miercuri, 11 noiembrie 2015

Luna recunoștinței, ziua a 7-a




despre 3 luni de recunoștință aici

"Fă-ți timp să stai de vorbă cu părinții tăi măcar din când în când. Fă-ți zilnic timp, dacă poți, să le spui ceva sau să-i întrebi ceva cu un cuvânt iubitor. Aceasta îi va face fericiți. Și nu numai pe ei, ci mai ales pe tine." (Traian Dorz)

De multe ori uităm că suntem pe această lume pentru că a fost cineva să ne aducă în ea; un bărbat și o femeie care au consimțit să ne aducă pe lume. Uneori, parcă Dumnezeu a trecut dincolo de consimțământul lor, pentru că am aflat că n-am fost doriți de părinți, dar ”ne-am întâmplat”. Pentru că, mai presus de cei care ne-au adus pe lume, am fost doriți de Dumnezeu.

Nu știu cum sunt alții, dar eu am descoperit destul de recent că a-mi cerceta părinții mă hrănește mai mult pe mine decât îi bucură pe ei. Că, deși uneori avem păreri diferite cu privire la anumite lucruri, din momentul în care am realizat că ei au voie să aibă propria opinie și eu pe a mea, lucrul acesta nu a mai constituit prilej de îndepărtare. Am început să primesc, conștient, toată dragostea, considerația și aprecierea pe care mi-o poartă, chiar dacă uneori poate nu știu să o arate, chiar dacă alteori pare chiar contrariul. Și, direct proporțional, a început să crească și conștientizarea propriului respect, propriei aprecieri, iubirii pe care le-o port. Mai mult decât atât, s-a maturizat felul de a mă raporta la proprii copii, trecând de la dragostea firească la una mai ancorată în Dumnezeu, cu atribute corespunzătoare. Fiecare dimineață a devenit prilej de recunoștință pentru părinți, prilej de rugăciune pentru ei.


Iubirea și respectul pentru părinți pot părea uneori un truism, alteori o mare provocare. Ce te faci cu un copil născut în urma unui viol? Cum îi poți spune aceluia să-și iubească și să-și respecte tatăl? Cum îi poți spune asta unui copil născut într-o familie disfuncțională, ori unuia care a fost abandonat la orfelinat? Omenește, este aproape imposibil. Dar am cunoscut astfel de persoane care, în momentul în care au învățat să-i mulțumească lui Dumnezeu că au venit în această lume, în momentul în care au reușit să se împace cu felul și situația în care au venit, au început să răzbească, să se ridice deasupra acestor condiții. Și, în cele din urmă, au ajuns să le mulțumească și acelor părinți, așa cum sunt sau au fost, chiar dacă nu i-au mai putut întâlni.


În această lună a recunoștinței, un gând de mulțumire pentru părinții mei. 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu