luni, 7 decembrie 2015

Luna recunostintei: Jertfa laudei. Multumesc, Doamne, pentru Maica Rafaela

Luna recunostintei, inceputa pe 3 noiembrie, s-a incheiat pe 3 decembrie cu moartea unei prietene tare dragi. Maica Rafaela, pe care am avut bucuria s-o am in viata mea ca pe o sora, cu care am impartasit bucurii si indurerari, calatorii, mici lucruri ”de-ale zilei”, imi impartasea cate o prima floare din gradina, cate o prima zapada, fotografii cu Maica Siluana, de cand mergeau la activitati prin alte orase, alte tari... ceea ce vedea frumos, ceea ce auzea... primul cantec de mierla, primavara.
”va saluta din curte!”

Era atenta la toate lucrurile acestea delicate si ii facea si pe cei din jur atenti, iti aducea mereu aminte sa zambesti, chiar daca nu-ti venea s-o faci intotdeauna. O mica ironie subtila si era destul. Intransigenta, seriozitatea in ce priveste activitatea pe care o desfasura.
O vedeam la fiecare slujba in strana, o auzeam cantand, cu vocea ei inconfundabila si atat de frumoasa.
As vrea sa impartasesc atatea din tot ce am trait cu ea, prin ea, datorita ei.
Primul seminar duhovnicesc de cand s-au mutat maicile in Iasi, in 2008, cu ea ca desavarsit ”asistent” al maicii Siluana.

Miezonopticile anului 2009, din timpul Postului Mare, cand eram de multe ori singurul participant din biserica. Maicile stiau cat de mult imi placea Luminanda si au si inregistrat-o, sa ma bucur de ele si in alte momente. Acum, v-o impartasesc si voua.


Grupurile de artterapie, si de coda, prilej cu care am cunoscut oameni minunati.


O mancare excelenta, cele mai bune chiftele de peste pe care le-am mancat vreodata, stufat, bors de loboda.
Ateliere de comunicare in tabere la Durau, cand ma chema si pe mine s-o ajut, increderea pe care mi-o acorda intotdeauna.
Lungile discutii si mai lungile taceri, cand aveam si noi cate un moment de pauza de la activitatile cu copiii si ne plimbam in jurul manastirii Durau.
Pietre, multe pietre, de toate felurile si marimile.
Cat de multe ar fi de scris... 7 ani petrecuti atat de aproape. 7 ani in care am avut timp si sa ma supar, si sa-mi treaca, si sa-mi cer iertare, 7 ani in care am vazut-o model de smerenie, model de discretie, model de ascultare, model de jertfelnicie, model de iubire de oameni si Dumnezeu.
7 ani in care am trait aproape de ea si pentru care pot multumi Domnului ca a adus-o si in viata mea si ca El insusi a lucrat, prin ea, cu mine.
o plimbare cu surpriza: explozie de magnolii

Iti multumesc, Rafaela! Iti multumesc, Doamne! Multumesc pentru fiecare clipa petrecuta in preajma ei! Multumesc ca pot spune ca nu regret aproape nimic... decat faptul ca poate n-am putut s-o iubesc la fel de mult cat m-a iubit ea.



despre 3 luni de recunoștință aici


3 comentarii:

  1. Plang, Cristina. De dor, de durere si de...faptul ca poate n-am putut s-o iubesc la fel de mult cat m-a iubit ea.

    Multumesc, prietena mea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc ca ati scris aceste randuri. Le-am tot recitit. Regret ca n-am cunoscut-o si eu pe maica Rafaela... Ce bine ca ati capatat un rugator si acolo in Cer...

    RăspundețiȘtergere
  3. multumesc

    sunt trista pt despartirea fizica dar bucuroasa (lupt sa fiu bucuroasa) ca am un inger, un Rafael langa mine

    RăspundețiȘtergere