marți, 20 februarie 2018

Dar de blog

Dragile mele, multumesc tare mult pentru urari. Dupa cum am promis, ofer un dar cu ocazia aniversarii a 10 ani in campul bloggerilor. Au lasat cate un comentariu si le multumesc fiecareia, Anca, Ramona, Andreea, Veronica si Irina.
 
Dupa cum se vede, am purces la formula traditionala a tragerilor la sorti, aceea cu biletele.

Iar castigatoarea e... Veronica!



 Si am uitat sa spun ce era mai important: darul e ultima carte a Mitrop. Antonie de Suroj, aparuta la editura Doxologia. Cartea se numeste "Lumina care stralucea in intuneric" si contine ultimele cuvantari ale sale, testamentul sau duhovnicesc prin care marturiseste cat de importante sunt pentru noi sinceritatea si credinta cu care stam inaintea lui Dumnezeu.
In completare, o agenda-sinaxar pe anul 2018 - chiar daca aproape am pasit in martie, sper sa te folosesti de ea, Veronica. Te rog deci sa imi trimiti un mesaj cu adresa ta in casuta aferenta care e pe pagina de blog, in bara din dreapta. Iti multumesc.

Va multumesc tuturor pentru participare, sper sa mai fac astfel de daruri, vad ca e placut demersul  :)


joi, 15 februarie 2018

La mulți ani, la 10 ani de blog!


Blogul acesta e și o fărâmă de jurnal. Atunci când l-am început, în 2008, adică acum exact 10 ani, nu știam că va fi un fel de ”capsulă a timpului” care a colectat fărâme din viața mea, din preocupările mele.
Uneori mai restrâns, alte ori mai pe larg, chiar și câteva postări într-un an, a fost o cronică sumară a ceea ce am trăit.
La acea vreme, fetele mari aveau 10 ani. Acum, firesc, au trecut pe 20. Cea mică, 5, acum 15!
Privind acum retrospectiv, găsesc că bloggereala este o experiență minunată! 

Și pentru că vreau să marchez împlinirea a 10 ani, aș vrea să ofer un dar de blog cuiva care va lăsa un comentariu până duminică, 18 februarie. Dacă e mai mult de o persoană, firește, voi găsi o modalitate de a trage la sorți. Acesta va fi cadoul meu de ”la mulți ani!” pentru un blog de un deceniu.



Tot ca aniversare, am ales să reiterez o leapșă găsită într-o postare din decembrie 2008, ”cartea cea mai aproape de tine”

Se desfășura așa:

"cartea care este cea mai aproape de tine". Deschide-o la pagina 123. Găseşte a 5-a propozitie/frază. Postează pe blog textul următoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni. Nu îndrăzni să scotoceşti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni.


Cartea cea mai aproape de mine acum e Evangheliile și credința față în față cu psihanaliza, de Françoise Dolto.
La pagina 123, respectând indicațiile, am găsit următorul citat:
”Desigur, se pleacă de la un plan pentru a ajunge la altul. Iisus îi aduce la un alt plan pe cei care-L întâlnesc. El preschimbă fântâna samarinencei în izvor de apă clototitoare, pentru toată viața... fără sfârșit.
Dar locul acestei întâlniri neprevăzute, ceasul când are loc sunt pline de semnificații.”

Din nou, nu dau leapșa mai departe. (Doar dacă dorește cineva, bineînțeles!)

sâmbătă, 10 februarie 2018

Cuvântul anului 2018

Anul 2018 a venit cu darurile lui și deja suntem spre jumătatea lunii februarie.
M-am gândit încă din primele zile ale lui ianuarie care ar fi gândul, cuvântul anului.
Și, după deliberări interioare, am hotărât să fie:
  
A mă încredința Domnului, cu gândurile și planurile mele, cu provocările care vin de la alții
A încredința Lui, în fiecare dimineață, ceea ce am de trăit/făcut peste zi. A încredința fiecare moment, fiecare clipă, este un exercițiu al împlinirii îndemnului de a ”căuta Împărăția” (Mt. 6, 31-34)

Am descoperit acum câțiva ani cât de mult schimbă lucrurile faptul de a-I încredința Domnului soarta acțiunilor pe care le fac ori le am de făcut. Încredințez copiii, viața, siguranța și evoluția lor; îmi încredințez soțul și lucrurile care țin de el; încredințez obligațiile și angajamentele exterioare; încredințez toate relațiile și toți oamenii, știind că mă voi întâlni și relaționa exact cu cei cu care e nevoie să o fac, într-un fel sau altul.
Mintea se liniștește, inima primește pace, știu că totul este în Pronia Lui. El are cunoștință și purtare de grijă pentru toată viața mea, de la început până la sfârșit, deci sunt în siguranță! 
Dar uneori, în vârtejul zilelor, cu oameni, cu lucruri de făcut, cu proiecte de pus în practică, mă las purtată în afară, într-o mișcare centrifugă. E incredibilă forța cu care, odată lăsând să scape mintea înspre rezolvarea unei probleme mici, tot alte și alte probleme se adaugă și cer birul lor de timp de gândire și organizare până când la un moment, realizez că sunt atât de împrăștiată de abia mai pot să mă adun. Și câtă oboseală se adună, câtă greutate! Ok, unde sunt acum? Spun ”stop!”, respir și îmi aduc aminte. Nu sunt singură!
Exercițiul zilnic de încredințare este o modalitate prin care viața capătă o anume suavitate, o grație, o lejeritate. Mântuitorul spune ”veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați.” Aș putea parafraza, spunând, ”încredințați-vă Mie”. Și ce găsim, în urma acestei încredințări? ”veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Mt. 11, 29)
Este greu pentru omul contemporan să se încredințeze. Atâtea lucruri țin de el! Și apoi, unde ar mai fi satisfacția personală dacă toate s-ar face de către Dumnezeu?! Ori, alt gând, ”cum adică? păi dacă las toate în seama Lui, nu înseamnă că sunt leneș, superficial, că fug de responsabilitate și asumare?”
Mai întâi, Domnul se bucură tare să ne lase să ne bucurăm de ceea ce se face prin noi, de ca și cum chiar noi am fi cei care le-am făcut, deși spune clar, în Crez: ”prin Care toate s-au făcut”: deci și cele bune pe care le facem noi, ca oameni, dacă sunt aduse la materializare. Noi doar ”umblăm întru ele”, cum spune în altă parte (Efeseni 2, 10) și am mai vorbit despre asta aici și aici.
La a doilea gând, răspunsul ar fi că, lăsându-le în seama Lui, încredințând Lui, vom fi uimiți cât ”spor” căpătăm să facem și lucrurile pentru care credeam că nu sunt resurse ori că nu se pot face ori că nu e momentul. Cum întâlnim persoanele care ne pot ajuta în ceea ce e de făcut, cum apar idei, cum totul se orchestrează până la nota cea mai fină. Pentru că punctul de control e undeva mai sus, mai la înălțime, și toate cele necesare se pun în mișcare pentru a se împlini ceea ce e de împlinit, fiind în planul Lui.





Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu

Cum să ne privim aproapele. Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu. Ce uşurime, ce stare de bine, ce fericită curăţie este atunci când omu...