă de dobândire a harului Duhului Sfânt. De pildă, ai vrea să mergi la biserică, dar nu afli nici o biserică sau slujba s-a terminat; ai vrea să dai de pomană unui cerşetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce să îi dai; ai vrea să-ţi păstrezi fecioria, dar nu ai puterea să o faci din pricina firii tale sau din pricina tăriei vicleniilor vrăjmaşului, cărora nu te poţi împotrivi datorită slăbiciunii tale omeneşti; ai dori să faci alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai tăria sau îţi lipseşte prilejul. Acestea, cu siguranţă nu se aplică rugăciunii. Rugăciunea este la îndemână oricui, bogat ori sărac, nobil ori umil, puternic ori slab, sănătos ori bolnav, drept ori păcătos."

Puteţi judeca cât de mare este puterea rugăciunii, atunci când este săvârşită din toată inima, chiar şi în cazul unei persoane păcătoase, în următoarea pildă dinSfânta Tradiţie. Când, la rugămintea unei mame disperate căreia îi murise singurul fiu, o prostituată pe care o întâlnise, încă necurată după ultimul ei păcat, mişcată fiind de durerea adâncă a mamei, a strigat către Domnul: "Nu de dragul unei sărmane păcătoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-şi jeleşte fiul şi crezând cu tărie în bunătatea Ta cea plină de dragoste şi în puterea Ta cea nemăsurată, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!" Şi Domnul l-a ridicat din morţi. Vezi, iubitorule de Dumnezeu! Mare este puterea rugăciunii, iar ea aduce îndeosebi Duhul lui Dumnezeu, şi este cel mai uşor de săvârşit pentru toată lumea.

***

HARUL ESTE LUMINĂ

"Şi trebuie să explic mai departe deosebirea între lucrările Sfântului Duh, Care sălăşluieşte în chip tainic în inimile celor cred în Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi lucrările întunecimii păcatului, care la propunerea şi îndemnul diavolului, se făptuiesc prădalnic în noi. Sfântul Duh ne aminteşte cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos şi întotdeauna lucrează biruitor cu El, bucurându-ne inimile şi călăuzindu-ne paşii pe calea păcii, în timp ce duhul mincinos, diavolesc, lucrează în felul opus Domnului, iar lucrările sale în noi sunt răzvrătite, încăpăţânate şi pline de pofta cărnii, pofta ochilor şi mândria vieţii."

"Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac." (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfântului Duh ca răsplată a dreptei credinţe în Iisus Hristos, chiar dacă, din pricina slăbiciunii omeneşti, sufletul său ar muri pentru vreun păcat sau altul, totuşi nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos "Care ia păcatul lumii" (Ioan 1:29), şi dăruieşte fără de plată har peste har.

Despre acest har, care s-a arătat întregii lumi şi omenirii întru Dumnezeu-omul, se spune în Evanghelie: "Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor." (Ioan 1:4); şi mai apoi: "Şi lumina luminează în întuneric; şi întunericul nu a cuprins-o niciodată." (Ioan 1:5). Aceasta înseamnă că harul Sfântului Duh, care ne este dat la botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în pofida căderii omului în păcat, în pofida întunericului care ne înconjura sufletul, nu încetează să lumineze în inimile noastre cu lumina dumnezeiască (care a existat din vremuri străvechi) a meritelor de nepreţuit ale lui Hristos. În cazul lipsei de pocăinţă a păcătosului, această lumină a lui Hristos strigă către Tatăl: "Avva, Părinte! Nu fii supărat de această lipsă de pocăinţă până la sfârşit (al vieţii sale)." Apoi, la trecerea păcătoşilor pe calea pocăinţei, şterge pe deplin toate urmele păcatului din trecut şi îl îmbracă, încă o dată, pe fostul păcătos, într-un vestmânt al nestricăciunii, ţesut din harul Sfântului Duh. Dobândirea acestuia este scopul vieţii creştine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu.

"Vă voi spune altceva, pentru a putea înţelege mai limpede ce înseamnă harul lui Dumnezeu, cum poate fi recunoscut şi cum lucrările sale se manifestă, în mod deosebit, în cei ce sunt luminaţi de acesta. Harul Sfântului Duh este lumina care îl luminează pe om. Întreaga Sfânta Scriptură vorbeşte despre aceasta. Astfel, sfântul nostru părinte David a spus: "Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele." (Psalmul 118:105), şi "De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru necazul meu." (Psalmi 118:92). Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfânt care este exprimat în Lege, în cuvintele poruncilor Domnului, este făclia şi lumina mea. Dacă acest har al Sfântului Duh (pe care încerc să îl dobândesc cu atâta grijă şi râvnă, încât cuget la dreptele Tale judecăţi de şapte ori pe zi) nu m-ar fi luminat în mijlocul întunericului grijilor, care sunt de nedespărţit de chemarea înaltă a rangului meu împărătesc, de unde aş putea primi o scânteie de lumină care să-mi lumineze drumul pe cărarea vieţii, ce este întunecată de reaua voinţă a vrăjmaşilor mei?"

Carte

(din. Sf. Serafim de Sarov, Despre dobândirea Duhului Sfânt)

"Rugăciunea inimii este când inima noastră nu mai poate fără Dumnezeu"

2011-10-20T12:15:00.004+03:00

Serile Talpalari, Iaşi - 18 oct 2011
participanţi, diac. Nicolae Hulpoi, ierodiac. Serafim Pantea, Maica Siluana Vlad

Din cuvintele ierodiac. Serafim Pantea:
Când ne rugăm, Îl cercetăm pe Dumnezeu şi ne cercetăm pe noi înşine...
Rugăciunea nu este ceva specific doar călugărilor. Toţi suntem datori să ne rugăm mereu (după cum spune Sf. Ap. Pavel).
Rugăciunea inimii este... atunci când reuşim să facem inima să Îl iubească, să plângă, să se tânguiască după Dumnezeu, să nu mai poată fără Dumnezeu... atunci când chiar dacă tăcem cu mintea sau cu buzele, toată fiinţa noastră continuă să se roage...

Din cuvintele Maicii Siluana...

… Mintea care era conectată la Dumnezeu avea capacitatea să tacă şi să fie luminată… Mintea lui Adam, având lumina lui Dumnezeu, ştia să spună lucrurilor pe nume… cunoştea…

cunoaşterea crea bucurie, dragoste, era o relaţie de dragoste, nu o informaţie

… Primul pas e să descoperim că mintea noastră este bolnavă

al doilea pas e să împlinim porunca rugăciunii aşa cum se practică ea în Biserică

… Pe măsură ce ne vindecăm în Biserică, inima noastră se trezeşte… noi avem o avere incredibilă… în noi există Dumnezeu, se află Duhul Sfânt, care abia aşteaptă să lucreze şi să se manifeste, dar noi nu-l punem la treabă…

… Dar noi aşteptăm să “ne vină”. Una din piedicile la rugăciune e să aşteptăm să ne vină să ne rugăm şi nu ne vine. … lucrurile care "ne vin" sunt ale firii căzute… un pas important în rugăciune e să nu faci ce-ţi vine… fiind conştienţi că suntem bolnavi nu ne mai bazăm pe ce gândim, pe ce simţim, ci pe ce zice Dumnezeu…

...Ca să ne apucăm de rugăciune, avem nevoie să conştientizăm că asta nu e viaţă...

Despre timp...
Timpul pe care-l avem e acaparat cu totul de stăpânitorul acestei lumi... Primul pas pe care-l avem de făcut e răscumpărarea timpului...

Timpul este la dispoziţia noastră şi e gata să facă bucle de veşnicie...

Despre tăcere:

... Tăcerea este jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu...

... Tăcerea este începutul rugăciunii...
... Avem nevoie să ascultăm tăcerea; ascultând-o, descoperim că este limbajul veacului viitor.
... Fără să tăcem, nu ajungem nici la curăţire de patimi.

despre pocăinţă...
Pocăinţa este cea mai minunată lucrare a omului cu Dumnezeu...
În pocăinţă, intră şi iertarea celorlalţi... care înseamnă scoaterea răului din noi şi renunţarea la resentimente...

despre dreptate...
Prin cădere, am ajuns să avem dreptate...
La Dumnezeu, a avea dreptate înseamă iubire

despre jertfirea dorinţelor...
Omul a căzut prin dorinţă

Teologia ca trăire

2011-10-19T09:52:00.001+03:00

Pentru cine nu s-a putut bucura în direct de prezenţa IPS Hierotheos Vlachos, ori vrea s-o asculte din nou:

www.doxologia.ro

Cărţi pentru copii

2011-10-17T23:40:00.005+03:00

Ana a primit de la nana ei o carte absolut minunată, pe care vrem s-o recomandăm tuturor copiilor: "Din ţara lui Eu-Împărat în ţara lui Tu-Împărat".

E scrisă de Mersine Vigopoulou într-o manieră foarte atractivă. În general, îmi e destul de greu să găsesc cărţi cu conţinut moral-creştin pentru copii, deşi piaţa abundă în tot felul de oferte. Uneori, tenta prea moralizatoare a unor povestiri adresate copiilor oboseşte ori invită la judecată (părerea mea). Cartea aceasta se adresează copiilor (de toate vârstele) invitând la o călătorie care m-a captivat şi pe mine de la primele rânduri.
Ea încântă şi delectează pe micul sau marele cititor nu doar cu stilul deschis şi uşor jucăuş în care abordează teme serioase, ci şi prin calitatea condiţiilor grafice în care a apărut.
Ana ne citeşte exersându-şi intonaţia şi ne amuzăm copios ori râdem mânzeşte urmărind peripeţiile Încăpăţânatului şi observând cât de cunoscute ne sunt personajele.

Redau şi un mic fragment în loc de concluzie a acestei postări, prin care vă fac cunoştinţă cu personajele principale ale cărţii. Pe mine m-au cucerit. ;)

Încăpăţânatul era un tânăr cetăţean al Ţării lui Eu-Împărat care se juca singur, ca de obicei. Într.o zi nu a dorit să se joace cu prietenii, aşa că, despărţindu-se de ei, a plecat de unul singur. "În fond şi la urma urmei, gândea el, cum aş putea fi prieten cu ei, când nu-mi dau dreptate că sunt cel mai bun alergător din toată Ţara lui Eu-Împărat?" Doar mama sa îl lăuda pentru aceasta.
Într-adevăr, mama Încăpăţânatului, doamna Slavă Deşartă, soţia domnului Orgoliu Nemăsurat, îi lăuda şi-i linguşea pe soţul ei şi pe copii pentru cele mai neînsemnate lucruri. Ea credea că îşi încurajează familia şi îi face pe copiii ei mai puternici. Pentru oamenii din Ţara lui Eu-Împărat era important să ieşi în faţă şi să te evidenţiezi în raport cu alţii, iar acest lucru era cu neputinţă de realizat fără încrederea în sine[...]
În sfârşit, gândea Încăpăţânatul, e cineva care-mi recunoaşte meritele.
- De fapt, a răspuns el, chiar sunt cel mai bun alergător. Aş fi vrut ca şi ceilalţi să fi auzit ceea ce tocmai ai spus. Hei, nu mi-ai zis numele tău.
- Seninătate. Dar al tău?
- Încăpăţânatul.
S-au aşezat apoi sub un copac spre a-şi trage răsuflarea.
- Seninătate, ştii, înainte de a ne întâlni, eram tare supărat. Parcă îmi ieşisem din fire.
- Mi-am dat seama de asta, când te-am văzut în faţa portiţei. Ştii, nervozitatea îi face pe oameni violenţi. Eşti mult mai drăguţ acum, când ţi-a trecut supărarea.
- Dar cum să nu mă supăr! Ştii cum se poartă prietenii cu mine? Începu apoi să-i povestească despre toate problemele sale. Seninătatea îl asculta cu atenţie în timp ce el continua să vorbească neîntrerupt...

Iată şi mărturia scriitoarei:

Am scris această istorioară ca o revărsare a dragostei pentru copii, într-o încercare de a simplifica ceea ce poate părea greu de înţeles. La fel şi noi, adulţii, dacă o vom citi, vom fi poate şi noi ajutaţi de harul lui Dumnezeu şi, la rândul lor, copiii şi nepoţii noştri. Cuviosul credea că cei mici sunt ca nişte casete goale. Ei înregistrează tot ceea ce văd la noi. Aş dori să le mulţumesc cu sinceritate tuturor acelora care m-au încurajat să merg mai departe cu publicarea acestei cărţi şi care m-au ajutat cu multă dăruire să lucrez la ea. Entuziasmul lor provenea din dragostea pentru copii şi pentru memoria Cuviosului Paisie. Voi încheia cu câteva cuvinte ale Cuviosului:
Lucrurile sunt simple, copiii mei.
Noi suntem cei care le complicăm. Ar trebui să le complicăm pentru diavol, dar să le simplificăm pentru om: cea mai uşoară cale de mântuire este aceea a dragostei şi a Smereniei. E nevoie aşadar ca în orice clipă să aveţi gânduri bune, pentru a vă apăra sufletul.

Fie ca binecuvântarea sa să ne ocrotească întotdeauna. Amin.
Mersine Vigopoulou
Buna-Vestire a Maicii Domnului

25 Martie 2001

Din Ţara lui Eu-Împărat în Ţara lui Tu-Împărat, prima lucrare publicată a lui Mersine Vigopoulou a fost scrisă din marea ei dorinţă ca nepoţii ei să se poată folosi de înţelepciunea Cuviosului Paisie.

Cartea este apărută în limba română la fundaţia Iustin Pârvu şi poate fi comandată aici

IPS Hierotheos Vlachos va conferenția la Iași*

2011-10-11T08:58:00.001+03:00

Vineri, 14 octombrie 2011, ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, Înaltpreasfințitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, va susține, începând cu orele 19.00, conferința cu titlul: „Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis”. Locul: Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”.

Mărește

Cine este IPS Hierotheos Vlachos?

Înaltpreasfinţitul Hierotheos Vlachos s-a născut în Ioannina, în 1945, şi a studiat la Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcându-se ca student eminent, ucenic al reputatului patrolog Panaghiotis Xristou. A preferat viaţa monahală carierei academice, care, de altfel, îi era la îndemână. În 1971 a fost hirotonit diacon, iar în 1972 preot, şi a slujit în cadrul mitropoliilor Edesei, Peli şi Almopia, Thiva şi Levadia şi în Arhiepiscopia Atenei, ca predicator şi îndrumător al tinerilor. În 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie.

Scrie mult despre crizele şi bolile omului contemporan din perspectiva învăţăturii Părinţilor: 77 de cărţi cu tematică teologică, eclezială, socială, care au la bază învăţătura Sfinţilor Părinţi. Dintre acestea, 64 au fost traduse în 21 de limbi, iar altele sunt în curs de traducere. Dintre cărțile traduse în limba română menționăm: Psihologia existențialistă și psihoterapia ortodoxă, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Psihoterapia ortodoxă – Știința Sfinților Părinți, Psihoterapia ortodoxă – Continuare și dezbateri,Persoana în tradiția ortodoxă, Spovedania și vindecarea sufletului, O noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre rugăciunea lui Iisus, Monahismul ortodox ca viață profetică, apostolică și martirică, Sfântul Grigorie Palama Aghioritul, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex.

Ceea ce defineşte opera sa, dar mai ales lucrarea sa ca păstor în Biserică, este înţelegerea terapeutică, vindecătoare a întregii teologii. Biserica este spital duhovnicesc, clericii sunt doctorii de suflete, cei care conduc omul la luminare şi la îndumnezeire. Teologia, viaţa bisericească, Liturghia nu au sens decât dacă omul se vindecă de moarte şi învie, se sfinţeşte. Cunoaşterea omului este efectivă, reală, doar dacă acesta se vindecă, se curăţeşte şi ajunge la vederea lui Dumnezeu. De aceea consideră că teologia autentică nu este posibilă fără o autentică experienţă isihastă.

Conferința pe care Părintele Mitropolit Hierotheos o va susține la Iași, pe 14 octombrie, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”, va avea titlul „Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis”.

Ioannis Sava Romanidis (1927-2001) s-a născut din părinți greci, care au emigrat, imediat după nașterea sa, în America. A urmat studii teologice la Seminarul teologic ortodox Holy Cross, pe care l-a absolvit în 1949. În timpul studenției la Universitatea din Yale, în 1951, a fost hirotonit preot. Părintele Romanidis și-a completat studiile la Paris și Atena, unde, în 1957, și-a luat doctoratul în Teologie. În 1958 a fost numit profesor la Seminarul teologic ortodox Holy Cross, iar, începând cu 1968, a fost profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic. Activitatea sa academică, neîntreruptă de pensionarea timpurie din 1984, l-a consacrat ca un erudit teolog, apărător al ortodoxiei credinței pe fundamentele revelației scripturistice și pe mărturiile Sfinților Părinți.

În scrierile sale, Părintele Ioannis Romanidis a adăugat teologiei academice tradiția patristică și rugăciunea Bisericii, ca duh dătător de viață.

* Material preluat de pe www.doxologia.ro

Despre sfinţi şi sfinţenie+din minunile Sfintei Parascheva

2011-10-06T10:41:00.006+03:00

Serile Talpalari din 4 oct 2011 (întâlnirea integrală):

Din minunile Sfintei Parascheva, prezentate de protos. Valerian Radu de la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

adcb

Din întrebările şi subiectele acestei seri:
Ce să facem când nu avem credinţă?
Când vor fi canonizaţi sfinţii închisorilor comuniste?
Ce să fac dacă am început o facultate iar inima îmi spune să merg la altă facultate acum?
Despre duhovnici, ucenici, cum îmi aleg duhovnicul potrivit pentru mine?
Cum ne spovedim?
Despre lupta gândurilor
Despre Rugăciunea lui Iisus, despre prezenţa lui Hristos în noi.

adcb

Cuvântul Maicii Siluana, despre minuni, sfinţi şi sfinţenie, rostit la întâlnirea din 4 octombrie:

Din cuvântul Maicii:

Cea mai mare minune e să crezi...
Când omul se întreabă ce sens are viaţa... este foarte aproape să trăiască minuni...
O altă minune este minunea rugăciunii...
Omul care se trezeşte, folosind darul lui Dumnezeu care e mintea poate ajunge la bucurie fără necazuri. Necazurile sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi pentru că nu conştientizăm. Ne trezesc inima împietrită. Ni se întâmplă necaz ca să ne trezim.
Ce-i oferi tu lui Dumnezeu ca El să ţi se ofere ţie? Loc.

adcb

Moderator, ca de obicei, pr. Constantin Sturzu

Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2011

2011-10-06T10:37:00.000+03:00

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2011

(370 de ani de la aducerea sfintelor ei moaşte la Iaşi, în anul 1641)

Program 09-17 octombrie 2011

Duminică, 09 octombrie 2011:

Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
Orele 13.00 – vernisajul expoziţiei de fotografii ORTHPHOTO 2011 -Turnul Mănăstirii Golia. (Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 09-16 octombrie 2011).

Orele 18.00-19.30 – Concursul coral Lăudaţi pe Domnul, ediţia a VIII-a (la Centrul de Conferinţe Providenţa). Etapă din concursul organizat de Patriarhia Română.

Luni, 10 octombrie 2011 :

Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Marţi, 11 octombrie 2011:

Orele 06.30 - Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi depunerea lor pe platoul din faţa Catedralei pentru închinare.
Orele 08.00-11.30: Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.

Miercuri, 12 octombrie :

Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.
Orele 11.30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) şi Sf. Maslu, în curtea Catedralei Mitropolitane, lângă Biblioteca „D. Stăniloae”.
Orele 12.00 – Inaugurarea expoziţiei Arta pelerinajului. Piese creștine în spațiul est și sud-est carpatic (secolele IV-XVI) (la Muzeul Unirii) şi deschiderea Simpozionului Monumentul – Tradiţie şi Viitor, ediţia a XIII-a (la Muzeul Unirii, Sala Dublei Alegeri).
Orele 17.35 – Sosirea delegaţiei din Grecia cu moaştele Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei (Aeroportul din Iaşi).

Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul Calea Sfinţilor - Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei. Se va desfăşura pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi se va încheia cu depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane pentru închinare.

Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996 (Vecernia, Litia şi Utrenia – în Catedrala Mitropolitană).

Joi, 13 octombrie:

Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană cu participarea Corului “Apostolii” al preoţilor din Protopopiatele I şi II Iaşi.
Orele 11.00 – deschiderea expoziţiei de carte dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi lansare la Mănăstirea “Sf. Trei Ierarhi” - Sala Gotică a două lucrări: Albumul Sfânta Cuvioasă Parascheva - multfolositoare şi lucrarea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor. Lucrările sunt editate şi publicate de către Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Orele 16.00 – slujba de sfinţire a noii locaţii a Depozitului de Obiecte Bisericeşti “Sf. Ap. şi Ev. Luca” aflat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Orele 17.30 – slujba de sfinţire a lucrărilor de extindere a Spitalului Providenţa al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Orele 19.00 – concert susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană)
Orele 21.00-03.00 - Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie - în Catedrala Mitropolitană).

Vineri, 14 octombrie:

Orele 07.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 09.00-13.00 – Sfânta Liturghie (pe podiumul din faţa Catedralei Mitropolitane).
Orele 19.00 – Conferinţă susţinută de Mitropolitul Hierotheos Vlachos de Nafpaktos (Grecia): Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis (în Aula Magna „Mihai Eminescu” – Universitatea „Al. I. Cuza” – Iaşi).
Orele 19.30 – Concert muzică psaltică “Byzantion cântă pelerinilor” în Catedrala Mitropolitană.
Orele 21.00 - Slujba de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia) – în Catedrala Mitropolitană.

Sâmbătă, 15 octombrie :

Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Orele 10.00 – Sfinţirea Centrului social multifuncţional pentru vârstnici „Vovidenia” Iaşi.

Orele 16.00 – 18.00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia şi Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva.

Duminică, 16 octombrie :

Orele 08.30 – 12.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 18.30 – Concert de muzică religioasă, populară şi patriotică interpretat de Corul Sanctus al Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi de corul bărbătesc Neam de voievozi - dirijor Dr. Costel Mirel Nechita (la Centrul de conferinţe Providenţa).

Evenimentul va fi însoţit de lansări de carte şi CD-uri.

Luni, 17 octombrie :

Orele 10.00, în Sala „Iustin Moisescu” de la Centrul eparhial Iaşi:

- Deschiderea Simpozionului internaţional Tainele Bisericii – pelerinaj spre sfinţenie organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

- Deschiderea Anului universitar 2011-2012 la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

- Deschiderea cursurilor pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie.

* informaţii de pe www.doxologia.ro

Emoţie de toamnă

2011-10-03T23:50:00.000+03:00

Emoţii de toamnă, pe versuri de Nichita Stănescu

Caci de-ar aduce toamna fulgii de zapada
Si ar pluti in aer jucausi,
Am alerga voiosi si reci pe strada,
Dar ne-ar fi dor de micii carabusi

Iata acum principiul :
cea mai mare dimensiune din cosmos este
punctul.
Unul nu este mai mare decat altul.
Muntele este un punct
si firul de iarba este tot un punct.

Toamna uda lin copacii mei,
Copaci ai caror frunze cad.
Copaci ai caror umeri grei ,
Se-ntind pe ape, cad.

As vrea sa simt lumina dimprejur
Sa zbor nemarginit spre cer,
A vietii pasari de azur
Sa urce-naltul cat mai sper

Curand se va sfarsi probabil totul
Curand e insa cel mai lung cuvant pe care-l stiu
Caci m-as intoarce lumii
Dar n-am bilet decat de dus
Si-s dus
Faclia arde, dar m-opresc
Si stau, si uit ...
Si obosit mi-e sufletul ce-asteapta
Ziua.

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Amintirea intamplarilor mele
vine din viitor, nu din trecut.
Deci spun: se vor darama mari fringhii de ploaie
prin aerul umed care ne-a-nfasurat
inserarile.

Diferite sunt invelisurile :
iarba pentru pamant,
apa pentru pesti,
blana si pielea pentru carne,
tipatul pentru frica,
literele pentru cuvant,
si, la urma, peste tot aerul.

Batran un copac catre frunzele sale.
Un clinchet nocturn auzit catre zi,
Strain de-nceput si de doruri astrale
Amurgul coboara incet printre vii.

Circumstanţele vieţii ne arată calea benefică pentru sufletul nostru

2011-09-30T11:12:00.002+03:00

De pe un blog folositor am găsit următorul citat al Cuv. Ambrozie de la Optina, care m-a făcut să meditez la circumstanţele vieţii.

Greşeala noastră constă în aceea că nu vrem să ne supunem voia noastră voii lui Dumnezeu, care ne indică prin circumstanţele vieţii calea benefică pentru sufletul nostru. Dar noi căutăm un soi de liniştite existentă doar în visele noastre, dar pe care în realitate nu o găsim nicăieri pe pământ. Va fi odihnă pentru unii, nu pentru toţi, atunci când când li se va cânta: "Cu sfinţii odihneşte..." (Cuv. Ambrozie de la Optina)

De multe ori considerăm circumstanţele vieţii a fi mai mult sau mai puţin benefice pentru împlinirea noastră. "Ei, ce bine ar fi fost dacă aş fi trăit în altă ţară!..."... cu o altă soacră... într-un alt regim... cu soţ... fără soţ... şi uităm că noi suntem chemaţi la o anume lucrare în această ţară, cu aceşti copii, cu acest soţ, fără acest soţ, în această situaţie. Şi care ar fi lucrarea? Să fim cu Domnul în aceste condiţii.

Este foarte ispititor câteodată să schimbăm coordonatele vieţii pe care o trăim fără a încheia mai înainte ceea ce suntem chemaţi la a trăi şi ne trezim, nu odată, că ceea ce am făcut a fost doar asta: schimbarea geografică. Ne-am mutat dintr-un loc în altul, am schimbat un şef cu altul, un soţ (soţie) cu altcineva, dar - uimire - problemele cu care ne confruntăm sunt aceleaşi dinainte. Şeful, vecinii, vânzătorii, soţul, colegii de serviciu se poartă cu noi la fel ca şi cei dinainte. De ce oare?

Unul dintre motive ar fi acela că, în loc să lucrăm la a învăţa ce avem de învăţat dintr-o anume situaţie, nu am făcut decât să fugim de ea. În loc să ne lucrăm anumite trăsături, în loc să acceptăm anumite lucruri despre noi şi să trăim în condiţiile acestor trăsături ale noastre cu care tocmai am făcut cunoştinţă şi să le arătăm şi oferim Domnului pentru a le vindeca El, am preferat să dăm vina pe ceilalţi, pe situaţie, pe circumstanţe. Pentru că, în adâncul nostru am vrea să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Problema e că... aş vrea să-i fiu plăcut lui Dumnezeu fiind aşa cum cred eu că i-ar plăcea de mine (drept, cinstit, curat, iubitor - dar aspectele din mine care cadrează mai puţin cu aceste trăsături încerc să le ascund, să schimb situaţia crezând că "din cauza ei" apar acele aspecte), ori în situaţia în care cred că mi-ar conveni mie.

Domnul să ne lumineze să înţelegem ceea ce ne spune Cuviosul Ambrozie: circumstanţele vieţii ne arată tocmai calea benefică de urmat pentru sufletul nostru şi să ne centrăm pe scopul nostru: Unirea cu Dumnezeu şi mai puţin pe judecata că "de ce trebuie să trăiesc asta, când alţii trăiesc altceva?!?". Şi "da, lor le convine, dar ia să trăiască ce trăiesc eu!!!"

Iar ca aceste întrebări, existente în mintea noastră la un moment dat, să capete sens mântuitor, am putea folosi în locul lui "de ce?" întrebarea "PENTRU CE?" : Pentru ce, Doamne, e nevoie să trăiesc eu acum această situaţie? Şi vom vedea cum primim răspuns. Poate nu pe loc, aşa cum ne aşteptăm şi cum am vrea, dar cândva vom primi acel răspuns care ne va umple de uimire în faţa Proniei Lui.

O zi binecuvântată tuturor.

Unde duc gândurile?

2011-09-16T13:29:00.002+03:00

Se întâmpla în vremea copilăriei mele. Încercam să ajung la bunica mea, în cartierul Tătăraşi. Practic, era singurul drum pe care aveam voie să-l fac la vremea aceea singură cu tramvaiul, pentru că eram destul de mică.
Am impresia că mă grăbeam, nu mai ştiu cum, n-am fost atentă la numărul tramvaiului sau am văzut greşit şi m-am urcat în fugă. Bucuroasă că am reuşit să-l prind, m-am relaxat aşteptând coborârea, privind absentă pe geam. Deodată, am simţit un gol în stomac. Tremvaiul cu pricina nu respecta drumul pe care eu îl cunoşteam. Pentru câteva clipe am intrat în panică. Deşi prinsesem tramvaiul, totuşi acesta nu se îndrepta spre destinaţia pe care o doream. Fusesem absorbită de gândurile mele, de graba mea de a ajunge în timp util, ca să mă întorc să-mi scriu şi temele. Şi, deşi atât de acaparată să nu întârzii, am pierdut din vedere să fiu atentă la destinaţie. Iar lucrul acesta se vede că m-a dus într-un loc în care chiar nu-mi doream să merg.

Pornind de la amintirea asta, mă gândesc de câte ori nu m-am lăsat dusă de gânduri, activităţi, griji şi am pierdut direcţia în viaţă şi am ajuns poate în locuri pe care nu mi le-aş fi dorit, dacă m-ai fi întrebat. Cum spune Stareţul Tadei, "cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa".
Dacă îmi petrec timpul gândindu-mă că soţul, ori copiii, ori prietenii... ori şeful nu mă apreciază, gândurile mă vor duce direct către o atitudine nepotrivită care poate că vor face să se adeverească acele idei.
Dacă îmi petrec timpul gândindu-mă la cât de mult muncesc eu şi cât de puţin observă ori apreciază ceilalţi, gândurile acestea mă duc spre resentimente, lipsă de răbdare şi dragoste.
Dacă mă gândesc întreaga zi la ceva ce soţul ori copiii au făcut, repetându-mi în gând ce le voi spune şi cum le voi spune, gândurile acelea mă vor duce către ceartă, răni şi deteriorarea relaţiilor.
Dacă mă gândesc de ce a îngăduit Dumnezeu anumite greutăţi în viaţa mea, proabil că mă voi trezi transportată într-un zonă de insecuritate şi nefericire, de vreme ce nu am încredere în El.
Dacă mă gândesc doar la cum să fac mai mulţi bani, o carieră, succes material, să.mi iau soţ/soţie, distracţii, mă voi pierde pe tărâmul frustrărilor şi al nemulţumirii.

Gândurile mele sunt nişte instrumente foarte puternice, care au nevoie de o orientare înţeleaptă. Dacă le folosesc neatent, concentrându-mă pe lucruri care mă îndepărtează de Dumnezeu, voi ajunge în locuri pe care nu le-am dorit şi nu le-am ales conştient. Am nevoie să-I cer Domnului să mă ajute să fiu atentă la El şi la gândurile mele. Am nevoie de curăţire permanentă, prin spovedanie cât mai deasă, prin mărturisirea lor unui duhovnic.
Aşa pot trăi în concordanţă cu planul Lui şi cu perspectiva Lui pentru viaţa mea, căutând să-mi păstrez atenţia trează asupra gândurilor şi asupra destinaţiei către care mă pot îndrepta acestea. Trezvia de care vorbesc sfinţii părinţi.
Cineva spunea că gândurile noastre au roţi. Unde m-au dus gândurile mele azi? M-au dus undeva unde n-aş fi vrut să ajung?

Despre Împărtăşanie

2011-09-10T22:00:00.002+03:00

Vorbeam aici despre o carte minunată, scrisă în 1950 de Vlădica Antonie Mărturisitorul, "Calea Rugăciunii lăuntrice. Manualul isihiei".

Pentru că este spre duminică deja, postez testamentul lăsat de acest nevoitor ucenicii sale din ultimii 18 ani de viaţă, Schimonahia Antonia, cea pe care Vlădica a numit-o "tovarăşul pocăinţei mele"

DIN SCRISORILE ARIIIEPISCOPULUI ANTONIE
TESTAMENT PÂNĂ LA MOARTE ŞI DUPĂ MOARTE
„Pace ţie roaba lui Dumnezeu schimonahia Antonia, tovarăşa pocăinţei mele. Ascultă aceste ndemnuri ale Duhului lui Dumnezeu:
1.Să te călăuzească şi să-ţi ajute Îngerul tău Păzitor şi Îngerul cuvioşiei tale. Ei să te păzească în toate căile tale şi să te întoarcă în sihăstria ta în ziua în care le va porunci lor
Dumnezeu.
2.Ţine minte: prin harul Sfintei Împărtăşanii, Hristos, Cel din ceruri, împreună cu Tatăl, pătrunde în taina existenţei noastre şi prin Duhul Sfânt‚ zideşte viaţa celui ce se împărtăşeşte, prefăcând-o într-un locaş duhovnicesc, într-un locaş viu al Său pentru ca să ne răpească pe noi în Taina Sa, în lumina necreată a Dumnezeirii Sale şi în ea să ne transfigureze în Slava Învierii Lui, în oameni cereşti ai veacului ce va să fie.
3. Ţine minte: focul ceresc al Trupului şi Sângelui Euharistiei lui Hristos, cuprinde întreaga fire a celui ce se împărtăşeşte şi îmbracă pe acesta în omorârea lui Iisus (2 Cor.4, 10). Astfel, trupul şi sufletul celui ce se împărtăşeşte devin moarte pentru păcat, iar duhul Botezului nostru începe să ardă cu adevărat de Duhul Sfânt care aduce toată nădejdea noastră jertfă lui Dumnezeu (Rom. 8‚ 10-13; 12). Un singur scop are Duhul Sfânt: acela de a restabili în noi chipul lui Dumnezeu şi de a ne îmbrăca în asemănarea lui Hristos (Gal.4,19; 2,20; 2Cor. 3,17-18). Un singur scop trebuie să avem în viaţă: să omorâm şi să dezrădăcinăm păcatul prin focul dumnezeieştii Împărtăşanii. Atingerea acestui scop ne este garantată de Însuşi Hrisos Care este întru noi şi Care este Biruitor, după făgăduinţa Sa (In.6, 53).
4.Ţine minte: dacă focul ceresc al dumnezeieştii Împărtăşanii va cuprinde toate păcatele noastre, neputinţele, nedesăvârşirile, istovirile, extenuările şi bolile care ne omoară şi ne strică pe noi, dar noi nu vom primi vindecare imediat, atunci acestea se întâmplă pentru faptul că toatele suferinţele pământeşti ne sunt îngăduite de Pronia lui Dumnezeu în locul vămilor celor din văzduh şi pentru ca sufletele noastre să se cureţe aici ca, în momentul ieşirii, să se înalţe direct la lumina feţei lui Dumnezeu, în soborul celor răscumpăraţi de Hristos.
La această răbdare proniatoare ne cheamă poruncile lui Hristos: „Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre”, „Cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui”.
5.Vei fi tu oare învingătoare în asemenea condiţii de victorie sigură? Dacă învingi, atunci tu poţi totul în Hristos, Cel din tine care te întăreşte cu focul cel viu şi nematerialnic al Sfintei Împărtăşanii. Orice împărtăşire a ta este un har care se adaugă la harul din tine şi acesta înseamnă înmulţirea tăriei tale duhovniceşti.
6. Observă: tu eşti de neînvins pentru că eşti înarmată cu toate armele puterii lui Hristos şi în lupta cu diavolul ai putea să-i opui rezistenţă acestuia, luptând cu rugăciunea şi vărsând sudori de sânge, aşa precum El Însuşi a biruit în grădina Ghetsimani ( Lc. 22,44; Evr. 12, 1-4). Biruinţa îţi este asigurată deoarece E1 Însuşi conduce prin voinţa ta, adăpând-o pe ea cu antidotul Său (In. 16,33; Flp. 2,13). De acum înainte, aceasta este calea ta. Urmează-L pas cu pas, gândeşte cu mintea Lui, simte şi iubeşte cu mintea Lui, lucrează şi doreşte cu voia Lui.
7. În fiecare zi priveşte-te în oglinda poruncilor lui Hristos pentru a vedea clar neisprăvirile şi nedesăvârşirile tale. Şi văzându-le, ţi se aprindă râvna pentru Domnul Atotţiitorul şi să nu te linişteşti până nu vei cere de la Dumnezeu harul împlinirii. În asemenea cazuri, roagă-te şi nu-ţi pierde nădejdea (Lc. 18, 1). Pronia lui Dumnezeu veghează şi va săvârşi tot ce este mai bun pentru tine. Din Evanghelie ţi se va revărsa peste capul tău aplecat puterea cea de sus şi îţi va înarma nevoinţa spre victorie.
8. Ia aminte: prin insuflare dumnezeiască, ţi se însărcinează canonul de pocăinţă al Domnului şi al Maicii Sale, pentru ieşirea sufletului din trup şi cu cererea lacrimilor de pocăinţă, la fel şi celorlalţi, ca o îndatorire zilnică şi ca o ascultare faţă de stareţul tău.
Să-ţi fie acestea, pentru întreaga viaţă, neschimbate de nimeni după sfârşitu1 meu şi până la sfârşitul tău.
9. Cu aceasta îţi zic: Amin.
Harul Sf. Duh care a vorbit în acest testament al meu, să se reverse cu prisosinţă în orice inimă care a îndrăgit pocăinţa, pocăinţă pe care o doreşte Însuşi Dumnezeu.
A. E. Antonie.
De citit acestea în fiecare duminică. Dacă este posibil, pe mormântul meu să fie pusă doar o cruce din lemn de stejar.

Ce mai citesc...

2011-09-10T20:50:00.002+03:00

"Lucrarea rugăciunii lui Iisus, numită de Sfinţii Părinţi trezvie, trebuie să constituie esenţa vieţii monahale. Ea ar fi binevenită şi la mireni, deoarece fără a avea mintea în permanenţă la Dumnezeu, nu este cu putinţă a te mântui." (Vlădica Antonie Mărturisitorul)

Am descoperit recent o carte care m-a captivat. Este vorba despre "Manualul isihiei. Calea rugăciunii lăuntrice", a lui Antonie Mărturisitorul, Vlădica Antonie, după cum i se spune, Arhiepiscop de Mihailov şi Golânsk (1889-1976), călugăr ascet care a experimentat nevoinţa rugăciunii neîncetate.
Cartea poate fi descărcată de aici

Redau aici cuvântul către cititor al P.S. DORIMEDONT, Episcop de Edineţ şi Briceni

Dacă vorbele omeneşti, nu vor putea să aprindă inima, aşa cum o poate face vederea lucrurilor dumnezeieşti, să încercăm să înaintăm cu toţii „până când ne mai este fierbinte dorinţa”, după cum spunea Sf. Ioan Hrisostom, îndreptându-ne paşii, spre calea lucrării lăuntrice. Prin aceasta, sufletul nostru urcă, treaptă cu treaptă, pe scara cea mântuitoare a rugăciunii lui Iisus, ajungând la acea cunoaştere de sine, necesară oricăruia dintre noi, iar prin ea la acea cunoaştere a lui Dumnezeu. Nu se poate exprima în cuvinte toată măreţia la care se poate ajunge prin intermediul lucrării rugăciunii lui Iisus, datorită faptului că aceasta constituie un dar de la Dumnezeu.
Însă regulile necesare în începerea acestei lucrări sunt voinţa de fier şi răbdarea fără de margini. Dacă unii sfinţi au dobândit darul ei într-un mod minunat, acesta nu este un motiv care ar îndreptăţi pe cei ce nu sunt atraşi să o cunoască şi să o practice.
Aceasta constituie „mâna” întinsă a lui Dumnezeu, sau colacul de salvare, pe care Mântuitorul ni-l aruncă spre a putea înota în marea învolburată a acestei vieţi.
Astăzi lumea, din zidire a lui Dumnezeu, se transformă pe zi ce trece în înşelătoria celui rău care aduce lucruri şi întâmplări, tocmai ca să alunge amintirea lui Hristos din mintea oamenilor. Nu vom putea intra în locaşurile lui Dumnezeu decât doar dacă ne vom asemăna vameşului care, spunând în taină „Dumnezeule milostiv, fii mie păcătosului”, a fost iertat de către Acesta şi s-a întors folosit la casa sa.
Aşadar, să valorificăm fiecare clipă pe care ne-a dat-o Dumnezeu, prin amintirea numelui Său căci timpul omului este preţios şi vieţuirea lui pe pământ este limitată, iar „ziua de mâine, nu-i dată nimănui”. Prin aceasta se împlinesc cuvintele Psalmistului care zice „Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului.”

***
Un prim fragment despre rugăciunea lui Iisus, din Cuvântul înainte

„Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine, paharul acesta; Însă nu precum voiesc eu, ci precum tu." (Mt. 26,39).
Două idei exprimate aici - „Doamne miluieşte-mă” şi „Fie Doamne voia Ta cea sfântă”- constituie esenţa rugăciunii lui Iisus. Mai întâi de toate, trebuie ştiut că rugăciunea Iui Iisus este de fapt esenţa lucrătoare a pocăinţei, indicată de către Mântuitorul. Aceasta îl învaţă pe lucrător să şi taie voia, să-L iubească pe Dumnezeu mai mult decât făptura, să nu se încreadă în sine, să se smerească cu adevărat, să se cerceteze pe sine, să nu-şi atribuie sieşi tot ce face el mai bun, ci lui Dumnezeu, Căruia să-i dea slavă pentru toate. Rugăciunea Iui Iisus te apropie de Dumnezeu, iar împăcarea cu El naşte adevărata dragoste de aproapele. Rugăciunea uneşte sufletul cu Mirele Ceresc, adică cu Dumnezeu, şi devine o împreună-vorbire între suflet şi Creator...
***
Câteva fragmente din carte:

Sensul vieţii omeneşti constă în aceea de a lucra necontenit asupra ta

"Dar nouă, în aceste condiţii în care trăiam, ne era destul de greu să dobândim harul rugăciunii inimii. Pentru noi este necesar ca tot timpul să ne ţinem de veşmântul Domnului şi să nu-I uităm niciodată Numele, iar dacă ne-am risipit şi ne-am sustras atenţia imediat să ne adunăm şi iarăşi să zicem rugăciunea. Numai astfel ne vom învăţa treptat şi numai aşa vom dobândi şi acea frică de a nu pierde rugăciunea şi de a nu ne îndepărta de Domnul. Vlădica ne spunea tuturor să ne sfărâmăm, să ne rupem sau să ne frângem limba în zicerea rugăciunii lui Iisus. El citea şi se ruga fără încetare căci „Filocalia” de pe masa lui nu era deloc închisă. Îi plăceau mult acatistele şi nu se întâmpla niciodată ca el să se plictisească. Vlădica ne învăţa că sensul vieţii omeneşti constă în aceea de a lucra necontenit asupra ta. Oricine de ţi-ar zice ceva sau te-ar jigni, să consideri că Domnul a îngăduit şi că aceasta a trebuit să se întâmple. Dacă te-au jignit sau te-au umilit, primeşte-le pe toate acestea cu bucurie şi cu răbdare şi ca din mâna lui Dumnezeu. Atunci când vei începe să cultivi în tine aceste calităţi îţi va fi foarte uşor (în viaţă) căci nici mâhnirea nu te va apăsa şi vei avea numai bucurii.
Răutatea se sălăşluieşte în om sub influenţa puterii demonice şi trebuie să ne străduim să trăim astfel încât să nu-i permitem diavolului accesul înlăuntrul nostru. Însă, aceasta se dobândeşte doar prin smerenie. Dacă aţi fost atacaţi cu cuvinte jignitoare şi cu învinuiri, smeriţi-vă. Acest simţ trebuie antrenat în noi înşine şi astfel, treptat, se va şlefui şi omul dinăuntrul nostru."

Postul nu este pentru Domnul, el este doar pentru noi

"Trebuie să avem dreaptă socoteală în toate. De pildă, în vremea noastră, este imposibil să postim cu stricteţe
pentru că dacă vom lua asupra noastră o astfel de nevoinţă, îl vom supăra pe vrăjmaş. Dar de ce să-l superi când nu eşti în stare să lupţi cu el? Acest lucru îl puteau face marii nevoitori dar veacul nostru nu este un veac al postului, ci al răbdării şi al bolilor. Postul nu-l apropie pe om de Dumnezeu dar nici nu-l îndepărtează.
Postul nu este pentru Domnul, el este doar pentru noi. Iar dacă vom lua asupra noastră un post aspru şi peste puterile noastre, atunci pur şi simplu nu vom fi în stare să-l ţinem. Noi avem nevoie de un post lăuntric pentru a ne înfrânge pe noi înşine şi pentru a deveni blânzi, smeriţi şi răbdători. Dacă Domnul ne îngăduie să suferim, trebuie să primim aceasta cu smerenie. Căci ceea ce este îngăduit de Domnul, trebuie primit ca din mâna Lui şi trebuie să răbdăm tot. Adevăratul post este atunci când omul suportă cu răbdare şi fără supărare toate atacurile şi jignirile, considerând că le-a meritat pe bună dreptate. Pentru ce? Pentru viaţa pe care a avut-o în trecut şi pentru tinereţea uşuratică."

Dacă îţi va fi milă de tine, atunci vrăjmaşul te va doborî

"Creştinii de acum au doar suferinţe lăuntrice. Şi împotriva acestor suferinţe şi boli ale noaste nu există decât un singur leac: acela de a te lupta cu tine însuţi. De te vei învinge pe tine şi te vei ridica la rugăciune, atunci Domnul îţi va da tărie şi putere şi nu vei fi biruit de vrăjmaş. Dar dacă îţi va fi milă de tine, atunci vrăjmaşul te va doborî de tot şi-ţi va fi foarte greu să te ridici."

Despre chip şi asemănare, la serile Talpalari

2011-09-09T20:30:00.005+03:00

„Ca să ştim ce este chipul lui Dumnezeu, avem nevoie să intrăm în noi şi să trăim această realitate din noi; ca să ştim ce este asemănarea, avem nevoie să punem osul la treabă, să transpirăm, s-o luăm pe poarta strâmtă, că altfel... poveşti, telenovele şi alte asemenea... acest chip e o putere, e ceva dinamic, este un mod de a fi... această energie, prin care am căpătat impulsul de a fi persoană”
"Nimic din Dumnezeu nu există în noi la creaţie. Diferenţa dintre creat şi necreat e totală şi fundamentală...
(Acum da, pentru că sunt botezat; am Trupul şi Sângele Lui)"
"Chipul lui Dumnezeu din noi este modul în care noi fiinţăm, modul de a fi personal, persoană, modul de a fi cineva conştient de sine în relaţie cu altcineva..."

Cuvântul Maicii Siluana Vlad referitor la om, ca şi chip şi asemănare a lui Dumnezeu, fragment din întâlnirea serilor Talpalari din 30 aug 2011
Moderator şi amfitrion a fost, ca de obicei, pr. Constantin Sturzu
Invitat, dr. Andreea Hefco

Părintele Zaharia de la Essex va conferenţia la Iaşi

2011-09-07T10:10:00.003+03:00

Pe situl Doxologia, am citit cu bucurie că Părintele Zaharia Zaharou de la Essex va veni în Iaşi.

Joi, 29 septembrie 2011, părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Essex, Anglia, va susţine, începând cu ora 17:00, o conferinţă la Centrul de Conferinţe „Providenţa“ din Iaşi, cu titlul: „Relaţiile între oameni în lumina relaţiei noastre personale cu Hristos“. Intrarea este liberă, în limita locurilor.

***

Părintele Zaharia a fost ucenic apropiat al arhimandritului Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul, stareţul şi fondatorul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul“ de la Essex.

Originar din Cipru, părintele Zaharia a studiat chimia în Marea Britanie, unde a obţinut titlul de doctor în ştiinţe. Întâlnindu-l pe stareţul Sofronie şi, marcat de statura duhovnicească a acestuia, a ales devenirea întru monah în mănăstirea acestuia.

***

Conferința de la Iași a PĂRINTELUI ZAHARIA, ucenicul Parintelui Sofronie Saharov, de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, ESSEX, susținută joi, 29 septembrie 2011

“Legăturile personale dintre oameni în lumina legăturilor noastre cu Dumnezeu”

partea întâi

partea a doua

Frica şi credinţa în creşterea copiilor

2011-09-04T23:05:00.000+03:00

Fetele mele mari au crescut, acum sunt adolescente.
A fost (şi încă mai este) o perioadă foarte grea, în care adaptarea, de ambele părţi, la noua vârstă ne-a cam dat de furcă.
Problemele mele sunt în general din cauza fricii: frica să nu păţească ceva, frica să nu-şi rateze viitorul, frica să nu fie creştine plăcute Domnului... O mulţime de frici.
Am citit articolul acesta, care mi s-a părut foarte folositor.

Frica şi credinţa în creşterea copiilor

În relaţiile cu ceilalţi, de multe ori, în special în momente de tensiune sau de criză, ne lăsăm conduşi în deciziile noastre de fricile, temerile pe care le avem. Teama de a suferi, de a simţi durerea, teama de a fi abandonat, de a fi consideraţi lipsiţi de importanţă, temeri de care, de multe ori, nici nu suntem conştienţi, dar care ne ghidează şi ne determină reacţiile faţă de ceilalţi.
psih. Dana Alecu

În zona relaţiei părinte-copil, fricile părintelui pot fi un puternic resort, şi asta în nici un caz spre binele relaţiei sau al copilului.

Părintele, în special cel care are multe temeri, îşi poate dori ca fiul/fiica sa să trăiască în viaţă doar experienţe plăcute, să evite toate pericolele, toate riscurile. Oricât de bine intenţionat este acest gând al părintelui, el se dovedeşte nu numai imposibil de împlinit, ci şi nefolositor pentru copil.

Scopul vieţii: evitarea evenimentelor negative?

Sarcina părintelui este de a ghida, hrăni şi creşte un copil independent, care va şti să ia decizii bune în viaţă, va şti să gestioneze consecinţele alegerilor greşite şi eşecurile. Nu este datoria noastră să-l controlăm, să-l supra protejăm. Deşi în creşterea copilului se vor întâlni şi situaţii periculoase, totuşi, în cele mai multe cazuri, frica nu e justificată şi tot ce e nevoie e a avea încredere în copil şi în paza lui Dumnezeu. Până când părintele nu caută şi nu are încredere în grija Domnului pentru copilul său, nu va putea discerne între cele două feluri de frici. Deciziile lui vor fi bazate pe frică şi nu pe credinţă. Iar când se întâmplă acest lucru, rezultatele pot fi cumplite.

Având mereu intenţia de a-l proteja - hiperproteja pe copil, îi împiedicăm şansa de a învăţa din propriile greşeli, de a-l învăţa „să cadă“. De asemenea, în încercarea permanentă a părinţilor de a-şi feri copiii de situaţii riscante, transmit numeroase mesaje de genul „ai grijă, să nu cumva să faci asta, treaba ta, ţi-am spus să nu faci asta, ai să vezi ce o să se întâmple“. În situaţiile acestea, copilul ajunge să îşi formeze convingerea că lumea este un loc periculos, în care i se pot întâmpla doar lucruri îngrozitoare. Scopul său principal în viaţă ar putea deveni evitarea acestor posibile evenimente negative, prin abordarea unei atitudini permanente de vigilenţă şi trăirea unei stări de frică. Astfel, cu siguranţă, copilul va pierde din vedere, ca prioritate, împlinirea potenţialului propriu, a voii lui Dumnezeu cu el.

Frica naşte frică

Un alt mesaj pe care îl poate înţelege copilul în cazul în care părintele adoptă o atitudine hipervigilentă este acela că el este o persoană slabă, care, spre deosebire de alţii, nu ar reuşi să facă faţă încercărilor, provocărilor vieţii. De asemenea, poate fi afectată pe termen lung încrederea şi comunicarea între părinte şi copil. Înţelegând destul de repede că multe dintre deciziile şi acţiunile sale pot provoca reacţii de teamă, îngrijorare din partea părintelui, copilul va începe să se ascundă de părinte. Va ajunge să îi spună adultului doar ceea ce ştie că acesta îşi doreşte sau poate să audă, încercând astfel să se protejeze atât pe sine, cât şi pe părinte.

Desigur că a nu avea o atitudine marcată de temeri, anxietăţi personale, nu înseamnă a abdica de la rolul de părinte, care presupune şi a supraveghea, a da sfaturi, a explica ce este bine şi ce este rău, a oferi sprijin. Înseamnă doar a înţelege când o reacţie este cauzată de propriile temeri sau când este într-adevăr spre folosul copilului, oferindu-i un reper în viaţă. În momentele în care se simte contrariat de ceea ce a făcut copilul său, de deciziile pe care acesta le-a luat, înainte de a avea o reacţie, este bine ca părintele să îşi răspundă la aceste întrebări: „Decizia copilului meu îl va răni pe el sau pe alţii? Le va aduce aceasta rău?“, „Acţiunile copilului meu îl vor afecta negativ sub aspect moral, spiritual?“, „Sunt acţiunile, scopurile şi dorinţele copilului meu pe măsura vârstei sale?“ În funcţie de răspunsurile pe care şi le va da, părintele îşi poate da seama dacă la mijloc se află temerile sale, dorinţa excesivă de a controla întreaga viaţă a copilului. Părinţi, copiii dvs. vor face alegeri greşite, aşa cum faceţi şi voi, de multe ori. Dar şi în felul acesta ei învaţă. Mult mai înţelept în aceste situaţii, dar şi în general, ar fi ca părintele să îşi pună nădejdea în Dumnezeu, să Îi încredinţeze pe cei dragi în paza Lui, să se roage pentru binele lor.

Încrederea în Dumnezeu ca medicament

De asemenea, este important ca părintele să îşi înveţe copilul să ceară de mic ajutorul lui Dumnezeu, iar acesta, în situaţiile de incertitudine, să îşi dorească să înţeleagă care este voia Lui. Încrederea în Dumnezeu este un foarte bun medicament pentru grijile şi anxietăţile care ne macină zi de zi. În momentul în care ajungem să realizăm cât de mare este discrepanţa între sentimentul nostru de control, de atotputernicie şi fragilitatea pe care în mod real o avem în faţa neprevăzutului vieţii, suntem pentru prima oară conştienţi de realitate.

În momentul în care realizăm cât suntem de fragili, în special în situaţiile de criză, când nu mai ştim ce să facem, ar trebui să înţelegem şi cât de mare este dragostea şi grija Lui Dumnezeu faţă de noi.

Serile Talpalari

2011-08-26T16:08:00.002+03:00

"E o uimire, o tăcere a minţii când ţi-e frică de Domnul; în întâlnirea cu Dumnezeu în frică vocile vrăjmaşului tac. Când capăt frica de Dumnezeu sunt păzit acolo; eu îi dau rugăciunea şi frica, iar El îmi dă înţelepciunea...
Începutul fricii de Dumnezeu e conştientizarea că nu am frică şi că asta e grav" (MS)
23 august 2011

Fricile noastre si frica lui Dumnezeu from Cristina Sturzu on Vimeo.

Nevoie de liniştire

2011-08-10T10:18:00.001+03:00

Vacanţa asta e cu adevărat vacanţă. N-am mai fost atât de mult plecată de multă vreme.

Casa noastră a devenit ca o gară în care vin, mai spăl câte ceva, mai lucrez câte ceva şi plec. E uimitor cât de mult se reflectă graba în casă.
Am nevoie de o perioadă de aşezare. O curăţenie generală. O rutină.
Reluarea activităţilor uzuale.
Trăiesc cu bucurie starea asta. Ştiu că va urma un an greu, în care vacanţa următoare mi se va părea la ani-lumină distanţă.
Mulţumesc Domnului pentru toate bucuriile şi antrenul verii.

Despre recunoştinţă

2011-08-02T09:11:00.000+03:00

"Cea care călăuzeşte darurile spre om este inima ce se mişcă spre mulţumire neîncetată" (Sf. Isaac Sirul)

"Gura ce mulţumeşte pururea primeşte binecuvântare de la Dumnezeu; şi în inima ce petrece în mulţumire se iveşte harul." (Sf. Isaac Sirul)

Din vacanţă

2011-07-09T11:46:00.001+03:00

Am ajuns oficial acasă. După o lungă vacanţă, de aproape o lună, în care am văzut o mulţime de oameni şi locuri. Vacanţa noastră anuală mă face să-mi reînnoiesc forţele de a mă bucura de viaţa pe care o am, acolo unde sunt, să pornesc la lucru cu încredere, drag şi inspiraţie.
Când mă întorc în ţară iubesc fiecare firicel de iarbă, fiecare stradă, fiecare casă pe care o întâlnesc în drum. Iubesc munţii şi pădurile noastre, apele şi fâneţele, oamenii care muncesc aşa cum ştiu ei. Toate, toate, parcă sunt încărcate de "acasă".
Sunt frumoase ţările prin care am trecut, totul e mult mai civilizat, dar toată civilizaţia nu mă face decât să-mi doresc să fac locul în care trăiesc eu mai civilizat, mai primitor, mai frumos.

Organizarea casei şi organizarea vieţii

2011-06-03T14:06:00.000+03:00

De-a lungul vieţii de soţie şi mamă mi-a trebuit multă muncă pentru a le îmbina pe toate şi a le armoniza. Şi mai ales am realizat că armonia din afară e doar reflexia celei de dinlăuntru. Dar şi invers, a încerca să pornesc de la exterior mă ajută să ajung la straturile profunde. Şi că orice aş vrea să fac, pot doar cu ajutorul Domnului.

În ultima vreme am prezentat mai multe materiale ce ţin de partea sufletească şi spirituală şi mai puţin din cele ce ţin de ale Martei. Nu ştiu cum e în cazul altor femei, dar preotesele au nevoie să fie extraordinar de buni manageri dacă vor să aibă o viaţă liniştită, paşnică, nu mereu pe fugă. Cel puţin la noi, soţul meu e mereu plecat, astfel că majoritatea treburilor şi deciziilor care privesc administrarea şi întreţinerea casei sunt luate şi urmărite de mine, acordul cu el fiind mai mult de principiu. Aşa încât, pentru o bună rânduială, în condiţiile în care şi eu sunt împărţită şi între serviciu şi copii, am avut mereu nevoie de o foarte bună organizare şi prioritizare a activităţilor. Mai mult decât pentru buna împlinire a treburilor, organizarea m-a ajutat la echilibrul sufletesc, şi, practic, pe acesta l-am căutat de-a lungul vieţii mele. Am avut şi perioade în care mă simţeam copleşită de cantitatea de lucru pe care o aveam de făcut, mi se părea că sunt trasă în toate părţile şi nu de puţine ori ajungeam să nu le mai fac aşa cum se cuvine şi astfel ajungeam la stări vecine cu deznădejdea. Trebuie să recunosc că aici am avut de furcă mult cu perfecţionismul din dotare, care, paradoxal, deşi ar fi putut să mă împingă la a face totul "cât mai aproape de desăvârşire", nu m-a ajutat decât să mă învinovăţesc foarte mult.
Sprijin în organizare am avut câteva situri cu metode de lucru pe care, urmărindu-le, m-au ajutat foarte mult. Vi le ofer şi vouă, cu menţiunea că, indiferent ce aţi alege ca şi ajutor în primul rând e nevoie să aplicaţi ce aţi citit (şi poate alcătuit după unul din aceste modele), iar apoi, sunt trei paşi care nu trebuie lăsaţi:
1. voinţa (să vrei să ai o casă bine administrată)
2. perseverenţa cu pace (administrarea casei e la fel cu administrarea vieţii. nu are sfârşit, decât la moarte sau la momentul la care fizic, nu mai putem; mi-a fost mai greu să conştientizez că realmente nu e o chestie care se termină odată şi gata, "am scăpat" de treabă. De aceea, perioadele de pauză, odihnă, hrănire duhovnicească le-am intercalat în program ca şi parte a lui, nu ca şi lucruri de făcut "după ce termin treaba")
3. ai căzut (te-ai oprit, ai uitat de paşi), nu e totul pierdut. Ridică-te şi mergi mai departe, de unde eşti acum, când ţi-ai dat seama.
***
Şi acum, siturile despre care pomeneam mai sus:
1. Organizare pe sistem de carduri: Get Organised with S.H. E.
Pe acest site se pot găsi o mulţime de liste care pot fi printate spre ajutor, precum şi caietul de organizare a casei Household Notebook
2. Sistemul Flylady cu al său jurnal: Control Jurnal Fly şi grupul de suport Join FlyLady here!
3. Messies Anonymous şi grupul său de suport The Organizer Lady®

Şi la sfârşit, un gând de încurajare şi îmbrăţişare pentru toate mămicile şi femeile care citesc aceste rânduri. Maica Domnului să vă înveţe toate cele ale femeii şi Domnul să vă dea încredere, putere şi curaj să le faceţi, folosind timpul spre mântuire!

"Terapie pentru suflet"

2011-05-24T23:21:00.001+03:00

Am iniţiat o noua pagină, care are titlul preluat chiar din Ziarul Lumina, unde apare de trei ori pe săptămână.
Voi pune aici fragmente-invitaţii la lectură.
Sper să găsiţi articolele postate interesante şi folositoare, aşa cum intenţionez să fie, şi chiar mai mult decât atât.
De asemenea, dacă aveţi sugestii cărora credeţi că le-ar putea răspunde colaboratoarele mele, mi le puteţi trimite şi voi fi bucuroasă în a le da curs, dacă se încadrează în specificul paginii.
Lectură plăcută!

La mulţi ani, Constantinilor şi Elenelor

2011-05-21T15:46:00.001+03:00

Cu dorul şi dragostea lui Hristos, rănită fiind maica odraslei celei preadulce,
grăbindu-se a venit la sfântul Sion, la locul cel sfânt,
întru care s-a răstignit voind Mântuitorul nostru,
ca să ne mântuiască pe noi;
unde Crucea ridicând, bucurându-se a strigat:
Slavă Celui ce mi-a dăruit mie aceea de care aveam nădejde.

Lumina cea prealuminoasă, luceafărul cel de seară,
din necredinţă la credinţa Dumnezeirii venind,
te-ai adus să sfinţeşti pe popor şi cetatea.
Şi chipul Crucii pe Cer văzându-l, ai auzit de acolo:
Întru acesta biruieşte pe vrăjmaşii tăi;
de unde luând cunoştinţa Duhului,
preot te-ai uns şi împărat cu untdelemn,
întărind Biserica lui Dumnezeu,
părinte al ortodocşilor împăraţi,
al căruia şi sicriul izvorăşte tămăduiri,
Constantine cel ce eşti întocmai cu apostolii,
roagă-te pentru sufletele noastre.
(cântări de la vecernia sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena)

"Eu pentru tine m-am făcut om..."

2011-05-14T21:09:00.000+03:00

imagine

La scăldătoarea oilor zăcea un om în neputinţă
şi văzându-Te pe Tine, Doamne, striga:

"Om nu am ca atunci când se tulbură apa să mă arunce în ea
că până merg eu, altul apucă înaintea mea şi ia tămăduire,
iar eu zac neputincios."

Şi îndată, milostivindu-se Mântuitorul, a zis către dânsul:

"Eu pentru tine m-am făcut om, pentru tine m-am îmbrăcat cu trup,
iar tu zici că nu ai om. Ridică-ţi patul tău şi umblă!"

Toate îţi sunt Ţie cu putinţă, Doamne, toate Te ascultă, toate Ţi se supun.
Adu-Ţi aminte şi de noi şi ne miluieşte, ca un iubitor de oameni.
(Slava de la litie din Duminica Slăbănogului)

Floricele

2011-05-02T19:42:00.001+03:00

Mică notă de jurnal. E o primăvară atât de minunată şi anul acesta, aş vrea s-o imortalizez cumva. [În timp ce scriu, realizez că cea mai bună imortalizare este prin mulţumire, care întotdeauna încheie lucrurile] Aşa încât...
Mulţumesc, Doamne, pentru darul acestei primăveri.
Pentru secretul pe care mi l-ai împărtăşit cu atâta iubire, învăţându-mă să mă bucur pentru floricelele discrete din grădina mea, care au ieşit, plantate fiind de anul trecut.
Pentru bucuria de a duce de la un an la altul muşcate, în aşa fel încât să nu le mai cumpăr şi în această primăvară.
Pentru bucuria de a vedea zambile, narcise, nu-mă-uita şi primule plantate de mine anul trecut, iar anul acesta să le văd răsărind din nou.
Pentru lăcrămioarele pe care le-am găsit din belşug când ne-am mutat aici, iar acum au împânzit grădina.
Pentru arţarul japonez, care a petrecut iarna în grădina mea şi acum a înfrunzit atât de frumos, la fel ca şi liliacul, venit tot anul trecut, dar încă nu a făcut flori.
Pentru panseluţele pe care am învăţat să le îngrijesc, în aşa fel încât să înflorească în permanenţă.
Pentru palma Maicii Domnului şi dumitriţele pe care tocmai le-am plantat şi le aştept să înflorească în vară.
Şi pentru noii-veniţi, arbuşti - sper să ne împăcăm bine şi să se prindă.
Pentru magnoliul mic, mic, pe care l-am cumpărat şi spunea pe cutie că poate creşte până la 5 metri în înălţime.
Pentru forsythia primită în dar de la cineva tare, tare drag - abia aştept s-o văd din nou înflorită la primăvara viitoare.
Şi pentru cele ce vor veni, semănate pe ici pe colo - sunt curioasă ce va ieşi.
Visul meu e o grădină care să înflorească "singură" în fiecare anotimp, de la an la an.
Mai avem trandafiri, bujori, anemone... cireş şi vişin, care tocmai se scutură, un zarzăr mare şi un piersic mic, care anul ăsta a avut 22 de flori.
Iasomie, coroniţa miresii, liliac.
Şi mai vedem ce mai adunăm.
Sper să revin şi cu poze.

Hristos a înviat!

2011-04-27T09:06:00.001+03:00

Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea,
şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm.
Să zicem "fraţilor" şi celor ce ne urăsc pe noi;
să iertăm toate pentru Înviere.
Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând,
şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

"Astăzi cuprinde mormântul pe Cel ce cuprinde făptura cu palma"

2011-04-22T16:54:00.000+03:00

Pe Tine, Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu un veşmânt,
pogorându-Te de pe lemn Iosif cu Nicodim şi văzându-Te mort,
gol, neîngropat, luând plângere cu umilinţă şi tânguindu-se au zis:
"Vai mie, preadulce Iisuse!
Pe Care, cu puţin mai înainte văzându-Te soarele răstignit,
cu întuneric s-a îmbrăcat
şi pământul de frică s-a cutremurat
şi catapeteasma Templului s-a rupt.
Dar iată, Te văd acum pe Tine,
supunându-Te morţii de bună-voie pentru mine.
Cum Te voi îngropa, Dumnezeul meu?
Sau cum Te voi înfăşura cu giulgiuri?
Sau cu ce mâini mă voi atinge de trupul Tău cel nestricat?
Sau ce cântări voi cânta ducerii Tale de aici, Îndurate?
Slăvesc Patimile Tale, cu cântări laud îngroparea Ta
împreună cu Învierea, cântând:
Doamne, slavă Ţie!"

(din Vecernia de Vineri - Săptămâna Patimilor)

Astăzi cuprinde mormântul pe Cel ce cuprinde făptura cu palma;
acoperă cu piatra pe Cel ce acoperă cerurile cu bunătatea;
doarme Viaţa şi iadul se cutremură şi Adam din legături se dezleagă.
Slavă rânduielii Tale, prin care, săvârşind toate,
ne-ai dăruit nouă odihnă veşnică,
prin Sfântă Învierea Ta cea din morţi.

(din Denia de Sâmbătă - Săptămâna Patimilor)

"Cel ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie!"

2011-04-21T21:58:00.001+03:00

Astăzi văzându-Te pe Tine, Cuvinte, spânzurat pe Cruce,

Fecioara cea fără prihană, tânguindu-se cu milă ca o maică,

s-a rănit la inimă cu amar,

şi suspinând cu durere din adâncul sufletului,

zgâriindu-şi obrazul, se chinuia;

de aceea în piept bătându-se, striga cu jale:

"Vai, mie, Dumnezeiescule Fiu!

Vai mie, Lumina lumii!

Cum ai apus de la ochii mei, Mielul lui Dumnezeu?"

Pentru care oştile celor fără de trupuri erau cuprinse de spaimă, zicând:

"Cel ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie!"

(Denia de Joi seara - în Săptămâna Patimilor )

"Rămâneţi în Mine, ca să aduceţi struguri, că Eu sunt viţa vieţii"

2011-04-20T15:11:00.001+03:00

Învăţând spre cele de taină, Doamne, pe ucenicii Tăi, i-ai învăţat zicând: "o, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo frică; că deşi pătimesc, dar pentru lume pătimesc. Să nu vă smintiţi deci în Mine, că n-am venit să-Mi slujească cineva Mie, ci să slujesc Eu şi să-Mi pun sufletul răscumpărare pentru lume. De-Mi sunteţi deci prieteni, faceţi ca Mine; cel ce voieşte să fie întâi, să fie cel din urmă; stăpânul, ca slujitorul. Rămâneţi în Mine, ca să aduceţi struguri, că Eu sunt viţa vieţii"

(din Denia de Miercuri seara - în Săptămâna Patimilor)

"Iubeşte-mă pe mine, ceea ce Te iubesc..."

2011-04-19T22:49:00.004+03:00

Pe Tine, Fiul Fecioarei, cunoscându-Te desfrânata că eşti Dumnezeu
a zis cu plângere rugându-se ca una ce făcuse lucruri vrednice de lacrimi
Dezleagă-mi datoria, precum mi-am dezlegat şi eu părul;
iubeşte-mă pe mine, ceea ce Te iubesc, care după dreptate eram urâtă
şi Te voi propovădui ca şi vameşii, făcătorule de bine, iubitorule de oameni.

Mirul cel de mult preţ l-a amestecat desfrânata cu lacrimi
şi l-a turnat peste preacuratele Tale picioare, sărutându-le.
Ci, precum pe aceea îndată o ai îndreptat, dăruieşte-ne şi nouă iertare,
Cel ce ai pătimit pentru noi şi ne mântuieşte pe noi.

Când aducea păcătoasa mirul, atunci s-a tocmit ucenicul cel fără de lege.
Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preţ,
iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preţ;
aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta se despărţea de Stăpânul;
aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului.
Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule,
Cel ce ai pătimit pentru noi şi ne mântuieşte pe noi.

(Din stihirile deniei de Marţi seara din Săptămâna Mare)

Cămara Ta...

2011-04-18T22:15:00.003+03:00

"Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul"

2011-04-18T17:27:00.002+03:00

Să lepădăm lenea departe de la noi, şi să întâmpinăm pe Hristos, Mirele cel fără de moarte, cu făclii luminoase şi cu cântări, grăind: "Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul".

Să avem din destul în vasele sufletului nostru untdelemn de împărtăşire, ca nefăcând vremea răsplătirilor vreme de cumpărare, să cântăm: "Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul".

Câţi aţi luat talantul de la Dumnezeu, înmulţiţi-vă harul încă pe atâta, cu ajutorul lui Hristos, Celui ce l-a dat, cântând: "Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul".

(din Tricântarea de la Denia de Luni seara în Săptămâna Mare)

"....Şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus"

2011-04-16T21:42:00.001+03:00

Mergând Domnul spre Patima cea de bunăvoie, a zis apostolilor pe cale:
Iată, ne suim în Ierusalim şi se va da Fiul Omului precum scrie despre Dânsul.
Să venim dar şi noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să ne răstignim
şi să ne omorâm pentru Dânsul, despre desfătările lumeşti;
ca să şi vieţuim împreună cu Dânsul şi să-L auzim pe El zicând:
De acum, nu Mă voi mai sui în Ierusalimul cel pământesc, ca să pătimesc;
ci Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru
şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus, în împărăţia cerurilor.
(stihiră de la Denia din Duminică seara - în Săptămâna Mare)

Despre suferinţă

2011-04-09T17:01:00.001+03:00

De ce suferim? Care e atitudinea creştină în faţa suferinţei?
Pr. Constantin Sturzu răspunde câtorva întrebări într-o emisiune realizată la Radio Trinitas de către pr. Bogdan Ţifrea, întrebări pe care poate le au şi vizitatorii acestui blog.

Pr. Constantin Sturzu - Crestinul in fata suferintei - (1)

Asculta mai multe audio soundtrack

Pr. Constantin Sturzu - Crestinul in fata suferintei (2)

Asculta mai multe audio soundtrack

Conferinţa părinţilor isteţi

2011-04-04T09:50:00.002+03:00

Am participat sâmbătă, 2 aprilie la Conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte", despre care puteţi citi pe larg aici şi puteţi auzi câteva cuvinte aici

Nu-mi propun să fac prezentarea conferinţei întregi, ci doar să notez câteva lucruri pe care le-am primit eu ca noi, şi nici acestea toate, ci doar ce m-a impresionat cel mai tare.

În prezentarea Cristinei Neguţ, am aflat nou, pe viu, în demonstraţie chiar, că e important ce le transmit copiilor despre munca pe care o fac, raportul pe care-l am cu serviciul. Că e important nu doar să le cer lor să-mi povestească ce au mai făcut la şcoală, la întâlniri cu prietenii, ci să le comunic şi eu despre ce am făcut la serviciu, să le împărtăşesc în câteva cuvinte stări, impresii, stadii ale diferitelor activităţi pe care le desfăşor. Pentru mine, până acum, serviciul era ceva ce rămânea "în afara uşii casei", cel puţin faţă de ele. Dacă aveam ceva ce era musai de discutat, povesteam cu soţul.

În prezentarea Diac. Sorin Mihalache, am rămas uimită să aud că neuronii nu mor aşa cum am învăţat până acum, ci au puterea de a se reface şi mobiliza (se întâmplă de-a dreptul schimbarea structurii neuronale) prin voinţă (vreau să fac asta, deşi "nu-mi vine"), acţiune perseverentă (deşi nu văd încă niciun rezultat pozitiv: şi am gânduri de genul "n-o să reuşesc niciodată") şi timp îndelungat de repetiţie a unei acţiuni care dorim să devină deprindere, chiar şi după vârsta de 40 de ani (deci cine spune că "aşa e el, nu se poate schimba", să se mai gândească: are toate şansele de a se schimba, cu o singură condiţie: să vrea asta!).

În comunicarea Monicăi Reu am aflat că a comunica non-violent înseamnă în primul rând a avea intenţia de a mă conecta la o altă persoană.
Comunicarea non-violentă presupune a oferi înţelegere, compasiune şi respect conştient celui din faţa mea.
Am urmărit paşii comunicării non-violente pe un comportament pe care nu-l agreez la copilul meu (sau la altcineva, fireşte) şi aceştia ar fi:
1. observ ce se întâmplă şi îi spun. (ex.: deşi am stabilit împreună acum jumătate de oră să-ţi faci ordine în cameră, şosetele încă sunt pe jos)
2. exprim ceea ce simt eu (ex.: mă simt dezamăgită, iritată, copleşită când văd asta)
3. îmi identific şi exprim nevoia mea neîmplinită (am nevoie de ajutor, ordine, comunicare)
4. cer simplu, concret, clar, ce vreau (NU ce nu vreau) (vreau să ridici acum şosetele de pe jos)

Pentru a mă putea conecta, am nevoie:
1. să privesc copilul ca pe o fiinţă umană, la fel de importantă ca şi mine (nu "eu sunt adultul şi ştiu", el "e mic şi tot ce are de făcut e să asculte şi să facă ce-l învăţ")
2. să trăiesc în conformitate cu valorile mele (nu să-i cer una, iar eu să fac exact pe dos)
3. empatia (faţă de mine)
4. empatia (faţă de copil)
5. învăţarea recunoştinţei, aprecierii faţă de ce face celălalt şi să-i ofer spaţiu pentru exprimarea recunoştinţei (câteva momente la sfârşitul zilei, în care membrii familiei rememoreze activităţile zilei să-şi exprime recunoştinţa faţă de ce s-a întâmplat).

Aceste informaţii sunt foarte pe scurt, poate mă voi opri în viitor asupra lor mai pe larg, am de gând să mă informez mai mult pe aceste teme.
Dar dacă am deschis cuiva apetitul pentru participare la conferinţă, aceasta va avea loc şi pe 16 aprilie, în Bucureşti. Mai multe informaţii, aici.

Tot despre cruce şi asumarea ei

2011-04-01T21:33:00.001+03:00

"...Fără cruce nu ajungem în Împărăția Lui, adică în existența fericită! Or, în duhul credinței ortodoxe, crucea nu înseamnă suferință, ci trecere de la suferință la bucurie, de la moarte la viață! Ea e jertfă de iubire și dar de bucurie. „Prin cruce a venit bucurie la toată lumea”, cântă Biserica noastră!
Crucea e ușa Bucuriei pe care nu o mai poate lua nimeni de la noi. Suferința este fața din afară a acestei uși și pragul ei. Dacă ne speriem de această față, sau ne place să rămânem în prag, din varii motive, vom suferi mereu și ne vom lamenta sau chiar ne vom „felicita” că am ajuns la Domnul sau că mai avem „puțin”. Dar asta e o iluzie și e un mare păcat! Chemarea noastră este să îndrăznim și să ne folosim de darul Domnului care a biruit lumea ce-L ispitea să nu treacă pragul morții către Viață!
Suntem chemați să trecem pragul, să trecem, cu El și în El, toate pragurile de durere care sunt tot atâtea noi „nașteri de sus”. Așa, vom trăi, încă de acum și aici, în această vale a plângerii, bucuria izbânzii, bucuria depășirii, bucuria Învierii!" (Maica Siluana)

Duminica Crucii

2011-03-28T09:28:00.001+03:00

Pr Constantin Sturzu - Predica Duminica Crucii, duminica a 3-a din Post

Asculta mai multe audio soundtrack

Femeia Creştină

"Mărunţişuri"

Mulţumesc

Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii?

Să nu avem pretenţia că a ne iubi copiii ar fi ceva foarte uşor

2012

Recomandare carte

Colindăm...

Cum devin bogaţii sfinţi?

Sărbători fericite!

Conferinţă pr. Nicolae Tănase

The Sunset Limited

umilenie

Perspectiva inversă

Cine are urechi de auzit... de luat aminte

Lucrarea sufletului

Surpriză... de la conferinţa "Ai copil!" din 2 aprilie

Hibernare

Lumea ar trebui sa...

Despre iubire şi sexualitate în şi în afara căsătoriei

Din nou, conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte"

Temeleabordate

dincolodeaneauzi!

AlimentatiaConventionalavsAlimentatiaBio.

Neurobiologiainterpersonala-efectelevietiiparintilorinmodelareavietiicopiilor.

Educatiefarapedepsesifararecompense

Firesc, nefiresc, suprafiresc in iubire

CONFERINŢĂ ASCOR IAŞI 3 NOIEMBRIE 2011, AUDIO

Oprirea prin lenevie produce o anumită paralizie în puterile sufletului

Tras de mânecă să fiu atentă la chemarea Domnului

Poveste

"Dobândirea Duhului Sfânt este de asemenea un capital"

"Rugăciunea inimii este când inima noastră nu mai poate fără Dumnezeu"

Teologia ca trăire

Cărţi pentru copii

IPS Hierotheos Vlachos va conferenția la Iași*

Despre sfinţi şi sfinţenie+din minunile Sfintei Parascheva

Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2011

Emoţie de toamnă

Circumstanţele vieţii ne arată calea benefică pentru sufletul nostru

Unde duc gândurile?

Despre Împărtăşanie

Ce mai citesc...

Despre chip şi asemănare, la serile Talpalari

Părintele Zaharia de la Essex va conferenţia la Iaşi

Conferința de la Iași a PĂRINTELUI ZAHARIA, ucenicul Parintelui Sofronie Saharov, de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, ESSEX, susținută joi, 29 septembrie 2011

“Legăturile personale dintre oameni în lumina legăturilor noastre cu Dumnezeu”

Frica şi credinţa în creşterea copiilor

Serile Talpalari

Nevoie de liniştire

Despre recunoştinţă

Din vacanţă

Organizarea casei şi organizarea vieţii

"Terapie pentru suflet"

La mulţi ani, Constantinilor şi Elenelor

"Eu pentru tine m-am făcut om..."

Floricele

Hristos a înviat!

"Astăzi cuprinde mormântul pe Cel ce cuprinde făptura cu palma"

"Cel ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie!"

"Rămâneţi în Mine, ca să aduceţi struguri, că Eu sunt viţa vieţii"

"Iubeşte-mă pe mine, ceea ce Te iubesc..."

Cămara Ta...

"Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul"

"....Şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus"

Despre suferinţă

Conferinţa părinţilor isteţi

Tot despre cruce şi asumarea ei

Duminica Crucii

Neurobiologiainterpersonala-
efectelevietiiparintilorinmodelareavietiicopiilor.